Sentința civilă nr. 3948/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.3948

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic

G. ier R. J.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de către reclamantă C.

I. DE I. B. L., cu sediul în B. M., Bd. B. nr.5/1 în calitate de lichidator judiciar al SC R. -A. S. - în insolvență în contradictoriu cu pârâții S. I., și S. D. M. ambii domiciliați în B. M., str. L. nr.1, administrator special al reclamantei Stan M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de_, iar apoi pentru data de azi, când, judecătorul-sindic a pronunțat prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr._ din_, C.I.I. Bobata

  1. B. M., în calitate de lichidator judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei SC R. - A. S. Săsar, județul M., a chemat în judecată pe pârâții S. I. și S. D. M., solicitând a se dispune: anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între societatea debitoare SC "R. A. "; S. și pârâții S. I. și S. D. M., contract autentificat sub nr. 2397 din data de 20 mai 2008, a terenului identificat după cum urmează: CF 21211 B. M. nr. cadastral 7957 constând din terenuri pentru curți și construcții în suprafață de 800 mp; CF 21212 B. M. nr. cadastral 7958 constând din fânețe în suprafață de 900 mp; CF 21213 B. M. nr. cadastral 7959 constând din fânețe în suprafață de 900 mp; CF 21214 B. M. nr. cadastral 7960 constând din fânețe în suprafață de 900 mp; înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului identificat mai sus, care face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărei anulare se cere, în favoarea SC "R. A. S. .

    În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2397 din_ de BNP Asociați Căpușan - Stoica, societatea debitoare SC "R. A. "; S. a vândut către numiții S. I. și S. D. M. terenuri intravilane situate în B. M., str. Miron C., identificate astfel:

    • CF 21211 B. M. nr. cadastral 7957 constând din terenuri pentru curți și construcții în suprafață de 800 mp;

    • CF 21212 B. M. nr. cadastral 7958 constând din fânețe în suprafață de 900 mp;

    • CF 21213 B. M. nr. cadastral 7959 constând din fânețe în suprafață de 900 mp;

    • CF 21214 B. M. nr. cadastral 7960 constând din fânețe în suprafață de 900 mp.

Suprafața totală a terenului vândut a fost de 3.500 mp, iar prețul de vânzare de 135.000 lei, preț care, după cum a fost consemnat în contractul de vânzare - cumpărare, a fost achitat integral anterior semnării contractului. Așadar, după cum s-a arătat mai sus terenul vândut se află în B. M., str. Miron C., iar prețul de vânzare pe mp a fost de 38,57 lei (aprox. 1 Euro/mp) un preț mult inferior prețului de piață practicat pentru zona respectivă. Se cunoaște faptul că str. Miron C. se află într-o zonă "rezidențială"; a orașului

B. M., iar prețurile practicate în această zonă sunt mult superioare celui la care s-a vândut terenul de către societatea debitoare SC "R. A. "; S. . Prețurile de piață practicate în zona Miron C. au fost comunciate și de către expertul evaluator Țară M. care arată faptul că pentru terenurile situate în intravilan pe str. Miron C. prețurile de vânzare fiind cuprinse între 6.000 -

12.000 Euro/ar, respectiv 60 - 120 Euro/mp. Așadar, se poate observa că societatea debitoare SC "R. - A. "; S. a vândut terenul la un preț mult inferior prețului de piață, prestația sa depășind cu mult pe cea primită (prețul), motiv pentru care se impune, în temeiul art. 80 al. 1 lit. b din Legea 85/2006, anularea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2397/_ de BNP Asociați Căpușan - Stoica.

Un alt motiv de anulare a contractului de vânzare - cumpărare este și acela că s-a întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 259 din H.G. 1861/2006 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, articol care la al. 6 arată în mod expres faptul că înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cuvenite bugetului local al unității administrativ teritoriale unde este amplasat terenul. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea acestor dispoziții sunt nule. Așadar contractul de vânzare cumpărare a terenului situat în B. M., str. Miron C. s-a încheiat fără a se prezenta un certificat de atestare fiscală emis de Primăria

Baia Mare, ci doar unul emis de Primăria Recea. Dar dispozițiile art. 259 din HG 1861 sunt foarte clare în acest sens, motiv pentru care contractul de vânzare - cumpărare este nul.

În dovedirea celor de mai sus au fost anexate cererii: contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2397/_ ; extrasele CF nr. 21211, 21212, 21213 și 21214 al localității B. M. ; adresa emisă de expertul evaluator Țară M. ; extras din HG 1861/2006.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 80 al. 1 lit. b din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 259 al. 6 din HG 1861/2006.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, au invocat lipsa calității procesual pasive a pârâtei S. D. M., motivat de faptul că S. D. M. nu a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare încheiat între SC "R. A. "; S. și S. I. .

S-a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsa unui interes legitim în invocarea nulității absolute a contractului.

S-a susținut, în esență, că în speță interesul reclamantei nu este legitim deoarece potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul poate introduce acțiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale către terți numai în situația în care transferul a fost efectuat prin unul din actele prevăzute expres de art. 80 alin. 1 lit. a - g sau în una din modalitățile stipulate la art. 80 alin. 2 lit. a și f din lege.

Pe fondul cauzei, au arătat că, acțiunea este neîntemeiată, din următoarele considerente:

Vânzarea nu se încadrează în prevederile art. 80 alin. 1 lit. b din legea privind procedura insolvenței deoarece imobilul ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare atacat nu are un preț de piață vădit mai mare decât cel care a fost achitat de către pârâți, așa cum în mod eronat arată lichidatorul.

Este evident că lichidatorul nu s-a deplasat niciodată la fața locului pentru a vedea unde este amplasat terenul și care este starea acestuia pentru că altfel nu ar fi demarat prezenta acțiune.

Terenul în cauză este format din mai multe movile de teren rezultate din alunecări de teren datorate infiltrațiilor de apă și pe suprafața căruia nu pot fi edificate construcții astfel că valoarea acestuia este mult diminuată față de situația unui teren construibil.

Toate ofertele arătate de expertul evaluator Țară M. se referă la terenuri construibile care într-adevăr pot avea prețuri mai mari.

Terenul nu se află pe strada Miron C. așa cum în mod eronat susține lichidatorul ci este situat pe panta unei costișe de deal situată la o distanță de aproximativ 300 metri de strada Miron C., accesul făcându-se pe un drum desfundat, în pantă, greu accesibil.

Reclamantul S. I. a achitat cu titlu de preț suma de 135.000 lei reprezentând 41.253 euro la un curs de schimb de 3,6361 lei pentru un euro din

data de_ iar terenul, având în vedere incoveniențele arătate mai sus, nu merita nici la data cumpărării și cu atât mai mult nu merită nici în prezent mai mult decât suma achitată de reclamant.

Prin încheierea din_, judecătorul sindic a respins excepțiile invocate de către pârâți pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii (f. 53 din dosar).

Totodată, prin încheierea din_, judecătorul sindic a încuviințat la cererea pârâtului efectuarea unei expertize în specialitatea evaluare imobiliară, desemnând în calitate de expert pe d-nul Țapu M. Liviu.

Examinând acțiunea, prin prisma dispozițiilor legale invocate, respectiv art. 80 alin. 1 lit. b din L85/2006 și art. 259 alin. 6 din HG 1861/2006 și în raport de probele administrate în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:

Potrivit art. 80 alin (1) lit. b din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte";.

În speță expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că terenul ce formează obiectul contractului de vânzare - cumpărare a cărui anulare s-a solicitat de către lichidatorul judiciar al debitoarei, nu este construibil iar lucrările de stabilizare al acestuia pot ajunge la 30.000 euro.

Raportul a mai arătat că terenul în litigiu nu are utilități, iar prețul pentru aducerea lor la teren este de 7.300 euro, respectiv 32.000 lei.

Prin răspunsul la obiecțiunile raportului, expertul a arătat că prețul terenului la data vânzării ar fi de 191.000 lei.

Raportat la prețul de 191.000 lei și la investițiile necesare a fi efectuate, pentru a aduce terenul în starea de a fi construibil și cu utilități, prețul de

135.000 lei prevăzut în contractul de vânzare - cumpărare, corespunde valorii efective a terenului, astfel încât nu se poate susține că prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, nefiind incidente dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006.

Nici nulitatea, reglementată de dispozițiile art. 259 alin. 6 din Legea 571/2003 privind codul fiscal nu subzistă întrucât impozitul pe teren a fost achitat, potrivit mențiunilor din adresa nr. 5574 din_ emisă de Municipiul

B. M. (f. 107 din dosar).

În aceste condiții, constatând că acțiunea este neîntemeiată judecătorul sindic urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C.I.I. B. L., cu sediul în

B. M., Bd. B. nr. 5/1, în calitate de lichidator judiciar desemnat pentru falimentul SC "R. - A. "; S., cu sediul în loc. Săsar, str. Principală nr. 96 împotriva pârâților S. I. și S. D. M., ambii domiciliați în B. M., str.

L., nr. 1, județul M. .

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. B. R. J.

în concediu de odihnă semnează Prim grefier

Red.NB/_

Tred.AAC/_ - 6 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3948/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței