Sentința civilă nr. 4456/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4456
Ședința publică din 07 octombrie 2013
Completul compus din:
Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenta SC S. M. S., cu sediul în B., str. M., nr. 151, jud. Satu-Mare, pentru repunerea în termenul de admitere a creanței și înscriere la masa credală a debitoarei SC S. M. S., cu sediul în Z., str. T., nr. 24, bl. T 18, sc. A, et. 2, ap. 10, jud. Sălaj.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei SS M. S. Z., lichidator judiciar C. I., lipsă fiind creditorul SC S. M. S. B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul debitoarei SS M. S. Z., lichidator judiciar C. I. susține întâmpinarea așa cum a fost formulată și în scris, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca nefondată. Menționează că a publicat în Buletinul, procedurilor de insolvență notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC S. M. S. . Z. . Susține că nu i-au fost predate documentele contabile ale debitoarei. A intrat în posesia ultimului bilanț întocmit de societatea debitoare de pe site-ul Ministerului Finanțelor. A reușit să i- a legătură cu administratorul statutar al debitoarei SS M. S. Z., care i-a comunicat că nu deține facturi de la SC S. M. S. B. . Invocă prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind nedepunerea în termen a cererii de creanță.
Judecătorul-sindic pune în vedere lichidatorului judiciar C. I. să verifice dacă debitoarea nu și-a condus contabilitatea și dacă petenta nu s-a putut identifica printre creditorii societății.
Reprezentantul debitoarei SS M. S. Z., lichidator judiciar C. I. susține că nu are posibilitatea să verifice acest aspect, întrucât debitoarea nu a condus contabilitate, astfel că SC S. M. S. B. nu poate fi identificat în evidențele contabile. Pe fond, solicită respingerea cererii de repunere în termen ca nefondată.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
La data de_ creditoarea S. SC S. M. S. B. formulează cerere de repunere în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței precum și cerere de admitere a creanțelor asupra averii SS M. S. Z. .
În motivarea cererii se arată că S. IMPULS LEASING ROMANIA IFN
S.A nu a fost notificată de lichidatorul desemnat despre faptul deschiderii procedurii insolvenței, astfel încât au fost în imposibilitate obiectivă de a depune în termen cererea de admitere a creanței.
În ceea ce privește cererea de admitere a creanței asupra averii debitorului solicită înscrierea creanței în sumă de 5.340,06 lei în tabloul creanțelor.
In probațiune creditoarea a depus factura de la fila 3 din dosarul cauzei.
In drept au fost invocate prevederile art. 7,64,65,76 din Legea insolvenței și ale art. 186 Cod procedură civilă.
Lichidatorul desemnat a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând respingerea cererii formulate ca nefondată în ceea ce privește repunerea în termen și ca tardivă în ceea ce privește cererea de admitere a creanței, arătând că lichidatorul a intocmit notificarea deschiderii procedurii de faliment, notificare care a fost comunicata direct creditorilor bugetari, a fost publicata in BPI nr. 146248/_ si in presa conform art.61, alin. 3 din Legea 85/2006.
Termenul limita pentru depunerea cererilor de creanța, stabilit de judecătorul sindic prin incheierea civila nr. 196/C/2013, a fost_ .
La dosarul cauzei a fost înregistrată o singură cerere de creanță de către DGFP Salaj. In aceste condiții, lichidatorul, a intocmit tabelul preliminar al creanțelor care a fost depus la dosarul cauzei, a fost afișat la usa instantei si a fost publicat in BPI nr. 171351/_ . împotriva tabelului preliminar nu au fost depuse contestatii, motiv pentru care a fost intocmit si tabelul definitiv al creanțelor publicat in BPI nr.188744/_ .
Din examinarea cererii formulate a înscrisurilor depuse în scop probator instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă 196/C/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC S. M. S., fiind numit administrator judiciar CII C. I. .
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost fixat: termenul limită pentru depunerea creanțelor la_ .
Instanța reține că potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedura se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvența, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol ,,Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerata îndeplinită daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolvență.
În condițiile în care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, în conformitate cu textul enunțat creditorii care nu pot fi regăsiți într-
o astfel de listă sunt legal notificați prin Buletinul Procedurilor de Insolvență în vederea depunerii declarațiilor de creanța. Prin aceeași modalitate procedurală a fost comunicat și termenul de declarare a creanțelor, respectiv de întocmire și definitivare a tabelului de creanțe al debitoarei.
În consecință, în lipsa unei liste a creditorilor și a vreunei posibilități concrete de a afla identitatea creditorilor debitoarei - cum este cazul în speță - notificarea făcută prin Buletinul Procedurilor de Insolvență este pe deplin temeinică și procedurală.
În cazul concret dedus judecății, notificarea a fost publicata în Buletinul Procedurilor de Insolvență numărul 14248/_ (f.15), iar termenul limita de declarare a creanțelor a fost stabilit pentru data de_ . în consecința, creditoarea SC S. M. S. B. a avut la îndemână un interval de timp suficient pentru declararea creanțelor.
Ori creditoarea a depus declarația de creanța și cererea de repunere în termen doar la data de_, cu depășirea culpabilă a acestui termen, în condițiile în care nu a invocat și cu atât mai mult nu a făcut dovada faptului ca a aflat despre deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei pe alta cale decât din Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Termenul de declarare a creanțelor stabilit prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de către creditoarea S. M. . Astfel, potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați în actele contabile predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din Legea 85/2006 procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 Cod procedură civilă), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.
Pentru toate aceste considerente cererea de repunere în termen va fi respinsă ca nefondată și în consecință se va respinge ca tardiv formulată cererea de înscriere la masa credală a debitoarei
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea de repunere în termen formulată de SC S. M. S., cu sediul în B., str. M., nr. 151, jud. Satu-Mare și în consecință respinge ca tardiv formulată cererea de înscriere a acesteia la masa credală a debitoarei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 07 octombrie.2013.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ /5 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Sentința civilă nr. 586/2013. Alte cereri. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 26/2013. Alte cereri. Faliment, procedura... → |
---|