Sentința civilă nr. 1733/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

ROM. IA

TRIBUNALUL SPECLIAZAT C. DOSAR NR._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINTA CIVILA NR.1733

Sedinta publica din data de 14 iunie 2013 Instanta este constituita din: JUDECATOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - A. V.

S-a luat in examinare cererea formulata de lichidatorul judiciar C. C. C. al debitoarei SC SS, in contradictoriu cu parata SA L., avand ca obiect antrenarea raspunderii patrimoniale, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal facut in cauza, se prezinta reprezentantul lichidatorului judiciar, practician in insolventa C. C., lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care, instanta, verificandu-si din oficiu competenta, in baza art.6 alin.1 din Legea nr.85/2006, constata ca este competenta general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza.

Constatand ca nu mai sunt de formulat alte cereri, judecatorul sindic acorda cuvantul asupra cererii formulate.

Reprezentatul lichidatorului judiciar sustine actiunea asa cum a fost formulata, solicitand admiterea acesteia si obligarea paratei la suportarea intregului pasiv al debitoarei SC SS, respectiv la plata sumei de 35.974 lei pentru acoperirea acestuia.

Instanta, in baza actelor de la dosar, retine cauza in pronuntare.

JUDECATORUL SINDIC,

Prin cererea inregistrata la data de 21 mai 2013, lichidatorul judiciar C.I.I. C.

C. a solicitat instantei ca in contradictoriu cu parata SA L., prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la plata sumei de 35.974 lei reprezentand pasivul debitoarei, aratand in motivare ca a efectuat notificarile prevazute de art.61 din lege, fiind notificata debitoarea la sediul sau si in aceiasi timp la adresa de domiciliu a administratorului social, ocazie cu care acesta a fost informat despre obligatiile ce ii revin prin deschiderea procedurii insolventei si implicit obligatia de a preda documentele prevazute de lege la art. 28 alin. 1.

Lichidatorul judiciar mai arata ca parata s-a prezentat la sediu sau la data de_ cu o parte din documentele contabile ale debitoarei care au fost predate lichidatorului judiciar in baza procesului verbal nr.77/_ in care au fost consemnate documentele predate, precum si o serie de informatii ale fostului administrator statutar cu privire la modul de tinere a contabilitatii. Administratorul social a afirmat ca nu poate prezenta documente privind confirmarea soldurilor debitorilor inregistrati in ultima raportare contabila. La data de_ era inregistrat in evidenta un mijloc de transport (autobasculanta 16 tone din anul 1981) la valoare de intrare de 33.729,70 lei. Administratorul social afirma ca acest mijloc de transport a fost vandut in anul 2010 dar nu poate pune la dispozitia lichidatorului documentele de vanzare si radiere si de scoatere din evidenta contabila. Totodata, avea in evidenta contabila inregistrate la valoare de 3.649.82 lei, mijloace fixe de natura mobilierului si tehnica de calcul amortizate integral si care au fost casate si scoase din evidentele contabile in anul 2010, insa nu a prezentat documentele privind casarea si scoaterea din evidenta a bunurilor respective. La data de_ erau inregistrate disponibilitati banesti in conturile de banca casa in suma de 17.482 lei din care: disponibil in casieria societatii;

17.243 lei si disponibil in banca, iar 239 lei, suma inregistrata in casieria societatii a fost

ridicata de administratorul social pentru efectuarea de plati. Administratorul social nu a putut prezenta la data semnarii respectivului proces verbal documente justificative privind platile efectuate cu respectiva suma. Fostul administrator social a mai declarat ca nu a mai conclus evidenta contabila a societatii din anul 2009 si nu a depus toate declaratiile fiscale in anii 2010-2012.

Ulterior, administratorul social a mai predat lichidatorului judiciar declaratii fiscale, state de plata si in copie contractul de vanzare cumparare a unui autovehicul si factura fiscala a operatiunii de vanzare.

Lichidatorul judiciar a precizat ca prin nedepunerea tuturor actelor si informatiilor prevazute la art. 28 alin. I din Legea nr.85/2006 in termenul reglementat la art. 35 din lege, lichidatorul judiciar a fost lipsit de posibilitatea cunoasterii situatiei economico - financiare reale a societatii, a patrimoniului acesteia, a existentei eventualelor bunuri prin a caror valorificare acoperirea pasivului ar fi fost posibila sau formularea unor actiuni in anularea unor operatiuni comerciale.

Lichidatorul judiciar mai arata ca refuzul de a preda toate documentele contabile ale societatii este de natura a conduce la concluzia netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, respectiv prezumtia ca nu s-au intocmit conform reglementarilor contabile registrele contabile obligatorii pentru a cunoaste natura tuturor operatiunilor economice dispuse de administrator si ascunderea situatiei reale financiare a societatii in scopul de a se acoperi modul de gestionare frauduloasa a societatii, fiind incidente disp. art. 138 alin.1 lit.d, precum si a prevederilor art. l, 6 si 10 din Legea nr.82/1991.

Prin faptul ca nu a facut demersurile necesare pentru recuperarea creantelor aflate in sold in ultima raportare contabila intocmita la data de_ ii sunt incidente si dispozitiile art.138 alin.l lit.a din Legea nr.86/2006. Pe de alta parte, asa cum rezulta din documentele contabile predate si din informatiile date de catre administratorul statutar, la data de_ erau inregistrate disponibilitati banesti in conturile de banca -casa in suma de 17.482 lei din care: disponibil in casieria societatii: 17.243 lei si disponibil in banca 239 lei, suma inregistrata in casieria societatii a fost ridicata de administratorul social pentru efectuarea de plati. Administratorul social nu a putut insa prezenta la data semnarii procesului verbal documente justificative privind platile efectuate cu respectiva suma. La fel, suma incasata din vanzarea autovehiculului de 13.640 lei, nu a fost contabilizata si a fost utilizata de catre fostul administrator statutar in interes propriu, operatiunile de vanzare si incasare nefiind inregistrate in contabilitatea debitoarei. Pentru utilizarea in interes propriu a disponibilitatilor banesti rezultate in urma efectuarii unor operatiuni economice ii sunt incidente si prevederile art. 138 alin. 1 lit. a si e.

Paratei, in calitate de administrator statutar, ii revenea obligatia de a duce la indeplinire contractul de mandat incredintat de societate, fiind direct raspunzator pentru organizarea si conducerea contabilitatii, potrivit art.10 alin.l din Legea 82/1991 si art.73 tit.c din legea nr.31/1990.

Prejudiciul consta in pasivul neacoperit al debitoarei, respectiv creantele bugetare inscrise in tabelul definitiv al creantelor in valoare de 35.974 lei. Intre fapta si prejudiciu exista raport de cauzalitate deoarece netinerea contabilitatii conform reglementarilor contabile face imposibila sesizarea dificultatilor financiare cu care se confrunta societatea si a semnelor instalarii starii de insolventa, aspecte care puteau fi inlaturate daca contabilitatea ar fi fost corect tinuta si administratorul ar fi luat masuri de preintampinare a unor astfel de situatii, ar fi sesizat scadentele de plata pentru debitele principale si ar fi evitat acumularea dobanzilor si majorarilor de intarziere calculate de catre creditorul bugetar.

Asadar, se apreciaza ca folosirea bunurilor in interesul altor persoane, netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si deturnarea unei parti din active a condus la aparitia starii de insolventa, fiind incidente disp. art. 138 alin.l lit."a, "d" si "e" din Legea nr.86/2006. Pentru acoperirea prejudiciului cauzat creditorului bugetar si recuperarea de catre acesta a creantelor inscrise in tabloul creditorilor, se apreciaza ca se impune ca parata sa plateasca intregul pasiv al debitoarei SC SS .

Desi a fost legal citata, parata nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru formularea pozitiei procesuale.

Analizand cererea de angajare a raspunderii, judecatorul sindic constata urmatoarele:

Conform dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridica ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere si control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane si societate, fiind vorba de o raspundere civila, patrimoniala, iar sursa obligatiei incalcate determina natura raspunderii, intrucat incalcarea unei obligatii decurgand din contractul de mandat - cuprins in actul constitutiv - atrage raspunderea contractuala a administratorului, iar incalcarea unei obligatii legale atrage raspunderea delictuala a administratorului.

Antrenarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea indeplinirii unor conditii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si culpa personala a celui fata de care se antreneaza raspunderea.

In speta dedusa judecatii, creditorii inscrisi in tabelul definitiv de creante au suferit in mod cert un prejudiciu, constand in imposibilitatea incasarii creantelor in cuantum total de 35.974 lei, intrucat desi scadente de mai mult timp, aceste creante nu au fost achitate de societatea debitoare, care se afla in incetare de plati.

In acelasi timp, faptele paratei intrunesc conditiile prevazute de art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006, in sensul ca aceasta a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu, raportat la faptul ca societatea debitoare a detinut diverse bunuri in patrimoniu, care nu au fost predate lichidatorului judiciar. Astfel, din informatiile economice rezultate din bilanturile si raportarile semestriale puse la dispozitia lichidatorului judiciar, rezulta ca la data de_, debitoarea SC SS figura cu un mijloc de transport la valoare de intrare 33.729,70 lei, mijloace fixe de natura mobilierului si tehnica de calcul in valoare de 3.649,82 lei si disponibilitati banesti in valoare de 17.482 lei. Cu privire la mijlocul de transport, au fost prezentate lichidatorului judiciar un contract de vanzare- cumparare pentru un vehicul folosit si factura fiscala 41/_, din care rezulta instrainarea acestuia pentru suma de 13.640 lei. Datorita faptului ca parata nu a prezentat actele contabile ale debitoarei ulterioare anului 2010 si nici nu a predat bunurile si fondurile banesti lichidatorului judiciar (inclusiv sumele rezultate din instrainarea autobasculantei), se prezuma ca acestea au fost folosite in interes propriu, aceste actiuni constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii in dauna creditorilor, care se circumscriu dispozitiilor art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, se constata ca a fost dovedit raportul de cauzalitate intre faptele paratului care a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorul sau si paguba suferita de creditorii inscrisi in tabelul definitiv al creantelor asupra averii debitoarei SC SS .

Nu in ultimul rand, aceste fapte sunt culpabile, raspunderea administratorului fiind angajata in orice situatie in care contractul de mandat este incalcat printr-o fapta culpabila. Culpa administratorului se apreciaza dupa tipul abstract - culpa levis in abstracto si este prezumata, revenindu-i fostului administrator obligatia de a rasturna prezumtia de culpa, proba care nu s-a facut in cauza.

In ceea ce priveste incidenta in cauza a conditiilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic retine ca lichidatorul judiciar a invocat savarsirea unor fapte reglementate de acest text legal, respectiv tinerea unei contabilitati fictive sau tinerea contabilitatii cu nerespectarea dispozitiilor legale in materie ori disparitia unor documente contabile produsa de administratorul statutar.

Judecatorul sindic constata ca poate fi retinuta in sarcina paratului fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in conditiile in care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile si actele prevazute in art.28 din Legea nr.85/2006, predand doar actele contabile anterioare anului 2011. Or, devreme ce legiuitorul a inteles sa sanctioneze netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, cu atat mai mult sanctioneaza netinerea contabilitatii. In prezenta cauza parata se face vinovata de netinerea contabilitatii anterior deschiderii procedurii, ultimele informatii contabile datand din anul 2010.

Paratei ii revenea, in calitate de administrator statutar, obligatia de a duce la indeplinire contractul de mandat ce i-a fost incredintat, administratorul fiind direct

raspunzator de modul in care este tinuta evidenta contabila, obligatiile sale in acest sens fiind prevazute de art. 73 alin. 1 lit. c si alin. 2 ale Legii nr. 31/1990. In acelasi timp, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.

In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor, pasiv care, data fiind natura creantelor inscrise in tabelul definitiv si anume, creante bugetare, in conditiile tinerii contabilitatii societatii debitoare putea fi substantial mai mic intrucat debitele principale nu ar fi atras penalitati si majorari de intarziere. De asemenea, aceasta lipsa de interes a administratorului in ce priveste tinerea evidentei contabile a societatii este in mod evident culpabila, parata nefacand dovada unei imprejurari care sa rastoarne aceasta prezumtie de culpa.

Pentru toate considerentele expuse, judecatorul sindic constata ca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de art.138 al.1 lit.a si d din Legea nr.85/2006, impunandu-se admiterea actiunii, cu consecinta obligarii paratei la plata sumei de 35.974 lei, reprezentand pasivul stabilit prin tabelul definitiv al creantelor asupra averii debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Admite cererea formulata de lichidatorul judiciar C. C. C. al debitoarei SC SS, cu sediul in C. N., Piata 1 Mai nr.3 parter, camera 165, jud.C., in contradictoriu cu parata SA L. cu domiciliul in C. N., str.C. nr.45 jud.C. .

Obliga parata SA L. sa plateasca intregul pasiv al debitoarei SC

SS, J_, in suma de 35.974 lei.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 14 iunie 2013.

PRESEDINTE:

GREFIER:

M. C. B.

A.

V.

Red./Dact./MCB/LU/4ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1733/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței