Sentința civilă nr. 4696/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4696
Ședința publică din 21 octombrie 2013
Completul compus din: Judecător-sindic: L. M.
Grefier: C. A.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. S. - în prezent DGRFP C. - AJFP S., cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S., împotriva pârâților SA și SA E., domiciliați în Z., str. A. Ș.
, nr. 39/D, jud. S., având ca obiect angajarea răspunderii administratorului de la debitoarea SC M. -EP SRL Z. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul SA, asistat de av. Negru M. Liviu cu delegația de la fila 31, lichidatorul judiciar I.
I. prin practician în insolvență C. V. desemnat la debitoarea SC M. -EP SRL Z., lipsă fiind reclamanta D.G.F.P. S. și pârâta SA E. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri în probațiune sau excepții de invocat, judecătorul-sindic închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâților, av. Negru M. susține întâmpinarea așa cum a fost formulată și în scris, solicitând respingerea cererii de angajare a răspunderii administratorilor. Menționează faptul că reclamanta în concluziile cuprinse în raportul de inspecție fiscală întocmit la data de_, la fila 6 din raport, în capitolul V - "alte constatări";, a reținut că au fost respectate prevederile Legii 82/1991 republicată.
Lichidatorul judiciar I. I. prin practician în insolvență C. V. solicită respingerea acțiunii.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ D.G.F.P. S. a solicitat obligarea administratorilor SC M. EP SRL, pârâții SA și S.
A. E. la plata creanței D.G.F.P. S. înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, rămasă neacoperită în sumă de 68.466 lei.
În motivarea cererii arată că întrucât lichidatorul judiciar nu înțelege să promoveze acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății care a contribuit la apariția stării de insolvență, în calitate de creditor majoritar înțelege să promoveze prezenta acțiune.
Apreciază că pârâții au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență și sunt întrunite prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 întrucât au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane:
Apreciază existența unor fapte imputabile administratorului și a existenței raportului de cauzalitate între faptele administratorilor respectiv din creanța DGFP
S., suma de 7.971 lei reprezintă obligații cu reținere la sursa (din salariile angajaților) de către administratorul statutar si nevirate la bugetul general consolidat al statului, rezultând cu certitudine ca suma a fost însușită de către administrator și folosită in interes personal sau in interesul altei persoane, evitând litera legii, respectiv plata impozitelor si a contribuțiilor in contul angajaților.
De asemenea administratorii debitoarei să facă vinovat și pentru creanța in suma de 31,764 lei - valoarea stocurilor si pentru suma de 167 lei - disponibilități bănești.
Menționează faptul că potrivit bilanțului contabil, depus de societate la data de_, aceasta înregistrează stocuri in valoare de 31.764 lei, și disponibilități bănești in suma de 167 lei.
Lichidatorul judiciar nu face referire la eventualele diferențe, dintre valoarea bunurilor existente in sold la data de_ și valoarea de vânzare a acestora, respectiv cu privire la modul de încasare a contravalorii bunurilor respective.
In ipoteza in care aceste bunuri au fost vândute se pune întrebarea când au fost vândute, care sunt documentele justificative din care să rezulte vânzarea si încasarea sumei și unde au fost înregistrate veniturile.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea nu a depus nici un act în probațiune și nu a solicitat administrarea de probe.
Prin întâmpinare lichidatorul desemnat al debitoarei a solicitat respingerea acțiunii formulate arătând că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În cererea formulată, reclamanta susține că prin nevirarea sumei de 7.971 lei
reprezentând obligații cu reținere la sursa - rezultă cu certitudine că suma a fost însușita de către administratori și folosită in interes personal, cu toate acestea nu prezintă o dovadă in acest sens ci doar invoca articolul de lege ce prevede această faptă. Consideră că susținerile reclamantei sunt nefondate, atâta vreme cât debitoarea a solicitat deschiderea procedurii tocmai pentru că se afla in incapacitate de plată a salariilor și a obligațiilor bugetare și pentru a nu majora nejustificat prin majorări și penalități toate aceste datorii. Pentru aceste motive, crede că administratul debitoarei și-a îndeplinit obligațiile și a acționat in interesul debitoarei atunci când a solicitat falimentul acesteia.
In ceea ce privește stocul de marfă invocat, precizează că acesta este evidențiat la sfârșitul anului 2011, ori procedura falimentului a fost deschisă in februarie 2013, astfel încât stocul de marfă a fost valorificat in cadrul desfășurării normale a activității pe parcursul anului 2012.
Evoluția stocurilor se prezintă astfel:
in balanța de verificare întocmita la_ rezulta ca societatea avea pe
stoc;
materiale auxiliare consumabile - 20.819,61 lei
produse finite - 10.944 lei
Aceste produse au fost incorporate in lucrări de construcții, astfel că la sfârșitul anului societatea înregistra:
venituri din variația stocurilor - 49.950 lei
venituri din vânzarea prod. finite - 33.822 lei
din balanța de verificare întocmită la_ societatea nu mai avea nici un stoc de marfa.
Reclamanta mai susține in cererea formulata faptul ca evidenta contabila nu a fost ținută conform dispozițiilor legale, însă nu aduce nici o dovadă in acest sens. Mai mult, exista un act de control încheiat de DGFP S._ din care rezulta (pag 6) ca s-au respectat normele legale privind conducerea evidentei contabile.
Menționează că nu există amenzi aplicate de către aceeași reclamantă pentru presupusa faptă și că evidența contabilă a fost condusă la zi, declarațiile sunt înregistrate conform legii și toate situațiile financiare a fost depuse in termenul legal. Prin urmare, susținerea reclamantei conform căreia evidența contabilă nu a fost ținută conform prevederilor legale este total nefondată.
Apreciază că în speță nu sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii materiale a pârâților.
Anexează în probațiune raportul lichidatorului, tabelul creanțelor balanța de verificare la_, extras din RIF 319/2012 (f.17-28).
Din examinarea cererii formulate, a înscrisurilor depuse în scop probator instanța reține următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 72/C/_, s-a admis cererea debitoarei SC M. Ep SRL și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva acesteia, fiind numit lichidatorul judiciar I. I. .
In procedură a depus declarație de creanță DGFP S. pentru suma de 66.750 lei sumă cu care acest creditor a fost înscris în tabelul creanțelor debitoarei (f.17).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din L 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța reține că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată urmează să fie respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Condițiile de fond și formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului în caz de insuficiență a activului conferă acesteia un caracter special, trăsătură care este definită de :dimensiunea și caracterul prejudiciului; legătura de cauzalitate inedită dintre fapta ilicită imputată și
starea de insolvență;caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naștere acestei răspunderi;subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă
Prejudiciul este un prejudiciu colectiv constând în imposibilitatea acoperirii întregului pasiv datorită insuficienței activelor debitorului. El este așadar conceput sub forma insuficienței activului ca risc colectiv de neîncasare a creanțelor.
Aceste particularități ale răspunderii administratorului pentru acoperirea pasivului dovedesc faptul că ea este o răspundere civilă delictuală specială, care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Acțiunea în răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului are caracter colectiv fiind o acțiune ce profită masei credale. Ea are la origine procedura insolvenței. Deși proba legăturii de cauzalitate dintre greșeala de gestiune și valoarea datoriilor sociale nu este necesară legătura de cauzalitate dintre ilicitul imputat și ajungerea entității în stare de insolvență reprezintă o condiție de fond a acțiuni în acoperirea pasivului .
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăți aflate în insolvență este conturată doar de acțiuni cum sunt: ținerea unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; plata preferențială a unui creditor, în dauna celorlalți creditori, în luna precedentă încetării plăților; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerț în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Așadar, răspunderea administratorilor de drept sau de fapt va putea fi reținută nu numai atunci când între fapta ilicită, care se circumscrie strict domeniului evocat de art. 138 și prejudiciul social există un raport de cauzalitate. Or, nici una dintre aceste cerințe nu este îndeplinită în speță.
Instanța reține că prin necalcularea, neînregistrarea și nevirarea la bugetul de stat a impozitelor aferente salariilor plătite angajaților societății, precum și a contribuțiilor sociale, nu s-au diminuat fondurile bănești ale societății, cu consecința apariției stării de insolvență.
Totodată lichidatorul judiciar a învederat că au fost predate documentele contabile fiind evidențiate operațiunile realizate în intervalul de timp scurs de la bilanțul de referință din_ și data deschiderii procedurii insolvenței_ .
Astfel din balanța de verificare întocmită la data de_ rezultă că societatea nu mai deținea nici un stoc de marfă (f. 23)
Starea de fapt astfel relevată și confirmată prin înscrisurile prezentate în probațiune de lichidator atestă că nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ceea ce privește fapta prev. de art. 138 lit. d) din Legea Procedurii Insolvenței.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată D.G.F.P. S. - în prezent DGRFP
C. - AJFP S., cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S., pentru obligarea pârâților SA și SA E., domiciliați în Z., str. A. Ș., nr. 39/D, jud. S., în solidar la plata pasivului debitoarei, în valoare de 68.466 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013 la sediul instanței.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ /7 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Sentința civilă nr. 840/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1399/2013. Răspundere organe de... → |
---|