Decizia civilă nr. 7397/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7397/2013

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B. Judecător L. U.

G. A. B.

Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei din instanță a domnului judecător G.A. N., aflat în concediu de odihnă, acesta fiind înlocuit cu judecătorul aflat pe prima poziție în programarea de permanență, conform procesului verbal atașat la dosar.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. F. împotriva sentinței civile nr. 1026 din_ a T. ui Maramureș, privind și pe intimat SC A. & M. C. SS PRIN LICHIDATOR J. P. I. I., având ca

obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul A. F. personal, asistat de avocat Dicu levente Zsolt, lipsă fiind intimata.

P. cedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 21 iunie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale legii nr. 85/2006.

Reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului promovat de pârât și, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată.

Cutea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1026 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a admis acțiunea formulată de către P. I. IPURL, lichidator al debitoarei SC A. & M. C. S. în contradictoriu cu pârâtul A.

  1. și, în consecință:

    A fost obligat pârâtul A. F. în calitate de administrator statutar al debitoarei falite SC A. & M. C. S., să suporte cu averea personală parte din pasivul societății, până la concurența sumei de 864.820,20 lei.

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

    Prin sentința nr.944/_ pronunțată în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii de faliment cu privire la SC A. & M. C. S., fiind desemnat ca lichidator P. I. IPURL.

    În tabelul consolidat privind creanțele împotriva averii debitoarei au fost înregistrate 13 declarații de creanță însumând 864.820,20 lei.

    Deși au fost predate bunurile ce au aparținut patrimoniului societății, solicitându-se suspendarea soluționării cauzei până la finalizarea strategiei de valorificare nu s-a reușit acoperirea vreunei părți din pasivul societății întrucât bunurile nu au putut fi valorificate, fiind casate în fapt.

    Față de cele arătate, instanța a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a din Legea 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora la cererea administratorului judiciar sau a

    lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă au folosit bunurile societății în interes propriu sau al altor persoane fizice ori juridice.

    Pentru considerentele sus menționate în baza art. 138, alin. 1, lit. a din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cererea promovată de lichidatorul judiciar a fost admisă potrivit dispozitivului.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A. F.

    solicitând ca prin decizia ce se va pronunța, în temeiul art. 312 alin. 1 din c. proc. Civ., să se admită prezentul recurs, și pe cale de consecință să se dispună:

    În principal, în temeiul art. 304 pct. 5 din; c. proc. Civ., casarea Sentinței nr. 1026/_, pronunțată în Dosar nr._ al T. ui Maramureș cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

    În subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 din c. proc. Civ., modificarea sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind atragerea răspunderii materiale a administratorului falitei SC A. & M. C. S. .

    1. In principal, în ceea ce privește nulitatea hotărârii pronunțate, arată următoarele:

      Lichidatorul judiciar a solicitat suspendarea judecării cauzei privind atragerea răspunderii administratorului A. F., ce face obiectul Dosarului nr._, până la valorificarea bunurilor debitoarei SC A. & M. C. S. .

      Astfel, instanța a admis cererea anterior menționată, dispunând totodată și conexarea dosarului privind atragerea răspunderii la Dosarul nr._ al T. ui Maramureș.

      Menționează faptul că recurenta nu a avut cunoștință despre evoluția valorificării bunurilor, decât din Rapoartele întocmite de lichidator și publicate în BPI, deoarece acesta nu a făcut niciun demers pentru a i se aduce recurentului la cunoștință stadiul procedurii de valorificare a bunurilor societății debitoare.

      Astfel că, în momentul în care s-a dispus repunerea pe rol a Dosarului nr._ al T. ui Maramureș, recurentul nu a avut cunoștință despre acest aspect, neexistând nici un act de comunicare în acest sens, nici din partea lichidatorului și nici din partea instanței.

      Mai mult decât atât, în ședința din data de_, instanța a amânat cauza deoarece nu era îndeplinită procedura de citare cu recurentul, acordând un nou termen de judecată pentru data de_, când s-a pronunțat asupra acestei cauze.

      Astfel, instanța în mod netemeinic și nelegal a admis cererea formulată de intimata din prezenta cauză, privind atragerea răspunderii administratorului A.

      F., procedura de citare față de acesta nefiind îndeplinită.

      Având în vedere aceste aspecte, coroborat cu dispozițiile art. 304 alin. 5 C.pr.civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ., solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună casarea Sentinței nr. 1026/_, pronunțată în Dosar nr._ al

      T. ui Maramureș și trimiterea acesteia spre rejudecare.

    2. In subsidiar, în ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate, arată, în esență, că, raportat la particularitățile cauzei și la atitudinea pârâtului, care a colaborat cu practicianul în insolvență, pentru stingerea pasivului, în cauză nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune atragerea răspunderii personale a recurentului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Prin sentința nr.944/_ pronunțată în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii de faliment cu privire la SC A. & M. C. S., fiind desemnat ca lichidator P. I. IPURL.

În tabelul consolidat privind creanțele împotriva averii debitoarei au fost înregistrate 13 declarații de creanță însumând 864.820,20 lei.

La data de_, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a formulat o cerere de atragere a răspunderii materiale a administratorului SC A. & M. C. S., în persoana pârâtului A. F., solicitând obligarea acestuia la plata din averea personală a sumei de 864.820,20 lei.

Ulterior, în data de_, prin cererea înregistrată pe rolul T. ui Maramureș, lichidatorul judiciar a solicitat suspendarea judecării cauzei privind atragerea răspunderii administratorului A. F., ce face obiectul Dosarului nr._, motivat de faptul că recurentul a predat lichidatorului judiciar o parte din bunuri.

Instanța a admis cererea lichidatorului și pe cale de consecință a dispus suspendarea soluționării dosarului nr._, respectiv conexarea lui la dosarul de insolvență cu nr._, până la valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei SC A. & M. C. S. .

Astfel, lichidator a procedat la valorificarea bunurilor, fiind publicate în acest sens, în buletinul procedurilor de insolvență, rapoartele întocmite de către acesta privind activitățile desfășurate.

Prin raportul publicat în buletinul procedurilor de insolvență nr. 16166/_ întocmit de către lichidator, acesta propune continuarea procedurii de faliment până la soluționarea cauzei având ca obiect cererea de atragere a răspunderii ce face obiectul dosarului nr._ al T. ui Maramureș.

Prin sentința nr. 1026 pronunțată în data de_, în Dosar nr._ al T. ui Maramureș, instanța a admis cererea formulată de către lichidator privind atragerea răspunderii formulată de reclamant.

Curtea constată că sunt reale criticile conform cărora hotărârea pronunțată este nelegală, iar în acest sens, se va lua act de împrejurarea că, după repunerea cauzei pe rol, procedura de citare cu pârâtul nu a fost îndeplinită în acord cu prev. art. 7 alin. 3 indice 1 din LPI.

Astfel, recurentul face apel în mod corect la prev. art. 153 Cod P. c. Civ., potrivit cărora: "(1) Partea care a depus cererea personal sau prin reprezentant legal sau convențional și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, ea însăși sau printr-un reprezentant al ei, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, i s-a

înmânat, sub semnătură de primire, citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște termenele de judecată ulterioare a aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

(2) Această dispoziție nu se aplică: 1. în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată. 2. în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu; 3. în cazul când procesul se repune pe rol; 4.în cazul militarilor în termen și al deținuților".

În acest sens, se învederează prin recurs că din toate înscrisurile depuse de recurent la instanța de fond reiese faptul că acesta avea domiciliul procedural ales în loc. S. M., str. M. Viteazu, nr. 20, Biroul 4, jud. S. M. .

Mai mult decât atât, după cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării formulate în prezenta cauză, recurentul a fost citat la adresa B., Sector 5, str. Vicina, nr. 3, ap. 49, jud. Ilfov, iar adresa corectă este de fapt B., sector 5, str. Vicina, nr.3, Bl. 33, Sc. A, et. 8, ap. 49, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate anexate la fila 21 din dosarul de fond.

Or, la niciuna din aceste adrese, pârâtul nu a fost înștiințat despre termenele de judecată acordate după repunerea cauzei pe rol, citarea sa realizându-se, pentru ultimul termen de judecată, doar prin publicitate, într-un ziar central.

Raportat la aceste aspecte, Curtea constată că în mod greșit s-a realizat aplicarea prev. art. 95 alin. 1 C.pr.civ., prin premisă nefiind îndeplinite condițiile impuse de acest text legal, din moment ce pârâtul a indicat anterior instanței care este adresa sa corectă de domiciliu și cea a domiciliului procesual ales.

Așa fiind, rezultă în mod fără echivoc faptul că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale. În speță sunt incidente prevederile art. 105 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cărora: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie"

Potrivit acestor reglementări legale, îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale, adică cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, vor fi declarate nule.

In ceea ce privește vătămarea, aceasta se referă nu doar la un prejudiciu material, ci și la un prejudiciu procesual.

In speța de față vătămarea constă în omiterea îndeplinirii procedurii de citare sau citarea necorespunzătoare. Această vătămare pricinuită părții prin nerespectarea dreptului la apărare, nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural.

Văzând că nu au fost respectate rigorile impuse de textul art. 7 alin. 3 indice 1 din LPI, recurentul nefiind încunoștințat efectiv cu privire la continuarea procedurii, după repunerea pe rol, viciu care a fost invocat în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 3 C.pr.civ., devin incidente prev. art. 312 alin. 5 teza a II-a C.pr.civ., partea nefiind legal citată, motiv pentru care recursul pârâtului urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul A. F. împotriva sentinței civile nr. 1026 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

P. nunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

L. U.

G. ,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: S. O.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7397/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței