Sentința civilă nr. 4794/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a3
Operator date: 2516
SENTINȚA CIVILĂ nr.4794
Ședința publică din 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Judecător - sindic: DP Grefier: B. E.
S-a luat în examinare contestația formulată de creditorul D. G. a F. cu sediul în Z. P. I. M., nr.15, județul S., împotriva Raportului asupra fondurilor obținute și la Planul de distribuție finală între creditori la debitorul SC
S. cu sediul în C., str. P. nr. 422, județul S. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar soc. prof. I.
2. I. prin practician în insolvență Cosma S. I., lipsă fiind contestatorul. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de la plata taxelor judiciare .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este îndeplinită iar DGFP S. a răspuns la adresa emisă .
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții invocate, instanța închide etapa probatorie și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Lichidatorul judiciar susține întâmpinarea formulată arătând în esență că în perioada de faliment nu s-au mai născut obligații, singurele obligații declarate în perioada de faliment rămase neachitate fiind cele aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii falimentului, care nu pot fi considerate datorii curente deoarece se referă la perioada anterioară, doar data declarării acestor obligații fiind în perioada falimentului.
În considerarea motivelor prezentate prin întâmpinare solicită admiterea în parte a contestației.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul - sindic,
Creditorul D. G. a F. P. S. a formulat contestație la Raportul asupra fondurilor obținute și la Planul de distribuție finală întocmite la debitoarea SC C. S. arătând în motivare următoarele :
Lichidatorul judiciar nu a achitat suma de 86.018 lei reprezentând creanță curentă aferentă declarațiilor fiscale depuse după data deschiderii procedurii .
În timpul procedurii falimentului au fost depuse declarații fiscale, astfel că creditoarea a formulat cererea pentru suma de 202.751 lei ca fiind creanțe curente din totalul general de 411.742 lei.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea ca nefondată a contestației cu motivarea că creditoarea deține creanțe actuale în sumă de 4102 lei reprezentând obligații fiscale aferente salariilor pentru luna februarie 2012, în afara creanței salariale a numitului T. C. .
1
În perioada de faliment, în urma valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei a rezultat TVA în sumă de 83.345 lei, care a fost achitat.
Nu a fost luată în considerare la distribuție suma de 23.605 lei reprezentând debite și accesorii aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii.
Asupra cauzei de față :
În urma solicitării instanței, creditoarea a informat instanța că suma de
86.018 lei reprezintă obligații declarate după data deschiderii procedurii falimentului și au următoarea componență: 4102 lei creanțe curente, 37.946 lei creanțe anterioare, 35.622 lei accesorii la creanțele anterioare.
Potrivit disp. art.64 alin.6 din Legea insolvenței nr.85/2006 creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței, în perioada de observație sau în perioada reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă.
Cu certitudine, textul de lege reprodus are în vedere creanțele născute după data deschiderii procedurii, nu creanțele născute anterior chiar dacă au fost declarate ulterior deschiderii procedurii.
Așadar, unica creanță născută după data deschiderii procedurii este în sumă de 4102 lei.
În atare situație, cererea creditorului de anularea Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare judiciară și Planul de distribuție urmează să fie admis în parte și a se dispune distribuirea sumei de 4102 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de creditorul DGFP S. împotriva Raportului asupra fondurilor obținute și a planului de distribuție finală și dispune distribuirea sumei de 4102 lei creditorului cu titlu de creanță născută după deschiderea procedurii conform disp. art.64 alin.6 din legea nr.85/2006, respectiv art.102 alin 6 din OUG nr.91/2013.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Judecător - sindic, Grefier,
P. B. E.
Red. D.P./_ .
Tehnored. B.E./_ . Ex.12.
2
← Decizia civilă nr. 10570/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2471/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|