Sentința civilă nr. 5205/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5205
Ședința publică din 30 septembrie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: S. O. - judecător sindic
GREFIER: A. H.
cod operator 4204
Pe rol este pronunțarea asupra acțiunii având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, promovată de reclamantul LG
I. S., cu sediul în B. M., str. Hortensiei, nr. 5A, județul M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC G. LS, cu sediul în B. M., str. Victoriei, nr. 146, județul M., CUI 14153926, J_, în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în B. M., B-dul T., nr. 1/106, județul M. .
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părților prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de azi.
În urma deliberării, judecătorul sindic a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, lichidatorul judiciar LG I.
S. desemnat în procedura de insolvență a debitoarei SC G. LS, a chemat în judecată pe pârâtul A. G. - administrator statutar al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare în cuantum de 265.691,71 lei.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 119/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC G.
LS . Notificarea privind deschiderea procedurii a fost comunicată prin scrisoare recomandată creditorilor bugetari și debitorului și a fost publicată în
BPI nr. 14737/_ . Notificarea comunicată debitorului s-a întors cu mențiunea #destinatar necunoscut, mutat de la adresă";.
Din declarația de creanță depusă de MKB Romexterra Bank, rezultă că debitoarea deține în patrimoniu bunuri mobile, respectiv 6 mașini de cusut industriale, 10 echipamente pentru regenerarea chimicalelor foto de tip Encor Asprie, autotractor marca R. tip 19256 DFS, asupra cărora a fost instituit gaj fără deposedare.
În tabelul definitiv al obligațiilor societății au fost înscriși 1 creditor garantat, MKB Romexterra Bank (80.428,39 lei) și 2 creditori chirografari bugetari, AFP B. M. (181.770 lei) și Primăria Baia Mare (3.493,32 lei), obligații însumând 265.691,71 lei.
Potrivit ultimului bilanț publicat pentru anul 2006, societatea avea active imobilizate în cuantum de 13.885 lei, active circulante în cuantum de 110.315 lei din care disponibilități bănești 40.751 lei și creanțe de încasat în cuantum de 69.564 lei.
Conform informațiilor furnizate de Primăria Baia Mare, rezultă că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu 2 autoturisme Dacia Super Nova și un autovehicul R. . Raportat la acest aspect s-a încercat identificarea bunurilor, iar urmare demersurilor efectuate s-a constatat că cele două autoturisme înscrise în evidențele Primăriei B. M. ca fiind proprietatea debitoarei sunt în posesia unei persoane juridice. Din analiza unor documente furnizate ar rezulta că societatea posesoare a bunurilor a achitat ratele de leasing către firma debitoare, dar că urmare a dispariției administratorului acesteia nu au mai putut finaliza transferul de proprietate.
În data de_ a luat legătura telefonic cu administratorul statutar al societății care, în data de_ s-a prezentat la sediul lichidatorului judiciar. Cu această ocazie i s-a înmânat acestuia un exemplar al tabelului definitiv al obligațiilor, solicitându-i-se să depună documentele contabile și să justifice ieșirea bunurilor din patrimoniu.
referitor la autoturismele marca Dacia Super Nova înscrise ca fiind proprietatea debitoarei, administratorul statutar al debitoarei a afirmat că acestea au fost achitate integral de către societatea cumpărătoare SC Filbac SA.
Totodată, administratorul statutar s-a angajat a face demersurile în vederea recuperării documentelor contabile și a refacerii contabilității întrucât, din susținerile acestuia, actele ar fi depozitate în spații care nu-i aparțin, însă la această dată documentele și bunurile nu au fost predate.
Raportat la cele prezentate, consideră că administratorul statutar se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138, alin. 1, lit. a, respectiv de folosirea în interesul propriu sau al unei alte persoane a bunurilor persoanei juridice.
prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.
S-a arătat că societatea debitoare a desfășurat exclusiv activitate de leasing financiar, în acest sens apelând la mai multe credite bancare de la creditoarea MKB Romexterra Bank.
Astfel, cu prilejul încheierii fiecărui contract de leasing se acorda debitoarei un credit de către creditoarea MKB Romexterra bank iar bunurile livrate în leasing diverșilor utilizatori erau garantate în favoarea acestei bănci, eliberarea bunurilor de sub garanție intervenind doar după achitarea integrală a fiecărui credit. de asemenea, bonitatea bancară era verificată de către creditoarea MKB Romexterra Bank cu privire la fiecare utilizator înainte de acordarea creditului și implicit înainte de încheierea contractului de leasing.
Chiar dacă din declarația de creanțe a creditoarei MKB Romexterra Bank rezultă că societatea debitoare ar deține în proprietate diverse bunuri, acest fapt nu corespunde adevărului deoarece aceste bunuri au fost predate utilizatorilor dintre care unii și-au achitat ratele de leasing în întregime și a operat transferul dreptului de proprietate iar alții nu și-au achitat ratele de leasing astfel că au făcut obiectul unor proceduri de executare individuale sau colective, după caz.
cele 16 mașini de cusut industriale au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 027/2002 încheiat cu utilizatorul SC Firahaz Tunat S. pe l- a depus în copie. Întrucât utilizatoarea nu și-a achitat ratele de leasing s-a încercat executarea silită în dosarul execuțional nr. 52/2003 al BEJ M. i Marius dar fără nici un rezultat, fapt ce rezultă din procesele-verbale de executare silită pe care l-ea depus la dosar în copie. De asemenea a fost demarată și o acțiune penală împotriva administratorului societății utilizatoare Kălăuz M., în dosarul penal nr. 256/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș dar aceasta a rămas fără rezultat până în prezent, fapt ce rezultă din rezoluția dată în_, depusă la dosar.
Cele 10 echipamente pentru regenerarea chimicalelor au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 028/2002 încheiat cu utilizatorul SC Mons Medius Investements SA pe care îl depune la dosar. Acest utilizator a achitat în întregime ratele de leasing astfel că proprietatea asupra acestor bunuri s-a transmis ca efect al plății valorii reziduale și nu mai figurează în proprietatea societății de leasing.
Autotractorul marca R. 19256DFS a făcut obiect al contractului de leasing financiar nr. 038/2003 încheiat cu utilizatorul SC Microexpofor S., depus în copie la dosar. Întrucât utilizatoarea nu și-a achitat ratele de leasing s-a încercat deschiderea procedurii de insolvență prin intermediul societății de recuperare SC debit Colect S. în dosarele T. ui M. nr._, _
,_, în final fiind deschisă procedura insolvenței în dosarul nr._ . Bunul nu a mai putut fi recuperat de la utilizator iar procedura insolvenței cu privire la aceasta a fost închisă prin sentința civilă nr. 1085/_ .
Cele două autoturisme Dacia Super Nova au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 105/2002 încheiat cu utilizatorul SC Filbac SA depus în copie la dosar. Acest utilizator a achitat cu întârziere și după multe insistențe
ratele de leasing și nu a fost transferată proprietatea asupra bunurilor din culpa exclusivă a utilizatorului, dar autoturismele în cauză sunt și în prezent în folosința acestui utilizator.
Din cele arătate rezultă că administratorul societății debitoare nu și-a însușit bunurile care sunt menționate în cererea de atragere a răspunderii ci toate aceste bunuri au fost predate utilizatorilor potrivit contractelor de leasing financiar încheiate cu aceștia.
Faptul că în bilanțul pe anul 2006 societatea deținea active imobilizate, active circulante și creanțe de încasat, se datorează imposibilității obiective de a finaliza contractele de leasing arătate mai sus și nicidecum culpei administratorului societății care a depus diligențe pentru a încasa creanțele.
Suma de 40.751 lei reprezentând disponibilități bănești din bilanțul pe anul 2006 a fost achitată de către administrator creditoarei MKB Romexterra Bank, fapt ce urmează a fi dovedit ulterior.
La dosarul, la filele 102 - 103 creditoarea v MKB Romexterra Bank. a depus o adresă prin care arată că susține acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei SC G. LS .
deși pârâtul, prin reprezentant, a solicitat acordarea de termene de judecată pentru a se preda lichidatorului actele contabile ale societății până în final nu s-a realizat acest lucru, solicitând audierea unor martori pentru a dovedi imposibilitatea predări acestor documente. În cauză a fost audiat martorul Harant Eugen Zeno.
Analizând întregul material probator administrat în cauză judecătorul sindic reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 119/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva SC G. LS . Soluția instanței de deschidere a procedurii simplificate de faliment s-a datorat faptului că debitoare a fost dizolvată anterior deschiderii procedurii raportat la nedepunerea situațiilor financiare ulterior anului 2006. Se menționează faptul că prin sentința de deschidere a procedurii s-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de predare a gestiunii către lichidator până la data de_, lucru care nu s-a întâmplat.
Notificarea privind deschiderea procedurii comunicată debitorului s-a întors cu mențiunea "destinatar necunoscut, mutat de la adresă ".
Conform informațiilor furnizate de Primăria Baia Mare, rezultă că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu 2 autoturisme Dacia Super Nova și un autovehicul R. . Raportat la acest aspect s-a încercat identificarea bunurilor, iar urmare demersurilor efectuate s-a constatat că cele două autoturisme înscrise în evidențele Primăriei B. M. ca fiind proprietatea debitoarei sunt în posesia unei persoane juridice. Referitor la cele 2 bunuri în natură autoturisme marca Dacia Super Nova aceastea au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 015/_ încheiat între debitoare și SC FILBAC SA. Din documentele puse la dispoziția subscrisei de către societatea
utilizatoare rezultă că au fost efectuate toate plățile conform contractului de leasing însă, conform afirmațiilor utilizatorului "bunurile achiziționate prin acest contract nu au fost înmatriculate pentru că d-nul administrator A. G. nu a fost găsit niciodată atât la adresa societății cât și la telefon " , contrar a ceea se afirmă prin întâmpinarea depusă, respectiv că "nu a fost transferată proprietatea asupra bunurilor din culpa exclusivă a utilizatorului".
Potrivit ultimului bilanț publicat, pentru anul 2006, societatea avea active imobilizate în cuantum de 13.885 lei, active circulante în cuantum de 110.315 lei din care disponibilități bănești 40.751 lei si creanțe de încasat în cuantum de
69.564 lei.
Din declarația de creanță depusă de MKB Romexterra Bank, rezultă că debitoarea deține în patrimoniu, bunuri mobile, respectiv 6 mașini de cusut industriale, 10 echipamente pentru regenerarea chimicalelor foto de tip Encor Aspire, autotractor marca R. tip 19256 DFS, asupra cărora a fost instituit gaj fară deposedare. Cu privire la aceste bunuri, se arătă de către pârât în întâmpinarea depusă că au fost livrate în sistem de leasing, astfel:
- bunurile în natură mașini de cusut industriale (16 buc.)
către SC Firahaz Tunat S., conform contractului de leasing financiar nr. 027/_ . Din documentele anexate întâmpinării rezultă că bunurile care au făcut obiectul leasingului nu au putut fi recuperate de la utilizator, deși s-a încercat acest lucru în cadrul procedurii de executare silită. Referitor la aceasta, nu au putut fi
identificate între anexele întâmpinării plățile efectuate de către utilizator în
baza contractului de leasing și suma restantă. Menționăm faptul că aceleași
bunuri au făcut obiectul contractului de gaj fară deposedare din_ încheiat
între debitoare și creditorul MKB Romexterra Bank, iar sumele încasate în baza
contractului de leasing ar fi trebuit să acopere obligațiile față de unitatea
bancară, conform contractului de cesiune de creanța nr. 13/_ a creanțelor pe care debitoarea le avea de încasat de la utilizator.
- bunul în natură Autotractor marca R., către SC MICROEXPLOFOR S.
, conform contractului de leasing financiar nr. 038/_ . Din documentele anexate întâmpinării nu rezultă că bunurile care au făcut obiectul leasingului sau prețul acestora nu au putut fi recuperate de la utilizator, fiind depusă doar o convenție de eșalonare a datoriilor încheiată intre debitoare și utilizator din care rezultă că utilizatorul avea datorii restante (fără penalități) în sumă de 25.403,338 RON la_ (valoarea contractului fiind de 90.950,95 RON). Referitor Ia aceasta, nu au putut fî identificate între anexele întâmpinării plățile efectuate de către utilizator în baza contractului de leasing și suma finală restantă. Menționăm faptul că aceleași bunuri au făcut obiectul contractului de gaj fără deposedare din_ încheiat între debitoare și creditorul MKB Romexterra Bank, iar sumele încasate în baza contractului de leasing ar fi trebuit să acopere obligațiile față de unitatea bancară, conform contractului de cesiune de creanța nr. 1/_ a creanțelor pe care debitoarea le avea de încasat de la utilizator. Privitor la utilizatorul SC MICROEXPLOFOR S., despre care pârâtul afirmă că a fost supus procedurii de insolvență în dosarul
_, nu am reușit să identificăm, în lipsa documentelor contabile, legătura între creditorul SC Debit Colect S. și SC G. LS, cu privire la acest debitor, în speță, dacă a existat o cesiune de creanță între acestea și prețul cesiunii. Mai mult, după cum se arată în raportul nr. 792/_ al CLI. Udrea Călin D. -lichidator judiciar al SC Microexplofor S., dosar nr. _
"Debitoarea a achiziționat în regim de leasing financiar, un autocamion marca
R. model 19256DFS* conform contractului nr. 038/2003 de la SC G. L.
S. B. M. str. Victoriei nr. 146, Ca ur mare a neachitării integrale a ratelor, acest bun a fost preluat de societatea de leasing";. Prin urmare, bunul de mai sus nu se mai găsește în posesia și folosința utilizatorului, fiind, după cum rezultă, în patrimoniul debitoarei SC G. LS, care nu a făcut dovada vreunui transfer ulterior.
- bunurile în natură echipamente pentru regenerarea chimicalelor foto de tip Encoré Aspire (10 buc.) către SC MONS MEDIUS INVESTMENTS SA, conform contractului de leasing financiar nr. 028/_ . Din documentele
anexate întâmpinării rezultă că au fost efectuate toate plățile conform
contractului de leasing.
Menționăm faptul că aceleași bunuri au făcut obiectul contractului de gaj iară deposedare din_ încheiat între debitoare și creditorul MKB Romexterra Bank, iar sumele încasate în baza contractului de
leasing ar fi trebuit să acopere obligațiile față de unitatea bancară, conform
contractului de cesiune de creanța nr. 15/_ a creanțelor pe care debitoarea le avea de încasat de la utilizator, acestea trebuind a fi eliberate de sub
garanție,
după cum se arată și în întâmpinarea depusă.
Se arată în întâmpinarea depusă că suma de 40.751 lei reprezentând disponibilități bănești din bilanțul depus pe 2006 ar fi fost achitată de către pârât creditoarei MKB Romexterra Bank, fără a fi depuse dovezi în acest sens.
Deși a susținut că toate documentele contabile ale societății s-au aflat în același spațiu de depozitare și că le va pune la dispoziția lichidatorului, pârâtul nu a predat documentele contabile ale societății decât până în anul 2004, fără a da o explicație plauzibilă pentru lipsa celor aferente anilor 2005 și 2006. Susținerea pârâtului, prin reprezentant, că societatea G. LS figurează în bilanțul pe anul 2006 că ar deține active imobilizate în cuantum de 13.885 lei, active circulante și creanțe de încasat întrucât nu a reușit să finalizeze contractele de leasing nu este probată în vreun fel.
Nepredarea documentelor contabile (anii 2005 - 2006) ale societății către lichidatorul judiciar prezumă faptul că administratorul statutar al societății, respectiv pârâtul nu a condus contabilitatea firmei în conformitate cu dispozițiile legale, fapt ce a determinat starea de insolvență a debitoarei și prejudicierea creditorilor.
Dacă actele contabile ale societății ar fi fost întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, nu există vreun motiv ca acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar mai ales că administratorului statutar îi revine această obligație atât potrivit art. 73, lit. c din Legea nr. 31/1990 cât și art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității.
Reținând că cerințele art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite în privința pârâtului A. G. în sensul că prin fapta sa de a nu preda documentele contabile ale societății nu a putut justifica inexistența faptică în patrimoniul societății a unor bunuri care figurează scriptic în bilanțul debitoarei pentru anul 2006, ceea ce conduce la concluzia că respectivele bunuri au fost folosite sau înstrăinate în folos propriu de acesta, în detrimentul creditorilor care nu-și pot recupera creanțele în această situație.
Apreciind întemeiată acțiunea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic o admite în consecință, potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către LG I. S., cu sediul în B. M., str. Hortensiei, nr. 5A, lichidator al debitoarei SC G. LS, în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în B. M., B-dul T., nr. 1/106 și, în consecință :
Obligă pârâtul A. G., în calitate de administrator statutar al debitoarei falite debitoare SC G. LS, să suporte cu averea personală parte din pasivul societății, până la concurența sumei de 265.691,71 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi_ .
Președinte G. ier
S. O. A. H.
Red. S.O. / T.red. A.H.
_, 4 ex.
← Sentința civilă nr. 1058/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 1976/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|