Sentința civilă nr. 593/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a5

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.593/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de 26 februarie 2013 Instanța este constituită din:

Judecător sindic: D. M. D. Grefier: A. Vlaic

Pe rol fiind contestația formulată de către contestatoarea D.G.F.P. a județului C. în reprezentarea intereselor AFP T., împotriva măsurii luate prin raportul lichidatorului publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 18257/_, contestația fiind formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. C. S.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, C. C. S., d-na practician în insolvență Mărginean Amalia, cu delegație depusă la dosar, lipsind contestatoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic acordă cuvântul reprezentantei lichidatorului judiciar asupra excepției tardivității contestației, invocată în cuprinsul întâmpinării depuse.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că susține excepția tardivității contestației, invocând prevederile art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, în raport cu data trimiterii contestației prin fax, respectiv 19 decembrie 2012 și data depunerii raportului și solicită respingerea contestației ca tardivă.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității contestației, invocată de către lichidatorul judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 19 decembrie 2011, creditoare D. G. A F.

P. A J. C. a contestat măsurile luate de lichidatorul judiciar C.I.I. C. S. prin raportul publicat în BPI nr.18257/_ prin care lichidatorul a luat alte măsuri cu privire la vânzarea imobilului lotul 18 Bogata față de hotărârea adunării creditorilor din_ și din_, în sensul că lichidatorul a decis vânzarea imobilului la licitație, către un cumpărător care va dovedi că are obiectul de activitate și "activități ale bibliotecilor și arhivelor, că are un salariat cu calificare în domeniul arhivelor sau economic cu abilități de cercetare a arhivelor și eliberarea adeverințelor solicitanților";.

În motivarea contestației creditoarea a arătat că la data de_ creditorii debitoarei SC A. SA au hotărât organizarea unei licitații pentru vânzarea lotului 18 Bogata cuprinzând magazia în care este depozitată arhiva debitoarei cu terenul aferent către cumpărător care să aibă ca obiect de activitate și"activități ale bibliotecilor și arhivelor"; și care să aibă avizul Arhivelor Naționale pentru participarea la licitație, nefiind de acord cu preluarea, prelucrarea și păstrarea documentelor cu valoare istorică (dacă acestea există) și a documentelor cu valoare practică și eliberarea adeverințelor solicitanților, aceste două categorii de documente urmând să fie predate de lichidatorul judiciar Arhivelor Naționale - S. J. C. . lichidatorul judiciar va întocmit atât caietul de sarcini, cât și regulamentul de valorificare care se supune aprobării adunării creditorilor. Caietul de sarcini va cuprinde descrierea concretă a documentelor care se vor supune operațiunii de preluare, prelucrare și păstrare a documentelor, altele decât documentele cu valoare istorică și a documentelor cu valoare practică și va fi supus aprobării adunării creditorilor.În data de_ creditorii și-au exprimat votul în sensul că, văzând caietul de sarcini înregistrat la sediul creditoarei sub nr.51790/_ și față de hotărârea adunării creditorilor din_, au aprobat caietul de sarcini cu condiția de a se stabili dacă terenurile se vând în bloc sau individual și care este prețul de pornire, pasul de supraofertare să fie de 5% și nu 1% cum a propus lichidatorul, să fie realizat de către lichidator prin descrierea concretă a documentelor care se vor supune operațiunii de lăsare în custodie și ce obligații impune aceasta pentru cumpărători.Prin măsurile luate de lichidatorul judiciar creditoarea susține că acesta nu a dus la îndeplinire hotărârile luate de adunarea creditorilor.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar C.I.I. C. S. a solicitat respingerea contestației, în principal, ca fiind tardivă și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.În susținerea excepției tardivității contestației lichidatorul judiciar a arătat că raportul de activitate nr.3406/_ a fost înregistrat la data de_, iar creditoarea a expediat contestația prin fax fiind înregistrată la Tribunalul Specializat C. la data de_, ulterior fiind înregistrată direct la registratura instanței la data de_, fiind tardiv introdusă raportat la prev. art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora contestația trebuie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului.

Pe fondul contestației lichidatorul judiciar a arătat că cu ocazia adunării creditorilor din data de_, DGFP C. in reprezentarea intereselor AFP a M. ui T. a fost reprezentat de către consilier juridic Potra Cristina si care a prezentat adresa nr. 4401/_ în care se arată următoarele: este de acord in principiu cu organizarea unei licitații pentru vânzarea lotului 18 Bogata cuprinzând magazia în care este depozitată arhiva societății cu terenul aferent către cumpărător care să aibă ca obiect de activitate și "Activități ale bibliotecilor și

1

arhivelor"; și care sa aibă avizul Arhivelor Naționale pentru participarea la licitate însă nu este de acord cu preluarea, prelucrarea și păstrarea documentelor cu valoare istorică (dacă acestea există) și a documentelor cu valoare practică și eliberarea adeverințelor solicitanților, aceste două categorii de documente urmând să fie predate Arhivelor Naționale - S. J. C. . Lichidatorul judiciar va întocmi atât caietul de sarcini cât și regulamentul de valorificare care va fi supus aprobării adunării creditorilor și care va cuprinde descrierea concretă a documentelor care se vor supune operațiunii de preluare, prelucrarea și păstrarea documentelor, altele decât documentele cu valoare istorică și a documentelor cu valoare practică și va fi supus aprobării adunării creditorilor ulterior întocmirii acestuia.

S-a arătat că creditoarea a formulat prezenta contestație împotriva raportului de activitate nr. 3406/_, dar in același timp a formulat contestație si împotriva Procesului verbal al adunării creditorilor din data de_ . Lichidatorul judiciar a întocmit si comunicat caietul de sarcini si a convocat adunarea creditorilor pentru data de _

, convocator publicat in BPI nr. 17776/_, ordinea de zi fiind următoarea: aprobarea caietului de sarcini pentru vânzarea imobilelor aparținând fermei Bogata. La adunarea creditorilor s-a prezentat creditoarea DGFP C. in reprezentarea intereselor AFP a M. ui T., care a prezentat si adresa nr. 4416/_ in care a arătat că aprobă caietul de sarcini cu condiția de a se stabili: dacă terenurile se vând în bloc sau individual și care este prețul de pornire atât într-un caz cât și în celălalt, pasul de supraofertare să fie de 5% (nu de 1% cum a propus lichidatorul), să fie realizat de către lichidator prin descrierea concretă a documentelor care se vor supune operațiunii de lăsare în custodie și ce obligații impune această lăsare în custodie pentru cumpărători.

Având în vedere că votul creditorului este unul condiționat lichidatorul judiciar a considerat că nu s-a aprobat ordinea de zi si a făcut mențiune despre aceasta in procesul verbal. Procesul verbal al adunării creditorilor a fost depus la dosarul cauzei cu adresa nr. 3385/_ . Întrucât nu exista alte variante eficiente din punct de vedere economic și al procedurii, lichidatorul judiciar a decis vânzarea imobilului la licitație, către un cumpărător care va dovedi că are în obiectul de activitate și "Activități ale bibliotecilor și arhivelor", că are un salariat cu calificare în domeniul arhivelor sau economic cu abilități de cercetarea arhivelor și eliberarea adeverințelor solicitanților. S-a decis încheierea cu acest cumpărător a unui contract de preluare, prelucrare și păstrare a arhivelor conform cu nomenclatorul SC A. SA și cu legislația în vigoare, cu Arhivelor Naționale pentru preluarea arhivei și respectarea normele legale în domeniul arhivistic, măsura inserata in raportul contestat.

Contestatoarea susține ca lichidatorul judiciar prin masurile luate nu a dus la îndeplinire hotărârile luate de către adunarea creditorilor si solicita anularea masurilor luate de către lichidator si luarea masurilor solicitate de către creditori in cadrul adunării creditorilor. Deși inițial face referire la hotărârile luate in adunarea creditorilor, ulterior face referire la adunările creditorilor.In ceea ce privește adunarea creditorilor din data de_, la aceasta adunare a creditorilor nu a fost luata nici o hotărâre, deoarece, după cum s-a arătat anterior, votul creditoarei a fost unul condiționat, creditoarea aprobând in anumite condiții caietul de sarcini si Regulamentul de valorificare. Drept consecința, nu s-a luat nici o hotărâre, neaprobându-se ordinea de zi. In aceste condiții nu se poate susține ca lichidatorul judiciar nu a dus la îndeplinire hotărârile creditorilor, atâta timp cat nu s-a luat nici o hotărâre.

In ceea ce privește adunarea creditorilor din data de_, daca creditoarea face referire si la aceasta, s-a arătat ca hotărârea luata in aceasta adunare a fost pusa in practica prin editarea caietului de sarcini si a regulamentului si supunerea lor spre aprobarea creditorilor. Se consideră că măsura privind vânzarea imobilului la licitație, către un cumpărător care va dovedi că are în obiectul de activitate și "Activități ale bibliotecilor și arhivelor", că are un salariat cu calificare în domeniul arhivelor sau economic cu abilități de cercetarea arhivelor și eliberarea adeverințelor solicitanților este una de natura manageriala. Pentru aceasta se are in vedere ca este singura măsura care putea fi luata in acest stadiu al procedurii, având in vedere că arhiva debitoarei SC A. C. SA cuprinde un număr mare de documente, în prezent fiind încă în curs de prelucrare, activitate pentru care sunt angajate două persoane. Apoi, la fosta ferma Camarasu sunt angajați 3 paznici. In procedura insolvenței lipsesc lichiditățile pentru plata acestui personal angajat deoarece au fost distribuite către creditorul majoritar fondurile obținute din valorificarea bunurilor, pe de o parte, iar pe altă parte, în lipsă de cumpărători, bunurile rămase nu pot fi valorificate pentru a se obține fondurile necesare continuării procedurii. Situația precară a fondurilor bănești va determina imposibilitatea plății salariilor personalului angajat pentru prelucrarea arhivei și paza societății, astfel că lichidatorul judiciar va fi nevoit să concedieze personalul angajat. Aceasta măsura va pune în pericol siguranța bunurilor debitoarei, inclusiv a documentelor de arhiva. Din acest considerent, în urma solicitărilor unor eventuali cumpărători interesați de cumpărarea depozitului în care se află arhiva și după consultarea Arhivelor Naționale, lichidatorul judiciar a luat decizia convocării adunării creditorilor propunând vânzarea depozitului prin licitație publică. In convocator s-a menționat că ofertantul cumpărător calificat să participe la licitație trebuie să fie agreat de Arhivele Naționale pentru a prelua și arhiva care se află depozitata în acel spațiu. S-a stabilit un astfel de conținut al ordinii de zi în considerarea faptului că nu s-a terminat prelucrarea arhivei. Ar urma ca viitorul comparator, îndeplinind condițiile legale impuse de Legea nr. 16/1996, sa continue aceasta activitate si sa predea către Arhivele Naționale sau să păstreze documentele, în funcție de categoria acestora.

In condițiile în care arhiva debitoarei AC A. SA nu este în întregime prelucrata, în acest moment nu se poate pune nici problema predării acesteia către Arhivele Naționale si nici obligarea Arhivelor Naționale să preia arhiva practică, motiv pentru care ar trebui să fie făcute demersuri pentru obligarea acestei instituții la preluarea arhivei. De altfel, precizăm că Arhivele Naționale nu au preluat până acum arhivele SC A. C. SA motivând că aceasta nu a fost prelucrată integral. Un alt motiv al refuzului este însă și faptul că această instituție nu deține logistica necesară prelucrări unor astfel de documente. Legea nr. 16/1996, care reglementează cadrul legal în acest domeniu, stipulează că se preiau de către Arhivele Naționale doar actele ci valoare istorică, iar preluarea arhivelor practice este conform OUG 39/2008. Daca bunul imobil in care este

2

depozitata arhiva ar urma sa fie vândut in alte condiții, banii obținuți în urma vânzării bunului vor trebui să fie utilizați pentru continuarea prelucrării si conservării arhivei de către personalul angajat, generând costuri cu personalul angajat, cu achiziționarea de materiale consumabile si eventual cu chiria spațiului, cheltuieli care ar putea fi evitate dacă s-ar adopta soluția propusă de lichidatorul judiciar.

In plus, deși in procedura insolvenței privind pe un alt debitor exista hotărâre irevocabila prin care D. J. ă C. a Arhivelor Naționale a fost obligata sa preia arhiva, aceasta refuza in mod categoric preluarea unei asemenea arhive, motivând ca nu preia o arhiva neprelucrata, ca nu deține infrastructura necesara pentru a prelucra si prelua arhiva, respectiv ca inca nu s-au înființat direcțiile specializate, nu are asigurate resursele umane necesare (nu s-a aprobat numărul de posturi) si nici resursele logistico-financiare (nu s-a aprobat creditarea bugetara corespunzătoare). Pentru a ieși din acest impas si având in vedere situația concreta a debitoarei, lichidatorul judiciar a identificat aceasta soluție, respectiv, vânzarea imobilului condiționată de preluarea arhivei de către o persoana juridica care îndeplinește cel puțin doua condiții: are ca obiect de activitate in domeniul arhivelor si are avizul Arhivelor Naționale, soluție agreata si de D. J. ă C. a Arhivelor Naționale conform adresei acesteia nr. 62033/_

Analizand in prealabil exceptia tardivitatii ,se retin urmatoarele :

Sunt contestate măsurile luate de lichidatorul judiciar C.I.I. C. S. prin raportul publicat în BPI nr.18257/_, raport de activitate care a fost înregistrat la dosarul de insolventa la data de_ .

Creditoarea a expediat contestația prin fax fiind înregistrată la Tribunalul Specializat C. la data de_, ulterior fiind înregistrată direct la registratura instanței la data de_ .

Temeiul juridic al acestei contestatii se circumscrie reglementarii date de art. 21 alin. 3 din lege, conform caruia ,, contestatia trebuie inregistrata in termen de 3 zile de la data depunerii raportului prevazut la alin. 1";.

Judecatorul sindic are in vedere si prevederile art. 5 ale legii 85/2006, care reglementeaza in sensul ca organele care aplica procedura trebuie sa asigure realizarea in conditiile legii a drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la procedura, deci inclusiv ale creditorilor.

Examinand art. 21 alin. 3 si avand in atentie obligatia instituita de art. 5 din lege, precum si cerintele respectari principiului enuntat de art. 6 CEDO, in opinia judecatorului sindic, se poate afirma temeinic in sensul ca termenul reglementat de art. 21 alin. 3 garanteaza dreptul partii la un proces echitabil, deoarece marcheaza un moment obiectiv de la care acest termen incepe sa curga.

In opinia judecatorului sindic, atat timp cat creditorii au cunostinta despre termenul acordat in vederea examinarii stadiului procedurii de insolventa, acestia pot si trebuie sa se preocupe de inscrisurile si cererile nou aparute intre termene, ceea ce nu presupune un efort si o obligatie care sa exceada limitelor unui proces echitabil, deoarece nu presupune decat o accesare a datelor furnizate de sistemul ECRIS pentru a verifica daca sunt documente care s-au inregistrat intre termene, fara a fi necesara o verificare efectiva zilnica a dosarului de insolventa propiu- zis.

Creditorul are o obligatie de informare , iar accesarea datelor furnizate de sistemul ECRIS constituie o modalitate mult mai simplificata, directa si rapida, decat aceea pe care o presupune informarea prin B.P.I.( unde se publica un material vast in fiecare zi si doar un extras al raportului de activitate).

In concluzie, pentru argumentele expuse, se apreciaza ca depunerea raportului la dosar este o modalitate de comunicare care permite cunoasterea efectiva si completa a continutului acestuia, de catre cei interesati.

Obligatia de informare care incumba creditorilor, determina in context sa nu poata fi pretins lichidatorului judiciar ca in aceeasi zi sa emita si o notificare despre depunerea raportului, o asemenea obligatia in sarcina acestuia fiind excesiva, atat timp cat aceasta notificare nu ii este legal pretinsa, nu ii este pretinsa nici o publicare integrala a raportului de activitate, iar cu prioritate creditorul trebuie sa fie diligent si sa se informeze, avand la indemana o modalitate mai simpla decat prin BPI.

In speta creditoarea nu a respectat termenul legal.

In baza considerentelor expuse, judecatorul sindic va admite exceptia de tardivitate si va respinge contestatia ca fiind tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite excepția de tardivitate invocată de lichidatorul judiciar C.I.I. C. S. și în consecință:

Respinge ca tardivă contestația formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. pentru

A. F. P. A M. UI T., împotriva măsurilor lichidatorului judiciar prin raportul de activitate nr.3406/_ .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. M. D. A. VLAIC

Red.DMD/MM/4 ex/.2013

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 593/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței