Sentința civilă nr. 5933/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2 cod 4204
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5933
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. - judecător sindic
G. ier: C. S.
Pe rol fiind pronunțarea acțiunii formulată de reclamanta SC FAMILIY
SS - în faliment prin lichidator judiciar C. & C. - C. A. de P. în I., cu sediul în B. M., Bd. Republicii 10/35 - prin SCPA A. P. și Asociații, cu sediul în B. M., Bd. B. nr.25, jud. M. în contradictoriu cu pârâta SC C. R. S. cu sediul în B., str. G. A. nr.89-97, etaj I, sector 1, având ca obiect acțiune în pretenții.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, a cărei pronunțare a fost amânată la data de_, iar apoi la data de_ și_, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /a2 din_, reclamanta SC
"F. S. "; S. B. M., reprezentată prin lichidator judiciar C. &C. - C.
A. de P. în I., a chemat în judecată pe pârâta SC "C. R. "; S. cu sediul în B., str. G. A. nr.89-97, etaj I, sector 1, pentru a fi obligată la plata sumei de 44.398,73 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr.1201003/_, 0041132/_, 0041138/_, 1201004 din_, 1201005 din_, 1201006 din_, 0044757/_ și 0045340/_ și a dobânzilor legale în materie civilă, de la data scadenței până la plata efectivă a datoriei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între ea și pârâtă s-au încheiat valabil un număr de trei contracte: 55/_ privind distribuția de vehicule noi, 43/_ privind distribuția de piese de schimb C. și 69/_ privind reparare agregat, prin care pârâta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor efectuate de reclamantă în baza facturilor emise.
Societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele mai sus menționate și evidențiate în cuprinsul facturilor anexate în probațiune, dar pârâta nu a înțeles să-și respecte obligațiile asumate prin contract.
Potrivit dispozițiilor art. 44 Cod comercial și a contractelor de prestări servicii pârâta era de drept în întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi, sub sancțiunea dobânzilor legale.
Societatea reclamantă a convocat pârâta la conciliere directă în conformitate cu dispozițiile art. 720 ind. 1 C.pr.civilă în încercarea de a stinge conflictul pe cale amiabilă, însă pârâta a formulat un punct de vedere prin care a comunicat reclamantei faptul că în contabilitatea pârâtei nu se regăsesc facturile a căror contravaloare se solicită.
Cu toate acestea, de la data deschiderii procedurii insolvenței, debitoarea la fiecare sfârșit de an, în concordanță cu confirmările de sold comunicate, a înțeles să recunoască creanța pe care o are față de reclamantă.
În condițiile în care s-a încercat recuperarea sumelor de bani pe care debitoarea le datorează reclamantei, dar demersurile au rămas fără rezultat, reclamanta consideră că este îndreptățită în recuperarea sumelor de bani menționate.
Pârâta SC C. R. S. cu sediul în B., str. G. A. nr. 89- 97, etaj I, sector 1, a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
Excepția necompetenței materiale, excepția necompetenței teritoriale și excepția prescripției dreptului de a solicita suma pretinsă.
Cu privire la excepția necompetenței materiale intimata s-a raportat la cuantumul pretențiilor de 44.358,73 lei și la art. 54 alin (1) pct. 1, lit. j din NCPC, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei și nu tribunalului.
Pe de altă parte, art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 stabilește exact limitele cu privire la atribuțiile judecătorului sindic, or acesta nu are competența de a soluționa acțiuni în pretenții față de societatea aflată în insolvență împotriva propriilor creditori.
În susținerea excepției privind necompetența teritorială pârâta a invocat dispozițiile art. 107 alin. 1 din NCPC și a arătat că pentru valorificarea creanței reclamanta trebuie să introducă o cerere principală în fața instanțelor judecătorești, care este supusă regulilor de competență generală și aceasta trebuie introdusă la instanța de la sediul pârâtei și nu la Tribunalul Maramureș. Instanța competentă să soluționeze acțiunea este Judecătoria Sector 1 B.
.
Cu privire la suma aferentă facturii nr. 1201003/_, a susținut că nu
mai poate fi solicitată întrucât, raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și data introducerii acțiunii,_, aceasta este prescrisă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că o parte din facturile fiscale în baza cărora reclamanta își întemeiază solicitarea sumei de 44.398,73 lei sunt ilizibile, iar o altă parte lipsesc.
Reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor, susținând în esență că, deși atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate, acțiunea dedusă judecății se încadrează în cele prevăzute de art. 11 alin. II din Legea nr. 85/2006.
Examinând excepțiile prin prisma dispozițiilor invocate, tribunalul constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Acțiunea dedusă judecății a fost formulată de către reclamantă prin lichidator judiciar, fiind înregistrată sub dosar asociat dosarului de insolvență al reclamantei, nr._ .
Legea nr. 85/2006 prevede la art. 11 alin. 2 că " atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței";.
Reclamanta urmărește valorificarea creanței în cuantum de 44.358,73 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de către societate în beneficiul pârâtei, cererea nefiind de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței.
Acțiunea în pretenții este o acțiune de drept comun supusă regulilor de competență generală.
Având în vedere că raportat la dispozițiile art. 94 alin. 1 pct. j din Noul Cod de Procedură Civilă și la valoarea pretențiilor de sub 200.000 lei, instanța competentă material să soluționeze cauza este judecătoria, că potrivit art. 107
(1) NCPC cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul și că în speță instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta este Judecătoria Sector 1 B., tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 132 alin (39 din NCPC urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ui M. invocată de pârâta C. R. S. cu sediul în B., Metropolis Center West Wing, str. G.
A. nr.89-97, etaj I, sector 1, cu sediul ales la SCA Benclinov și Asociații din B., str. Aurel Vlaicu, nr. 34, ap. 1, parter, sector 1, și în consecință.
Declină competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. N. S. C.
Red.B.N./_
Teh. S.C./_ /2ex.
| ← Sentința civilă nr. 4133/2013. Alte cereri. Faliment,... | Sentința civilă nr. 4920/2013. Alte cereri. Faliment,... → |
|---|








