Decizia civilă nr. 11811/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 11811/2013
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. J. A F.
P. C. PENTRU S. F. ORĂȘENESC T., împotriva sentinței civile nr. 2162 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat
C. cauza privind și pe intimații SC DON&N. SRL PRIN LICHIDATOR J. P.
I., I. D. I., I. V., având ca obiect procedura insolvenței - angajare răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, solicitarea acestuia regăsindu-se la fila 3 din dosar.
Se constată că la data de_, intimații I. D. I. și I. V. au transmis la dosar întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului declarat de recurentă ca neîntemeiat.
C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. ea declară deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor, se prezintă av. David D. Cristian pentru intimații I. D. și I. V. căruia i s-au adus la cunoștință dispozițiile instanței cu privire la prezentul recurs.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 2162 din_, pronunță în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., s-a admis, în parte, cererea creditoarei A. F.
A M. T., reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A JUDEȚULUI C., și au fost obligați, în solidar, pârâții I. D. I. și I. V., la plata sumei de 1.630 lei, pasiv al debitoarei SC DON & N. SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților de a nu preda bunurile ce trebuia să existe, precum și sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în casieria societății, conform ultimilor documente contabile identificate, poate fi
încadrată în prevederile art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, presupunându-se că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Astfel, așa cum a arătat lichidatorul judiciar în raportul său, la data deschiderii procedurii existau, în averea societății, stocuri, în valoare de 19.005 lei și disponibilități bănești, în valoare de 734 lei. Nu are nicio importanță faptul că acele stocuri se referă de fapt la mărfuri perisabile, în condițiile în care ele au fost valorificate de către pârâți, după data deschiderii procedurii și nu au fost predate administratorului judiciar numit în cauză. Dacă bunurile ar fi fost valorificate de către administratorul judiciar, culpa pârâților nu ar fi existat, întreaga răspundere cu privire la această operațiune revenind acestuia.
Pe de altă parte însă, pârâții au făcut dovada că din banii obținuți au plătit o parte din datorie, în sumă de 5.000 lei, în data de 27 aprilie 2012 și 13.109 lei, în data de 10 mai 2012, după data deschiderii procedurii.
Astfel, potrivit art. 138, al. 1, lit a, pârâții vor fi obligați doar la plata sumei de 1.630 lei, pasiv al debitoarei, constând în diferența dintre valoarea bunurilor cu care debitoarea figura în contabilitate și banii din casă, înainte de deschiderea procedurii și valoarea obținută ca urmare a valorificării acelor bunuri, după data deschiderii procedurii, fără aprobarea administratorului judiciar.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, aceasta nu poate fi reținută în sarcina pârâților. Lichidatorului judiciar i-au fost puse la dispoziție toate actele societății, pentru ca acesta să poată întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus societate în starea de insolvență. Faptul că după data deschiderii procedurii, pârâții au depus declarații ce s-au dovedit ca fiind neadevărate la organele fiscale, ca urmare a descoperirii acestui fapt, prejudiciul debitoarei fiind de fapt mai mare decât cel declarat inițial, nu este un motiv pentru aplicarea în cauză a prevederilor art. 138, al. d din Legea nr. 85/2006. Cu sau fără acele declarații, prejudiciul ar fi trebuit să fi fost același, adică cel suplimentar, din moment ce actele depuse nu au putut produce niciun efect. Alte activități în afară de valorificarea bunurilor respective, așa cum s-a menționat și depunerea unor declarații la organele fiscale, nici măcar debitoarea nu a învederat că s-ar fi săvârșit, pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâților, pentru întreg pasivul societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. J. a F. P. C. pentru S. fiscal orășenesc T. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de recurs se arată că sentința atacata a fost pronunțata la primul termen de judecata (9 septembrie 2013), fara ca întâmpinarea paraților sa îi fie comunicata in condițiile in care întâmpinarea a fost depusa la dosarul cauzei la data de_ conform ștampilei Tribunalului Specializat C., deci cu 5 zile înainte de termenul de judecata, cand dosarul nu se mai afla la arhiva instanței spre a putea fi studiat, ci se afla la judecătorul sindic in vederea pregătirii ședinței de judecata. In aceste condiții nu are relevanta faptul ca potrivit dovezii de la dosarul cauzei, recurenta a fost citata pentru termenul din_ inca din_ întrucât a fost in imposibilitate de a analiza si combate susținerile si probele aduse de parați in aparare. Arată faptul ca in cauza reclamanții nu au adus doar argumente teoretice care ar fi putut fi analizate prin raportare la acțiunea formulata, ci au fost aduse si probe, pe baza cărora judecatorul sindic a pronunțat sentința atacata. Aceste probe, (dovezi ale unor plati, dovada de comunicare a sentinței 1809/2013) se impuneau a fi comunicate cu reclamantul (organul fiscal) spre a fi verificate. Aceasta intrucat in cadrul procedurii de insolventa nu a fost contestata creanța fiscala inscrisa in tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei, iar tabelul creanțelor împotriva averii debitorei nu a fost modificat de către lichidatorul/administratorul judiciar ca urmare a stingerii vreunei creanțe din tabel. Prin urmare, in cauza se impuneau a fi făcute verificări cu privire la veridicitatea plaților reflectate in dovezile aduse de către parați, precum si cu privire la contul in care au fost eventual virate sumele cu pricina, destinația plaților, etc, cu atat mai mult cu cat din dosarul cu număr corelat_, având ca obiect procedura insolvenței nu rezulta ca pe parcursul procedurii de insolventa s-ar fi efectuat plați care sa fi stins creanțe inscrise in tabel.
Apreciază că acest viciu de procedura nu pot fi acoperit decât prin casarea si trimiterea spre rejudecare a cauzei, comunicarea cu recurenta a acțiunii, si a
probelor propuse de parați spre a-și putea exprima poziția procesuala fata de acestea in cunoștința de cauza.
Cerința din art.6 pct.1 al Convenției Europene a Drepturior Omului pretinde^ in mod imperativ ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, în sensul de a se asigura respectarea principiilor ale oricărui proces, principiul contradictorialității fiind tot un principiu fundamental alături de principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părților din proces (indiferent de calitatea pe care o au in cauza - deci si reclamantului) să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. în virtutea contradictorialității, părțile trebuie sa își aducă reciproc la cunoștință pretențiile, apărările și probele de care înțeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise în cursul procesului. Totodată toate părțile trebuie sa fie ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt care care sunt relevate de acestea pe parcursul procesului, în vederea aflării adevărului în cauză.
Arată, de asemenea, că consacrarea indirecta a art.6 pct.1 din Convenție, se regăsește și în legislația națională, sintetizata in dispozițiile art. 211 Noul Cod de procedura civila .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții I. D. I., și llea Vaier, solicită respingerea recursului formulat de către A.J.F.P. C. și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală
.
Analizând recursul declarat de către pârâtul BORDAS REMUS prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Sigura critică adusă de către creditoarea AJFP C. prin recursul declarat vizează necomunicarea de către judecătorul sindic a întâmpinării depuse de către pârâți anterior momentului soluționării cauzei.
După cum chiar recurenta recunoaște, întâmpinarea a fost depusă la dosarul cauzei cu respectarea termenului prevăzut de art.1141alin.2 CPC.
Din această perspectivă, critica recurentei privind neacordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare, deși întemeiată, nu este în măsură să conducă la casarea deciziei, în condițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În practica I., s-a statuat în mod constant că dispozițiile legale care reglementează instituția întâmpinării (art. 115-118 Cod procedură civilă), spre deosebire, de exemplu, de cele în materia cererii de chemare în judecată, nu prevăd obligativitatea comunicării acestui act procedural, ceea ce presupune ca partea interesată (în speță, recurenta) să procedeze la propriile demersuri pentru a lua cunoștință de apărările formulate în scris de către intimați. În concluzie, potrivit legislației naționale, întâmpinarea nu se comunică și, prin urmare, nici nu se acordă termen pentru a se lua cunoștință de acest act procedural.
Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, însă, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, în materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui tratament egal între părți, toate cererile trebuie comunicate părților din litigiu, pentru ca acestea să-și poată exercita, în mod efectiv, dreptul la apărare în legătură cu aspectele relevate în cuprinsul acestora.
Cum Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică prioritar față de dreptul intern, în caz de conflict între acestea, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, este fără dubiu că judecătorul sindic ar fi trebuit să
procedeze la amânarea cauzei pentru ca reclamanta să ia cunoștință de întâmpinarea aflată la dosar.
Cu toate acestea, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, care vizează casarea deciziei pentru nereguli procedurale săvârșite de prima instanță și în care se încadrează critica recurentei, condiționează incidența cazului de casare respectiv de existența unei vătămări produse părții respective, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) din același cod.
O asemenea vătămare nu s-a produs în ceea ce-o privește pe reclamantă în primul ciclu procesual deoarece recurenta avea posibilitatea să se refere, în calea de atac a recursului la propriile susțineri raportat la apărările din întâmpinare, susțineri care puteau fi analizate de către instanța de recurs.
Se poate susține cu temei, așadar, că recurenta a avut posibilitatea reală de a-și exercita, în mod corespunzător, dreptul la apărare în legătură cu susținerile intimaților pârâți exprimate în întâmpinare, însă, recurenta nu a înțeles să formuleze astfel de critici pentru a fi analizate de către instanța de recurs, susținerile referitoare la eventuala sa vătămare nefiind fondate.
Cu toate acestea, C. ea constată că actele depuse în probațiune sunt acte care izvorăsc de la recurentă (chitanța seria TS6 nr. 5475608, respectiv TS6 nr. 5474869) sau acte care existau în dosarul de faliment nr._ (notificarea expediată de către lichidatorul judiciar precum și confirmarea de primire din care reiese data la care a fost comunicată această notificare, dovada comunicării Sentinței Civile nr. 1809/2012;), în care recurenta are calitatea de creditor al debitoarei SC DON & N. SRL, prin urmare nu îi erau străine.
Așadar, întrucât recurenta nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea întâmpinării și mai mult nu poate să-și invoce propria culpă, respectiv nestudierea dosarului și neprezentarea la termenul de judecată, la care a fost legal citată, C. ea constată că recursul declarat este nefundat iar în temeiul art.8 din LPI îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. J. A F. P. C. PENTRU
S. F. ORĂȘENESC T., împotriva sentinței civile nr. 2162 din_, pronunțate in dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. S. | A. M. | ION | A. | M. C. M. | N. |
red.M.S./A.C.
2 ex./_
jud.fond. Păcurar I.
| ← Sentința civilă nr. 5621/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 5672/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
