Sentința civilă nr. 697/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.697/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER: T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de către reclamantul C.I.I. P. V. împotriva pârâtului H. R. C. Ș., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor reclamantului, d-l practician în insolvență P. V., lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, pârâtul fiind citat la adresa indicată de către Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei, atât conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului susține cererea astfel cum a fost formulată, solicitând obligarea pârâtului la suportarea întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 3.220 lei, prin raportare la dispozițiile art.138 alin.1 lit. a și b din Legea 85/2006, având în vedere că administratorul statutar a folosit bunurile societății în interes personal, fapt ce a condus la insolvența debitoarei, iar ca urmare a nedepunerii actelor și documentelor contabile, consideră că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de antrenare a răspunderii formulate.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 19 septembrie 2012, lichidatorul judiciar C.I.I. P. V. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC D. M. S. a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâtului H. R. C. Ș. și obligarea acestuia la plata sumei de 3.220 lei reprezentând pasivul debitoarei rămas neacoperit, motivat de faptul că în sarcina acestora se pot reține fapte ce se încadrează în dispozițiile art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deși a fost notificat de practicianul în insolvență la data deschiderii procedurii, aducându-i-se la cunoștință obligațiile prevăzute de lege.
S-a mai arătat că la data de 23 mai 2012 în urma întoarcerii notificării cu mențiunea
"destinatar lipsă";, practicianul s-a deplasat la sediul social, din informațiile obținute cu acea ocazie rezultând faptul că debitoarea nu mai desfășoară activitate la sediul social de mai bine de un an.
Pârâtul a fost notificat în vederea prezentării actelor prevăzute de art.28, notificarea fiind returnată.
Ulterior, au fost efectuate demersuri la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor care i-a comunicat practicianului în insolvență domiciliul pârâtului, acesta fiind notificat din nou la adresa unde locuia fără forme legale.
Practicianul în insolvență a susținut că nu a fost în măsură să valorifice activele deținute de debitoare ce figurau înscrise în contabilitatea acesteia, situația indicatorilor financiari fiind preluată de pe site-ul M. ului Finanțelor, debitoarea figurând în anul 2004 cu active înscrise în contabilitate în cuantum de 16.575 lei.
Nedepunerea la dosar a actelor și informațiilor prevăzute de art.28 alin.1 se datorează, conform aprecierilor practicianului în insolvență, faptului că în cauză nu a fost ținută contabilitatea, prezumția rezultând din aceea că pentru anii 2005-2011 nu au mai fost publicate situațiile indicatorilor financiari anuali, încălcându-se astfel prev. art.32 din Legea contabilității.
Neținerea contabilității în mod corect face insesizabilă apariția stării de insolvență, reclamantul considerând că aceasta este una dintre cauzele care au condus debitoarea la încetarea de plăți.
Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității și a registrelor contabile obligatorii revine administratorului statutar, fiind invocate în acest sens disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1990.
În plus, reclamantul a mai arătat că din indicatorii financiari aparținând debitoarei aferenți anului 2004 publicați pe site-ul MFP reiese că debitoarea deținea active în valoare de
16.575 lei din care active fixe în cuantum de 13.484 lei și active circulante în cuantum de
3.091 lei.
Prin adresa comunicată de Municipiul C. -N. la 17 aprilie 2012 practicianului i s-a comunicat că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu un autoturism marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, iar în urma demersurilor pentru identificarea și valorificarea acestuia a rezultat din informațiile furnizate de IPJ C. că autovehiculul aparținând debitoarei a fost vândut în urmă cu aproximativ 7 ani unei terțe persoane.
Neîndeplinirea formalităților de radiere din evidența fiscală a Municipiului C. -N. coroborată cu neplata taxelor aferente autovehiculului conduce la ideea acreditată de reclamant prezumției utilizării sumelor rezultate din vânzarea autovehiculului în interesul propriu al pârâtului.
Această faptă a fost încadrată în disp. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, reclamantul opinând că utilizarea disponibilităților bănești rezultate din vânzarea autovehiculului în folosul altei persoane poate fi una dintre cauzele stării de insolvență a debitoarei.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la
dosar.
Analizând cererea de angajare a răspunderii, cu luarea în considerare a disp. art.138
lit.a și d din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic constată următoarele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere precum și a oricărei alte persoane vinovată de producerea stării de insolvență a debitoarei presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, fapta ilicită, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, vinovăția putând să îmbrace și forma culpei.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, respectiv folosirea bunurilor evidențiate în contabilitatea debitoarei în interesul personal al pârâtului, precum și neținerea contabilității în conformitate cu legea.
În exercitarea atribuțiilor prev. de art.59 din Legea nr.85/2006, practicianul în insolvență a întocmit raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, în condițiile în care nu i-au fost predate documentele prev. de art.28 din Legea nr.85/2006.
În analizarea situației economico-financiară a debitoarei au fost avute în vedere datele publicate pe site-ul M. ului Finanțelor Publice, date ce se referă la activitatea debitoarei aferentă anilor 2003-2004.
Astfel, la sfârșitul anului 2004, în bilanțul contabil al debitoarei figurau înscrise active imobilizate în cuantum total de 13.484 lei și active circulante în cuantum de 3.091 lei, din care creanțe de recuperat în cuantum de 2.668 lei și în contul "casa și bănci"; suma de 423 lei.
Nepredarea acestor bunuri în materialitatea lor practicianului în insolvență a stat la baza concluziei cuprinse în finalul raportului cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, în sensul că pârâtul, în calitate de administrator statutar, se face vinovat de această stare.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 118271/496/_ comunicată practicianului în insolvență de către Municipiul C. -N. a rezultat faptul că debitoarea achita către bugetul statului taxele aferente unui autovehicul marca Dacia înmatriculat sub nr. _
, iar din adresa nr.261548/12 iulie 2012 întocmită de Inspectoratul de Poliție al Județului C., comunicată reclamantului, a rezultat faptul că acest autoturism ar fi fost valorificat în urmă cu 7 ani de debitoare către o terță persoană.
Această valorificare a rezultat din declarația pârâtului dată în fața organelor de poliție (f.14), bunul nefiind însă radiat din evidențele instituției financiare, debitoarea figurând în continuare cu autoturismul ca fiind proprietatea sa și ca plătitoare de impozit (f.10).
În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic constată că susținerile lichidatorului sunt pertinente și fondate și că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a folosi bunurile proprietatea debitoarei înscrise în contabilitate în interesul său personal, în condițiile în care nu a predat activele fixe și circulante ce figurau în evidențele fiscale aferente anului 2004.
După cum rezultă din cuprinsul raportului cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvență, pârâtul a fost notificat pentru a preda actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 1 iunie 2012 (f.6-7) și ulterior la data de 5 septembrie 2012 (f.8-9), notificările fiind restituite cu mențiunea "destinatar necunoscut";.
Cu toate acestea, judecătorul sindic apreciază că practicianul în insolvență și-a îndeplinit obligația de notificare, dat fiind faptul că pârâtul a fost notificat atât la adresa de domiciliu care figura menționată la registrul comerțului, cât și la adresa comunicată de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei unde locuia fără forme legale.
Neidentificarea, în patrimoniul debitoarei, a activelor menționate în bilanțul contabil aferent anului 2004 creează prezumția că acestea nu mai există, prezumție care nu a fost răsturnată de către pârât.
Lipsa acestor bunuri în materialitatea lor și existența lor doar scriptic creează prezumția că au fost folosite de pârât în interes personal, atâta timp cât acesta erau singurul factor decizional ca organ de conducere al debitoarei, golirea de conținut a patrimoniului persoanei juridice face imposibilă realizarea obiectului de activitate, cauzând starea de insolvență, răsfrângându-se în mod indirect în patrimoniul creditorilor ale căror creanțe nu pot fi recuperate.
Raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciu este evident, întrucât lipsa bunurilor a făcut imposibilă valorificarea acestora în cadrul procedurii și recuperarea masei credale, iar fapta administratorului statutar săvârșită cu intenție sau din culpă impune angajarea răspunderii personale, în condițiile în care întreaga responsabilitate în ceea ce privește administrarea patrimoniului persoanei juridice îi revine administratorului statutar.
De altfel, valorificarea bunurilor ar fi permis acoperirea integrală a pasivului în condițiile în care pasivul nerecuperat, astfel cum rezultă din tabelul definitiv, este în sumă de
3.220 lei.
Pârâtul are calitatea de administrator statutar al debitoarei, calitate care îi conferă atributele de decizie și în ceea ce privește modul în care bunurile proprietatea persoanei juridice sunt folosite în realizarea scopului social pentru care a fost înființată societatea comercială. Bunurile aparținând persoanei juridice sunt proprietatea acesteia, patrimoniul
asociaților sau cel al administratorilor statutari neputându-se confunda cu cel al societății comerciale constituite prin voința asociaților.
Drept urmare, în sarcina pârâtului, care deține calitatea de administrator statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de pe site-ul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, poate fi reținută fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar și săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acestea nu i-au predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 lit.a-k din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar l-a notificat pe pârât, solicitându-i să-i predea documentele contabile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i reveneau conform dispozițiilor legale.
Judecătorul sindic reține faptul că obligația de predare a documentelor contabile ale debitoarei nu a fost respectată de către pârât, lichidatorului judiciar nefiindu-i predate documentele prevăzute de art.28, deși pârâtul, în calitate de administrator statutar avea obligația predării acestora prin raportare la disp. art.35 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Pe de altă parte, judecătorul sindic apreciază că pârâtului îi revenea, în calitate de administrator statutar al debitoarei, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și e ale Legii nr.31/1990 republicată și actualizată.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, precum și pentru îndeplinirea acelor obligații stabilite în sarcina lor prin actul constitutiv acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării persoanei juridice.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c prevede că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. De altfel, administratorul statutar nu a depus la organele fiscale bilanțurile contabile aferente anilor 2005-2011.
În lipsa registrelor contabile sau a altor documente contabile și administrative nu este posibilă verificarea modului în care au fost utilizate sumele existente în contul debitoarei și nici determinarea în concret și identificarea activelor circulante ce figurează în patrimoniul persoanei juridice.
Aceasta în condițiile în care persoana juridică are obligația de a întocmi și de a ține o serie de registre contabile, de a întocmi balanțe de verificare și bilanțuri contabile pentru a reflecta activitatea și a exista posibilitatea verificării legalității operațiunilor efectuate și, implicit, împrejurarea dacă sumele de bani și bunurile existente în patrimoniul debitoarei sunt utilizate conform scopului pentru care persoana juridică a fost constituită.
Bilanțurile contabile și balanțele de verificare reprezintă documente contabile a căror întocmire este obligatorie, disp. art. 73 din Legea nr.31/1990 statuând în sarcina administratorului statutar obligația de a asigura o ținere corectă a registrelor contabile, Legea nr.82/1991 statuând în sarcina aceleiași persoane obligația de a asigura conducerea evidenței contabile, întocmirea bilanțurilor și depunerea acestora la organele teritoriale ale M. ului Economiei și Finanțelor.
Bilanțul este o imagine statistică a situației patrimoniului și a datoriilor persoanei juridice la data întocmirii acestuia, deoarece valorile prezente ale elementelor de activ și de pasiv se pot modifica, valorile istorice cuprinse în situațiile financiare ale debitoarei nu reflectă valoarea economică a acestora.
Balanța de verificare este documentelor contabil utilizat pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică,
precum și principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare ce reflectă poziția financiară a societății.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestor documente iar, neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
Fapta administratorilor statutari de a nu ține contabilitatea conform dispozițiilor legale reprezintă o faptă omisivă.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.
Fapta săvârșită de administratorul statutar este o faptă negativă, omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea nr.31/1990, cât și de legea contabilității.
Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.
Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real și efectiv.
Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.
Vinovăția administratorului statutar există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din Legea nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.
Deoarece creditorii nu și-au recuperat creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că se impune obligarea pârâtului la plata întregului pasiv în cuantum de 3.220 lei, în baza disp. art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamantul C.I.I. P. V. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D. M. S., în contradictoriu cu pârâtul H. R. C. Ș., dom. în C.
-N., str.B. nr.9K, ap.5, jud.C. și în consecință:
Obligă pârâtul să suporte pasivul debitoarei nerecuperat în cuantum de 3.220 lei. Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. C. T. B.
Red.CC/MM 3 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 210/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 3623/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
