Sentința civilă nr. 702/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA C. NR.702/2013
Ședința publică din data de 7 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC T.
A. S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006, la solicitarea acesteia.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului S. J.
, practician în insolvență d-na Solomon I. Roxana, cu delegația de reprezentare depusă la dosar la acest termen de judecată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul:
prin încheierea civilă nr.214/24 ianuarie 2013 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC T. A. S. și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar S. J. S. .
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 31 ianuarie 2013 cerere de admitere a creanței formulată de M. C. -N., cu acte anexă;
în data de 7 februarie 2013 declarație de creanță depusă de SC F.
C. E. S., cu acte anexă;
în data de 11 februarie 2013 declarație de creanță depusă de I. C., cu acte anexă;
în data de 12 februarie 2013 cereri de admitere a creanței formulate de D. E. G. S. și SC S. C. S., cu acte anexate în susținerea pretențiilor;
în data de 14 februarie 2013 raportul administratorului judiciar privind stadiul procedurii, cu acte anexă, raportul fiind depus și în format electronic;
în data de 15 februarie 2013 cerere de admitere a creanței din partea SC 2. S. C., cu acte anexă;
în data de 18 februarie 2013 cerere de admitere a creanțelor bugetare formulată de DGFP a jud. C. în reprezentarea A. a mun.
C. -N., cu acte anexă;
în data de 20 februarie 2013 cerere de înscriere la masa credală din partea SC A. S., însoțită de înscrisuri în susținerea cererii;
în data de 21 februarie 2013 cereri de înscriere a creanței depusă de SC S. C. S. și SC R. E. S., cu acte anexă;
în data de 22 februarie 2013 declarație de creanță din partea SC general SS, cu acte anexă;
în data de 26 februarie 2013 cerere de înscriere la masa credală depusă de SC D. SRl, cu înscrisuri anexate în susținerea pretențiilor;
în data de 27 februarie 2013 cerere de înregistrare a creanței în tabelul preliminar formulată de SC A. T. S., cu acte anexă;
în data de 1 martie 2013 cerere de admitere a creanței depusă de B.
-GSG SA, cu acte anexă;
1
în data de 4 martie 2013 cereri de admitere a creanței din partea SC
B. T. C. S., SC C. I. S. și SC E. SS, cu înscrisuri anexă;
în data de 5 martie 2013 creditoarea B. -GSG SA a înaintat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei aferentă cererii de admitere a creanței, precum și o copie a contractului de ipotecă nr.710/1 august 2007, aferent contractului de credit nr.710/2007;
în data de 6 martie 2013 cerere de înscriere a creanței în tabelul preliminar depusă de SC T. T. S., având atașată copia chitanței privind achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 120 lei, un timbru judiciar în valoare de 0,5 lei, precum și înscrisuri în susținerea pretențiilor.
Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar extrase din Buletinele procedurilor de insolvență nr.2897 din data de 15 februarie 2013 și nr.3040 din data de 19 februarie 2013 pentru a face dovada publicării raportului întocmit în baza prevederilor art.54 din Legea nr.85/2006, precum și a notificării privind propunerea de intrare a debitoarei în faliment în formă simplificată. Menționează că, înaintea începerii ședinței de judecată, a ridicat cel de-al doilea exemplar al declarației de creanță depuse de SC C. I. SR. De asemenea, arată că declarația de creanță formulată de SC T. T. S. i-a fost comunicată la sediu,
Judecătorul sindic constată că la dosarul cauzei creditoarea SC T. T. S. nu a depus originalul dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta lichidatorului judiciar precizează că i s-a comunicat tot o copie a dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru.
Judecătorul sindic comunică reprezentantei lichidatorului judiciar un exemplar al copie a contractului de ipotecă nr.710/1 august 2007, aferent contractului de credit nr.710/2007, depuse la dosar de către creditoarea B. -GSG SA în data de 5 martie 2013, reprezentanta lichidatorului judiciar arătând că deține un exemplar al declarației de creanță formulată de B. -GSG SA.
Judecătorul sindic pune în vedere reprezentantei administratorului judiciar să solicite creditoarei SC T. T. S. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța în original și să o depună la dosar, în situația în care o va primi. Judecătorul sindic constată că prezentul termen de judecată a fost stabilit pentru soluționarea eventualelor opoziții împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, precum și pentru pronunțarea asupra raportului prevăzut de
art.54 din Legea nr.85/2006.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu au fost înregistrate opoziții cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii. Solicită să se ia act de desemnarea administratorului special în persoana d-nei P. C., având în vedere hotărârea Adunării G. a Asociaților debitoarei din data de 5 februarie 2013. Menționează că în data de 5 februarie 2013 i-a fost predată administratorului judiciar o hotărâre a Adunării G. a Asociaților debitoarei prin care se solicită trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată pe considerentul că debitoarea nu-și mai poate desfășura obiectul de activitate. Solicită să se dispună trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată.
Judecătorul sindic ia act de faptul că împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței nu au fost formulate opoziții și reține cauza în pronunțare asupra propunerii administratorului judiciar privind trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată. Stabilește pentru verificarea stadiului procedurii pentru data de 4 aprilie 2013, sala 249, ora 11, termen stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii pentru soluționarea eventualelor contestații împotriva tabelului preliminar al creanțelor și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor, astfel că administratorul judiciar va analiza toate declarațiile de creanță, va întocmi tabelul preliminar al creanțelor, va proceda la afișarea, comunicarea și publicarea acestuia, în condițiile art.72, 73 din Legea nr.85/2006 și va depune la dosar dovezile în acest sens, împreună cu raportul de activitate, cu justificarea
2
cheltuielilor efectuate în această perioadă, precum și raportul de analiză al creanțelor.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin raportul de activitate înregistrat la dosar la data de 14 februarie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC T. A. S. în procedura simplificată, arătând că asociații debitoarei, prin hotărârea adoptată la data de 5 februarie 2013, și-au manifestat intenția de trecere a debitoarei în procedură simplificată.
Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. f din Legea nr.85/2006.
Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar, judecătorul sindic constată că debitoarea, prin asociații săi, și-a manifestat intenția de a trece în procedura simplificată a falimentului, prin hotărârea AGA adoptată la data de 5 februarie 2013, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. f din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006, fiind publicată și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. f din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. D va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC T.
A. S., precum și dizolvarea societății debitoare.
În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de administratorul judiciar S. J. S. și, în consecință:
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar.
Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC T.
A. S., J_ și confirmă în calitate de lichidator judiciar S. J. S. care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din Legea nr.85/2006.
Dispune, în sarcina lichidatorului, notificarea intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art.61, debitoarei și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art.109 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
N. K. C. P.
Thred. N.K./3 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 6468/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 4235/2013. Procedura insolvenței → |
---|