Decizia civilă nr. 11804/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 11804/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier Eva T. V.
S-a luat spre examinare recursul declarat de C. D. A. împotriva sentinței civile nr. 1612 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. privind și pe intimata C. D. având ca obiect angajarea răspunderi conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C. ea constată faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul a fost declarat în termen, motivat, comunicat, recursul fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor prevăzute de art. 77 din Legea 85/2006.
După deliberare, nefiind formulate alte cereri de către părți, C. ea apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1612/0_, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosar nr._ /a1
, s-a respins cererea formulată de reclamanta C.I.I. D.
A. în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. D. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin fapta de (a) a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite pentru cauzarea insolvenței debitoarei,
existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului.
Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit. c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În speță s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâta Cotis D., în calitate de administrator al societății T. PRODIMP0EX S.R.L., faptă care rezultă din atitudinea pârâtei care, deși notificată potrivit dispozițiilor legale, a refuzat să pună la dispoziția administratorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit - în măsura identificării persoanei care prin săvârșirea uneia din/unor fapte(le) ilicite enumerate să fi cauzat starea de insolvență. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită faptei ilicite a administratorului statutar care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝.
Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare.
Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte, din faptul vecin și conex al neținerii contabilității societății debitoare nu se poate trage automat concluzia că acea societate nu poate decât să ajungă în stare de insolvență, întrucât în practică există suficiente contraexemple, fiind de notorietate situația acelor societăți care, datorită nedepunerii actelor contabile, respectiv neținerii contabilității în conformitate cu legea sunt dizolvate de drept, ajungând în stare de lichidare, iar ulterior sunt radiate, fără a se deschide procedura insolvenței față de acestea.
Ca urmare, este indubitabil că o asemenea prezumție simplă nu este aplicabilă situațiilor de acest gen, în care se invocă exclusiv neținerea contabilității de către societatea debitoare și se solicită a se aplica prezumția ajungerii societății în stare de insolvență.
Nu în ultimul rând, având în vedere că în tabelul definitiv de creanțe al debitoarei sunt înscriși doar doi creditori, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar.
Cea de-a doua faptă ilicită imputată pârâtei - folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane - din nou nu poate fi reținută ca atare exclusiv din perspectiva invocată de lichidatorul judiciar, a ultimei situații financiare din 2011 aparținând debitoarei care evidențiază la finalul anului 2011 active imobilizate de 9895 de lei, active circulante de 425.867 de lei, din care stocuri în valoare de 296.367 de lei, creanțe de încasat în cuantum de 129.424 de lei, bani în casă 76 de lei. Însă, în același bilanț debitoarea figurează cu datorii totale de 676.283 de lei și, în final cu o pierdere netă de 48.191 de lei.
Însă, suma de 76 de lei este insignifiantă din prisma creanțelor de acoperit.
Faptul că societatea debitoare a avut de încasat suma de 129.424 de lei cu titlu de creanțe nu duce la premisa automată a recuperării acestei sume de bani deoarece sunt foarte multe situații în care creditoarea nu poate să își recupereze creanța, chiar cuprinsă într-un titlu executoriu deoarece debitorul său nu dispune de mijloace financiare pentru a face respectiva plată; or, din această perspectivă, simpla deținere la nivelul anului 2011 a unui drept de creanță de
129.424 de lei de către societatea aflată în insolvență nu conduce implicit la concluzia încasării acestei sume de bani de către creditoare.
Pe de altă parte, potrivit aceluiași bilanț aferent anului 2011, societatea debitoare a avut și datorii în cuantum de 676.283 de lei, mult mai mari decât toate activele circulante și imobilizate la un loc, care însumau 435.762 de lei. Astfel, se constată că din datoriile în cuantum de 676.283 de lei, pe care debitoarea le avea în anul 2011, în tabelul definitiv de creanțe apar două creanțe, în cuantum total de 69.035 de lei, ceea ce naște prezumția simplă a achitării unei părți din aceste datorii, chiar în lipsa disponibilităților bănești reflectate în bilanțul aferent anului 2011.
Însă, potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil aplicabil potrivit art. 230 alin.
1 lit. a din Legea nr. 71/2011 cel ce face o propunere înaintea judecătorului trebuie să o dovedească. Or, lichidatorul judiciar a emis doar prezumții simple a folosirii stocurilor și creanțelor societății debitoare de către fostul administrator statutar, prezumții care nu pot fi reținute de judecătorul sindic în sensul folosirii bunurilor debitoarei în interes propriu sau al altei persoane de către fostul administrator statutar.
Față de considerentele expuse, constatând faptul că argumentele invocate de lichidatorul judiciar sunt neîntemeiate, judecătorul sindic în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a respins cererea formulată de reclamanta C.I.I. D.
A. în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C. D., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul SC T. P.
S. Dej, Cabinet Individual de Insolvența D. A.
, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței comerciale atacate și pe fond admiterea cererii formulate și pe cale de consecință, obligarea pârâtei C. D., având ca obiect
atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului SC T. P. S., în cuantum de 69.035 lei.
În motivarea în fapt și în drept a recursului se învederează următoarele:
Ținând cont de dispozițiile cuprinse în art. 138, al. 1, lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți să fie suportat de membrii organelor de conducere și/sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de starea de fapt expusă pe larg și în fața tribunalului, consideră că în prezenta cauză sunt incidente aceste prevederi, iar pentru săvârșirea acestor fapte s-a cauzat societății debitoare un prejudiciu în cuantum de 69.035 lei, existând indubitabil un raport de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite cu vinovăție de administratorul statutar: C. D. și prejudicierea creditorilor cu suma de
69.035 lei.
Lichidatorul judiciar apreciază pe deplin dovedite faptele ilicite ale pârâtei, vinovăția acesteia sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu, conform art. 998 C. Civ., raportat la nepredarea actelor contabile și a activelor evidențiate în bilanțul aferent anului 2011, a căror valoare o depășește pe cea a pasivului.
Pentru toate aceste motive expuse pe larg, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 138, al. 1, lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate,
C. ea constată următoarele:
În cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Specializat C.
, prin sentința comercială nr. 3958/_ s-a deschis procedura insolvenței față de SC T. P. S., cu sediul în Dej. In exercitarea atribuțiilor care revin lichidatorului judiciar, acesta a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului statutar C. D., care face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata întregului pasiv al societății debitoare în cuantum de 69.035 lei, considerând că în prezenta cauză sunt incidente prevedrile art, 138, al. 1, lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivare, s-a relevat că recurenta a notificat administratorul statutar al debitoarei, cât și societatea debitoare, prin adresele nr. 905 și 906/_, prin care a solicitat depunerea actelor contabile la dispoziția lichidatorului judiciar, în vederea analizării în concret a relațiilor comerciale în care a fost angajata societatea, precum și prezentarea listei bunurilor debitoarei în vederea inventarierii acestora. Aceste acte nu au fost însă prezentate de administratorul statutar.
Totodată, în ceea ce privește incidența art. 138, alin. 1, lit. a) din Legea insolvenței, lichidatorul judiciar a arătat în cuprinsul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale că societatea debitoare deținea în patrimoniul acesteia la data de_, conform bilanțului afișat pe site-ul MFP, active imobilizate în sumă de 9.895 lei și active circulante în sumă de 425.867 lei, constând din: stocuri 296.367 lei, creanțe - 129.424 lei și casa și cont în bancă - 76 lei.
Niciunul din aceste bunuri nu au fost predate de administratorul statutar și nici lista cu clienții în vederea efectuării demersurilor de recuperare a creanțelor, astfel încât s-a apreciat că fapta ilicită constă în nevalorifîcarea bunurilor menționate pentru a aduce venituri societății debitoare și neîncasarea propriilor creanțe și că între această faptă săvârșită cu vinovăție și prejudicierea creditorilor există legătură cauzală.
Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, apreciindu-se că nu a fost dovedită întrunirea tuturor elementelor impuse de textul art. 138 lit. a și d, cu
precădere, raportul de cauzalitate dintre faptele alegate și starea de insolvență, iar reclamantul a promovat prezenta cale de atac, prin intermediul căreia critică aceste statuări, relevând că în speță este permisă operarea cu prezumții simple.
Trecând la analiza recursului, C. ea constată că, în ceea ce privește incidența prev. art. 138 alin. 1 lit. d din LPI, judecătorul sindic a reținut că, deși a fost dovedită existența faptei, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâta Cotis D., în calitate de administrator al societății T. PRODIMP0EX S.R.L., faptă care rezultă din atitudinea pârâtei care, deși notificată potrivit dispozițiilor legale, a refuzat să pună la dispoziția administratorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate de către instanță, aprecieri care nu pot fi validate, raportat la starea de fapt relevată în cuprinsul acțiunii.
Aceasta întrucât, conform ultimei situații financiare depuse de debitoare, la finalul anului 2011, aceasta avea înregistrate active imobilizate de 9895 de lei, active circulante de 425.867 de lei, din care stocuri în valoare de 296.367 de lei, creanțe de încasat în cuantum de 129.424 de lei, bani în casă 76 de lei.
Chiar dacă judecătorul sindic a subliniat faptul că în același bilanț debitoarea figurează cu datorii totale de 676.283 de lei și, în final cu o pierdere netă de 48.191 de lei, iar raportat la pasivul înregistrat în procedură, în tabelul definitiv de creanțe apărând două creanțe, în cuantum total de 69.035 de lei, se naște prezumția simplă a achitării unei părți din aceste datorii, chiar în lipsa disponibilităților bănești reflectate în bilanțul aferent anului 2011, astfel de considerații nu sunt acord cu poziția unanimă a doctrinei și practicii, în ceea ce privește modalitatea corectă de interpretare și aplicare a prev. art. 138 din LPI.
Pentru a dispune astfel, C. ea a luat act și de faptul că, conform raportului cauze depus la dosar de către lichidatorul judiciar pentru termenul din_, în urma notificării potențialilor creditori, au fost înregistrate trei declarații de creanță, respectiv, pe lângă cele două depuse de către creditorii bugetari AFP Dej și ITM C., înscrise ca atare în tabel, a existat și o alta, înregistrată de către SC Bancpost SA, pentru suma de 102.004, 57 lei, rezultată din contractul de linie de credit nr. 978/2004 și pentru suma de 26.926,41 Euro, conform unui contract de credit încheiat în cursul anului 2007.
Această din urmă declarație de creanță a fost considerată de către lichidator ca fiind depusă tardiv și, ca atare, nu a fost înscrisă în tabel.
Ca atare, concluzia de care s-a prevalat judecătorul fondului, în sensul în care scăderea nivelului datoriilor, în intervalul 2011-2012, s-ar putea datora utilizării activelor în vederea stingerii pasivului, nu este fundamentată, pasivul real de la data deschiderii procedurii fiind semnificativ mai mare decât cel înscris în tabel. Pe de altă parte, ceea ce a ignorat tribunalul este faptul că această scădere a datoriilor s-ar putea datora intervenirii unor împrejurări exterioare conduitei fostului administrator statutar, cum ar fi prescripția, remiterea de datorie, etc.
Or, ceea ce se impută pârâtei în tot acest context este tocmai faptul că nu a predat evidența contabilă, pentru a se putea verifica, punctual, toate aceste chestiuni, caz în care operarea cu prezumții simple este pe deplin admisibilă.
Cu alte cuvinte, se verifică susținerile conform cărora data constituirii pasivului este situată în perioada în care intimata și-a exercitat prerogativele de administrator, raportul de cauzalitate cu starea de insolvență fiind astfel dovedit. Daca administratorul statutar ar fi utilizat activele în acord cu interesele societății, plătind inclusiv datoriile bugetare, cel puțin parțial, situația debitoarei
ar fi fost cu totul alta, având în vedere și faptul că pentru aceste debite se acumulează în timp accesorii într-un cuantum semnificativ.
În condițiile in care societatea figurează in ultimul bilanț cunoscut, respectiv cel pe anul 2011, cu imobilizate de 9895 de lei, cu active circulante de 425.867 de lei, din care stocuri în valoare de 296.367 de lei, creanțe de încasat în cuantum de 129.424 de lei și bani în casă 76 de lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar si nu s-au predat nici acte care sa justifice ieșirea acestora in mod legal din patrimoniul falitei, în mod întemeiat se susține de către recurent că operează prezumția simplă ca acestea au fost folosite de către administratorii societății in interesul propriu sau in interesul unui terț.
Chiar făcând abstracție de existența activelor imobilizate și a stocurilor, nepredate, corect relevă recurentul că și existenta unor creanțe in suma de
129.424 lei evidențiază pasivitatea organelor de conducere ale societății pentru recuperarea acestora. In practica s-a reținut ca prin nerecuperarea unor datorii de la partenerii de afaceri, organele de conducere rămânând in pasivitate, bunurile persoanei juridice au fost folosite in interesul persoanelor in favoarea cărora au fost lăsate, operarea cu prezumții simple fiind permisă în aceste circumstanțe.
Pentru a constata caracterul fondat al recursului, C. ea a luat act de faptul că noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, nu poate fi validată de C. e.
În cazul intimatei, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care C. ea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această
faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea, în mare măsură, a pasivului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Mai mult, pârâta nu a predat aceste bunuri și nici nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că intimata a folosit bunurile societății în maniera reglementată de prev. art. 138 lit. a din LPI, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență. Atâta vreme cât administratorul statutar nu a utilizat activele în acord cu interesul social, acestea fiind superioare ca valoare pasivului înregistrat în procedură și a omis cu bună știință recuperarea creanțelor, nu se poate susține cu temei că recurentul nu a
făcut dovada faptei ilicite, aflate în raport de cauzalitate direct cu insolvența.
Ca atare, folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și determină angajarea răspunderii administratorului statutar.
Pe cale jurisprudențială s-a statuat că în lipsa totală a evidentelor contabile care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăti, nu se poate pretinde reclamantului să facă dovada unei legături de la cauză la efect între săvârșirea faptei imputate și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, atâta timp cât, din culpa pârâtului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu fiind utilizate în detrimentul interesului social -, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit.
A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâtei și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se "reproșează"; conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii/lichidatorul ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii pârâtei-intimate, în baza prev. art. 138 alin. 1 lit. a și d, art. 8 din LPI, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va admite recursul, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul în care se va admite acțiunea în angajarea răspunderii formulată de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. A. împotriva pârâtei C. D. și în consecință va fi obligată pârâta la plata pasivului în sumă de 69035 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D.
împotriva sentinței civile nr. 1612 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și în consecință obligă pârâta C. D. la plata pasivului în sumă de 69035 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. B. M. | -I. | I. | S. | AL H. |
GREFIER
EVA T. V.
Red.MB/dact.LCC 2 ex./_ Jud.fond: D.H.
| ← Sentința civilă nr. 2188/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1934/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
