Sentința civilă nr. 734/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a11
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 734/2013
Ședința publică din 29 Martie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.
Pe rol judecarea contestației formulată de contestatorul D. A. A., împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de administratorul judiciar R. P.
S., în cauza privind pe debitoarea SS & CO S. .
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 15 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22 martie 2013, respectiv 29 martie 2013, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată în dosarul de insolvență privind pe debitoarea SS & CO S. și înregistrată în prezentul dosar asociat pentru soluționare, petentul D. A. A. a solicitat, în contradictoriu și cu administratorul judiciar R. & Partners S., să se dispună înscrierea pe tabelul definitiv de creanțe cu o creanță în sumă de l.l36.350 lei, reprezentând echivalentul sumei de 250.000 euro, la cursul valutar oficial BNR de 4,5454 lei/l euro din data de 5.l2.20l2, data deschiderii procedurii de insolvență și să se facă mențiunea că această creanță este provizorie, sub condiția rezolutorie a executării contractului.
In motivarea contestației, petentul a arătat că a depus în termen cererea de creanță pentru echivalentul sumei de 250.000 euro, reprezentând prețul unui imobil clădire în regim de înălțime S+P+lE+Etaj parțial 2+luminator, înscris în CF B. sub nr. 52l34, ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub numărul 5024 din 02.l2.20ll de către BNP Asociați "Bria";, însă a fost înscris în tabelul preliminar de creanță doar cu suma de l.083.775 lei, calculată la cursul valutar oficial de 4,335l lei/l euro din data de l8.0l.20l3, când a formulat cererea și nu l-a cursul valutar de la data deschiderii procedurii insolvenței, 05.l2.20l2, așa cum se prevede la art.69 din L.85/2006.
De asemenea, petentul a mai susținut că în baza art.93/l din L.85/2006 a solicitat administratorului judiciar să procedeze la punerea în executare a Promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub numărul 5024 din 02.l2.20ll de către BNP Asociați "Bria";, dar administratorul judiciar încă nu a dat curs acestei cereri și nici nu a făcut mențiunea în tabelul creditorilor pentru creanță înscrisă că este provizorie, sub condiția rezolutorie a executării contractului.
Contestația a fost legal timbrată (f.2) și prin aplicarea de timbre judiciare mobile pe cerere.
2
S-a depus la dosar tabelul preliminar și sentința de deschidere a procedurii insolvenței (f.5-9), iar ulterior s-au mai depus și alte înscrisuri (f.l2-l3,l9- 40).
Administratorul judiciar R. & Partners S. (numită în continuare R. ) a depus concluzii scrise (f.4l-42), prin care a solicitat respingerea contestației cu motivarea că l-a înscris pe creditor în tabelul preliminar de creanță cu suma solicitată în declarația de creanță, de l.083.775 lei, reprezentând echivalentul în lei pentru suma de 250.000 euro, la cursul valutar de la data depunerii declarației de creanțe și a făcut precizarea că această creanță a fost înscrisă provizoriu sub condiția rezolutorie a executării contractului.
In aceste condiții, în care însuși reclamantul și-a calculat suma de recuperat, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art.69 din L.85/2006.
In ceea ce privește cererea creditorului de executare a obligațiilor rezultate din Promisiunea de vânzare-cumpărare, întemeiată pe disp.art.93/l din L.85/2006, administratorul judiciar a relevat că încă nu au fost efectuate evaluările bunurilor debitoarei și că încă nu s-a putut da curs acestei cereri.
In cauză, și debitoarea SC S. & CO S. a depus concluzii scrise (f.44-45), prin care a solicitat să se admită contestația formulată de creditorul D. A. A., întrucât în tabelul preliminar publicat la ll.02.20l3, administratorul judiciar R. a făcut mențiunea la rubrica "observații"; la poz.ll, "solicitare calculare creanță la data deschiderii procedurii";. Mai mult, referitor la ceilalți creditori, administratorul judiciar a convertit sumele în valută la cursul de referință publicat de BNR, de la data deschiderii procedurii, 05.l2.20l2, respectiv 4,5454 lei/l euro.
Examinând actele și lucrările dosarului
, s-au reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2097/05.l2.20l2 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.65l2/ll2/20l2, a fost deschisă procedura insolvenței la cererea debitoarei S.
& CO S., dar și la cererea creditoarei Banca Transilvania SA - Sucursala B. din dosarul conexat nr. 54l0/ll2/2012, fiind numit și administratorul judiciar provizoriu R. & Partners S. (f.l7-l8).
Creditorul D. A. A. a depus la data de l8.0l.20l3 cererea sa de creanță, pentru suma de 250.000 euro, echivalentul în lei a sumei de l.083.775 lei, iar administratorul judiciar R. l-a înscris pe acest creditor în tabelul preliminar inițial, care a făcut parte din Raportul de evaluare a creanțelor, la poziția ll din categoria creanțelor chirografare (f.48), cu suma solicitată, și s-a făcut mențiunea la rubrica
"observații"; la poz.ll, "solicitare calculare creanță la data deschiderii procedurii";.
reține că potrivit disp.art.69 alin.l din L.85/2006, "creanțele constând în obligații care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării vor fi calculate de către administratorul judiciar/lichidator și înscrise în tabelul de creanțe cu valoarea nominală pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecătorul-sindic va decide asupra oricărei contestații împotriva calculului făcut de administrator pentru astfel de creanțe";, iar potrivit alin (2), "creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii";.
Rezultă, fără echivoc, din textele de lege menționate, că administratorul judiciar are obligația să calculeze creanța exprimată în valută, la valoarea în lei, la
3
cursul BNR de la data deschiderii procedurii, chiar dacă creditorul petent a efectuat, la rândul său, un calcul propriu.
Textul de la aliniatul l stipulează că judecătorul-sindic va decide asupra
"oricărei contestații împotriva calculului făcut de administrator pentru astfel de creanțe";, rezultând de aici că poate fi formulată o contestație și atunci când creditorul a greșit calculul, iar administratorul judiciar nu a procedat potrivit legii.
Din conținutul declarației de creanță, rezulta în mod clar că petentul solicita echivalentul în lei pentru suma de 250.000 euro și nu a făcut vreo referire că ar fi alte motive pentru care ar fi redus creanța sa la o sumă mai mică (ca de exemplu, o plată parțială), singurul motiv fiind acela că a făcut un calcul eronat față de dispozițiile legii, pe care trebuia să-l verifice administratorul judiciar.
In aceste condiții, se va admite contestația la tabelul preliminar de creanțe pentru suma reprezentând echivalentul în lei de la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC S. & CO S. și se va constata ca fiind rămas fără obiect petitul de a se înscrie creanța sub condiție provizorie, deoarece în tabelul preliminar rectificat și care a fost publicat separat în BPI (nu în conținutul raportului de verificare a creanțelor - f.5-7,poz.ll), pentru creditorul D. A. A. s-a făcut mențiunea la rubrica";observații"; că se înscrie "provizoriu, sub condiția rezolutorie a executării contractului";.
Văzând și disp.art.ll alin.l lit. i din L.85/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite contestația la tabelul preliminar de creanțe, formulată de petentul D.
A. A.
, DOMICILIAT ÎN Germania, Euskirchen Gerberstr 3 A, Hamburg, cu domiciliul procesul ales
în B., str.Ion R. nr.3, et.l, la Birou Cabinet avocat CLAUDIA - COVRIG CUDREC, jud.B. -N., în contradictoriu cu debitoarea SC S. & CO S.
- în insolvență, cu sediul în mun. B., cart.V., str.D. C. nr.305, jud.B. -N., Nr.ORC J_, CUI RO l7422298, și cu administratorul judiciar R. & Partners S.,
cu sediul în C. -N., C. T. nr.74-76, jud.C., și sediul procesual ales în B., B-dul Republicii nr. 55, et.l, cam. 2, jud.B. -N., și în consecință:
- dispune înscrierea creditorului D. A. A. pe tabelul definitiv de creanțe, în dosarul de insolvență privind pe debitoarea SC S. & CO S., cu o creanță chirografară de l.l36.350 lei, echivalentul a 250.000 euro, la cursul valutar BNR de la data deschiderii procedurii insolvenței (05.l2.20l2).
Constată ca fiind rămas fără obiect petitul de înscriere a creanței sub condiție provizorie.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de 29 martie 20l3 . PREȘEDINTE ,
Judecător - sindic | GREFIER, | ||
I. U. | R. | A. | P. |
Red/dact UI/CR 6 ex - l8.04.20l3
← Sentința civilă nr. 932/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 11886/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|