Sentința civilă nr. 898/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 898/2013
Ședința publică din data de 18 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de contestatoarea D. G. A F.
P. A J. C. împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei S.C. E. DSR.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei S.C. E. DSR.L., H & B I. S., d-na practician în insolvență Bica Rosana, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de
22 martie 2013, din partea lichidatorului judiciar, poziție procesuală cu privire la contestație.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada comunicării, prin fax, a poziției procesuale contestatoarei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul asupra contestației.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită admiterea, în parte, a contestației, în sensul înscrierii creanței deținute de către contestatoare în categoria creanțelor bugetare, sub condiție rezolutorie.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 20 martie 2013, creditoarea D. G. A F. P. A J. C. a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC E. DS, solicitând admiterea contestației și înscrierea creanței sale în tabelul preliminar al creanțelor fără a fi afectată de condiție.
În motivarea contestației creditoarea a arătat că prin declarația de creanță depusă la dosarul cauzei a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 906.093 lei reprezentând debite, majorări și penalități la data deschiderii insolventei.
Lichidatorul judiciar a procedat la înscrierea creanței declarate de către creditoare sub condiție, aducându-i la cunoștință faptul că debitoarea a formulat o contestație împotriva actului de impunere, decizia de impunere nr.F-CJ 1166/_ . În consecință, din totalul sumei declarate, suma de 780.968 lei, stabilita prin aceasta decizie de impunere, a fost înscrisa în tabelul creditorilor sub condiție.
Urmare a verificărilor efectuate creditoarea a constat faptul ca, intr-adevar debitoarea a formulat o contestație, insa aceasta a fost soluționată prin decizia nr. 97/2013, in sensul respingerii acesteia.
Decizia de soluționare a contestației nu a fost atacata la instanța de contencios administrativ, astfel încât, în momentul de față este nejustificată înscrierea creditoarei in tabelul creditorilor sub condiție. De altfel, daca debitoarea ar fi fost de buna credința si intenționa sa continue procedura de contestare, a stabilirii sumei in discuție, având in vedere situația speciala a deschiderii procedurii insolventei, ar fi trebuit sa o facă de urgenta. Se considera ca inscrierea creanței creditoarei sub condiție in tabelul creanțelor pentru suma in discuție, nu face decât sa permită debitoarei de a o pune pe creditoare in imposibilitate de a-și recupera creanța, tergiversând înregistrarea unei eventuale
acțiuni in contencios administrativ împotriva actului de soluționare a contestației și implicit a actului de impunere la limita termenului de 6 luni. Trebuie avut în vedere faptul că, în cazul condiției suspensive, aceasta se consideră îndeplinită dacă partea interesată a împiedicat cu rea-credință îndeplinirea ei.
Creditoarea a apreciat că, atât timp cât în momentul de față creanța nu este în litigiu, nefiind înregistrată o acțiune în contencios administrativ și, mai mult titlul de creanță (decizia de impunere) nu este desființat, legea recunoscându-i caracterul executoriu în lipsa unei suspendări exprese, s-a procedat în mod greșit la înscrierea creanței acesteia sub condiție în tabelul creanțelor.
Se consideră că este greșită și calificarea condiției ca fiind "condiția suspensivă a expirării termenului de contestație și a neintroducerii unei contestații la instanța de contencios administrativ sau a respingerii irevocabile a unei contestații formulate în acest temei de societatea debitoare împotriva modalității de soluționare a contestației". Condiția suspensivă este aceea până la îndeplinirea căreia însăși existența obligației este suspendată, consolidându-se retroactiv. Or, în momentul de fata, creanța creditoarei este certa, lichida si exigibila.
Prin poziția procesuală depusă la dosar lichidatorul judiciar H&B I. S. a solicitat admiterea în parte a contestației
în sensul înscrieri creanței debitoarei cu suma de
906.093 lei în categoria creanțelor bugetare, din care suma de 780.968 lei sub condiția rezolutorie a introducerii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv până la data de_, a unei contestații în fața instanței de contencios administrativ și a admiterii irevocabile a acestei contestații.
În motivare lichidatorul judiciar a arătat că prin declarație de creanță formulată, contestatoarea a solicitat înscrierea la masa credală a creanței sale în sumă de 906.093 lei din care suma de 780.968 lei este aferentă Deciziei de Impunere nr. F - CJ 116/_ emisă pe baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-CJ 840/_ .
Raportat la faptul că debitoarea a făcut dovada că a contestat această decizie de impunere în termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 care reglementează procedura prealabilă și că, până la afișarea tabelului preliminar de creanțe la data de_, nu a fost soluționată această contestație astfel că debitoarea este în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a formula o acțiune în față instanței de contencios administrativ, lichidatorul judiciar a procedat la înscrierea sumei de 780.968 lei în tabelul preliminar de creanțe sub condiție.
Lichidatorul judiciar a apreciat această condiție ca fiind una suspensivă a expirării termenului de contestație prevăzut de art. 11 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a neintroducerii unei contestații la instanța de contencios administrativ, sau a respingerii irevocabile a unei contestații formulate în acest temei de societatea debitoare împotriva modalității de soluționare a contestației nr. 42699/_ formulate împotriva deciziei de impunere nr. 1166/_ .
Prin contestația formulată, contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 97/_ comunicată debitoarei la data de_ a fost respinsă contestația formulată de către debitoare și că, dacă debitoarea era de bună- credință ar fi trebui să continue de urgență procedura de contestare în fața instanței de contencios administrativ și nu ar trebui să aștepte apropierea termenului de 6 luni pentru a formula acțiune în fața instanței de contencios administrativ.
Mai arată contestatoarea că are o creanță certă, lichidă și exigibilă astfel că nu poate să fie afectată de o condiție suspensivă care este aceea că până la îndeplinirea căreia însăși existența obligației este suspendată.
Lichidatorul judiciar apreciază în continuare că se impune înscrierea sumei de 780.968 lei aferentă Deciziei de Impunere nr. F - CJ 116/_ sub condiție, însă s-ar impune admiterea în parte a contestației formulate în sensul modificării condiției de care este afectată creanța într-una rezolutorie.
Astfel, s-a apreciat că suma de 780.968 lei trebuie înscrisă sub condiția rezolutorie a introducerii în termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. art. 11 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a unei contestații în fața instanței de contencios administrativ și a admiterii irevocabile a acestei contestații.
Contestația formulată de debitoare la DGFP C. a fost înregistrată la data de_ sub nr. 42699/_ și ar fi trebuit soluționată în termen de 30 de zile, respectiv până la data de_, astfel că în temeiul art. 11 al. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 debitoarea are dreptul să conteste în termen de 6 luni, respectiv până la data de_ .
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic urmează a o admite în parte pentru următoarele considerente:
Prin încheierea civilă nr. 19/07 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Specializat C. a admis cererea formulată de debitoarea S.C. E. DSR.L., a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de această debitoare, fixând termenele pentru depunerea declarațiilor de creanțe pentru data de 25 februarie 2013, pentru verificare, întocmirea, afișarea și publicarea tabelului preliminar al creanțelor pentru data de 07 martie 2013, precum și termenul pentru soluționarea unitară a contestațiilor și definitivarea tabelului de creanțe pentru data de 25 martie 2013.
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2013 creditoarea D. G. A F.
P. A J. C. a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 906.093 de lei, iar în plus față de suma solicitată, să fie înscrise în tabel și creanțele și accesoriile care rezultă în plus din evidența contabilă a debitoarei,
Prin tabelul preliminar de creanțe întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză H & B I. S. tabel afișat la ușa instanței la data de 07 martie 2013 și publicat în BPI NR. 4562/_ ( filele 152-153), creanța creditoarei DGFP C. a fost admisă integral sub aspectul cuantumului, în categoria creanțelor bugetare, însă din suma de
906.093 de lei, creanța de 780.968 de lei a fost înscrisă sub condiție.
Astfel cum reiese din decizia nr. 97 din data de 28 februarie 2013 emisă de DGFP
C., Serviciul Soluționare Contestații debitoarea S.C. E. DSR.L. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. F-CJ 1166/_ prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 780.968 de lei obligații fiscale.
Această contestație a fost soluționată în sensul respingerii acesteia prin decizia nr. 97/_ a DGFP C. la data de 28 februarie 2013. Împotriva acestei decizii debitoarea
S.C. E. DSR.L. poate formula contestație în fața Tribunalului C. în termen de 6 luni de la comunicare.
Însă înscrierea creditoarei DGFP C. în tabelul de creanțe sub condiție, fără a preciza despre care condiție este vorba este o măsură nelegală.
Astfel, dacă potrivit art. 215 alin. 1 din Codul de procedură fiscală aprobat prin
O.G. 92/2003 republicată cu modificările ulterioare introducerea căii de atac a contestației nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, a fortiori în situația respingerii respectivei contestații actul administrativ fiscal contestat se bucură de forță executorie.
Pe de altă parte caracterul definitiv al acestei creanțe nu este încă tranșat, debitoarea având la dispoziție calea de atac a contestației în termen de 6 luni de la comunicare la instanța judecătorească de contencios administrativ și fiscal competentă.
Față de aceste argumente, în temeiul ar. 73 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic urmează a admite în parte contestația formulată de creditoarea D. G. A F.
P. A J. C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. DSR.L. prin lichidator judiciar H&B I. S. în sensul înscrierii sumei de 906.093 de lei cu titlu de drept de creanță al DGFP C. în tabelul definitiv de creanțe, din care suma de 780.968 de lei cu titlu de creanță afectată de condiția rezolutorie a desființării în tot sau în parte a deciziei de impunere nr. F-CJ 1166/_ în cazul exercitării contestației în termen de 6 luni de la comunicare în fața Tribunalului C., Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de creditoarea D. G. A F. P. A J. C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. DSR.L. prin lichidator judiciar H&B I. S. în sensul înscrierii sumei de 906.093 de lei cu titlu de drept de creanță al DGFP C. în tabelul definitiv de creanțe, din care suma de 780.968 de lei cu titlu de creanță afectată de condiția rezolutorie a desființării în tot sau în parte a deciziei de impunere nr. F-CJ 1166/_ în cazul exercitării contestației în termen de 6 luni de la comunicare în fața Tribunalului C., Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.D.H./M.M.
3 ex./_
← Decizia civilă nr. 6402/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 462/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|