Sentința civilă nr. 927/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a3 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.927
Ședința publică din 15 februarie 2013 Instanța constituită din:
Judecător - sindic: DP Grefier: P. A.
S-a luat în examinare contestația formulată de către S. U. R. S. B. împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor din_ întocmită de administratorul judiciar P. Z. I. la debitorul SS S. - F. B. S. Z.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta contestatoarei av. Bîrsan L., administratorul judiciar al debitoarei P. Z. I. și reprezentantul debitoarei,av. Ielciu Mihai.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea este timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ocazie cu care se învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este îndeplinită iar administratorul judiciar a depus prin registratura instanței întâmpinare.
Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul debitoarei,av. Ielciu Mihai depune întâmpinare la dosarul cauzei.
Se comunică cu reprezentanta contestatoarei av. Bîrsan L. întâmpinările depuse care solicită acordarea unui termen scurt pentru studiul actelor comunicate.
Cu acordul tuturor părților prezentate se lasă cauza la a doua strigare, pentru a se da posibilitatea părților să studieze actele comunicate azi.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința se prezintă reprezentanta contestatoarei av. Bîrsan L., administratorul judiciar al debitoarei
P. Z. I. și reprezentantul debitoarei,av. Ielciu Mihai.
Instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Reprezentanta contestatoarei av. Bîrsan L. solicită admiterea contestației arătând în esență că convocatorul publicat în BPI de către administratorul judiciar nu corespunde cu cel din ordinea de zi a Adunării Generale, punctul 6 din procesul verbal încheiat nu se regăsește în convocatorul publicat. Deci orice deliberare asupra unei chestiuni care nu este cuprinsă în convocator este nulă. Mai precizează faptul că timpul de la data publicării în BPI a convocatorului și data stabilirii
1
adunării generale a fost prea scurt, motiv pentru care nu s-a putut prezenta la adunarea creditorilor.
Administratorul judiciar al debitoarei P. Z. I. solicită respingerea contestației, arătând că convocatorul a fost publicat în timp conform sentinței date de Tribunalul Sălaj, sentință care a fost publicată atât în BPI cât și comunicată creditorilor.
Reprezentantul debitoarei,av. Ielciu Mihai solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul sindic,
Creditorul SC U. R. S. B. reorganizată de I. Bussines I.
S. a formulat contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de_ cu consecința anulării procesului-verbal nr.14/_ întocmit de administratorul judiciar C. P. C. Z. I., arătând în motivare următoarele:
Convocatorul adunării creditorilor a fost publicat în BPI nr.93/_ iar adunarea a fost fixată pentru ziua următoare lucrătoare_, astfel că analizarea situației debitorului nu a fost posibilă datorită lipsei de timp.
Apărătorul debitoarei SC K. SS (fostă B. S. ) este și apărătorul creditoarei SC B. Group Consulting Trade & Tranzactions S. .
Convocatorul nu cuprinde toate chestiunile asupra cărora au avut loc deliberările. Pct.6 din procesul-verbal de ședință "Altele legate de continuarea procedurii; Alegerea comitetului creditorilor (după caz) nu a fost cuprins în convocator.
Se constată votul asupra pct.2 și 5 de pe ordinea de zi deoarece creditorul majoritar SC B. Consulting Trade & Tranzactions S. se află datorită interesului propriu în conflict cu interesul colectiv al celorlalți creditori.
Asupra cauzei de față:
Convocatorul a fost publicat în BPI la data de_, or, până la data de 7 ianuarie se putea efectua un studiu asupra conținutului acestuia.
Convocatorul trebuie să cuprindă toate problemele care vor fi incluse în ordinea de zi a ședinței, asigurându-se astfel o informare echitabilă a părților care vor lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv privind participarea la adunarea creditorilor.
Față de conținutul convocatorului, procesul-verbal de ședință conține 6 puncte, al 6-lea se referă la "Altele legate de continuarea procedurii; Alegerea comitetului creditorilor";.
Conform dispozițiilor art.14 alin.2 din Legea insolvenței nr.85/2006 "Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocator este nulă, cu excepția cazului în care la ședință participă titularii tuturor creanțelor";, astfel că instanța va anula în parte procesul-verbal al adunării creditorilor încheiat la data de_, respectiv pct.6.
Este adevărat că există incompatibilitate între interesele debitorului și a creditorului, astfel că nu este legală asistarea de același avocat a părților, însă creditorul contestator nu a dovedit vreo vătămate a intereselor sale concrete, iar dreptul de vot al creditorului majoritar nu poate fi exclus pe acest temei.
2
Pentru aceste motive,
În numele LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de creditorul SC U. R. S. reprezentată de I.
B. I. S. și anulează în parte procesul verbal al adunării creditorilor încheiat la data de_ respectiv pct.6 din ordinea de zi privind ,,Altele legate de continuarea procedurii:Alegerea comitetului creditorilor, care nu a fost menționat în convocator.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică.
Judecător - sindic | Grefier | |
DP | P. | A. |
Red.DP/_
Dact.PA/_ Ex.7
3
← Sentința civilă nr. 486/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 5609/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|