Sentința civilă nr. 978/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a2

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 978/2013

Ședința publică din 24 aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul F. J. , în contradictoriu cu creditoarea D. G. A F. P. B. -N. și administratorul judiciar M. R.

L. I. S.

, în cauza privind pe debitoarea S. K. S.

, având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța reține că la data de 30 ianuarie 2013 contestatorul F. J. a depus la dosar, prin e- mail și înregistrată la registratura instanței, cerere de recuzare a judecătorului sindic P. I. .

De asemenea, constată că această cerere de recuzare formulată de petentul F. J., a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din_ .

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației formulată de contestatorul F. J. și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul F. J., , în calitate de administrator statuar al S. K. S. , în contradictoriu cu lichidatorul judiciar M. R. L.

I. S.

, a contestat creanța de 60.06l lei înscrisă în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar, ca fiind nelegală.

In motivarea contestația s-a arătat că, creanța de 60.06l lei nu este conformă cu datoria debitoarei care apare în balanța lunară de verificare, apar sume care au fost adăugate ilegal de către AFP S. B. .

Prin întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar M. R. L. I. S. (f.6) a invocat excepția tardivității contestației formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe, termenul de înregistrare a contestațiilor a expirat la l5.l0.20l2.

In motivare s-a arătat că, contestatorul trebuia să achite suma de l20 lei cu titlu de taxă de timbru, potrivit prev.art.6 alin.l lit.c din L.l46/l997, lucru ce nu s-a întâmplat.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și cele cuprinse în dosar nr._, în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, instanța reține că, prin sentința civilă nr. l074 din 23.05.20l2 pronunțată de T. B. -N. a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP BN și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 20l3 contestatorul F. J. a depus la dosar

, prin e-mail și înregistrată la registratura instanței o nouă cerere de recuzare a judecătorul-sindic care judecă prezenta cauză.

Astfel, se reține că în dosarul nr. l80l/112/20l2 în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, S. K. S. , petentul F. J. a formulat cerere de recuzare a judecătorului sindic desemnat la termenul de judecată din 30.ll.20l2, care a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din 8.0l.20l3, în sensul respingerii cererii de recuzare.

Noua cerere de recuzare formulată de către petent apare ca fiind inadmisibilă prin prisma disp.ar.28 alin.3 C.pr.civ, potrivit cărora, pentru aceleași motive de recuzare, nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător.

2

In aceste circumstanțe petentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente contestației promovate. La termenul de judecată din 24.04.20l3, se constată că petentul nu a dat curs dispozițiilor instanței, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, devenind incidente disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, privind taxa judiciară de timbru, text în baza căruia instanța a anula ca netimbrată contestația formulată de către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art.28 alin.3 C.pr.civ,

Respinge cererea de recuzare formulată de contestatorul F. J., domiciliat în B., P.

P. R. bl 7, sc.A, ap.l2, jud.B. -N. .

Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorul F. J., împotriva creanței înscrise în tabelul de creanță în cauza dosar nr.l80l/112/20l2, în care se administrează procedura insolvenței debitorului S. K. S. de către administratorul judiciar, M. R. L. I.

S.

, cu sediul în I., A. N., nr.82, jud.I. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

I. P.

A.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. _

GREFIER, G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 978/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței