Decizia civilă nr. 2058/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2058/2011
Ședința ta de 16 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5826 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata SC T. C. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 09 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei SC T. C. S.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 5826 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului S. s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr.
30286/(...), invocată de pârâtele A. F. P. a M. Z. și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T. C. S. și în consecință în contradictoriu cu pârâtele A.
F. P. Z. și D. G. A F. P. S. și, în consecință a fost obligată pârâta A. F. P. a M. Z. să restituie reclamantei suma de 1.591 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS4A nr. 54581867/2007 cu dobânda legală fiscală de la data de 6 mai 2010 și până la plata efectivă.
S-a respins cererea formulată de reclamantă pentru anularea adresei nr.
30286/(...) emisă de pârâta A. F. P. a M. Z., ca inadmisibilă și cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prealabil analizei fondului pricinii, instanța a analizat excepția inadmisibilității anularii adresei nr. 30286/(...) pe care a admis-o reținând că aceasta nu este producătoare de efecte juridice, nefiind prin urmare un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr. 554/2004.Neavand natura administrativa, aceasta adresa nu este supusa controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul
Trezoreriei municipiului Z. suma de 3806 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS4A nr. 5458187/2007.
Prin cererea înregistrată sub nr. 27904/(...), reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 30086/(...) a Agenția Națională de A. F. - A. F. P., s-a respins cererea derestituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin D. nr. 892 din data de 9 octombrie 2008 a Direcției Generale a F. P. S. pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România, cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe. Potrivit art.2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică s-au juridică care face înmatricularea , atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Cons tituț ia R. : de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutiveale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin. 4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jur isprudenț a Cur ț ii de Jus tiț ie E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridicăindependentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea, în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. G. a F. P. S. emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Față de cele reținute mai sus, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. a M. Z. să restituie reclamantei suma de 1519 lei încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare conform chitanței seria TS4A nr. 5458187/2007. Î.ucât reclamanta a solicitat restituirea sumei doar in data de 6 mai 2010 instanța de fond a admis cererea reclamantei pentru acordarea dobânzii in materie fiscala de la aceasta data. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și în considerarea dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că instanța de fond departe de a da eficiență textelor art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prev. de art. 2141-3 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. În concluzie, raportat la aceste dispoziții legale care erau în vigoare la momentul formulării acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Un alt motiv de recurs invocat de pârâtă este dat de faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la prev. art. 752 alin. 1 C.pr.civ., pe care le-a invocat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dispoziții care consacră regula aplicăriiimediate a legii noi de procedură și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche și care nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la fondul cauzei. In privința solicitării reclamantei de plată a dobânzii fiscale, pârâta a învederat că în mod nelegal instanța de fond a admis acest capăt de cerere fără nici o justificare legală, deoarece această cerere nu se circumscrie dispozițiile C.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire a sumelor de la buget care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită . Față de aceste considerente, pârâta susține că instanța în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxă specială de primă înmatriculare. Intimata SC T. C. S. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Critica referitoare la greșita admitere a cererii reclamantei de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu mențiunea că în dispozitivul hotărârii recurate s-a strecurat o eroare materială în ce privește consemnarea sumei de restituit trecându-se 1591 lei în loc de 1519 lei așa cum corect s-a menționat atât în minuta hotărârii cât și în considerente. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-handimportat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamanta o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. 2. O altă critică adusă de recurentă are în vedere modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea reclamantei de acordare a dobânzii fiscale. S-a obiectat că instanța a obligat-o la plata dobânzii fiscale începând cu data încasării taxei și până la restituirea efectivă fapt ce contravine prevederilor art. 70 și 124 C.proc.civ., majorările fiind datorate doar de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei. Curtea achiesează la apărarea recurentei și constată că în mod greșit instanța de fond a stabilit în sarcina acesteia că datorează dobânda prevăzută de art. 120 și art. 124 din O.G. 92/2003 însă pentru alte considerente decât cele prezentate de recurentă. În opinia Curții, singura modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea unei taxe ce contravine dreptului comunitar constă în obligarea autorității la restituirea taxei încasate și la plata unei dobânzi legale stabilite în condițiile OG nr. 9., având în vedere că izvorul acestei obligații este răspunderea civilă delictuală derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii normelor dreptului comunitar. De vreme ce în fața primei instanțe nu a fost formulată o cerere în acest sens, instanța de fond nu putea acorda reclamantei dobânda legală prevăzută de OG nr. 9. decât prin încălcarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil și în același timp trebuia să respingă ca nefondată cererea de acordare a dobânzii în materie fiscală. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul pârâtei D. S. este întemeiat în parte, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâtei AFP Z. să restituie reclamantei suma de 1519 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și respingerii cererii reclamantei de acordare a dobânzii legale în materie fiscală. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5826 din 19 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta AFP Z. să restituie reclamantei suma de 1519 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare. Respinge cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale în materie fiscală. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. GREFIER, L. F. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P..A.R
| ← Sentința civilă nr. 317/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4657/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
