Decizia civilă nr. 3498/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3498/2011
Ședința publică din 27 septembrie 2011
PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : V. D.
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, plângerile formulate de petenta S. - AG în calitate de L. AL A. S. AG-ACI C. și petenta H. S. AG, împotriva deciziei pronunțate de C. nr. 2112/C(...) din (...), cauza privind și pe intimații C. DE APĂ S. SA și A. I. A. SRL G. P. & F. SRL- UTI I. C. SA, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
În data de (...), s-a înregistrat la dosar din partea petentei H. S. AG nota de cheltuieli cuprinzând onorariile și cheltuielile aferente acestei cause.
Din partea S.C.A. S. și Aasociații, în reprezentarea intereselor A. I. -P. -
UTI, în data de (...) s-au trimis la dosar prin fax, concluzii scrise.
De asemenea, în data de (...), s-au înregistrat la dosar N. scrise din partea petentei H. S. AG.
Petenta S. - AG ÎN C. DE L. AL A. S. AG-ACI C. în data de (...), a trimis la dosarul cauzei prin fax, concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2011 SC S. AG - L. al A. S. SG - ACI C. S.A. în contradictoriu cu SC C. DE APĂ Ș. SA, SC H. S. AG, SC I. A. SRL, în temeiul art.281 alin.1 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, a formulat plângere împotriva Deciziei pronunțată de C. N. de S. a C. nr.2112/C(...) din (...), decizie pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând admiterea plângerii, anularea Deciziei C. nr.2112/C(...) din (...) și procedând la judecarea în fond, să se dispună anularea deciziei de atribuire a contractului, așa cum a fost comunicată prin adresa nr.9038/(...) privind rezultatul procedurii de atribuire, a raportului procedurii de atribuire care a stat la baza acesteia, precum și a tuturor actelor subsecvente, obligarea A. contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor și stabilirea ofertei câștigătoare numai dintre ofertele admisibile.
În motivarea plângerii arată că A. contractantă a publicat în S.ul
Electronic de A. P. anunțul de participare nr.1. din (...), referitor la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, licitație deschisă „. și extinderea stației de epurare C.-N. componentă în cadrul Proiectului prioritar strategic privind Programul Operațional Sectorial pentru infrastructura de mediu cu finanțare preponderentă din Fondul de C. „. și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată din județele C./Sălaj - îmbunătățirea sistemelor de apă, canalizare și epurare în zona C.- Sălaj"; cod CPV 71320000-7 Servicii de concepție tehnică (Rev.2) 45232420-2 - Lucrări de construcții de stații de epurare a apelor reziduale (Rev.2).
A. S. AG - ACI C. SA îndeplinind toate condițiile de participare și fiind pe deplin interesată în a se implica direct în realizarea contractului de achiziție publică, a participat la procedura de atribuire a acestuia, depunând o ofertă competitivă.
Prin comunicarea nr.9038/(...) oferta a fost declarată admisibilă, dar nu a fost declarată câștigătoare deoarece în urma aplicării criteriului de atribuire, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, aceasta s-a clasat pe locul IV, oferta câștigătoare fiind A. I. A. SRL (lider asociere)- G.I P. & F. SRL (asociat) - SC UTI I. C. SA (asociat).
Considerând că A. contractantă a încălcat prevederile HG nr.925/2006
SC S. a formulat contestație împotriva acestei decizii, iar prin D. nr.2112/C(...) din (...), C. a respins atât contestația SC S. cât și contestația H. S. AG.
La contestația nr.13228/(...) înaintată C. a anexat calculul cheltuielilor tehnologice elaborate de SC B. D. B.
C. nu a considerat necesar să se pronunțe asupra tuturor susținerilor tehnice avansate prin contestație, limitându-se să efectueze un calcul formal, matematic, fără a intra în detalii tehnice. Dacă C. ar fi continuat verificările, ar fi ajuns la admiterea contestațiilor formulate de S. SA și H. S. AG și reevaluarea ofertelor conforme, dar cu excluderea ofertelor neconforme, respectiv SC I. A. SRL - SC UTI I. C. SA - G. P. & F. SRL, H. B. și potențial H. S. AG.
În ceea ce privește durata de execuție, prin contestația înaintată petenta C. a contestat faptul că ofertantul câștigător I. A. SRL - G. P. & F. SRL - SC UTI I. C. SA a ofertat o durată de execuție de numai 21 de luni, durată care în opinia unui constructor experimentat este imposibil de îndeplinit. C. în documentația de atribuire (vol.I Secțiunea 2.1.7) A. contractantă a indicat o durată maximă de îndeplinire a contractului de 33 de luni din care 3 luni teste, ținând cont de specificul și gradul de dificultate al lucrărilor. Dacă prin caietul de sarcini A. C. a indicat, chiar și cu titlu informativ o durată de execuție de 33 de luni, din care 3 luni obligatorii pentru efectuarea testelor, atunci dacă autoritatea contractantă ar fi fost atât de sigură că lucrarea se poate realiza în mai puțin de 2 ani, de ce nu a impus prin caietul de sarcini o durată maximă de realizare a lucrărilor de cel mult 24 de luni.
Consideră că o lucrare de asemenea amploare nu se poate realiza și pune în funcțiune în doar 2l luni, din care 3 luni fiind rezervate testelor.
Pentru o durată de 31 de luni de execuție ofertată de SC S., repartizarea programului de lucru este următorul: 2,5 luni până la începerea fizică a lucrărilor; 3 luni teste (în care se pot eventual executa lucrări non tehnologice de tipul amenajare pe verticală): numai 26,5 luni de execuție efectivă din care 6 luni în perioada de iarnă.
Mai arată că ofertantul câștigător într-o procedură similară „. și extinderea stației de epurare T. S. a ofertat o durată de execuție de 24 de luni, în condițiile în care volumul lucrărilor ce trebuie executate este net inferior în cazul acesteia, reprezentând doar 40% din valoarea lucrărilor ce urmează a fi executate la S. de epurare C., astfel că nu se poate realiza în 24 de luni.
Nu este de acord cu concluziile C. referitoare la executarea de către ofertantul câștigător a tuturor lucrărilor în termen de 21 de luni deoarece:
Graficul de execuție este neprofesionist atâta timp cât perioada de testare a lucrărilor este programată în perioada de iarnă, lunile ianuarie 2013 - martie
2013.
T.area și punerea în funcțiune a unei stații de epurare pe timp de iarnă durează minim 5 luni și nu 3 luni din cauza întârzierii în amorsarea procesului tehnologic la temperaturi scăzute.
C. neavând experți în domeniul acestor lucrări trebuia să solicite o opinie avizată a unui reputat specialist în astfel de lucrări și nu să citeze din oferta asocierii câștigătoare sau din punctul de vedere al A. C., în condițiile în care doi ofertanți au vastă experiență în domeniu S. și H. S. AG critică durata de execuție de 21 de luni.
Ofertele participante la licitație prevăd o durată de execuție medie de 29 de luni, singura care face excepție este oferta declarată câștigătoare, cu numai
21 de luni.
Petenta HOCTIEF S. AG a formulat în contradictoriu cu SC C. DE APĂ S. SA (A. contractantă) plângere împotriva deciziei C. nr.2112/C(...) din (...) prin care a solicitat admiterea plângerii, modificarea deciziei, anularea ca nelegale raportul procedurii, decizia A. contractante privind rezultatul procedurii de atribuire prin care a fost desemnată câștigătoare I. A. SRL (lider asociere) - G. P. & F. SRL (asociat) - SC UTI I. C. SA (asociat), comunicarea rezultatului Procedurii nr.9036/(...) precum și toate actele subsecvente emiterii raportului Procedurii și comunicării rezultatului Procedurii.
Mai solicită obligarea A. C. la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea și reevaluarea ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale în materie prin reverificarea ofertei declarate câștigătoare din punct de vedere al acceptabilității și conformității, cu o privire specială asupra duratei de execuție propuse și a costului operațional maxim anual propus, aparent neobișnuit de scăzute, descalificarea acesteia și respingerea ofertei A. I. A. pentru propunerea unui termen de execuție a lucrărilor nerealist și nefezabil, cu fixarea unui termen pentru efectuarea măsurii și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele valabile și admisibile conform criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire.
Solicită obligarea A. C. la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de soluționarea C. în fața C. precum și a cheltuielilor de judecată, precum obligarea acesteia să restituie suma de bani reținută din garanția de participare conform prevederilor art.278/1 din OUG nr34/2006.
În motivarea plângerii arată ca motive de nelegalitate, că D. C. a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, C. a interpretat greșit prevederile art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006 și ale art.201 c.proc.civ. când s-a pronunțat asupra unor aspecte de natură tehnică și financiară, fără consultarea unui expert, analizând în mod formal documentația depusă de părți. D. C. a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 C.proc.civ., acesta a încălcat principii fundamentale de drept prin nerecurgerea la un expert independent pentru lămurirea aspectelor tehnice și financiare contestate.
Ca motive de netemeinice arată nelegala desemnare a A. I. A. având în vedere că durata de execuție și costul operațional anual maxim garantat propuse de aceasta sunt nerealiste și nefezabile precum și că oferta A. I. A. este inacceptabilă potrivit art.36 alin.1 lit.f din HG 925/2006 și trebuia respinsă în temeiul art.81 din HG 925/2006.
C. de Apă S. a inițiat, prin publicarea în S. a anunțului de participare nr.
1./(...), Procedura de A. prin licitație deschisă a Contractului având ca obiect „. și extinderea stației de epurare C.-N., criteriul de atribuire ales fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, potrivit art.198 alin.1 lit.a din
OUG 34/2006.
În data de (...) petenta H. S. AG a depus la A. C. oferta nr. 1075/(...). Prin Comunicarea rezultatului Procedurii nr.9036/(...), i s-a adus la cunoștință că în urma aplicării criteriului de atribuire, oferta petentei s-a clasat pe locul II, oferta desemnată câștigătoare fiind cea depusă de A. I. A.
Petenta a formulat contestație la C. prin care a solicitat anularea procedurii de atribuire, iar prin D. nr.2112/C(...) din (...), C. a respins contestația, arătând că argumentele petentei sunt nefondate câtă vreme potrivit argumentelor A. C. și însușite de C., ofertantul câștigător a demonstrat că atât durata, cât și costul operațional maxim anual sunt fezabile și respectă întocmai cerințele din caietul de sarcini.
Raportându-se la proiecte similare a căror valoare se situează între 9 -
145 milioane de E., iar duratele de execuție între 28-38 de luni, consideră că executarea în numai 21 de luni a unor lucrări de amploarea celor de la stația de epurare C.-N. a căror valoare estimată se ridică la aproximativ 43 milioane E., este imposibil de realizat din punct de vedere tehnic.
C. a interpretat greșit prevederile art.275 alin.4 din OUG 34/2006 și ale art.201 C.proc.civ. la momentul emiterii deciziei atacate, deoarece potrivit art.275 alin.4 „C. va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau financiară. Durata efectuării expertizei trebuie să se încadreze înăuntrul termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor de către C. C. expertizei va fi suportat de partea care a formulat cererea de efectuare a acesteia";.
C. nu doar că nu a consultat un expert pentru soluționarea contestației formulate de SC H. S. AG , dar nici măcar nu a pus în discuția contradictorie a părților eventuala utilitate a recurgerii la un expert, deși această propunere i-a fost făcută de petentă prin contestație.
Pentru aceste motive petenta apreciază că C. s-a pronunțat asupra unor aspecte de natură tehnică și financiară, fără consultarea unui expert, analizând în mod formal documentația depusă de părți, ca fiind propunțată cu interpretarea greșită a prevederilor art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006 și ale art.201 C.proc.civ.
Mai arată că decizia C. a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 C.proc.civ., prin nerecurgerea la un expert independent pentru lămurirea aspectelor tehnice și financiare contestate.
C. nici măcar nu a solicitat A. C. o detaliere a datelor cuprinse în declarațiile acesteia pe care și le-a însușit ca atare prin decizia atacată. A apreciat oferta câștigătoare drept fezabilă prin simpla însușire a argumentelor expuse de A. C. precum și de A. I. A.
Nu există concluzii certe din documentele aflate la dosarul C., că oferta câștigătoare este sau nu fezabilă sub aspectul duratei de producție sau a costului operațional anual maxim garantat.
Consideră că C. încălcat principiul dreptului la apărare prin ignorarea garanțiilor procesuale că către petenta a uzat în mod legal și prin nemotivarea deciziei prin evidențierea unei legături între faptele alegate, probele administrate și consecințele din operațiunea de apreciere a acestora, limitându-se exclusiv la preluarea declarațiilor A. C. sau a ofertantului câștigător, fără a cere acestora explicații minimale în scopul verificării efectivității lor.
Invocă nelegala desemnare a A. I. A. având în vedere că durata de execuție și costul operațional anual maxim garantat propuse de aceasta sunt nerealiste și nefezabile, oferta fiind inacceptabilă potrivit art.36 alin.1 lit.f din HG 925/2006 și trebuia respinsă în temeiul art.81 din HG 925/2006.
Graficul de execuție propus de ofertantul câștigător prezintă grave deficiențe în ceea ce privește respectarea succesiunii fazelor de execuție a lucrărilor, neținând cont de faptul că anumite lucrări nu pot fi executate în paralel și nesocotind astfel cerințele prevăzute în caietul de sarcini.
Considerentele prezentate ca justificând o durată de execuție de numai
21 de luni sunt artificial create și în discordanță cu cerințele tehnice și cronologia de desfășurare a lucrărilor.
Avantajele reținute de comisia de evaluare sunt irelevante pentru a justifica durata de execuție propusă de câștigător pentru ca acestea sunt elementare și aplicabile în cazul fiecăruia dintre ofertanți, neputându-se susține că s-ar constitui ca un atu al ofertantului câștigător care să fundamenteze o durată de execuție atât de scăzute.
Concluzia comisiei de evaluare a fost aceea că, durata de execuție de 21 luni pentru obiectivul Reabilitarea și extinderea Stației de epurare C.-N., conform graficului justificativ, privind succesiunea și durata activităților de proiectare, organizare de șantier, execuție obiective, testarea și instruirea personalului operator, eliberarea și recepția la terminarea lucrărilor, ofertată de I. A. reprezintă un termen rezonabil și este susținut de dotarea tehnică, de tehnologiile utilizate și de personal de specialitate, menționate în ofertă.
Remarcă modul extrem de superficial în care comisia de evaluare a analizat corelarea între declarațiile asocierii I. A. și graficul de execuție întocmit de aceasta.
Arată că și costul operațional maxim anual propus de câștigător este nerealist și nefezabil, aproape toți ceilalți ofertanți propunând costuri considerabil mai mari, astfel că A. contractantă trebuia să respingă oferta ca neconformă prin aplicarea art.79 din HG 925/2006.
În concluzie, solicită anularea ca nelegale a R. procedurii, deciziei A. C. privind rezultatul procedurii de atribuire, comunicarea rezultatului procedurii nr.9036/(...) precum și toate actele subsecvente emiterii raportului Procedurii și comunicării rezultatului Procedurii. Obligarea A. contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea și reevaluarea ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale în materie prin: reverificarea ofertei declarate câștigătoare din punct de vedere al acceptabilității și conformității, cu o privire specială asupra duratei de execuție propuse și a costului operațional maxim anual propus, aparent neobișnuit de scăzute, descalificarea acesteia și respingerea ofertei A. I. A. pentru propunerea unui termen de execuție a lucrărilor nerealist și nefezabil, stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele valabile și admisibile conform criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire.
A. C. SC C. DE APĂ S. SA prin întâmpinare (f.238 - 281 volum II dosar
(...)) a solicitat respingerea ca nelegale a plângerilor formulate și menținerea în întregime a deciziei atacate cu consecința menținerii raportului procedurii a rezultatului acesteia și a tuturor actelor subsecvente.
În susținerea poziției procesuale se arată că, A. contractantă a avut în vedere criteriul de adjudecare stabilit ca fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, oferta intimatei fiind considerată cea mai competitivă. În cadrul criteriului de atribuire s-a avut în vedere următorii factori de evaluare: costul operațional anual maxim garantat pentru 25 de ani de exploatare și durata de execuție care alături de prețul ofertei reprezentau costurile propriu-zise ale realizării obiectivului. Prin aplicarea punctajelor în baza acestor factori economici și tehnici, oferta declarată câștigătoare reprezintă cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. Astfel, desemnarea ofertei câștigătoare s-a făcut în deplină concordanță cu prevederile O UG nr.34/2006 și HG nr.925/2006, fiind nesusținute și neîntemeiate criticile privind încălcarea prevederilor art.207 alin.2 lit.c din OUG nr.34/2006.
Comunicarea rezultatului procedurii s-a făcut în deplină concordanță cu textul legal sus-citat, petenta S. AG având de altfel cunoștință despre caracteristicile ofertei declarate câștigătoare: valoarea investiției, costul operațional anual maxim garantat și durata de execuție din procesul verbal de deschidere al ofertelor nr.1155 din (...), pus la dispoziția reclamantului prin adresa nr.11186 din (...).
În cadrul procedurii de achiziție publică nu au fost acceptate ofertele tehnice alternative așa cum rezulta și din cerințele anunțului de participare, iar oferta declarată câștigătoare este corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire.
Pretinsele prejudicii aduse ofertei S. AG sunt nefondate și nejustificate de vreme ce oferta acestuia a fost clasată pe locul IV ca urmare a punctajului acordat de C. de evaluare în deplină concordanță cu criteriul de atribuire. I. și susținerile prin clasamentele realizate de petentă în cadrul plângerii au un caracter doar speculativ cum însăși se menționează „ar fi trebuit să fie"; sau „s- ar obține";.
La rândul său intimata UTI I. C. SA B. prin întâmpinare (f.282-309 volum II dosar (...)) a solicitat respingerea plângerilor formulate și menținerea în întregime a deciziei contestate.
Astfel, este neîntemeiată susținerea petentei că C. a interpretat greșit prev. art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006 și ale art.201 C.proc.civ. întrucât textul invocat are caracter supletiv, iar legiuitorul nu obligă autoritățile ad-tiv jurisdicționale la efectuarea unei expertize tehnice decât în situația în care sunt necesare lămuriri asupra unor împrejurări de fapt, ceea ce nu este cazul în speță.
La fel de neîntemeiată este și susținerea privind încălcarea de către C. a formelor de procedură prev. de art.105 alin.2 C.proc.civ. respectiv a principiilor rolului activ al aflării adevărului și al dreptului la apărare, nefiind suficientă invocarea unor încălcări a principiilor enunțate, ci și dovedite. Argumentele de fond privind caracterul neîntemeiat al deciziei sunt neîntemeiate deoarece A. contractantă a respectat întru-totul criteriile stabilite în cadrul procedurii de atribuire.
Analizând plângerile formulate de S. AG - ACI C. SA și H. S. AG prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.304, 3041
C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr.2112/C(...) din (...) CNCS a respins atât contestația S. AG ca lider al A. S. AG - ACI C. SA cât și contestația H. S. AG după ce în prealabil au fost conexate ambele contestații întrucât vizau aceeași procedură de atribuire și criticau aceleași elemente ale ofertei declarate câștigătoare.
Împotriva acestei decizii au formulat plângere atât S. AG cât și H. S. AG invocând în principal aceleași critici, ceea ce determină instanța să soluționeze împreună cele două plângeri.
O primă categorie de critici se referă la conținutul comunicării rezultatului procedurii de atribuire, despre care se afirmă că nu respectă dispozițiile art.207 din OUG nr.34/2006 cu modificările ulterioare.
Din analiza întregii documentații care a stat la baza pronunțării deciziei atacate rezultă că ofertele depuse de cele două petente au fost declarate admisibile, dar necâștigătoare întrucât au obținut un punctaj inferior. Prin urmare în această situație devin incidente dispozițiile art. 207 alin.2 lit.c din OUG nr.34/2006 cu modificările ulterioare potrivit cărora „A. C. are obligația de a informa ofertanții care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fostdeclarată câștigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează … c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă accesibilă și conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică sau, după caz, ale ofertanților cu care urmează să se încheie acordul cadru";.
În raport de textul legal sus menționat rezultă că A. contractantă prin adresele nr.9036 și respectiv 9038 din (...) de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a transmis contestatorilor, cu respectarea prevederilor legale informațiile cu privire la avantajele ofertei desemnată câștigătoare, în concret acestea constând în costul operațional maxim garantat mai redus și durata de execuție mai redusă.
Cele două elemente, după cum rezultă din fișa de date a achiziției reprezintă factori de evaluare a ofertelor, din cadrul criteriului de atribuire „. cea mai avantajoasă din punct de vedere economic";, punctajul superior obținut de oferta desemnată câștigătoare fiind influențat de prezentarea unor valori mai mici decât cele oferite de petente.
Prin urmare susținerile petentelor sunt neîntemeiate, A. contractantă ducând la îndeplinire obligația de informare prin adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, respectând dispozițiile legale ale art.207 alin.2 lit.c din OUG nr.34/2006.
O altă categorie de critici formulate de petente se referă la chestiuni de procedură cu privire la oferta desemnată câștigătoare.
Instanța constată că în cadrul motivului de nelegalitate a deciziei C. formulată de cele două petente, se circumscrie interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.
În concret, petenta H. S. AG arată că C. a interpretat greșit prevederile art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006 și ale art.210 C.proc.civ. potrivit cărora C. va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau financiară. În această situație, durata efectuării expertizei tehnice ar trebui să se încadreze înăuntrul termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor de către C.
În speță însă acest motiv de recurs apare ca inadmisibil întrucât art.304 pct.9 C.proc.civ. are în vedere o eroare de interpretare a instanței cu privire la legea aplicabilă și nicidecum un caracter nefondat în ceea ce privește o măsură dispusă de aceasta.
Efectuarea unei expertize tehnice în fața C. este posibilă dar nu obligatorie, ca urmare a caracterului facultativ reglementat de art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006 și este limitată de anumiți factori. Scopul unei expertize este acela de a lămuri împrejurări de fapt care presupun cunoștințe de specialitate. În speță, petenta dorește lămurirea aspectelor cu privire la oferta declarată câștigătoare. Acestea însă nu sunt circumscrise noțiunii de împrejurări de fapt, nefiind evenimente trecute susceptibile de apreciere, ci reprezintă doar propuneri din punct de vedere tehnic, formulate în raport de documentația de atribuire și de normele tehnice în materie. Din această perspectivă o astfel de lucrare nu este utilă ca și probă, nefiind posibil ca un expert să aprecieze cu privire la împrejurări de fapt care încă nu s-au produs și care cel puțin din punct de vedere teoretic sunt susceptibile de modificări viitoare sau de influențe din partea unor factori externi.
Concluzionând, proba cu expertiză nefiind utilă în prezenta cauză, C. a procedat în mod corect la soluționarea contestației fără administrarea sa.
S-a mai invocat ca și motiv de recurs, încălcarea de către C. a formelor de procedură prev. de art.105 alin.2 C.proc.civ. respectiv a principiilor rolului activ, al aflării adevărului și al dreptului la apărare ca elemente care dovedesc încălcarea formelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 C.proc.civ.
Din analiza textului art.105 alin.2 C.proc.civ. rezultă că pentru anularea unor acte trebuie să fie dovedită neobservarea formelor legale, mai exact a obligațiilor legale sau îndeplinirea lor de un funcționar necompetent.
Prin plângerea formulată de H. S. AG se invocă pretinse încălcări a unor principii, însă art.105 alin.2 C.proc.civ. este aplicabil numai în cazul încălcării unor norme de drept. C. dacă s-ar aprecia că încălcarea o constituie lipsa încuviințării unei expertize tehnice, Curtea reține că aceasta nu este o obligație, dat fiind caracterul facultativ reglementat de art.275 alin.4 din OUG nr.34/2006.
Nici faptul că părții nu i s-a acordat un drept la apărare nu poate fi reținut întrucât potrivit art.188 alin.3, art.269, art.275 alin.5 și art.278 alin.5 din OUG nr.34/2006 prin raportare la art.35, art.36 alin.1 lit.b și art.77 din HG nr.925/2006, procedura în fața C.ui este scrisă, iar părțile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar.
Petentei H. S. AG i-a fost respectat dreptul la apărare, fiind avute în vedere argumentele dezvoltate în cuprinsul contestației, iar împrejurarea că deși a solicitat proba cu expertiză, aceasta nu a fost încuviințată, nu poate constitui un act de nerespectare a dreptului la apărare și un motiv de nulitate a actelor de procedură.
Prin urmare acest motiv de nelegalitate a deciziei C. este neîntemeiat urmând a fi respins.
Petenta S. AG a mai solicitat constatarea caracterului abuziv al deciziei
Comisiei de evaluare, anularea rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii precum și dispunerea de măsuri de remediere, prin obligarea A. contractante la reluarea procedurii și la stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Cu alte cuvinte din cuprinsul plângerii rezultă că aceasta solicită constatarea de către instanța de judecată a caracterului inadmisibil al ofertei intimatei I. A. și prin urmare descalificarea acesteia.
Pe de o parte Curtea constată că intimata nu poate fi descalificată în mod direct de către instanța de judecată prin admiterea plângerii întrucât așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudență, instanța nu se poate substitui unei autorități în exercitarea competențelor pe care legea i le atribuie în mod exclusiv, cum sunt verificarea condițiilor de admisibilitate, evaluarea comparativă a ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare. În acest caz, constatarea neîndeplinirii sau îndeplinirii unui criteriu de acceptare a ofertei, cu consecințe directe asupra desemnării ofertei câștigătoare, nu poate fi făcută în mod direct de către instanța de judecată ci cel mult ar putea fi solicitate clarificări pentru lămurirea unor criterii de declarare a unei oferte ca fiind acceptabilă sau conformă.
O altă categorie de critici formulate de petente reprezintă argumente pe fond și se referă la caracterul neîntemeiat al deciziei C., cu privire la oferta desemnată câștigătoare, în legătură cu care se susține că prezintă o durată de execuție și un cost operațional maxim garantat nerealiste.
Din conținutul ofertei depusă de asocierea al cărei lider este SC I. A. SRL rezultă că aceasta a oferit o durată de execuție de 21 de luni, care apare ca fiind cea mai mică dintre ofertele depuse. Astfel, au fost depuse oferte cu durate de execuție între 21 - 33 luni, oferta depusă de petenta H. S. AGconținând o durată de execuție de 29 luni, iar oferta depusă de petenta S. AG conținând o durată de execuție de 31 de luni.
Cu privire la durata de execuție oferită de A. al cărei lider este I. A. SRL,
Curtea constată că A. contractantă a solicitat justificări, făcând aplicarea disp. art. 201 din OUG nr.34/2006 prin adresa nr. 6962 din (...).
Pentru a răspunde acestei solicitări oferta declarată câștigătoare a arătat motivele care au stat la baza indicării unei durate de execuție de doar 21 de luni prin răspunsul înregistrat la A. contractantă sub nr.7411 din (...).
A. aspecte cu privire la durata de execuție nerealistă au fost invocate și în fața C. -ului care pentru a stabili justificarea acesteia prin documentele prezentate de ofertantul câștigător, a procedat la o analiză asupra obiectului contractului de achiziție publică ce urma a fi executat.
În urma analizei s-a ajuns la următoarele concluzii: considerentul că perioada de 21 de luni asumată prin oferta declarată câștigătoare include intervalul de timp necesar pentru proiectare și a fost determinat ținând cont de faptul că lucrările ce urmează a fi executate se realizează într-o stație de epurare existentă și că, pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor trebuie asigurată funcționarea întregului ciclu de epurare existent.
Atât petenta S. AG cât și petenta H. S. AG reiterează aspecte de nelegalitate a deciziei contestate din prisma faptului că oferta declarată câștigătoare a propus o durată de execuție nerealistă deoarece prin propunerea unei durate de execuție de 21 de luni, oferta declarată câștigătoare a fraudat indirect documentația de atribuire, nesocotind timpul efectiv pe care îl implică obținerea avizelor și autorizațiilor, etapă esențială în cuprinsul documentației de atribuire precum și respectarea succesiunii fazelor de execuție a lucrărilor.
Petenta încearcă să susțină durata de execuție nerealistă prin compararea timpului de execuție din această procedură, în care A. contractantă a solicitat în mod expres să se facă o reducere a timpului de execuție a lucrărilor, cu timpul de execuție din alte proceduri, în care nu s-a solicitat acest lucru, ceea ce este inacceptabil deoarece nu se folosește aceeași unitate de măsură fiind vorba de comparații făcute între licitații care nu impun aceleași condiții.
Petenta mai susține că timpul de execuție de 21 de luni este asimilat unei oferte de lucru anormal de scurtă față de complexitatea lucrărilor întrucât la poziția 4 din Graficul de execuție se disting grave nesocotiri ale legislației aplicabile în domeniu în ceea ce privește obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.
Ori, potrivit art. 8 pct.3 Programul de execuție „în termen de 28 de zile după primirea înștiințării potrivit prevederilor sub-clauzei 8.1 (începerea lucrărilor), antreprenorul va transmite inginerului un program de execuție detaliat cu planificări calendaristice ….";. Prin urmare sunt neîntemeiate susținerile petentei în sensul în care intimata declarată câștigătoare a nesocotit legislația în privința obținerii avizelor întrucât nu există o normă care să restricționeze dreptul unui participant la licitație de a obține avizele și autorizațiile necesare lucrării în paralel cu etapa realizării proiectului tehnologic.
Prin urmare intimata are obligația de a obține toate autorizațiile pentru proiectarea, execuție și terminarea lucrărilor, ceea ce nu înseamnă că realizarea proiectului tehnic ar fi o etapă obligatoriu ulterioară obținerii autorizațiilor întrucât nu există nicio interdicție în baza căreia un ofertant să fie obligat să obțină autorizațiile numai anterior întocmirii proiectului tehnic.
În speță asocierea declarată câștigătoare și-a asumat prin costuri proprii finalizarea proiectului tehnologic început în faza de ofertare până la datasemnării contractului, asumându-și însă un risc prin avansarea cheltuielilor necesare în acest sens.
Prin urmare, afirmațiile petentei referitoare la faptul că intimata nu ar fi luat în considerare, în durata de 21 de luni și durata necesară obținerii autorizației de construire sunt nefondate.
S-a mai susținut că intimata a nesocotit respectarea succesiunii fazelor de execuție a lucrărilor. După cum rezultă din Planul nr.1./CJ-01.0 din cadrul Ofertei desemnate câștigătoare „Plan construcții propuse și demolate și Faze de construcție"; , construcțiile care au fost proiectate, potrivit acestei oferte se vor realiza în 3 faze diferite. În prima fază ce va avea o durată de 8 luni s-a prevăzut realizarea tuturor construcțiilor ce nu interferează cu actualul ciclu de operare, demolarea împrejmuirii pe latura de est a stației de epurare, a paturilor de stocare a nămolului, a stației de grătare și deznisipare a vechii linii de epurare, a gazometrului și a fermentatorului 1. T. aceste construcții nu sunt în funcțiune și prin urmare nu sunt utile ciclului de epurare actual, ele vor fi realizate în zone libere sau în spații disponibilizate prin demolări și nu vor interfera cu actualul ciclu de epurare. F. a doua prevede demolarea bazinelor de decantare existente și a păturilor de uscare a nămolului pe latura de nord a stației, construcția noilor bazine de oxidare biologică, a clădirii suflantelor, a îngroșătorului mecanic de nămol, a bazinului de acumulare a nămolului secundar, a stației de stocare și dozaj clorură ferică, a deversorului de ape pluviale, a canalului de golire de la deversor etc., A treia fază prevede construcția extinderii clădirii administrative, a atelierului mecanic și a magaziei depozit, reabilitarea compartimentului biologic anaerob și anoxic, a îngroșătorului de nămol primar și a post-îngroșătorului de nămol fermentat.
Așadar, după cum rezultă din cele de mai sus, durata de execuție propusă de oferta declarată câștigătoare este în concordanță cu condițiile stabilite de A. contractantă și este realistă prin prisma soluțiilor tehnice propuse de către aceasta.
S-a mai afirmat că, graficul de execuție prezintă grave deficiențe în ceea ce privește succesiunea fazelor de execuție, cu alte cuvinte durata de 21 de luni este nerealistă, întrucât intimata ar nesocoti durata minimă de execuție de
18 luni și durata minimă de punere în funcțiune și testare de 3 luni, în realitate, perioada de execuție fiind de numai 12 luni.
Din analiza programului de lucru pentru fiecare dintre compartimente și pentru fiecare fază de lucru, rezultă că această afirmație este pur formală, lipsită de fundament. Se susține în mod nefondat că unele lucrări nu se pot face în paralel astfel că termenul de execuție de 18 luni este nerealist. Din graficul de execuție rezultă că perioada de execuție propriu-zisă inclusiv etapa de proiectare este de 18 luni, la care se adaugă o perioadă de 3 luni necesară pentru punerea în funcțiune, teste și instruirea personalului, așa încât termenul total de execuție de 21 de luni este susținut de oferta depusă de asocierea declarată câștigătoare.
S-a mai arătat că ritmul de lucrări va fi afectat în perioada de iarnă și din această perspectivă termenul de execuție de 21 de luni este nerealist. Prin această susținere se interpretează în mod incorect propunerile de lucrări ce urmează a fi efectuate de către intimata declarată câștigătoare deoarece ritmul lucrărilor nu va fi afectat în mod esențial de perioada de iarnă, întrucât nefiind posibilă oprirea totală a lucrărilor pe timpul iernii, acestea au fost de așa manieră organizare încât în anotimpul rece să se lucreze în special în interior.
Un alt argument adus de petenta S. AG găsit neîntemeiat este cel potrivit căruia suplimentarea utilajelor și materialelor nu este suficientă pentru justificarea timpului de execuție propus. În mod semnificativ prinsuplimentarea utilajelor se reduce timpul de execuție deoarece nu se prevăd închirieri sau alte activități speciale ce ar conduce în mod normal la prelungirea timpilor de lucru prin aprovizionare în șantier.
S-a mai arătat că folosirea de către intimată a unor aditivi speciali pentru întărirea betonului au efect contrar celor sugerați, de mărire și nu de scădere a lucrabilității betonului. Utilizarea acestor aditivi ca măsuri de precauție în perioada de iarnă va fi făcută numai atunci când este necesar, și prin urmare aceasta nu poate atrage nelegalitatea procedurii.
Alt motiv de nelegalitate invocat de cele două petente se referă la considerente tehnice privind modul de calcul al costurilor operaționale anuale ce reprezintă suma tuturor costurilor anuale operaționale. Ponderea cea mai mare în cadrul costului de operare o are costul aferent clorurii ferice utilizată pentru eliminarea fosforului. În condițiile în care prețul unitar fixat de A. contractantă la valoarea de 6,78 lei/kg , diferența între costurile zilnice este determinată exclusiv de cantitățile care urmează să fie consumate în timpul funcționării.
S. AG atât în contestația înaintată C. cât și cu ocazia formulării plângerii a anexat calculul cheltuielilor tehnologice elaborat de SC B. D. G. în timp ce ofertanții clasați pe locurile I și III au indicat costuri operaționale anuale totale.
Așa cum rezultă din punctul de vedere transmis C. de către A. contractantă acestea sunt doar presupuneri, comentarii proprii iș calcule nefondate iar prin D. C. s-a răspuns problemelor ridicate cu privire la cheltuielile de operare arătându-se că, potrivit documentelor, „cantitățile respective sunt însoțite de calcule justificative în timp ce calculul aritmetic este corect efectuat";.
Așa fiind, decizia C. a răspuns la întrebări esențiale cu privire la corectitudinea calculului ofertantului declarat câștigător.
Oferta declarată câștigătoare se susține de către petenta S. AG că a propus un cost operațional maxim garantat nerealist și nefezabil. A. contractantă, atât prin D. de atribuire cât și prin C. nr.5/(...) a impus prețuri unitare obligatorii pentru a facilita compararea și evaluarea costurilor anuale maxime garantate de operare. T. A. contractantă a impus și numărul de zile de operare pe parcursul unui an de exploatare. O. declarat câștigător a prezentat breviarele de calcul în concordanță cu cerințele documentației de atribuire justificând atât valoarea „cantităților"; introduse în lista de garanții cât și cele privind calculul justificativ în baza propriilor tehnologii. În cadrul procedurii de achiziție publică prin cerințele C. de sarcini nu au fost indicate „cantități
/consumuri"; deoarece justificare ași garantarea reprezintă apanajul ofertantului în baza propriilor tehnologii și a experienței profesionale anterioare din proiecte similare.
Orice susținere a petentei prin exemplificarea altor spețe precum deciziile
C.ui privind procedura de achiziție publică pentru „. și extinderea stației de epurare T. este nejustificată deoarece în documentația de atribuire au fost prevăzute anumite cerințe tehnice ale A. contractante care nu se regăsesc în documentația de atribuire de la S. de epurare C.-N. De altfel, orice trimitere la o altă procedură de achiziție publică este irelevantă, ea neavând legătură cu prezenta procedură de achiziție publică.
Așa cum reține și C. în cazul Stației de epurare C.-N., prin decizia atacată, oferta declarată câștigătoare îndeplinește cerința A. contractante de justificare a costurilor prin B. de calcul prezentate de ofertant, în concordanță cu cerințele din documentația de atribuire - fișa de date a achiziției, cap.7.5.2 modul de prezentare a propunerii tehnice și documente care trebuiesc incluseîn oferta tehnică. Prin urmare intimata I. A. a respectat în totalitate prevederile documentației de atribuire.
Mai apoi, petenta S. AG - ACI C. SA și-a argumentat plângerea prin formularea unor aspecte tehnice care vizează valorile consumurilor specifice de polimeri garantate de către producătorii de echipamente ca fiind 3-5 g polimer/kg substanță solidă pentru îngroșare și 8-12 g polimer/kg substanță solidă pentru deshidratare. După cum rezultă din dosarul achiziției publice, consumul de polimeri din oferta declarată câștigătoare este conform cu datele producătorilor de echipamente.
S-a mai criticat decizia C. întrucât nu s-a răspuns la întrebări esențiale care pot dovedi corectitudinea sau incorectitudinea calculelor ofertantului câștigător, respectiv dacă consumul de polimeri este realist și este calculat în baza datelor producătorilor de echipamente și dacă în oferta declarată câștigătoare sunt implementate trepte suplimentare de tratare precum eliminarea electrofosfatică sau o tehnologie inovativă alternativă certificată, susținându-se totodată că oferta declarată câștigătoare conține consumuri de polimeri de îngroșare și deshidratare neobișnuit de mici, cantitatea de F. este inexplicabil de mică în condițiile în care nicio metodă specială de eliminare a fosforului nu pare să fi fost utilizată.
Prin urmare, se susține că procedeul în urma căruia oferta declarată câștigătoare a stabilit costurile de operare poate fi asimilat potrivit art.55 din Directive 2004/18/CE, unei oferte anormal de scăzute. Prin acestea se înțeleg acele oferte care par anormal de scăzute în raport cu bunurile lucrările sau serviciile prestate. În acest caz, A. contractantă înainte de a putea respinge respectivele oferte, solicită în scris detaliu privind elementele ofertei pe care le consideră relevante, detalii ce se pot referi în special la economia procedeului de construcție, soluțiile tehnice adoptate și condițiile excepțional de favorabile de care dispune ofertantul pentru execuția lucrărilor, originalitatea lucrărilor, a bunurilor sau serviciilor propuse de ofertant etc.
Prin hotărârea CEJ din 15 mai 2008 în cauza c. Comune Di Torino contra Tecnoimprese SRL ș.a. s-a susținut ca fiind esențial în cauză ca ofertantul să poată prezenta orice justificări cu privire la diferitele elemente ale ofertei sale. Din această perspectivă oferta declarată câștigătoare ar fi neconformă numai în situația în care prin documentația de atribuire au fost determinate praguri de anomalii sub care oferta sa ar putea fi eliminată în mod automat, ceea ce nu este cazul.
Mai mult valoarea propusă ca și cost anual de operare este una apropiată chiar și de către costul de operare propus de petenta S. AG - ACI C. SA, diferența dintre cele două fiind aproximativ 10%, această valoare încadrându-se în limite obișnuite fiind evident că fiecare participant a ajuns la o valoare a costului de operare în funcție de tehnologia implementată.
Se mai susține că toți ceilalți ofertanți au propus costuri operaționale mai mari decât cea propusă de oferta declarată câștigătoare, de unde ar rezulta caracterul nereal al acesteia. La o analiză a procesului verbal de deschiderea ofertelor nr.1155 din (...) se constată că intimata a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare a propus o valoare a costurilor de operare mai mare decât a altor 5 participanți și mai mică decât a altor 6, așa încât se poate concluziona că valoarea oferită este situată la mijlocul valorilor tuturor participanților, ceea ce nu poate constitui un argument pentru a aprecia că aceasta ar fi nerealistă.
Pentru toate aceste considerente Curtea reține că în speță plângerea formulată de către S. AG ACI C. este neîntemeiată așa încât în temeiul disp. art. 285 alin.4 din OUG nr.34/2006 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Petenta H. S. AG invocă în plus nelegalitatea deciziei C. prin prisma prețului ofertei vizând costul operațional maxim anual și durata de execuție.
Punctajul pentru criteriul durata de execuție reprezintă doar 10% din punctajul total în baza căruia urma să se stabilească clasamentul final. Simplele nemulțumiri ale petentei și așa zisele argumente de ordin tehnic nu sunt în măsură să ducă la anularea contractului de lucrări.
Dimpotrivă, elementele esențiale care trebuie avute în vedere pentru stabilirea legalității procedurii sunt: prețul ofertei și costul de operare care au împreună un punctaj de 90% și durata de execuție cu un punctaj de 10%.
Din analiza plângerii formulate rezultă că principalele critici privind nelegalitatea procedurii de desemnare a ofertei câștigătoare sunt cele referitoare la durata de execuție. D. ponderea acesteia în rezultatul final este de 10%, cu mici șanse de a se putea schimba clasamentul, este evident că se încearcă a se dovedi prin argumente de ordin tehnic raportate la propria ofertă că în realitate oferta intimatei declarată câștigătoare ar fi trebuit să fie respinsă ca inacceptabilă.
Atâta timp însă cât soluția A. contractante a fost aceea de constatare a ofertei ca fiind admisibilă, în fața instanței de judecată nu s-ar putea constata în mod direct chiar pe calea unei acțiuni în anulare, constatarea ca inacceptabilă a acestei oferte ci numai în măsura în care A. contractantă, singura care ar putea aprecia cu privire la elementele tehnice ale unei oferte ar declara o ofertă ca inacceptabilă, instanța de judecată s-ar putea pronunța în mod direct cu privire la legalitatea deciziei în ceea ce privește acest aspect.
Principalele argumente ale petentei în anularea deciziei C. constau în faptul că oferta declarată câștigătoare a propus o durată de execuție nerealistă, un cost operațional maxim garantat nerealist și nefezabil iar asocierea câștigătoare a garantat buna execuție a contractului și s-a obligat la plata unor despăgubiri și penalități ca o obligă la finalizarea lucrării în condițiile stabilite prin documentația de atribuire.
Cât privește durata de execuție nerealistă, se încearcă compararea timpului de execuție din această procedură cu timpi de execuție din alte proceduri, fără a exista identitate între aceste proceduri, așa cum s-a arătat și în cazul plângerii formulate de S. A. argumente au fost aduse cu privire la nesocotirea timpului efectiv pe care îl implică obținerea avizelor și autorizațiilor, respectarea succesiunii fazelor de execuție a lucrărilor, nesocotirea duratei minime de execuție de 18 luni și durata minimă de punere în funcțiune și testare de 3 luni, a faptului că ritmul de lucrări va fi afectat de perioada de iarnă, că, suplimentarea utilajelor și materialelor nu este suficientă pentru justificarea timpului de execuție propus și în fine inexistența unei accelerări a ritmului de lucru prin creșterea forței de muncă, la care, instanța a răspuns atunci când a analizat plângerea petentei S. AG, așa încât ele nu vor mai fi reluate.
Aceeași este situația și cu motivele de nelegalitate ce derivă din costul operațional maxim garantat care potrivit susținerilor acestei petente ar fi nerealist și nefezabil, ceea ce nu este cazul pentru toate cele învederate cu ocazia analizei plângerii S.
Rămâne de analizat nelegalitatea deciziei C. din perspectiva faptului că asocierea câștigătoare a garantat buna execuție a contractului și s-a obligat la plata unor despăgubiri și penalități care o obligă la finalizarea lucrării în condiții stabilite prin documentația de atribuire.
Din această perspectivă Curtea reține că intimata a fost de acord să instituie un sistem de asigurare a calității în conformitate cu detaliile din contract iar execuția lucrărilor vor trebui să respecte standardele tehnice șiprevederile legilor referitoare la execuția lucrărilor, în caz contrar orice lucrare neconformă putând fi respinsă de beneficiar. Prin art.4 pct.2 antreprenorul s-a obligat să emită o garanție de bună execuție a lucrării care se va restitui beneficiarului la terminarea lucrărilor în cuantum de 70% și la emiterea certificatului de recepție în cuantum de 30%. Prin urmare, beneficiarul este protejat până la emiterea de către aceasta a declarației de recepție a lucrărilor care se va elibera în funcție de calitatea lucrărilor. Drept consecință, susținerile petentei sunt nefondate nu numai sub aspectul vreunui risc pe care l-ar implica soluția tehnică aleasă sau modalitatea în care-și va îndeplini și finaliza intimata obligațiile, dar beneficiarul este și asigurat împotriva oricărei presupuse erori tehnice.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art.285 alin.4 din OUG nr.34/2006 urmează a se respinge ca neîntemeiată și plângerea formulată de H. S. AG.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge plângerile formulate de S. AG - lider al A. S. AG - ACI C. SA și H. S. AG anterior denumită H. C. AG în contradictoriu cu SC C. DE APĂ S. SA C.-N., SC I. A. SRL B. în calitate de lider al A. I. A. SRL - G. P. & F. SRL - SC UTI I. C., având ca obiect D. pronunțată de C. nr. 2112/C(...) din (...) pe care o menține în întregime.
Obligă petentele S. AG - lider al A. AG - ACI C. SA și H. S. AG denumită anterior H. C. AG în solidar să achite A. C. SC C. DE APĂ S. SA C. N. suma de
5456 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. P. D. A. A.-I.
D. V.
GREFIER R ed.CI Dact.SzM/2ex. (...)
← Decizia civilă nr. 3708/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 476/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|