Decizia civilă nr. 1/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1/R/2013

Ședința publică din 09 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: E. B.

Judecător: I. N. B. Judecător: A. -L. I. Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de recurenta SC C & I

C. S. împotriva sentinței civile nr. 41/2011 a Judecătoriei Huedin, cauza privind și pe intimata A. R. R. A. A. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art.159 ind.1 Cod procedura civila, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, raportat la art.2 alin.2 lit.d Cod procedura civilă.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Admite cererea de repunere pe rol formulat și față de împrejurarea că nu s-au formulat cereri și nu s-au ridicat excepții, tribunalul lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Huedin în data de _

, petenta S.C. S&I C. S. a solicitat în contradictoriu cu intimata ARR-A.

C., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria AIR nr.0171517/_ prin care i s-a aplicat o amendă în cuantum de 6000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.3 pct.4 și 6 din OG nr. 37/2007.

In motivarea plângerii sale petiționara arată că fapta contravențională nu există, iar intimata are obligația să facă dovada celor reținute.

Plângerea nu este motivată in drept. Intimata a formulat întâmpinare.

În motivarea întâmpinării aceasta a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

După efectuarea cercetării judecătorești instanța a respins plângerea contravențională prin Sentința civilă nr.41/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere că petenta nu a propus nici o probă în sprijinul cererii sale de anulare a procesului verbal.

Împotriva hotărârii primei instanțe petenta a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia. (f.4 din dosar nr._ al T. ului C. ).

Recursul nu este motivat în drept.

Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 41/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin s-a respins plângerea contravențională formulată de către petentă.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere că petenta a săvârșit contravenție reținută în sarcina sa iar sancțiunea aplicată este temeinică și legală.

Este cunoscut că instanța investită cu soluționarea cererilor de recurs nu rejudecă pricina în fond ci controlează hotărârea recurată în raport de motivele invocate de către recurent ori cu cele ridicate din oficiu de către instanță.

In recurs instanța este ținută să verifice hotărârea atacată pe baza probelor administrate la fond fără a putea în principiu să administreze probe noi, deoarece recursul nu are caracter devolutiv. Cu toate acestea, disp. art. 305 Cod Procedură Civilă permit administrarea înscrisurilor direct în recurs, instanța are căderea de a se ocupa de situația atât de starea de fapt cât și de probleme de drept.

Din motivele de recurs nu rezultă care prevederi ale art. 304 Cod procedură civilă sunt incidente în cauză pentru a putea fi casată ori modificată hotărârea primei instanțe.

Motivul prev.de art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, dedus de către instanța, vizează în primul rând încălcarea legii de drept substanțial care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor ei. De asemenea, textului de lege corespunzător situației de fapt, i s-a dat o interpretare greșită ori s-au încălcat principiile generale ale dreptului civil, context în care trebuie verificat caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce se pretinde că ar fi fost încălcată.

Cu privire la viciile de formă ale actului sancționator, respectiv încălcarea prevederilor art.16 alin.1 și art.17 din O.G.nr.2/2001, trebuie arătat că agentul constatator a făcut toate mențiunile cuvenite,astfel că ,în cauză, nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001. Mențiunile prevăzute de art.16 alin1 din acest act normativ, altele decât cele la care face referire art.17, trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu

, în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în caz contrar sancțiunea este doar nulitatea relativă a acestuia, cu condiția dovedirii unei vătămări prin dresarea acestui act cu nerespectarea prevederilor legale.

În sensul celor arătate mai sus, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXII din_ prin care s-a admis recursul în interesul legii, promovat de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a arătat că nulitatea absolută, ce poate fi constatată și din oficiu,intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001.

T. ul, după analizarea materialului probator existent la dosarul cauzei, a constatat că hotărârea instanței de fond deși este temeinică si legală nu a ținut seama la individualizarea sancțiunii de circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta și nici de conduita petentei anterior sancționării.

Față de cele arătate și având în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001,în conformitate cu care sancțiunea care se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei,de scopul urmărit,de urmarea produsă precum și faptul că sancțiunile contravenționale nu sunt un scop în sine,

T. ul în temeiul art.34 coroborat cu prevederile art.31 din O.G.nr.2/2001, va admite în parte recursul formulat. Drept consecință va reduce cele două amenzi aplicate,fiecare în cuantum de 3000 lei, la minimul special prevăzut de norma de reglementare.

Față de cele ce preced, tribunalul consideră că ne aflăm în situațiile prevăzute de art.304 pct. 9 Cod Procedură Civilă, motiv pentru care va admite în parte recursul declarat de recurenta S.C. C & I C. S. împotriva Sentinței civile nr. 41/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o modifică în sensul că reduce amenzile aplicate prin procesul verbal seria AIR nr.0171517/_ de la sumele de 3000 lei și 3000 lei la sumele de 1500 lei, respectiv 1500 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către recurenta S.C. C & I C. S. împotriva Sentinței civile nr. 41/_ ,pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o modifică în sensul că reduce amenzile aplicate prin procesul verbal seria AIR nr.0171517/_ de la sumele de 3000 lei și 3000 lei la sumele de 1500 lei, respectiv 1500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

E. B.

Judecător,

I. N. B.

Judecător,

A. -L. I.

Grefier, Dan-P. O.

Red.EB/tehn.MG 2 ex. 05.02.13

Jud. fond Tătar Călin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1/2013. Anulare proces verbal de contravenție