Decizia civilă nr. 1006/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1006/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Judecător A. -L. I. Judecător L. F.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent R. B. împotriva sentinței civile nr. 20596/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații R. și M. C. N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în temeiul art. 159 indice 1 Cod procedură civilă și art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001 constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Recurentul a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 20596/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul R. B. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. împotriva procesului verbal de contravenție nr.97712/_ reținându-se că acesta a încălcat prev. HCL nr.149/2009 care sancționează ocuparea abuzivă a locurilor de parcare cu abonament, contract de închiriere sau aflate in administrarea primăriei de către o altă persoană decât titularul contractului, abonamentului, acordului, respectiv a locului destinat persoanelor cu dizabilități, prin procesul verbal reținându-se că în data de_ ora 10,35 petentul a încălcat aceste dispoziții legale.

Instanța a reținut că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile de legalitate și temeinicie iar decizia nr.4892/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. într-un litigiu privind competența M. ui C. -N. de a reglementa măsuri contravenționale complementare se aplică numai părților din acel proces. S-a mai reținut că indicatorul amplasat în zonă era vizibil, art. 13, 14 din OG nr. 2/2001 au fost respectate, achiziționarea tichetului de parcare nu prezintă relevanță față de împrejurarea că ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități era interzisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul R. B., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate

În motivarea recursului, recurentul a arătat că la aplicarea sancțiunii nu i s-a comunicat modul și termenul prevăzut de lege privind blocarea sau ridicarea autoturismului, ci i s-a comunicat doar un act de constatare prin care i s-a aplicat o amendă pentru parcare neregulamentară pe care o putea achita în 48 de ore, în cuantum de 100 de lei dar nu știa că i s-a aplicat și această amendă. A arătat că i s-au vătămat grav drepturile, întrucât actul poate conduce la o executare silită împotriva sa iar instanța de fond nu s-a pronunțat privind modul de sancționare al acestuia.

A mai arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că anularea HCL nr.149/2009 nu poate fi invocată împotriva sa și a arătat că HCL nr.438/2011 este suspendat de drept în baza art.14 alin.5 din Legea nr. 554/2004.

A mai apreciat că în mod greșit a respins instanța de fond excepția prescripției executări sancțiunii amenzii aplicată in data de_, procesul verbal fiindu-i comunicat la data de 01l.06.2012.

A mai arătat că greșit i s-a respins apărarea referitoare la eroarea de fapt în baza art.11 din OG nr.2/2001 deoarece dacă ar fi știut că parchează pe un loc al unei persoane cu dizabilități, nu ar mai fi plătit tichet de parcare.

A apreciat că aplicarea unui avertisment era suficientă.

Intimata R. C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că autoturismul acestuia staționa neregulamentar pe str.Eroilor nr.35-37, ocupând locul special destinat persoanelor cu handicap, indicatorul aferent era vizibil, achiziționarea tichetului de parcare nu prezintă relevanță întrucât nu permite parcarea pe acel loc, dispozițiilor HCL nr.438/2011 erau aplicabile iar pentru suma de 100 lei reprezentând blocarea/deblocarea autovehiculului eliberându-i-se bon de către R. C. .

Analizând recursul formulat, tribunalul reține următoarele:

Sentința civila nr. 20596/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. este legală și temeinică, nefiind incidente vreun motiv de casare sau modificare a acesteia.

În ceea ce privește prescripția răspunderii contravenționale și prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, se constată că intimatul a respectat termenele de 6 luni pentru încheierea procesului verbal de constatare a contravenției care se calculează de la data săvârșirii faptei și termenul de o lună pentru comunicarea procesului verbal, care se calculează de la data încheierii acestuia.

Potrivit art. 13 al. 1 din OG nr. 2/2001, "aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei"; iar potrivit art. 14 al. 1 din OG nr. 2/2001 "executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii";.

Așadar fapta a fost săvârșită la data de_, procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la data de_ (fila 25 dosar fond) iar comunicarea sa s-a efectuat în data de_ (fila 34 dosar fond). Rezultă că termenul de 6 luni și termenul de o lună au fost respectate, astfel că excepțiile prescripției răspunderii contravenționale și executării sancțiunii sunt neîntemeiate, instanța de fond stabilind în mod corect aceasta.

În privința erorii de fapt, în mod corect a reținut instanța de fond că indicatorul privind locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilități era vizibil, fotografia de la fila 45 fiind concludentă, astfel că nici această apărare nu este întemeiată.

Corect a reținut instanța de fond irelevanța plății tichetului de parcare în condițiile în care recurentul a ocupat fără drept locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, instanța de fond a reținu corect că intimatul a respectat toate dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312, 304, 304 ind. 1 C.pr.civ.,k instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul R. B. în contradictoriu cu intimații M. C. -N. și RADP C. împotriva sentinței civile nr. 20596/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

I. P.

Judecător,

A. -L. I.

Judecător,

L. F.

Grefier,

C. T.

Red.IP/tehn.MG 2 ex.

Judecator fond G. R. E. Judecatoria C. -N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1006/2013. Anulare proces verbal de contravenție