Decizia civilă nr. 975/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 975/R
Ședința publică din 18 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-petent C. I.
, cu domiciliul în B. M., str. P., nr. 15A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3090 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul M. B. M. - DP L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3090/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul C. I., cu domiciliul în B. M., str. P., nr.15A, județul M., în contradictoriu cu intimatul M. B. M. prin DP
B. M., cu sediul în B. M., str. V., nr. 35, jud. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5822, întocmit la data de_, de un agent constatator din cadrul intimatului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1604 încheiat la data de 01 martie 2011 de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M. - DP L. B. M., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei pentru încălcarea prevederilor art. II lit. a) din H.C.L. nr. 14/2007, privind regimul parcărilor publice cu plată, proprietatea M. ui B. M., modificată și completată prin
H.C.L. 473/2009.
La descrierea faptei agentul constatator a menționat că la data de _
, ora 1305a săvârșit următoarele " a parcat fără tichet de parcare cu auto MM
0., în parcarea cu plată Marinex, situată pe B-dul Traian, din B. M. fără a avea tichet valabil de parcare - Înst. 53672.";
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii aplicate prin același act.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2
/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Petentul a invocat faptul că nu au fost respectate prevederile art. 19 din OG 2/2001, deoarece procesul-verbal nu conține semnătura unui martor.
S-a constatat că agentul constatator a respectat prevederile art. 19 alin. 2 din OG 2/2001, menționând motivul pentru care procesul-verbal a fost încheiat în acest mod, fiind menționat că de față la data încheierii toți cei de față sunt agenți constatatori.În plus, nerespectarea prevederilor art.19 din O.G.2/2001, precum nu se sancționează cu nulitatea absolută a actului astfel întocmit, ci cu cea relativă, care poate opera numai în condițiile dovedirii unei vătămări, conform art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., aplicabil prin prisma art. 47 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce nu este cazul în prezenta plângere, lipsind dovada unei astfel de vătămări și ea neputând fi extrasă din împrejurări.În consecință, în opinia instanței procesul verbal atacat a fost legal întocmit.
Referitor la temeinicie, instanța a reținut că agentul constatator a întocmit actul sancționator în urma controlului efectuat pe teren, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, din această perspectivă și în baza art.1169 Cod civil, revenindu-i petentei obligația de a propune si solicita administrarea de probe care să dovedească contrariul celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a analizat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului prevăzute în normele legale interne.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, Anghel vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G. nr. 2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident este datoare să analizeze prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.Această prezumție privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea cauzei cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuia să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens era de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de "acuzare"; instanța nu poate fi convinsă de vinovăția
"acuzatului";, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauză, petentul nu a probat existența unei împrejurări contrare, deși avea această obligație și în temeiul art. 1169 cod civil și al art. 129 alin. 1 Cod proc. civ., aplicabil prin prisma art. 47 din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, se impune a fi reținută concluzia temeiniciei actului atacat, în sensul existenței faptei și a săvârșirii acesteia de către petent.
Potrivit art. 2 din HOTĂRAREA nr. 14/2007 a Consiliului Local al M. ui B. M. revine utilizatorilor parcărilor publice cu plată din M. B. M., persoane fizice și juridice:
obligația de a parca autovehiculele numai în baza unui tichet sau abonament valabil;
- obligația de a nu depăși timpul conferit de tichet;
de a utiliza abonamentul corespunzător locului în care au parcat;
de a afișa la loc vizibil tichetul sau abonamentul care îi conferă dreptul de parcare.
Nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu amendă, al cărei cuantum a fost actualizat prin Hotărârea Consiliului Local B. M. nr. 473/2009.
Faptele mai sus enumerate constituie contravenție doar în situația în care nu a fost achitat tariful majorat în cuantum de 15 lei, în termen de 48 de la afișarea înștiințării privind posibilitatea achitării acestuia tarif majorat, pe parbrizul autovehiculului parcat.
Deci pentru a constitui contravenție faptele menționate la art. 2 HOTĂRAREA nr. 14/2007 a Consiliului Local al M. ui B. M. trebuie mai întâi ca o persoană fizică sau după caz juridică să folosească una din parcările cu plată, stabilite prin aceeași hotărâre, contrar respectivelor dispoziții precitate, și de asemenea ca utilizatorul să nu achite tariful majorat în termenul de grație prevăzut de 48 de ore.
Hotărârea de Consiliu Local nr. 14/2007 la art. 2 stabilește calitatea de subiect activ al contravenției atât pentru persoana fizică cât persoana juridică, însă aduce o precizare importantă, în opinia instanței, în sensul stabilirii calității de contravenient doar pentru utilizatorii parcărilor publice cu plată din M. ui B. M. .
Utilizator al parcării publice este persoana fizică sau juridică care folosește pentru realizarea unui scop anume una din parcările publice cu plată din B. M. .
În speță, petentul a contestat inițial faptul că autovehiculul ar fi staționat în locul menționat de agentul constatator, deoarece era în timpul orelor de lucru, iar ulterior după depunerea întâmpinării de către intimat a depus un tichet de parcare valabil pentru data și ora menționate de către agentul constatator susținând că-l deținea la data controlului însă nu a fost luat în calcul de către agentul constatator.
Susținerile acestuia sunt contrazise de fotografiile realizate de către agentul constatator, cu ocazia constatării faptei, depuse la filele 19 și 20 dosar, din care rezultă atât data cât și ora săvârșirii faptei imputate cât și faptul că în parbrizul autovehiculului deținut de petent nu era afișat tichetul de parcare, pe care acesta susține că îl avea, o atare obligație revenindu-i și fiind menționată chiar pe respectivul tichet.
Fotografia depusă la fila 20 dovedește fără putere de tăgadă ca la data menționată în cuprinsul procesului verbal, în autovehiculul parcat nu era afișat la mod vizibil tichetul de parcare, pe care petentul pretinde că-l avea și dat fiind modalitatea de completarea unui astfel de tichet instanța reține că el putea fi foarte ușor complet și ulterior, iar în lipsa oricăror alte probe solicitate a fi administrate de către petent instanța reține că a fot completat pro cauza.
Instanța din probatoriul administrat a constatat că agentul constatator i-a adus la cunoștință petentului posibilitatea de achitare a tarifului majorat pentru parcare, potrivit Înștiințării nr. 2337 din data de_, că acesta nu a fost achitat în termen de 48 de la data afișării pe parbrizul autovehiculului, că autovehiculul a fost parcat fără a fi dovedită existenta unui tichet sau abonament valabil, și de asemenea că procesul verbal a fost încheiat în intervalul de 6 luni prevăzut de lege, pentru întocmirea acestuia.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 5 al. 5, art. 7 și art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar amenda aplicată, respectiv 100 lei, este proporțională gradului de pericol social al contravenției. Instanța a considerat că reducerea acesteia sau înlocuirea acestei sancțiuni cu sancțiunea Avertismentului nu se justifică.
În raport de aceste considerente, instanța a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C. I. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5822, întocmit la data de_, de un agent constatator din cadrul intimatului.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul C. I.
care a invocat ca și motiv de recurs greșita apropriere a probelor de către prima instanță care nu a avut în vedere fotografia depusă la dosarul cauzei din care reiese că deși avea tichet de parcare care era poziționat cu partea superioară pe lângă parbriz, fiind vizibilă partea albă din partea stângă a bordului mașinii.
Recursul nu este motivat în drept fiind analizat potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă de la 1865.
Intimatul M. B. M. - DP L. nu a depus întâmpinare și în recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă de la 1865, T. constată următoarele:
Prima instanță a analizat corect probațiunea administrată în cauză, înlăturând motivat apărările pe care recurentul-petent le-a invocat.
În primul rând se constată caracterul contravențional al poziției recurentului-petent, care așa cum reține și prima instanță, a contestat inițial că ar fi staționat în locul indicat de agentul constatator iar numai după depunerea întâmpinării a susținut că deținea un tichet de parcare valabil pe care agentul constatator a refuzat să îl ia în considerare.
Această apărare este combătută de fotografia depusă la fila 20 din dosarul de fond.
Contrar susținerilor recurentului-petent afișarea tichetului nu este vizibilă fără a se putea stabili existența acestuia pe baza fotografiilor depuse în probațiune de către intimat.
Poziția contradictorie a recurentului-petent în a-și formula apărarea în cauză coroborată cu accesibilitatea generală a procurării și completării uni tichet de parcare susține concluzia primei instanțe că tichetul de parcare pe care recurentul l-a depus nu constituie o probă credibilă.
În absența altor cauze de nulitate a procesului verbal atacat și constatând că individualizarea sancțiunii reprezintă criteriile prevăzute de art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, în temeiul art. 312 al. 2 Cod procedură civilă de la 1865 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurentul-petent C.
I., cu domiciliul în B. M., str. P., nr. 15A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3090 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud.
, în dosarul nr._ . IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, | J. ecător, | J. ecător, | |||
M. P. | M. | H. | C. | G. |
Red. M.H./T.red. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND DAN Ș.
G. ier,
A. H.
