Decizia civilă nr. 11198/2013. Obligare emitere act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11198/2013

Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. E.

N. împotriva sentinței civile nr. 3442 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul L.

-C. I. D. și pârâta U. S. H., având ca obiect - obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 17 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de_, intimata-pârâtă U. S.

H. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri, în trei exemplare, iar la data de_ intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în trei exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.

242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea acestor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3442 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui Maramureș a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată L. -C. I. D., împotriva pârâtei U. "S. H. ".

A fost obligată pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.

S. H. împotriva chematului în garanție M. E. N. .

A fost obligată chemata în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamant.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit adeverinței emise de către U. S. H. la data de_ reclamantul, absolvent al ciclului I -

1

studii universitare de licență (sistem Bologna) Facultatea de Matematică și Informatică din B. din Cadrul Universității S. H., a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2009, abținând titlul de Licențiat în Informatică.

Această adeverință, prin care reclamantului i se recunoaște calitatea de licențiat în psihologie nu a fost revocată sau anulată continuând astfel să-și producă efectele în condițiile în care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

Ulterior eliberării acestei adeverințe Universității S. H. îi revine obligația eliberării diplomei de licență.

Această obligație nu poate fi dusă la îndeplinire deoarece chematul în garanție M. refuză să aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare.

Chematul în garanție nu a solicitat însă anularea adeverinței emise reclamantului, adeverință care atestă urmarea de către reclamant a cursurilor universității în cadrul instituției de învățământ pârâte, absolvirea cursurilor și promovarea examenului de licență.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâtul M. E. N.

arătând că instanța a dispus obligarea fără a analiza dacă refuzul este sau nu nejustificat și a argumentat admiterea cererii de garanție.

În plus se arată că universității i s-a aprobat o cifră de școlarizare numai pentru patru specializări, nu a urmat procedura și nu avea dreptul de a organiza examen de licență.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata U. S. H.

a solicitat respingerea în considerarea că reținerile instanței sunt corecte

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În acest sens se reține că Legea nr.88/1993 ce reglementează acreditarea prin dispozițiile sale a prevăzut că procesul de acreditare ce cuprinde autorizarea de funcționare provizorie (ce acordă dreptul de organizare a admiterii și desfășurare proces de învățământ) și acreditare (care acordă și dreptul de a organiza examen de licență, diploma,/ este supusă evaluării.

Același act normativ mai prevede că evaluarea se face la nivelul specializărilor universitare și/sau la nivelul structurilor instituționale iar evaluarea la nivelul structurii instituționale se face pe departamente, colegii, facultăți și/sau instituții de învățământ superior.

Mai prevede actul normativ că facultatea, specializările instituției de învățământ se supun periodic evaluării iar specializările acreditate pentru care nu sunt depuse rapoarte în vederea evaluării într-un ciclu de salarizare intră în lichidare, că pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile universitare numai instituțiilor autorizate să funcționeze provizoriu.

Ulterior prin OUG nr. 75/2005 în vigoare la momentul începerii studiilor de către intimată art. 29 alin. 3 și 4 s-a prevăzut că "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Din dispozițiile actului normativ nu reiese necesitatea acreditării/autorizării distinct pentru fiecare formă de învățământ ci pentru fiecare program de ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă. Potrivit metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 noțiunea de program de

2

studii a fost definită ca fiind totalitatea activității de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

În acest context de vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate retine că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată.

Că nu s-a avut în vedere forma de învățământ ci specializarea reiese și din actele normative adoptate pe parcurs reținute prin hotărârea atacată.

Intimata U. S. H. după înființare potrivit legii a fost autorizată provizoriu/acreditată pe specializarea inclusiv domeniu specializare evocat de intimat în acest sens fiind, HG nr.940/2004 s.a.

Prin urmare câtă vreme actele normative nu au prevăzut o acreditare pe forme de învățământ ci pe specializări iar acreditarea instituție/specializări arătate au fost adoptate prin hotărâri de guvern susținerile recurentei se vădesc nefondate și vor fi respinse.

Mai susține recurenta că în mod greșit a fost soluționată cererea de chemare în garanție. Atare susținere de asemenea nu poate fi reținută în condițiile în care regulamentul stabilește obligația desemnării și aprobării eliberării formularelor tipizate de către M. iar din acte rezultă că acesta nu a avizat necesarul solicitat. De această obligație este ținută la rândul său universitatea pentru că nu poate îndeplini obligația la care a fost chemată în garanție..

Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.4 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr.3442 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D.

M.

F.

T.

M.

H.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_

G.

D. C.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11198/2013. Obligare emitere act administrativ