Decizia civilă nr. 11217/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11217/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC L. -LS L., împotriva sentinței civile nr. 484/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL L., P.
C. L. și SC P. I. S. B., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat Burla A., cu delegație la dosar și reprezentanta intimatei SC P. S., avocat Mândru M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei recurentei.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune, apreciază că nu sunt incidente prevederile legale în materie, păentru a putea opera prescripția. Hotărârea de consiliu local constituie un act normativ, datorită faptului că prin intermediul acestea s-a dispus aprobarea închirierii terenului prin ofertă de licitație publică, adresabilă astfel oricărei persoane interesată. Solicită anularea autorizației de construire nr. 17/_
, care a fost emisă ulterior edificării construcției. Arată că prejudiciul suferit ca urmare a actelor administrative emise a fost pe deplin dovedit.
Reprezentanta intimatei P. solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Arată că în mod corect a fpst admisă excepția prescripției acțiunii în anulare. Mai mult, sfera persoanelor cărora li se adresează hotărârea este limitată prin însăși obiectul hotărârii de consiliu local.
Se mai arată că în cadrul recursului se reiau motivele invocate în cuprinsul acțiunii, fără a se aduce critici sentinței recurată. Aspectele referitoare al servizutea de vedere și la încadrarea pe parcelă au fost rezolvate de prima instanță, fără a fi criticate prin recurs. Se arată că în mod corect a procedat autoritatea emitentă când a revocat actul care nu a intrat în circuitul civil.
Nu solicită cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 484 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, a fost admisă excepția prescripției dreptului la introducerea acțiunii privind capătul de cerere vizând anularea HCL nr.32/_ emisă de pârâtul C. Local al comunei L., invocată de pârâta SC P. I. S. și, în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC L. -LS în ceea ce privește acest petit, ca fiind prescrisă.
A fost respinsă ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării plângerii prealabile față de autorizația de construire nr.17/_ și lipsei plângerii prealabile față de autorizația de construire nr.19/_, ambele emise de pârâtul P. comunei L. .
A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ, ulterior completată, formulată de reclamanta SC L. -LS L., jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei L., P. comunei L. și SC P. I. S.
B., ca neîntemeiată.
A fost respinsă, în consecință, cererea reclamantei SC L. -LS privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC P. I. S. cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin Hotărârea C. ui Local al comunei L. nr.32/_ - fila 16 dosar, s- a aprobat închirierea prin licitație publică a terenului în suprafață de 48 mp, aparținând domeniului public al comunei și situat în intravilanul loc. L., înscris în CF nr.25259, nr.834, în scopul amplasării unei terase de vară.
La data de_, prin cererea înregistrată sub nr.4319, numita Tok M., în calitate de administrator al societății reclamante, solicita revocarea în totalitate a acestei hotărâri, invocând producerea unor grave prejudicii activității comerciale, deoarece terasa ar fi urmat să fie amplasată în fața magazinului pe care îl deține, ulterior manifestându-și interesul pentru participarea la licitația organizată în acest scop, prin cererea înregistrată la Primăria comunei L. sub nr. 5030/_ ( file 23, 24 și 128 dosar), urmând așadar procedura prealabilă prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia";.
Prezenta acțiune, al cărei prim petit este acela de anularea a Hotărârii C. ui Local al comunei L. nr.32/_, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, iar față de prevederile art.11 alin.1 care reglementează "Termenul de introducere a acțiunii";: Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual…se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii";, plângere care nu a fost soluționată în termenul legal de 30 de zile de la înregistrare, conform art.7 alin.4 coroborat cu art.2 alin.1 lit. h din Legea nr.554/2004,
termenul stabilit de legiuitor și caracterizat de art.11 alin.(5), ca fiind un termen de prescripție, este cu mult depășit (față de data limită_ ), motiv pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la introducerea acțiunii privind acest capăt de cerere
, excepție invocată de pârâta SC P. I. S. și, în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC L. -L.
S. în ceea ce privește acest petit, ca fiind prescrisă.
În analiza excepțiilor tardivității formulării plângerii prealabile față de autorizația de construire nr.17/_ și lipsei plângerii prealabile față de
autorizația de construire nr.19/_
, ambele acte emise de pârâtul P. comunei L., tribunalul a reținut că, la data_, reclamanta a depus cererea înregistrată sub nr.3591 la Primăria L., solicitând să i se comunice nr. autorizației de construire a terasei de vară, perioada de funcționare din timpul anului, precum și orarul zilnic de funcționare al terasei, iar prin răspunsul nr.4068/_ această instituție îi comunica că numărul autorizației de construire a terasei vizată de Hotărârea C. ui Local al comunei L. nr.32/_, este 17/_, perioada de funcționare: 01.04.-30.11., precum și faptul că orarul zilnic al terasei de vară este de la 08.00-24.00, conform H.C.L. nr. 19/_ - file 25-27 dosar.
În continuarea acestui demers, societatea reclamantă solicita, în temeiul disp. art. 5 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, punerea la dispoziție a autorizației de construire nr.17/_, precum și a documentației ce a stat la baza emiterii acesteia, în vederea consultării acesteia, în acest sens fiind adresa nr.4284/_ - fila 28, iar ca urmare a neintrării în posesia actelor solicitate, prin înscrisul purtând nr. de înregistrare 4393/_, se solicita revocarea acestei autorizații și a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia( file 30, 31), răspunsul Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei L. exprimat prin adresa nr.4930 din 2011, fiind acela că autorizația de construire nr._ a fost anulată, fără a fi fost înmânată solicitantului, întrucât din documentația tehnică anexată la autorizația de construire lipseau avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, iar pe de altă parte faptul că, în urma controlului efectuat de către Inspectoratul Județean în Construcții B. -Năsăud, s-a constatat că pârâta SC P. I. S. a executat lucrări fără autorizație de construire, în acest sens fiind întocmit și procesul-verbal de inspecție nr. 73/U/_ prin care a fost dispusă oprirea lucrărilor și a fost stabilit termenul de_ până la care solicitanta trebuia să prezinte documentația completă în vederea autorizării lucrărilor - fila 32 dosar.
În acest context, data înregistrării plângerii prealabile a fost_, iar termenul de 30 zile reglementat de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, a fost pe deplin respectat, chiar și prin raportare la data emiterii răspunsului nr.4068/_ prin care se comunica doar numărul autorizației de construire a terasei vizată de Hotărârea C. ui Local al comunei L. nr.32/_, nu și autorizația în materialitatea ei, astfel că s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii prealabile față de autorizația de construire inițială nr.17/_ .
Apoi, ca urmare a "anulării"; autorizației de construire menționată mai sus( file 142-143 dosar), P. comunei L. a emis autorizația de construire nr.19/0_
- file 169-170, deci ulterior introducerii acțiunii de față, reclamanta, prin notele de ședință depuse la fila 108 doar, recunoscând că nu s-a formulat o plângere prealabilă împotriva autorizației de construire nr. 19/0_, pe motiv că actul a intrat în circuitul civil, iar formularea unei cereri de revocare a autorizației ar fi fost inutilă.
Cum art.2 lit. j) din legea contenciosului administrativ, definește plângerea prealabilă ca fiind "cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia";, iar revocarea actului în discuție nu mai era posibilă tocmai prin prisma producerii de efecte juridice - ridicarea construcției fără autorizație și obținerea actului de autorizare tocmai pentru intrarea în legalitate( în acest sens fiind procesul verbal de contravenție nr. 0000548/_ - fila 77 dosar), tribunalul a apreciat că parcurgerea unei asemenea proceduri nu se putea dovedi decât inutilă, prin imposibilitatea obținerii unei satisfacții în sensul juridic consacrat de lit. j a art.2 din Legea nr.554/2004, condiții în care s-a respins și excepția lipsei plângerii prealabile față de autorizația de construire nr.19/_ , ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei
, probatoriul administrat demonstrează fără dubiu că lucrările de construire ale terasei acoperite - construcție provizorie, conform celor menționate de autorizația de construire nr.19/_, s-au realizat chiar anterior emiterii actului inițial - autorizația de construire nr. 17/_, care a fost "anulată"; de autoritatea emitentă pentru lipsa unor acte, iar controlul efectuat la data de_ de către Inspectoratul Județean în Construcții B. -Năsăud, a evidențiat că nu fuseseră respectate prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991 - adică deținerea unei autorizații de construire, drept pentru care s-a și dispus intrarea în legalitate până cel târziu la data de_ .
Față de motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, instanța a încuviințat și efectuarea unei expertize tehnice, ale cărei concluzii au fost clare - construcția terasă este o construcție provizorie și nu definitivă, cum a susținut reclamanta, a se vedea cele descrise la obiectivul 3.1 - fila 233 dosar (fundația construcției este o placă din beton de 40 cm grosime, turnată pe un strat de balast compactat, pe când în cazul unei construcții definitive radierul general trebuie să fie amplasat la o adâncime de - 0,90 m de cota terenului natural din jurul construcției; suprastructura este realizată din elemente de lemn care permit demolarea și aducerea terenului la situația inițială), iar distanțele între această terasă de vară și imobilul ce aparține reclamantei în nici un caz nu sunt mai mici decât în planul de situație - parte componentă a memoriului tehnic ce a stat la baza obținerii autorizației de construire (pct. 3 din completarea la raportul de expertiză - fila 252 și fila 160 dosar), expertul exprimându-și punctul de vedere prin aprecierea nu numai a conformității cu planul de situație anexat certificatului de urbanism, cu ieșirea din aliniamentul clădirilor existente, dar și a încadrării construcției prin conformarea acesteia, a materialelor folosite, a culorilor ansamblului și ale detaliilor, în aspectul general al zonei rurale, nefiind încălcate prev. art.32 din HG nr.525/1996. Mai mult, s-a relevat că scurgerea apelor pluviale, prin prisma sistemului de colectare și de scurgere spre canal, pe sub radierul din beton, nu poate fi obturată, într-adevăr singura problemă fiind cea de legată de absența parazăpezilor, existând riscul ca în perioada de iarnă zăpada să fie aruncată de pe învelitoare spre peretele clădirii reclamantei, însă acest aspect de ordin tehnic nu poate determina anularea autorizației de construire, putând fi remediat cu ușurință de pârâtă, iar cele stabilite în memoriul tehnic la pct.3.1 au fost respectate.
Planșele foto depuse chiar de reclamantă (file 34-36, 202), coroborate cu declarația martorului Tatar V. Marcel (file 212-123) și referatul nr. 3845/_ ( fila 92) evidențiază, pe de o parte că terenul pe care este amplasată actualmente terasa, ca de altfel și cel pe care este magazinul reclamantei, sunt sub nivelul străzii principale, iar în această situație apa provenind din precipitații băltea și înainte de apariția terasei, iar pe de altă parte, aprecierea ca și spațiu verde a acestui teren de 48 mp este mai mult decât generoasă, fiind în realitate un spațiu lăsat în paragină, neamenajat și învecinat cu canalul, șanțul dinspre strada principală, poziționare terasei la o distanță mai mare de clădirea reclamantei nefiind posibilă, iar incidența art. 24 din HG nr.525/1996 care reglementează "Amplasarea în interiorul parcelei";, în sensul că autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă se respectă distanțele minime obligatorii față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, conform Codului civil, noțiunea de parcelă, așa cum a subliniat și expertul, fiind cea definită de art.30 din Regulamentul general de urbanism, nu poate fi reținută câtă vreme este în discuție o suprafață de 48 mp teren din domeniul public, iar interdicția deschiderii unei "servituți de vedere"; la o distanță mai mică de 1,90 m consacrată de art.612 din vechiul Cod civil, nu poate fi acceptată prin prisma faptului că și anterior spațiul era deschis accesului publicului, exista vitrina respectivă cu privire la care însăși reclamanta susține că prin amplasarea terasei este obturată vizibilitatea cumpărătorilor la vitrinele magazinului, argument care vine să combată ipoteza nesocotirii interdicției amintite, iar afectarea iluminatului natural nu poate fi
luată în considerarea tocmai datorită structurii minimaliste a construcției și distanței față de peretele magazinului. Chiar procesul-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare din data de_ - fila 65 dosar, întocmit ca urmare a sesizării administratorului societății reclamante, a concluzionat că prin funcționarea terasei nu se creează disconfort vecinătăților. De asemenea, pretinsa imposibilitate a folosirii ușii laterale a magazinului, situată pe partea terasei, nu poate fi primită, existând păstrată distanța între terasă și construcția reclamantei, iar aprovizionarea cu produse alimentare neambalate se poate realiza prin ușa destinată clienților, condiționat de închiderea unității pe perioada acestei operațiuni( fila 120 dosar).
Mai mult, art.8 din Legea nr.24/2007 stipulează clar că administrarea spațiilor verzi - proprietate publică este exercitată de autoritățile administrației publice locale și de alte organe împuternicite în acest scop, iar legalitatea HCL nr.32/_ emisă de C. Local al comunei L. nu poate fi pusă în discuție în considerarea reținerii prescripției dreptului la introducerea acțiunii privind capătul de cerere având ca obiect tocmai anularea acestui act administrativ, cu subliniere că art.5 lit. d a acestei legi (forma în vigoare la data emiterii autorizației de construire) nu are legătură cu speța dedusă judecății, iar din extrasul Cf nr.25259 L., nr. top 834, categoria de folosință a terenului în discuție este "drum"; (fila 102 cu referire la fila 93
- localizarea terenului).
Aspectul că autorizația de construire nr.17/_ a fost revocată de către emitent (chiar dacă expresia folosită în adresa nr.4390/2011 este anulat), nu vine să dovedească ilegalitatea celei de a doua autorizații emisă ca urmare a obținerii tuturor avizelor stabilite în cuprinsul certificatului de urbanism (file 60-62), câtă vreme art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004 permite revocarea unui act administrativ cu caracter individual înainte de a intra în circuitul civil și a-și produce efectele juridice, fiind cert că la data de_ când a fost efectuat controlul de către Inspectoratul Județean în Construcții B. -Năsăud, nu exista o autorizație de construire valabilă, drept pentru care s-a și dispus intrarea în legalitate.
În ceea ce privește existența unor conducte de gaz, prin proiectul ce a stat la baza emiterii autorizației nr.19/2011 și avizele impuse prin certificatul de urbanism, tribunalul a constatat că nu s-a solicitat și un aviz din partea societății de emisie a gazelor naturale și, cum corect a relevat pârâta SC P. I. S., reclamanta nici nu ar putea invoca cu succes un atare aspect și nici cel al îngustării trotuarului pentru pietoni ( deși martorul F. aș Mihai a arătat că distanța rămasă între terasă și canalul dinspre drumul principal este de cca. 1 m, suficient în acest scop), întrucât reclamanta nu poate invoca decât în subsidiar apărarea unui interes legitim public, conform art.8 alin. 1 ind.1 din Legea nr. 554/2004.
Petru considerentele expuse, raportat la dispoziții art.12 din Legea nr.50/1991 și art.1 din Legea nr.554/2004, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ, ulterior completată, formulată de reclamanta SC L. -LS în contradictoriu cu pârâții C. Local al comunei L., P. comunei L. și SC
P. I. S. .
Față de soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ., s-a respins cererea reclamantei SC L. -LS privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pe același temei, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC P. I.
cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC L. -LS L.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune privind anularea HCL nr. 32/_
, admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată, să mențineți celelalte dispoziții stabilite prin sentința atacată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare recursului reclamanta consideră că, sentința atacată este netemeinică și nelegală în ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la introducerea acțiunii privind capătul de cerere vizând anularea HCL nr. 32/_
emisă de intimatul pârât C. Local al C. L., precum și respingerea acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată și completată de subscrisa ca neîntemeiată, precum și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate.
Cu privire la soluția instanței de fond, respectiv de admitere a excepției prescripției acțiunii de anulare a HCL nr. 32/2010 emisă de C. local al Corn. L.
, arătăm că, aceasta este nelegală pentru următoarele considerente:
În susținerea soluției, instanța de fond a reținut disp. art. 7 alin. 1,3,7 raportat la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, dispoziții ce reglementează condițiile și termenele în care se poate ataca un act administrativ individual.
Însă, raportat la natura juridică a actului administrativ atacat, respectiv act administrativ normativ, instanța de fond avea obligația legală să aibă în vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 7 alin. 1 indice 1 raportat la art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, și nu dispozițiile legale care privesc modalitatea de atacare a unui act administrativ individual.
Prin actul administrativ atacat, respectiv H.C.L. nr. 32/_, intimatul pârât
C. Local al Corn. L. a aprobat închirierea prin licitație publică a terenului în suprafață de 48 mp, aparținând domeniului public al Corn. L., conform caietului de sarcini ce constituie anexă la H.C.L. nr. 32/_ .
În raport de structura și conținutul hotărârii atacate, aceasta are natura juridică a unui act administrativ normativ, deoarece cuprinde reglementări cu caracter obligatoriu care se aplică oricăror persoane interesate.
Prin hotărârea atacată nu s-a aprobat închirierea directă a terenului, proprietate publică a Corn. L., către intimata pârâta S.C. P. I. S.R.L., ci s-a aprobat închirierea terenului prin ofertă generală, concretizată prin licitație publică.
Conform disp. cuprinse în art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004: (....) actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
în aceste condiții, apreciem că, în speță, nu sunt incidente disp. art. 7 alin. 1 coraborat cu art. 7 alin. 3 și alin. 7 din Legea nr. 554/2004, iar raportat la dispozițiile legale mai sus invocate (art. 11 alin. 4 din L. nr. 554/2004) se impune a se constata că, acțiunea în anulare a H.C.L. nr. 32/_ nu este prescrisă.
Ca atare, soluția instanței de fond este nelegală, motiv pentru care solicită respingerea excepției ca, neîntemeiată pentru considerentele arătate mai sus.
În ce privește soluția instanței de fond, respectiv de respingere a acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată și completată de subscrisa ca neîntemeiată, precum și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurentă în cauză, arată următoarele:
În fapt, recurenta reclamantă, în calitate de administrator al S.C. L. -L.
S.R.L. L., dețin în proprietate un spațiu comercial ce se învecinează cu imobilul terasă de vară ce face obiectul autorizației de construire nr. 17 din_ .
La data de_, intimata pârâtă S.C. P. I. S.R.L. prin administrator M. Veluț, a solicitat Primăriei Corn. L., închirierea terenului în suprafața de 48 mp, ce se învecinează atât cu proprietatea intimatei pârâte de rang 3, cât și cu spațiul comercial pe care subscrisa îl dețin în proprietate, în vederea amenajării unei terase de vară provizorii.
Prin adresa nr. 2710/_, Primăria Corn. L. a aprobat închirierea spațiului solicitat în favoarea intimatei pârâte S.C. P. I. S.R.L.
În această situație, a formulat o plângere la Instituția Prefectului B. - Năsăud, în vederea verificării sub aspectul legalității a cererii de aprobare emisă de C. local L. cu privire la cererea depusă de intimata pârâta S.C. P. I. S.R.L pentru închirierea suprafeței de 48 mp, având în vedere că, nu a fost adoptată nici o hotărâre în acest sens.
Astfel că, prin adresa nr. II B 15642/216/_ emisă de Instituția Prefectului
B. -Năsăud, s-a constatat că, în lipsa unei hotărâri adoptate de către C. local
în acest sens, nu poate fi vorba de închirierea unor terenuri ce se află în domeniul public al C. .
În acest context, la data de_, a fost emisă Hotărârea de C. Local nr. 32, prin care s-a aprobat închirierea prin licitație publică a terenului în suprafață de 48 mp situat în intravilanul C. L., scopul acestei închirieri fiind amenajarea unei terase provizorii.
Față de această Hotărâre, subsemnata la data de_, a formulat o plângere prin care a solicitat revocarea acesteia, întrucât amenajarea unei terase de vară în vecinătatea acesteia, i-ar aduce grave prejudicii activității comerciale pe care o desfășor, precum: obturarea vizibilității la vitrinele magazinului pe toată latura de est a clădirii, distanța dintre această terasă și ușa de acces pentru aprovizionarea magazinului este insuficientă, în situația în care aceasta aprovizionare constă în mărfuri ce necesită transportul de autovehicule.
Scopul închirierii terenului în suprafață de 48 mp fiind acela de amenajare a unor mese cu umbreluțe pe perioada de vară, și nu edificarea unei construcții cu caracter permanent, în condițiile în care, conform certificatului de urbanism nr. 46/_ ce stă la baza emiterii autorizațiilor de construire, utilizarea actuală a terenului este de spații verzi.
Însă, toate aspectele invocate prin plângere nu au fost avute în vedere de către Primăria Corn. L. deoarece la câteva zile după înregistrarea plângerii au început
lucrările de construire la terasa de vară.
La data_, a formulat o noua sesizare înregistrată sub nr. 3591 la Primăria Corn. L., prin care a solicitat să-i comunice nr. autorizației de construire a terasei de vară, perioada de funcționare din timpul anului precum și orarul zilnic de funcționare a terasei.
Astfel că, prin răspunsul nr. 4068/_ emis de Primăria Corn. L., i s-a comunicat că, numărul autorizației de construire a terasei de vară este 17/_, perioada de funcționare este 01.04.-30.11 precum și faptul că, orarul zilnic al terasei de vară este de la 08.00-24.00, conform H.C.L. nr. 19/_ .
În acest sens, în temeiul disp. art. 5 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a solicitat Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Corn. L., punerea la dispoziție a autorizației de construire nr. 17/_ precum și a documentației ce a stat la baza emiterii acesteia, în vederea consultării acesteia, însă i-a fost refuzat categoric acest drept de către P. Corn. L., motiv pentru care la data de 0_
, s-a adresat cu o plângere prealabilă în raport de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ împotriva autorizației de construire nr. 17/_ . Urmare plângerii prealabile, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Corn.
L. prin adresa nr. 4930 din 2011, îi comunică pe de-o parte, faptul că: autorizația de construire nr. 17/_ a fost anulată, fără a fi înmânată solicitantului, întrucât din documentația tehnică anexată la autorizația de construire lipseau avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, iar pe de altă parte faptul că, în urma controlului efectuat de către Inspectoratul Județean în Construcții B. - Năsăud, s-a constatat că, intimata pârâta S.C. P. I. S.R.L. a executat lucrări fără autorizație de construire, în acest sens, fiind întocmit și procesul-verbal de inspecție nr. 73/U/_ prin care a fost dispusă oprirea lucrărilor și a fost stabilit termenul de_ până la care intimata pârâta mai sus-menționată trebuia să prezinte documentația completă în vederea autorizării lucrărilor.
În aceste condiții, la data de_, a formulat o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea H.C.L. nr. 32/2010, anularea A.C. nr. 17/_, desființarea construcției edificată în baza autorizației de construire
atacată, obligarea intimatului pârât P. Corn. L. la plata sumei de 3.500 lei, constând în despăgubiri morale.
La dosarul cauzei intimatul pârât P. Corn. L. a depus o altă autorizației de construire, respectiv A.C. nr. 19 emisă la data de 1_, motiv pentru care a completat acțiunea introductivă cu un petit de anulare a autorizației de construire nr. 19 din 1_ .
La data de_, a formulat și o cerere de suspendare a autorizațiilor de construire atacate, însă instanța de fond a respins cererea de suspendare motivat de faptul că, autorizațiile de construire au rămas fără obiect în condițiile în care imobilul construcție (terasă de vară provizorie) a fost deja edificat. Având în vedere acest aspect, recurenta nu a uzitat de calea de atac împotriva soluției pronunțată de
instanța de fond, astfel hotărârea rămânând irevocabilă.
Însă, pe fondul cauzei, a solicitat anularea autorizației de construire nr. 17/_ precum și cea din 18.12.201, înregistrată sub nr. 19, ambele emise de, P. Com. L.
, cu consecință desființării construcției edificată în baza acestor autorizații de construire motivat de faptul că, acestea sunt nelegale, precum și obligarea P. ui Corn. L. la plata sumei de 3.500 lei, reprezentând despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.
Sub aspectul legalității autorizațiilor de construire atacate arată următoarele: Cu privire la prima autorizație de construire emisă de P. Corn. L. ,
arătăm că, aceasta a fost emisă în condiții de nelegalitate, și anume fără a deține avizele și acordurile prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construire, precum și în totală neconcordanță cu dispozițiile prevăzute în caietul de sarcini - anexă la H.C.L. nr. 32/_ .
Prin caietul de sarcini se menționează că, pe terenul ce urmează a fi închiriat se va amenaja o terasă de vară provizorie, însă în realitate, intimata pârâtă S. C. P.
I. S.R.L. a construit un imobil cu caracter definitiv (aspect constatat și prin procesul verbal întocmit de către reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții B-N).
Conform Anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991, construcțiile autorizate provizoriu, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată precizată si prin autorizația de construire. De regulă, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială (confecții metalice, piese de cherestea* materiale plastice ori alte asemenea) si sunt de dimensiuni reduse (..).
În raport de dispozițiile Legii nr. 50/1991 raportat ia art. 48 din Normele Metodologice de aplicare a Legea nr. nr. 50/1991, caracteristicile unei construcții provizorii sunt: durata existenței construcției precum și tipul de materiale de construcții folosite la edificarea acesteia.
Prin concluziile raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză, expertul concluzionează, pe de-o parte că, imobilul în litigiu este de natură provizorie raportat la tipul de materiale folosite - aspect ce permite demontarea rapidă a terasei de vară, iar pe de altă parte, reține că, nu au fost respectate disp. art. 48 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. nr. 51/1991 privind durata construcției - aspect ce ar conduce la faptul că, construcția este una cu caracter definitiv.
Consideră că, elementul definitoriu care stabilește natura construcției (provizorie sau definitivă) este durata acesteia care se menționează în mod expres prin autorizația de construire.
Acest aspect este punctat și de către legiuitor în conținutul Anexei 2 la Legea nr. 50/1991 care prevede în mod expres că: "construcțiile autorizate provizoriu,
indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată* precizată și prin autorizația de construire.
De asemenea, arată că, s-a folosit în mod expres termenul de amenajare și nu edificare/construire terasă, în consecință, scopul închirierii terenului proprietatea publică a Corn. L. a fost acela de a amenaja o terasa provizorie pe perioada de vară (constând în niște mese și umbreluțe - pentru care nu este necesară obținerea unei autorizații de construire), întrucât utilizarea actuală a terenului conform certificatului de urbanism nr. 46/_, este de spații verzi, aspect ce nu îți permite edificarea unei construcții definitive ( art. 5 lit. d din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localității), pe de-o parte, iar pe de altă parte, intimata pârâtă SC P. I. S.R.L. nu deține vreun titlu de proprietate asupra imobilului teren.
Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 50/1991, republicată, prevăd în mod expres că, pentru edificarea unei construcții definitive este obligatoriu să deții calitatea de proprietar asupra terenului pe care urmează să construiești imobilul ce face obiectul autorizației de construire, în caz contrar nu poți construi.
Susținerile au fost confirmate și de către consilierul local Vermeșan O. -Gimi care a participat la ședința C. ui Local L. din data de_, în calitate de invitat din partea Partidului Național Liberal, sens în care am anexat documente
justificative, respectiv poziția scrisă a d-1 consilier local urmare adresei formulate de către subscrisa, invitația de participare la ședința din_ și adresa nr. 198/_ emisă de Primăria L. către P.N.L.
Un alt argument solid care atestă susținerile (și anume că, scopul închirierii terenului în suprafață de 48 mp a fost acela de a amenaja o terasă de vară constând în niște mese și umbreluțe) este faptul că, terenul închiriat nu respectă dispozițiile legale privind amplasarea construcției în interiorul parcelei prevăzute de art. 30 din
H.G nr. 525/1996, care să-i permită edificarea unei construcții indiferent că, vorbim de o construcție provizorie sau definitivă.
Contrar susținerilor instanței, expertul a concluzionat că, nu au fost respectate distanțele prevăzute în memoriul tehnic care este anexă la planul de situație privind identificarea terenului ce face obiectul închirierii prin licitație, în sensul că, la baza platformei pe care s-a edificat terasa, distanța dintre terasă și construcția proprietatea subscrisei este de 1.78 m, însă, partea superioară a construcției este amplasată la o distanța mult mai apropiată de construcția proprietatea subscrisei datorită acoperișului terasei de vară, aspect ce reiese și din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei.
În plus, distanțele prevăzute în memoriul tehnic care este anexă la planul de situație privind identificarea terenului ce face obiectul închirierii prin licitație sunt contrare disp. art. 24 privind amplasarea construcției în interiorul parcelei din H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism, care prevăd următoarele: "autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă se respectă distanțele minime obligatorii față de limitele laterale și posterioare ale parcelelor, conform Vechiului Cod civil", respectiv 1,90 m, ori în cauză, această distanță legală nu este respectată.
Conform concluziilor expertului în construcții, dispozițiile legale prevăzute prin Regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea tuturor construcțiilor și amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan cât și în extravilan, însă autorizarea executării parcelelor este permisă numai dacă se respectă disp. art. 30 din regulament, și anume: front la stradă minim 8 m pentru clădiri înșiruite și, respectiv de minim 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate, suprafața minimă a parcelei de 150 mp pentru clădiri înșiruite și, respectiv, de minim 200 mp pentru clădiri amplasate izolate sau cuplate, adâncimea mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.
Ori în speță, nu se respectă aceste disp. prev. de art. 30, prin urmare, nu se respectă nici dispozițiile privind distanțele minime obligatorii față de limitele laterale
și posterioare ale parcelelor conform Vechiului Cod civil" - dispoziții legale în vigoare la data emiterii autorizațiilor de construire atacate, respectiv distanța de 1,90 m.
De asemenea, expertul reține că, amplasarea terasei de vară s-a făcut conform planului de situație anexat certificatului de urbanism, însă cu ieșire din aliniamentul clădirilor existente, aspect ce contravine disp. art. 23 din H.G. nr. 525/1996, în condițiile în care nu există un plan urbanistic zonal (PUZ).
Cu privire la modalitatea de "anulare";/revocare a A.C. nr. 17/_, arătăm că, în conformitate cu disp. art. 12 din Legea 50/1991, republicată coroborat cu art.
1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, singurul organ care poate dispune anularea (desființarea) unei autorizații de construire, în condițiile în care aceasta și-a produs efectele juridice, este instanța de judecată.
Autorizația de construire nr. 17/_ a fost adusă la cunoștința publicului, dovadă fiind adresa emisă de către P. Corn. L. subscrisei, prin care ne aduce la cunoștință faptul că, terasa de vară a fost edificată în temeiul autorizației de construire nr. 17 din_, infamându-se chiar și cu privire la orarul de funcționare a terasei de vară prin urmare, această autorizație reprezintă un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, producându-și efectele juridice în circuitul civil.
De asemenea, se susține de către intimații pârâți că, autorizația de construire nr. 17/_ a fost revocată de către organul emitent, însă vă rugăm să constatați că, la dosarul cauzei nu există vreun act din care să rezulte că, această autorizație de construire a fost revocată.
Revocarea unui act administrativ emis de către o autoritate publică (în speță, autorizație de construire) se face printr-un alt act administrativ emis de către organul emitent, și nu prin trasarea unei linii peste înscris cu mențiunea "anulat - lipse avize" sau prin emiterea unei simple adrese prin care se aduce la cunoștință doar faptul că, actul a fost anulat, fără a se indica în concret actul administrativ în baza căruia s-a procedat la anularea autorizației de construire sau fără a se menționa nici măcar data la care s-a dispus "anularea" A.C. nr. 17/_ pentru a avea posibilitatea atacării acestuia, în cazul în care partea este nemulțumită.
În raport de cele expuse, emiterea unei noi autorizații de construire, în condițiile în care nu a fost clarificată situația juridică a autorizației de construire nr._, este nelegală.
Conform dispozițiilor art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 republicată, se acordă un termen de intrare în legalitate construcțiilor care au fost edificate fară a deține o autorizație de construire, ori în speța de față nu se poate susține că, terasa a fost construită fără autorizație, în condițiile în care construcția a fost edificată în baza autorizației de construire nr._ ( aspect confirmat și de către P. Corn. L. prin adresa nr. 4068/_ emisă recurentei).
Autorizația de construire nr. 17 a fost emisă ulterior edificării construcției, respectiv la data_ (aspect constatat și de către instanța de fond prin considerentele hotărârii), astfel că, practic s-a acordat intimatei pârâte SC P. I.
S.R.L. un termen de intrare în legalitate cu privire la imobilul în discuție.
În acest context, motivarea instanței de fond, cum că: "autorizația de construire nr. 17/_ a fost revocată de către emitent (chiar dacă expresia folosită în adresa nr. 4390/2011 este anulat), nu vine să dovedească ilegalitatea celei de-a doua autorizații emisă ca urmare a obținerii tuturor avizelor stabilite în cuprinsul certificatului de urbanism (filele 60-62), câtă vreme art. 1 alin. 6 din legea nr. 554/2004 permite revocarea unui act administrativ cu caracter individual înainte de a intra în circuitul civil și a-și produce efectele juridice, fiind cert că, la data de_ când a fost efectuat controlul de către Inspectoratul Județean în Construcții B-N, nu exista o autorizație de construire valabilă, drept pentru care s-a și dispus intrarea în legalitate" este lipsită de suport probator, respectiv total nefondată.
Cert este că, existența unei terase de vară în vecinătatea clădirii proprietatea subscrisei pe o perioadă definitivă ar determina pe de-o parte o devalorizarea considerabilă a valorii de circulație a imobilului, iar pe de altă parte, o diminuare a fondului de comerț (clientela și vadul comercial).
Construcția edificată se află în dreptul clădirii și a magazinului ce îmi aparțin, astfel fiind obstrucționată vizibilitatea la geamurile și vitrinele magazinului atât din punct de vedere al iluminatului natural cât și din punct de vedere al cumpărătorilor, fapt ce îmi aduce grave prejudicii activității pe care o desfășor.
Având în vedere amplasamentul terasei, scurgerea apei pluviale se face cu dificultate dinspre clădirea subsemnatei spre șanț, apa și zăpada se adună în jurul magazinului existând pericol de inundații și infiltrare a apei în clădire (aspect constatat și prin concluziile expertizei în construcții, planșele fotografice, precum și declarația martorului F. aș Mihai).
Cu toate că, expertul reține, că imobilul ce face obiectul autorizațiilor de construire atacate, respectă disp. art. 32 privind aspectul exterior al construcțiilor din H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism: (1) "Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei. (2) Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă";, consideră că, raportat la probele administrate în cauză
(planșele fotografice, concluziile expertului care atestă faptul că, procentul de ocupare a terenului este mult prea mare raportat la suprafața terenului închiriat, precum și faptul că, amplasamentul terasei nu respectă aliniamentul construcțiilor existente în vecinătate, declarația martorului F. aș Mihai) se impune ca, instanța de recurs să constate ca, în realitate, aceasta construcție nu respectă dispozițiile legale mai sus invocate.
Intimata pârâtă S.C. P. I. S.R.L. mai deține pe lângă acest bar și un magazin alimentar aflat în același imobil, iar spațiul din fața magazinului este liber, astfel că, ar fi putut foarte bine să solicite Primăriei amplasarea terasei în fața spațiului comercial pe care aceasta îl deține în proprietate, și nu în dreptul magazinului pe care îl dețin, obturând astfel vizibilitatea la vitrinele magazinului atât din punct de vedere al iluminatului natural cât și al cumpărătorilor.
Aprovizionarea cu mărfuri a magazinului și accesul la ușa magaziei nu se mai poate face, iar cu autovehiculele nu mai este posibil. Activitatea comercială pe care o desfășor, respectiv comerț cu amănuntul - produse industriale, alimentare (în acest sens, am anexat un certificat constatator al subscrisei precum și un document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru activitățile din unitățile de vânzare cu amănuntul emis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B-N), mi-a fost condiționată de existența unei uși de aprovizionare.
În această situație, sunt nevoită să închid magazinul pe perioada aprovizionării în vederea respectării normelor sanitare.
În aceste sens, a depus la dosarul cauzei și procesul-verbal de constatare nr. 63/_ întocmit de către inspectorii pentru Siguranța Alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor B. -Năsăud.
De asemenea, a solicitat obligarea P. ui Corn. L. la plata sumei de 3.500 ron, reprezentând daune morale având în vedere că sunt direct afectată de consecințele juridice produse de actul administrativ atacat.
Toate aceste probleme i-au provocat o stare de stres, de tensiune continua.
Recurenta susține că este văduvă, are în întreținere 2 fiice care în prezent sunt la facultate, iar această situație în care se află datorită P. ui Corn. L., îi creează o stare de disconfort.
Mai mult de atât, această situație a creat și o stare de tensiune între recurentă și administratorul intimatei pârâte de rang 3, datorită activității pe care acesta dorește să o desfășoare, respectiv bar și terasă.
În acest sens, intimata pârâtă și-a amenajat o toaletă în curtea comună pentru a servi clientelei care vizitează barul, astfel fiind nevoită să se întâlnească atât în casa scării cât și în curtea comuna cu clienții barului care doresc să folosească toaleta, astfel punându-o într-o situație stânjenitoare.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului conform celor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 noiembrie 2013 pârâta SC
I. S., B.
, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C pr. civ. respingerea ca nefondată recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentința civilă atacate.
În motivare arată că prin recursul declarat s-a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune privind anularea HCL nr. 32/_ și admiterea acțiunii introductive, reluându-se practic în întregime motivele de fapt și de drept, fără a se critica în vreun fel sentința atacată și fără a ține cont de probatoriul administrat în cauză.
Recursul este nefondat, după cum va arăta în cele ce urmează:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, se susține de către recurentă că, în mod greșit ar fi fost admisă de către instanța de fond, dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată nefiind incidente, deoarece hotărârea atacată are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ și nu unul individual, motiv pentru care și acțiunea în anulare ar fi imprescriptibilă.
În sensul dispozițiilor art. 2 litera "c" din Legea nr. 554/2004, modificată prin act administrativ se înțelege actual unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Legea contenciosului administrativ nu definește expres în ce constă caracterul normativ sau individual al actului administrativ, o definiție a actului normativ regăsindu-se în Legea nr. 52/2003, art. 3 litera "a", prin acesta înțelegându-se "actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală".
Dispoziții legale aplicabile actelor normative regăsim și în Legea nr. 24/2000, modificată și completată, art. 6 alin. 3 și 4 impunând în cazul acestora ca proiectul de hotărâre să fie supus dezbaterii publice, să fie însoțit de note de fundamentare, precum și de studii de impact care să analizeze consecințele sociale, economice și de mediu, influența asupra bugetului local, precum și publicarea după semnare (art. 11 al. 5) în Monitorul Oficial al Județului.
Rezultă deci, că actul administrativ normativ, cuprinde reglementări formulate abstract cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinante fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
Actul administrativ unilateral este forma principală de activitate a autorităților publice și se bucură de prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu.
Caracterul unilateral al manifestării de voință se păstrează în cazul actului administrativ unilateral, fiind vorba de o voință concordantă exprimată în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, iar nu de un acord de voință cu scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații reciproce.
Hotărârea nr. 32/_, a C. ui local L. se adresează unor categorii de subiecte de drept (agenți economici, persoane fizice autorizate) sau situații bine determinate, prin această hotărâre aprobându-se închirierea, prin licitație publică, a unui anumit imobil (teren, în suprafață de 48mp, domeniu public al localității) și în vederea realizării unui anumit scop - amplasarea unei terase de vară. Chiar dacă subiecții cărora li se adresează actul administrativ nu au fost enunțați explicit în cuprinsul acestuia, este mai mult decât evident că amplasarea unei terase de vară și desfășurarea unei activități economice nu putea fi realizată decât de către un agent economic.
Hotărârea nu stabilește norme de drept cu caracter de repetabilitate, generale, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații, chiar dacă licitația pentru închirierea spațiului s-a stabilit a fi una publică. Proiectul de hotărâre nu a fost supus dezbaterii publice, nu a fost însoțit de note de fundamentare ori studii de impact, iar după adoptare hotărârea nu a fost supusă publicării, în condițiile art. 5 al. 1 lit. a din O.G. nr. 75/2003, toate acestea constituind suficiente motive din care rezultă că hotărârea atacată este un act administrativ unilateral.
Fiind un act administrativ unilateral, aplicabile sunt disp. art.7 alin. 1, pct. 1 din Legea 554/2004, potrivit cărora înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, dispozițiile art. 7 alin. 1 pct. 3 din același act normativ prevăzând că pentru motive temeinice, plângerea împotriva actului administrativ unilateral se poate introduce și peste termenul prev. de art. 7 al. 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 reglementează termenul în care se poate introduce cererea în anularea actului administrativ, în cazul pendinte, deoarece plângerea prealabilă nu a fost soluționată în termenul legal, de 6 luni de la data expirării termenului legal de 30 de zile, alin. 5 al. art. 11 stabilind că acesta este unul de prescripție.
Recurenta reclamantă a solicitat la data de_ revocarea HCL nr. 32/_ însă, nu a respectat disp. art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004, introducând acțiunea în anularea HCL nr. 32/_ la data de_, cu mult peste termenul legal prevăzut de dispozițiile susmenționate, astfel încât corect și legal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea în contencios administrativ în ce privește acest petit ca prescrisă, criticile aduse sentinței de către recurentă fiind astfel nefondate.
În ce privește fondul cauzei, așa cum a învederat deja, recurenta reia motivele de fapt și de drept din acțiunea introductivă precizată, fără a critica în vreun fel sentința instanței de fond.
Motivele de nelegalitate invocate de către recurentă, potrivit cărora construcția în litigiu, cu destinația "terasă de vară" ar fi o construcție definitivă au fost verificate de către instanța de fond, care a încuviințat efectuarea unei expertize judiciare.
Potrivit concluziilor expertizei tehnice (Obiectivul 3.1 - fila 233 dosar) terasa în discuție este o construcție provizorie, contrar susținerilor recurentei, întrunind elementele necesare pentru a fi încadrată în această categorie, conform anexei nr. 2 la Legea nr. 50/1991. La obiectivul nr. 3.2 expertul arată că aceasta a fost efectuată cu respectarea avizelor prevăzute în CU 46/_, precum și a HCL nr. 32/2010, a caietului de sarcini și a contractului de închiriere, aspecte ce denotă caracterul provizoriu. Faptul că în formularul tipizat al autorizației de construire nu au fost înscrise prevederile art. 48 alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rep. nu transformă construcția edificată întru-una definitivă, elementele structurale detaliate de expert ca răspuns la obiectivul nr. 3.1 fiind esențiale în
catalogarea ei ca fiind una provizorie (infrastructură - placă de beton de 40 cm, suprastructură - elemente din lemn care permit demolarea și aducerea terenului la starea inițială).
Potrivit aceluiași raport de expertiză, construcția realizată nu obturează în niciun fel vederea construcției reclamantei - recurente (pct. 3 din completarea la raportul de expertiză - fila 252 și fila 160 dosar), vederea fiind "totală, neexistând închideri exterioare cu pereți și ferestre", distanțele măsurate în teren și materializate în planșele Al și A2 fiind chiar mai mari cu 13,23 cm decât cele din planul de situație aferent proiectului (răspunsul la obiectivul 3.3 din raportul de expertiză și pct. 3 din completarea la raport). Punctul de vedere al expertului a fost exprimat nu doar raportat la documentația ce a stat la baza emiterii AC 19/2011 ci și ca urmare a măsurătorilor efectuate în teren, statuând și asupra încadrării construcției în parcelă, prin conformarea acesteia, a materialelor folosite, a culorilor ansamblului și ale detaliilor, în aspectul general al zonei rurale, nefiind încălcate prevederile art. 32 din HGR nr. 525/1996, drept pentru care si aceste motive de recurs apar ca nefondate.
În ce privește pretinsa obturare a scurgerii apelor pluviale, atât prin raportul inițial de expertiză cât și prin completarea la acesta s-a evidențiat că, sistemul de colectare și scurgere a apelor spre canal se face prin intermediul jgheaburilor, burlanelor și conductelor poziționate sub placa de beton, sistem ce este funcțional. Raiderul din beton sub care sunt poziționate conductele nu poate obtura scurgerea apelor. Probele administrate în cauză au demonstrat că terenul pe care este amplasată actualmente terasa și acela pe care este situat magazinul recurentei sunt situate sub nivelul străzii principale și, în această situație, apa băltea și înainte de construirea terasei în discuție.
În ce privește inexistența parazăpezilor, așa cum corect a reținut și instanța de fond, motivul invocat nu poate constitui argument în admiterea capătului de cerere privind anularea autorizației de construire și desființarea construcției, situația putând fi remediată amiabil ori pe calea acțiunii în justiție.
Se susține, de asemenea, că terenul pe care a fost amplasată construcția ar fi avut destinația de spațiu verde, însă acest aspect nu a fost probat în vreun fel, faptul că pe el nu s-ar fi edificat vreo construcție, fiind practic lăsat în paragină, neputându-i conferi această calitate. Pârâtul P. comunei L. a învederat că nu există un inventar al spațiilor verzi întocmit în baza Legii nr. 24/2007, ori interdicția la care se referă recurenta, instituită de dispozițiile art. 5 litera "d" din legea nr. 24/2007 privește doar spațiile verzi inventariate în astfel de documente. Nu numai că terenul în discuție nu a avut destinația de spațiu verde, ci chiar închirierea terenului în litigiu s-a decisă în ideea amenajării lui, în ultimii ani devenind un loc de
"depozitat" gunoaiele.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 50/1991, arată faptul că, dispozițiile invocate se referă doar la autorizarea edificării construcțiilor definitive. Ori, așa cum a arătat, terasa amenajată este o construcție provizorie, motiv pentru care autorizarea edificării ei s-a dispus, în mod legal, în baza Contractului de închiriere nr. 5338/_, potrivit dispozițiilor din cap. IV, art. 4.1 și cap. V.
În mod corect a statuat instanța de fond și cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 30 din Regulamentul general de urbanism, referitoare la amplasarea în interiorul parcelei, dată fiind suprafața mică a terenului utilizat, de numai 48mp, precum și pretinsa încălcare a disp. art.612 Cod civil, referitoare la servitutea de vedere, structura minimalistă a construcției neafectând iluminatul natural. Planșele foto depuse de către recurentă și cele atașate raportului de expertiză permit constatarea faptului că, amplasarea construcției pe stâlpi din lemn nu afectează în niciun fel vizibilitatea trecătorilor la vitrinele magazinului nici din stradă și nici de pe trotuarul acesteia.
În ce privește aprovizionarea magazinului cu marfa, prin autorizarea edificării acestei construcții provizorii nu s-a impietat cu nimic folosirea ușii laterale a acestuia, deschisă spre partea terasei deoarece, așa cum s-a demonstrat chiar prin raportul de expertiză s-a păstrat distanța minimă necesară între aceasta și construcția reclamantei. Pe de altă parte, potrivit Certificatului de funcționare nr. 9/_, obiectul de activitate al recurentei reclamante îl constituie comercializarea produselor nealimentare, produse ce pot fi livrate pe ușa de acces destinată clienților. Alimentarea magazinului cu marfa printr-o altă ușă de acces nu a fost probată în cauză, martorul Tătar V., consilier local din anul 2004 în C. local al comunei
arătând că, anterior edificării terasei, nu a existat o astfel de ușă. De asemenea, în ipoteza desfacerii unor produse alimentare, soluția a fost găsită chiar de către Direcția Sanitar veterinară care a constatat posibilitatea aprovizionării pe ușa afectată clientelei cu închiderea magazinului pe această scurt perioadă de timp. Așadar, apare chiar absurdă ideea demolării construcției pentru acest motiv, știut fiind că este vorba de o comună mică, de cantități relativ mici de alimentele și de durate foarte scurte de aprovizionare, cel mai probabil, la intervale de câteva zile, poate chiar săptămânal.
În ce privește imposibilitatea revocării Autorizației de Construire nr. 17/2011 de către emitent, motivele recurentei sunt, evident nefondate.
Revocarea (retractarea) actelor administrative este posibilă în acele cazuri în care organul care le-a adoptat sau emis constată că actul respectiv este ilegal sau nu mai este oportun, adică a fost emis cu nerespectarea prevederilor legii ori a actelor administrative de autoritate de rang superior sau aplicarea lui - producerea efectelor juridice nu mai este oportună, pentru că s-au schimbat condițiile economico-sociale care au fost avute în vedere la emiterea acestuia. Revocarea reprezintă, deci, un caz particular al nulității, dar, în același timp, și o regulă, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative, ce rezultă din art.21 si art. 52 din Constituția republicată, cât și din dispozițiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Principiul revocabilității actelor administrative apare ca un efect firesc al trăsăturilor administrației publice, al rațiunii însăși de a fi a actelor administrative, în condițiile în care, structura organizațională a administrației publice se bazează pe anumite reguli, între care si subordonarea ierarhic administrativa si astfel, revocarea actelor administrative apare ca fiind o regulă, un principiul al structurii funcționale a administrației publice.
În speță, pârâtul P. comunei L. a avut această posibilitate, sesizându-se din oficiu că, autorizația de construire nr. 17/_ a fost emisă iară a fi depuse în prealabil toate avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism. Revocarea a fost dispusă, așa cum s-a și probat de altfel, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei, anterior intrării acesteia în circuitul civil (prin comunicarea către beneficiarul acesteia și orice altă persoană) și anterior producerii vreunui efect juridic. În aceste condiții, la data de_ când a fost efectuat controlul de către Inspectoratul Județean în Construcții (organ competent sa verifice inclusiv existența ori valabilitatea autorizațiilor emise de către primării) nu exista o autorizație de construire, drept pentru care s-a și dispus intrarea în legalitate până la data de _
. în aceste condiții, în termenul impus, respectiv la data de 1_ a fost emisă Autorizația de Construire nr. 18/2011, autorizație legal emisă, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Motivele de nelegalitate invocate față de AC 18/2011 fiind aceleași ca și pentru AC 17/2011 nu va mai insista asupra lor, menținându-și apărările formulate.
În concluzie, față de cele mai sus prezentate, pârâta solicită respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
În drept, invocă prevederile art. 312 C pr civ, art. 7, 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, prevederile Legii nr. 50/1990, republicată art. 115 și 274 C.pr. Civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cât privește prima critică, Curtea reține că analiza acesteia presupune a ști dacă instanța de fond a calificat corect natura juridică a HCL nr. 32/2010 a C. ui local al C. L. jud. B. -Năsăud.
Legea contenciosului administrativ nu definește explicit actul administrativ individual cu caracter normativ ci dă o definiție generală actului administrativ. Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definește noțiunea de act administrativ ca reprezentând "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Cu toate acestea diferența dintre cele două categorii de acte administrative este importantă pentru că legea conferă fizionomie și regim juridic propriu fiecărei categorii de astfel de acte.
Astfel, actul administrativ unilateral cu caracter individual este manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, altfel spus, care creează, modifică sau desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane. În ceea ce privește autoritățile administrației publice locale, pentru elaborarea actelor administrative cu caracter normativ trebuie respectate și dispozițiile art. 80-83 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin hotărârea adoptată de pârâtul C. Local al comunei L. s-a aprobat închirierea prin licitație publică a unui teren în suprafață de 48 mp, proprietatea comunei L., situat în intravilanul acestei localități, în scopul amplasării unei construcții provizorii cu destinație de terasă pentru desfășurarea unei activități comerciale.
Conform art. 10 din Legea nr. 215/2001 autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale iar conform art. 36 alin. 2 lit. c) și alin. 5 lit. b) din aceeași lege consiliul local hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
În executarea acestei atribuții autoritatea deliberativă poate adopta acte administrative cu caracter normativ sau individual. Numai că atunci când adoptă acte administrative cu caracter normativ autoritatea publică trebuie să normeze cu caracter general și impersonal.
În speță, deși actul administrativ, la prima facie, pare atipic trăsăturile acestuia relevă că de fapt actului nu i s-a vrut să i se imprime efecte normative, căci nu conține reguli și principii de conduită generale ci se referă explicit la modalitatea de punere în valoare a unui bun ce face parte din domeniul comunei în scopul unei administrări eficiente a acestuia.
Or, punerea în valoare a unui bun individual determinat din patrimoniul localității nu poate fi în principiu suspus unor reglementări cu caracter normativ ci mai degrabă dat6 fiind că acesta presupune încheierea ulterior a unui contrcat de închiriere sau concesiune, actul administrativ emis ori adoptat în acest scop are caracter individual.
Pornind de la aceste considerații, calificarea dată de instanța de fond este corectă cu toate consecințele ce decurg de aici inclusiv pe planul obligativității respectării formale a procedurii prealabile prevăzute expres de lege pentru intentarea unui contencios de anulare ce are ca obiect un atare act administrativ.
În acest sens, se constată că reclamanta a și utilizat mecanismul procedurii prealabile însă nu a fost dus până la capăt deoarece acțiunea în contencios administrativ se poate înregistra valabil și astfel devine aptă de a fi judecată în fond doar dacă este formulată la instanță în termenul special de prescripție de 6 luni consacrat de art. 11 alin. 1 din legea nr. 554/2004 și care curge, între altele, de la momentul expirării termenului legal de soluționare, în ipoteza în care autoritatea publică sesizată nu a dat curs acestei solicitări.
Or, față de data înregistrării plângerii prealabile,_, față de momentul expirării termenului de 30 de zile și față de data introducerii acțiunii,_ se constată că în mod corect s-a constatat ca prescrisă acțiunea, aceasta trebuind să fie introdusă cel mai devreme la data de 14 septembrie 2010 și cel târziu la data de 14 martie 2013.
Așa fiind, instanța de fond a soluționat în mod corect și legal excepția tardivității incorect dedusă pe calea recursului, practic excepția prescripției dreptului la acțiune vizând anularea HCL nr. 32/2010.
Cu referire la soluția de respingere a acțiunii vizând anularea autorizației de construire, Curtea reține următoarele:
Cât privește prima autorizație de construire nr. 19/_ se constată că însuși emitentul acesteia a menționat că acest act este anulat pe motivul lipsei avizelor. Or, această mențiune nu poate avea ca efect decât revocarea actului administrativ unilateral individual făcută de emitentul acesteia, noțiunea de anulare fiind evident specifică ca sancțiune de nelegalitate care poate fi aplicată în materie doar de jurisdicția judiciară competentă.
Așa cum a reținut just instanța de fond, construcția autorizată prin acest act administrativ a fost practic edificată anterior emiterii actului ceea ce nu poate conduce la concluzia că actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice ci a fost emis doar pentru ca titularul construcției să intre în legalitate.
Astfel fiind, nu se poate aprecia cu just temei că acest act administrativ a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice câtă vreme la scurt timp de la emiterea sa în urma unui control s-a dispus intrarea în legalitate și adoptarea unui alt act administrativ.
Astfel, prin emiterea celei de a doua autorizații sub nr. 19.0_ s-a pus în aplicare ceea ce s-a constata la controlul efectuat la data de_ de către Inspectoratul Județean de Construcții B. -Năsăud.
Emiterea celei de a doua autorizații semnifică, chiar dacă nu explicit, că actul administrativ a fost lispsit de efecte juridice, respectiv a fost revocat tacit de către autoritatea publică emitentă.
Din cele ce precedă, Curtea reține că statuarea instanței de fond conform căreia revocarea primei autorizații de construire a operat legal este corectă chiar dacă această operațiune nu a urmat riguros formal procedura.
În ceea ce privește legalitatea celei de a doua autorizații de construire, Curtea reține că în vederea analizării indicilor de urbanism aprobate de autoritatea locală cât și maniera în care s-a întocmit documentația tehnică (DT) aferentă cât și proiectul autorizației (PAC) instanța de fond a ordonat o expertiză de specialitate față de care împreună cu analiza celorlalte înscrisuri și planșelor foto a conchis că cea de a doua autorizație a fost emisă în condiții de legalitate, fiind efectuată o analiză amănunțită și de detaliu a fiecărei critici de nelegalitate evidențiată de reclamantă în fața instanței de fond.
Astfel fiind, Curtea reținând în ansamblu că instanța de fond a efectuat o cercetare judecătorească completă și legală nu constată că motivele de fapt invocate
de recurentă în legătură cu aspectele punctuale evocate în recurs privind întocmirea documentației, edificarea și amplasarea construcției sunt ori pot fi pertinente și temeinice.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că instanța a analizat temeinic cauza dedusă judecății, că în cauză a aplicat și interpretat corect dreptul pertinent astfel că nu sunt date incidente prevederile art. 3041și ale art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în speță prin efectul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L. -LS L., împotriva sentinței civile nr. 484 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
B. -Năsăud, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. D. E. na L.
