Decizia civilă nr. 8442/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8442/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de D. M. P. S., S. E. S.
, F. C. S., SC P. S., B. A., SC C. C. S., SC E. P. S. ,
SC T. S. I. S., M. C. R., P. T., SC N. F. I. S., SC E.
RO SS, SC P. S., SC D. C. S., împotriva sentinței civile nr. 1617/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu C. LOCAL AL MUN.C. N. și M. C. N. PRIN P.
, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți, avocat P. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs nu este timbrat, iar la dosar s-au depus actele învederate de către intimați.
Curtea învederează reprezentantului recurenților faptul că actele solicitate au fost comunicate într-un singur exemplar, astfel încât acestea urmează a fi studiate de la dosar.
Reprezentantul recurenților depune la dosar în copie, tabelul cu cetățenii
M. ui C. -N., care se opun HCL de înlăturare a spațiilor comerciale situate pe dalelel care acoperă Canalul Morii, precum și copia Deciziei civile nr. 11711/_, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr. 16531/2005.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, constatarea nelegalității hotărârii atacate, modificarea în întregime a acesteia, în sensul admiterii acțiunii reclamanților, precizând că urmează a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Reclamanții SC D. M. P. S., S. E. S., F. C. S., P. S. ,
B. A., C. C. S., E. P. S., T. S. I. S., M. C. R., P.
T., N. F. I. S., E. RO SS și interveniența în interes propriu D.
S. au declarat recurs împotriva sentinței civile 1617 din_, pronunțată în dosarul_ al Tribunalului C. solicitând modificarea sentinței pe motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ. cu consecința admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, a anulării HCL 10/_ și a obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenții apreciază că autoritățile publice locale nu au avut în vedere și nu au explicat în ce constă interesul public al adoptării acestei hotărâri și cum acesta reprezintă singurul motiv al adoptării hotărârii, rezultă că hotărârea este nelegală.
Mai mult, recurenții au depus o listă cu semnături care atestă dimpotrivă opunerea unei părți a cetățenilor din municipiul C. -N. la încetarea activității reclamanților și intervenientei și deci opunându-se și la adoptarea acestei hotărâri. Totodată, documentația de fundamentare a hotărârii nu cuprinde nicio referire la cuantumul valorilor tuturor investițiilor care trebuie achitat de către pârâți în cazul răscumpărării.
Hotărârea de Consiliu local privește patrimoniul municipiului, astfel că este necesar a se constata în ce măsură hotărârea afectează bugetului local și dacă sunt bugetate aceste sume cu destinația de cheltuieli.
Pe de altă parte, HCL 81/2010 este ulterioară HCL 10/2010, iar cuantumul despăgubirilor nu este echivalent cu procedura de răscumpărare. Recurenții invocă lipsa raportului compartimentului de resort și a avizului comisie de specialitate, și arată că nu s-au avut în vedere efectele sociale ale punerii în aplicare a hotărârii, menționând că activitatea desfășurată de recurenți dă naștere la venituri care asigură traiul a aproximativ 500 de persoane.
În ceea ce privește probațiunea administrată în fond, rezultă că nu au fost administrate probe de către pârâți pentru a dovedi că hotărârea atacată a avut o fundamentare procedurală și legală, iar emiterea certificatului de urbanism nu a fost urmată de eliberarea unei autorizații de construire.
Mențiunile instanței de fond conform căruia fondurile necesare executării investiției au fost aprobate, nu sunt dovedite pentru că nu există nici în prezent adoptată soluția de amenajare. De asemenea, recurenții susțin inaplicabilitatea disp.art.8 alin.3 din Legea 554/2004.
C. local al municipiului C. -N. și municipiul C. -N. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate.
Intimații susțin că interesul public este determinat de lucrările pe care municipalitatea urmează să le deruleze, aceste lucrări au fost bugetate în anul 2009 și în anul 2010, s-a realizat tronsonul 1 din lucrare chiar dacă în actul administrativ atacat nu s-a menționat cu privire la cuantificarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate, această deficiență a fost remediată de HCL 81/2010, există raportul compartimentului de resort și avizul comisiei de specialitate, iar în ceea ce privește efectele sociale aceste afirmații făcute de recurenți cu privire la afectarea veniturilor a peste 500 de persoane nu sunt de natură să confere aspecte de nelegalitate sau de inoportunitate, cu atât mai mult cu cât nu s-a negat dreptul de a se desfășura activitate comercială în alte locații disponibile.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Reclamanții și intervenienta au avut încheiate contracte de concesiune pe parcelele aflate în C. -N., strada Argeș pe care sunt edificate construcții cu destinația de spațiu comercial, iar prin HCL 10/2010 C. local al municipiului
C. -N. hotărând modernizarea canalului Morii a apreciat că se impune încetarea contractelor de concesiune prin răscumpărare.
Recurenții au arătat că nu s-a dovedit interesul public, întrucât acesta deși specificat în cuprinsul hotărârii nu este stabilit și dovedit.
Potrivit prevederilor art.2 alin.1 lit.r din Legea 554/2004 interesul legitim public este interesul care vizează satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competenței autorităților publice. Este de remarcat că fiabilizarea unui curs de apă care traversează Centrul istoric al municipiului C. -N. poate fi încadrată ca fiind făcută în interesul comunității locale, iar acest interes deși nu a fost
specificat în mod concret poate fi determinat prin transformarea unei porțiuni insalubre într-o zonă modernă.
Cu toate că recurenții au arătat că deși a existat un certificat de urbanism, el nu a fost urmat și de autorizație de construire, iar lucrările nu au fost bugetate, acest lucru este invalidat de HCL 122/2009 și HCL 30/2010 a municipiului C. -N. prin care se aprobă bugetul general al municipiului C. -N. pe anul 2009 și pe anul 2010 și prin realizarea tronsonului 1 din lucrare pe porțiunea dintre str.Regele Ferdinand și P-ța Mihai Viteazul.
Pe de altă parte, lipsa cuantificării despăgubirilor nu este în măsură să conducă la anularea acestei hotărâri din moment ce a fost adoptată procedura de răscumpărare prin HCL 81/2010. Aceste despăgubiri nu au putut fi menționate în HCL 10/2010 pentru că doar după hotărârea de răscumpărare a concesiunilor, după stabilirea procedurii de răscumpărare și după evaluarea efectivă se putea cunoaște care sunt sumele ce urmează a fi achitate concesionarilor de către municipiul C. -N. .
În ceea ce privește nulitatea hotărârii raportat la lipsa compartimentului de resort și a avizului comisiei de specialitate, există referatul 11863/451/_ întocmit de S. iciu de administrare terenuri din cadrul Direcției patrimoniului municipiului, iar din cercetarea judecătorească a rezultat că proiectul de hotărâre a avut avizul comisiilor pentru buget finanțe, ordine publică, protecție civilă și administrație publică locală, probleme juridice, servicii publice și comerț.
Referitor la solicitarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea Canalului Morii după data adoptării hotărârii atacate, Curtea consideră că nu există vreo prevedere legală care să impună efectuarea acestui studiu anterior hotărârii care a stabilit fiabilizarea zonei și răscumpărarea concesiunilor.
Un alt motiv de recurs care se referă la problemele sociale generate de punerea în aplicare a hotărârii, nu poate fi luat în considerare pentru că primează interesul public general față de interesul particular al acestor persoane, iar C. local nu a hotărât încetarea activității comerciale ce poate fi continuată în alte locații și care să determine și menținerea veniturilor comercianților și a familiilor acestora.
De asemenea, Curtea va aprecia că dispozițiile art.8 alin.3 din Legea 554/2004 au fost invocate de către instanța de fond ca un argument în plus care să susțină teza interesului public prioritar interesului privat și libertății contractuale, principiu care s-a aplicat întotdeauna în dreptul administrativ.
Prin urmare, Curtea va considera că nu nu sunt întemeiate motivele de recurs pentru modificarea sentinței, nefiind incidente prevederile art.304 pct.7 și
9 C.pr.civ.și va respinge recursul ca nefondat în baza prevederilor art.312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții SC D. M. P. S., S. E. S. ,F. C. S., P. S., B. A., C. C. S., E. P. S., T. S.
I. S., M. C. R., P. T., N. F. I. S., E. RO SS și intervenienta SC DS împotriva sentinței civile nr. 1617/0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | D. R. R. | D. | L. | U. | M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _