Decizia civilă nr. 11320/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11320/2013
Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. I. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER :M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții P. M. C. N.
, V. I. A. și V. L., împotriva sentinței civile nr. 9431, din_ și sentinței civile nr. 11520 din_, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata SC LS, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în ședința publică din_, când instanța a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 9431, din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de către reclamanții V. I. A. și L. L. în contradictoriu cu pârâții S.C. LOMILUSX S. și P. M. C.
-N. și s-a dispus suspendarea efectelor Autorizației de construire nr. 1372/_ emisă în favoarea beneficiarei - pârâte S.C. LS pentru extindere, mansardare imobil de locuit si construire garaj, amenajări exterioare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ a Tribunalului C. ; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului se poate pronunța de către instanța competentă, până la pronunțarea instanței de fond, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
Potrivit art. 15 din Legea 554/2004 (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Prin urmare, în analiza prezentei cereri de suspendare, instanța este ținută a verifica îndeplinirea condițiilor referitoare la existența unui caz bine justificat si a unei pagube iminente care ar afecta proprietatea reclamanților, în
sensul art. 14 din Legea 554/2004 și condiția introducerii acțiunii prin care s-a solicitat anularea actului administrativ, în sensul art. 15 din Legea 554/2004.
Potrivit Legii nr. 554/2004, art. 2 lit.t, prin cazuri bine justificate, se înțelege existența unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalități actului administrativ.
Sub acest aspect, instanța retine că are posibilitatea pe calea prezentei proceduri de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, neputând fi totuși prejudiciat fondul litigiului.
În acest sens, instanța a apreciat că reclamanții au dovedit existența unor indicii de nelegalitate a Autorizației de construire nr.1372/_ /f.42/, autorizație în privința căreia se solicită suspendarea.
Astfel, autorizația are la bază o hotărâre a consiliului local care aprobă un plan urbanistic de detaliu susceptibil de a fi calificat ca fiind lovit de nulitate absolută .
Din HCL nr. 21/_ (f.16), a rezultat că s-a aprobat planul urbanistic de detaliu pentru extindere, mansardare imobil si construire garaj auto în str. D. Bolintineanu nr. 32.
Potrivit raportului de informare si consultare a publicului, în vederea adoptării P.U.D., publicul a fost invitat să participe la dezbaterea publică la sediul primăriei la data de_, ora 11:00 și au fost expediate notificări tuturor proprietarilor parcelelor vecine pe toate laturile.
Cu toate acestea, din același raport de informare a rezultat că au fost notificați doamna Czala E. si doamna Bozbici C., nefiind notificați reclamanții, vecini de parcelă pe latura nordică cu parcela studiată prin P.U.D.
Ca urmare, instanța a reținut că, cel puțin în mod aparent hotărârea de consiliu local privind aprobarea P.U.D. a fost adoptată în condiții de nelegalitate, atâta timp cât nu au fost notificați toți vecinii de parcelă.
Având în vedere că această hotărâre stă la baza emiterii autorizației de construire, nelegalitatea se răsfrânge și asupra autorizației menționate.
În plus, prin autorizația de construire sunt autorizate lucrări care nu respectă retragerea minimă de 2 metri față de limita de proprietate a imobilului deținut de către reclamanți și nu respectă servitutea de vedere prevăzută de art. 615 Cod civil. Acest aspect rezultă atât din documentația depusă în anexa întâmpinării cât și din împrejurarea că beneficiari au inițiat emiterea unei dispoziții de șantier /f.48/ care să modifice parametrii construcției, din acest punct de vedere fiind recunoscută astfel de către pârâți o aparență de nelegalitate sub aspectul invocat.
Prin Dispoziția de șantier nr. 1/_, s-a modificat soluția inițială, în sensul că "la extinderea propusă de la parter, peretele nord-estic din axul 5 s-a mutat cu 50 cm. spre sud-est,în axul 4/5. S-a creat astfel o jardinieră pe placa deja turnată. Se păstrează astfel o distanță de 2 metri de la limita de proprietate."; Pârâții s-au apărat, susținând că au emis dispoziția de șantier tocmai pentru evitarea afectării imobilului reclamanților, însă este discutabil dacă modificarea aliniamentului se poate face printr-o dispoziție de șantier sau este necesară o reautorizare din acest punct de vedere. Pârâta a modificat și fațadele prin dispoziția de șantier amintită, modificând soluția constructivă inițială în privința unor ferestre și, la fel, modificarea fațadelor prin dispoziție de șantier
este discutabilă, însă ferestrele nu afectează proprietatea reclamanților.
S-a mai susținut că autorizația cât și toate documentele anexă respectă condițiile referitoare la retragerea minimă, însă, în aceste condiții nu se explică de ce pârâta a ales să emită o dispoziție de șantier cu referire la distanța minimă legală.
Reclamanții au mai invocat împrejurarea că autorizația atacată a fost emisă și pentru schimbarea destinației existente a imobilului, din imobil de locuit în spații de birouri, iar pârâții nu au obținut acordului proprietarilor
clădirilor învecinate în formă autentică în sensul art. 27 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, însă această împrejurare nu s-a dovedit în cauză, din cuprinsul autorizației nerezultând că s-a autorizat și schimbarea destinației imobilului, dimpotrivă, lucrările autorizate fac referire tot
la un imobil de locuințe.
În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că în sensul art. 2 lit ș din Legea 554/2004, aceasta are semnificația unui prejudiciul material viitor și previzibil iar în cauză este evident că, în situația construirii imobilului din autorizația atacată, D+P+M la o distanță mai mică decât cea legală, valoarea proprietății reclamanților ar scădea iar calitatea vieții acestora ar putea fi afectată.
Cu referire la condițiile impuse de art. 15 din Legea 544/2004, referitoare la introducerea acțiunii în anulare, instanța reține că reclamanții au făcut dovada depunerii cererii în anularea autorizației de construire, aceasta făcând obiectul dosarului nr._ ./f.96/
Prin urmare, față de cele menționate, instanța a retinut că în cauză este justificată cererea de suspendare a executării Autorizației de construire nr. 1372/_, fiind întrunite în cauză condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 14 din aceeași lege.
În consecință, instanța a admis cererea formulată si a dispus suspendarea efectelor autorizației până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului C., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. municipiului C. -N. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a Autorizației de construire nr. 1372/2012 ca fiind neîntemeiată
.
În motivele de recurs se arată că apreciază că sentința instanței de fond ca fiind nelegală, arătând că aprecierea instanței nu conferă actului administrativ acest caracter și nu îl anulează implicit. HCL nr. 331/_ este un act administrativ care își produce efectele, nefiind anulat de instanțele judecătorești.
De asemenea nici în urma controlului de legalitate exercitat de prefect nu a fost solicitată revocarea actului administrativ sau promovată vreo acțiune de anulare a acestuia.
In aceste condiții, actul administrativ se bucură pe deplin de prezumția de legalitate, fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Raportat strict la procedura privind informarea și consultarea publicului, arătăm că HCL 331/2012 nu face obiectul cererii de suspendare, iar motivele reținute de instanța de fond nu pot fi circumscrise unor motive de nelegalitate a AC nr. 1372/2012. In fapt, instanța de fond nu reține niciun aspect strict legat de AC nr. 1372/2012 care să conducă la o decizie de suspendare a actului administrativ.
Față de aceste aspecte apreciază că instanța de fond și-a întemeiat întreaga decizie de suspendare a actului administrativ pe analiza legalității unui alt act administrativ care și-a produs efectele.
În ceea ce privește problema dispoziției de șantier ce a fost emisă, chiar instanța de fond recunoaște faptul că este o problemă discutabilă, de unde se trage concluzia că legalitatea emiterii acestei dispoziții de șantier care a reglementat deficiența survenită se poate discuta doar cu ocazia judecării fondului cauzei. In niciun caz această problemă nu poate constitui motiv de suspendare a actului administrativ - AC 1372/2012, câtă vreme este susceptibilă de discuții, ori în această procedură instanța poate doar să-l aprecieze raportat la acele aspecte care sunt de natură a produce o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă, intimații nu au produs absolut nici o probă și nu au adus nici un argument pertinent care să facă dovada pagubei iminente în sensul celor dispuse de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Simpla deducție a
instanței de fond că efectuarea lucrărilor de construire de către beneficiar ar aduce prejudicii intimaților și ar scădea valoarea proprietății acestora nu conduce la concluzia ca aceștia vor suferi un prejudiciu material viitor si previzibil cu atât mai mult cu cât iminența producerii unei pagube nu este prezumată de lege ci ea trebuie dovedită în concret.
Arată că intimații nu au administrat dovezi care să conducă la certitudinea producerii prejudiciului material viitor, cu atât mai mult cu cât sarcina probei este o obligație procesuală ce revine participanților în proces de a dovedi împrejurări sau fapte ce constituie obiectul probatiunii.
Mai mult, a arătat că eventualele vătămări care putea fi luate în calcul la analiza existenței/inexistenței pagubei iminente care s-ar fi produs prin continuarea lucrărilor de construire (în speță nerespectarea distanței minime obligatorii până la limita de proprietate) au fost produse de erori materiale ce au fost remediate de către beneficiar în timp util și fără afectarea intereselor reclamanților.
În aceste condiții, nici argumentele care veneau să sprijine ipoteze pagubei iminente nu mai subzistă, intimații nefiind prejudiciați în niciun fel de actul administrativ sau de efectuarea propriu-zisă a lucrărilor de construire.
Având în vedere aspectele menționate anterior si raportat la obligativitatea îndeplinirii cumulative a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicită a se constata faptul că, în motivarea hotărârii atacate, instanța de fond nu a reținut argumente de evidentă nelegalitate a autorizației de construire în discuție, fapt pentru care solicităm admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a Autorizației de construire nr. 1372/2012 ca fiind neîntemeiată.
Reclamanții V. I. A. și L. L., au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 11520/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ solicitând admiterea recursului și casarea în tot a Sentinței civile nr. 11520/2013; admiterea cererii de completare a Sentinței civile nr. 9431/_ astfel cum a fost formulată.
În motivele de recurs se arată că sentința civilă nr. 11520/_ cuprinde motive contradictorii. Sentința civilă nr. 9431/_ a cărei completare s-a solicitat cuprinde în dispozitiv mențiunea "fără cheltuieli de judecată", ca și cum niciuna dintre părțile din litigiu nu ar fi solicitat cheltuieli de judecată.
Insă, în cuprinsul încheierii de ședință din_ - ce face parte din Sentință, este consemnată solicitarea expresă a reprezentantului subsemnaților privind acordarea cheltuielilor de judecată. O cerere similară a fost formulată și de către avocatul pârâtei LSR.L.
Motivarea sentinței este contradictorie căci prima instanță reține atât aspecte ce țin de temeinicia cererii de acordare a cheltuielilor de judecată (înțelegându-se că a fost formulată o astfel de cerere) cât și ideea potrivit căreia nu a fost formulată o astfel de cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
Motivarea instanței afectează dreptul recurenților de a solicita cheltuielile de judecată "pe cale separată", întrucât s-ar putea opune excepția autorității de lucru judecat în condițiile în care instanța a făcut și o analiză de fond a cererii.
Cum la procedura completării hotărârii pronunțate se poate recurge numai în situația în care partea interesată a solicitat cheltuielile de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra acestora, prima instanță trebuia să clarifice doar dacă a omis sau nu a se pronunța asupra acestora. Or, din
considerente se deduce că prima instanță consideră că nu a omis a se pronunța asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor și că în mod corect nu le-a acordat.
Arată că în realitate, prima instanță nu a făcut altceva decât a motivat soluția de "respingere" a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Într-adevăr considerentele Sentinței nr. 11.520/08 iulie 2013 se referă la aspecte de fond privitoare la dovada cheltuielilor de judecată, rezultând totuși că instanța de fond a considerat că a fost investită cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, dar că dovezile nu au fost administrate în termenul procedural - până la data închiderii dezbaterilor.
Prin intermediul procedurii completării hotărârii, instanța trebuie să se pronunțe dacă a omis sau nu să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu și nu să le motiveze.
Astfel, instanța de control judiciar trebuie să stabilească dacă prima instanță a fost sau nu a fost legal investită cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
Numai dacă se apreciază că instanța de fond nu a fost investită legal cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, cererea de completare poate fi respinsă pentru acest considerent. în acest caz, orice analiză a temeiniciei acesteia nu are fundament.
În schimb, dacă se apreciază că instanța de fond a fost investită cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, completarea hotărârii se impune, întrucât în speță instanța de fond a omis să soluționeze această cerere.
În opinia recurenților o astfel de cerere a fost formulată în mod legal, încheierea de ședință din data de 10 mai 2013 fiind elocventă. Legea nu impune exigența ca partea să solicite acordarea cheltuielilor de judecată în anumite limite ale procesului, de aceea obligarea la plata cheltuielilor de judecata poate fi solicitata si cu prilejul dezbaterii in fond a procesului, respectiv asa cum dispune art. 452 NCPC, până la "data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", condiție îndeplinită în speță.
De altfel, de cele mai multe ori, dreptul de a solicita acordarea cheltuielilor de judecată este pus în vedere părților de către instanță - în baza principiului rolului activ, cu prilejul dezbaterii în fond tocmai pentru a se evita situațiile în care partea care obține câștig de cauză nu solicită cheltuielile de judecată din simpla omisiune.
Toate aceste aspecte justifică casarea S.C. nr. 11520 /_ și admiterea cererii de completare formulate de subsemnații căci desi a fost formulată cerere de acordare a cheltuielilor de judecată în termen, în realitate prima instanță nu a soluționat-o.
În plus, afirmația judecătorului fondului referitoare la nerespectarea "condițiilor procedurale" de solicitare a cheltuielilor de judecată este eronată cel puțin sub aspectul dovezilor care atestă plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, căci aceste dovezi existau la dosar de la momentul înregistrării cererii de suspendare ce a format obiectul dosarului nr._ .
P. municipiului C. prin întâmpinarea depusă la dosar cu privire la recursul reclamanților, solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii acesteia ca legală și temeinică.
La rândul lor, reclamanții-recurenți V. I. A. si LUP AU L., au depus întâmpinare cu privire la recursul formulat de P. mun. C. -N., solicitând in principal, sa se constate nulitatea recursului P. ui mun. C. N. - in conformitate cu art. 489 alin 2 Cod procedura civila, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata
.
Analizând recursul declarat de către pârâtul P. M. C. -N. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.488 pct.8 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că instanța de fond a reținut corect că ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispozițiile legale enunțate este întrunită.
Astfel, Curtea reține că în speță, reclamanții au justificat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii suficiente care să înlăture prezumția de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
Este cunoscut faptul că procedura de suspendare a actelor administrative nu permite cenzurarea temeiniciei acestora, ci numai o verificare a aparenței dreptului din perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004, aparență care operează în favoarea reclamanților.
Curtea va achiesa statuărilor instanței de fond și va admite că analizarea motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate sub aspectul condițiilor de fond și formă impuse de legiuitor se va face de instanța investită cu cenzurarea legalității actului întrucât procedura suspendării executării actului administrativ este o procedură sumară, în care se verifică numai aparența dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.
Cât privește cazul bine justificat, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a pornit la analizarea acestuia având în vedere aparența de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local C. prin care s-a adoptat PUD-ul, cunoscut fiind că o eventuală nelegalitate constatată cu privire la actul juridic primar și care atrage anularea acestuia, are ca efect și anularea actului subsecvent, adică autorizația de construire contestată.
Curtea reamintește că în cauzele ce au ca obiect suspendarea efectelor actelor administrative, instanța analizează doar împrejurările de fapt și de drept care creează suspiciuni cu privire la legalitatea actului contestat și nu analizează fondul litigiului.
Cât privește paguba iminentă, Curtea va constata că potrivit art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Rezultă, așadar, că pentru a fi în prezența pagubei iminente, în înțelesul legii, nu este necesar un prejudiciu efectiv, ci doar unul previzibil, iminent, care impune luarea unei măsuri de suspendare urgente menite a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu, împrejurare dovedită în speță.
Insa, din definiția legală a sintagmei de "pagubă iminentă" dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 nu rezulta ca acest prejudiciu trebuie sa fie unul actual, ci acesta poate reprezenta un prejudiciu material viitor, previzibil cu evidenta.
Totodată in ceea ce privește "paguba iminentă", trebuie avută în vedere Recomandarea nr. R(89)8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de
Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă .
Recomandarea a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un real prejudiciu.
Din perspectivă europeană, actul administrativ este privit ca orice măsură sau decizie de ordin individual luată în exercitarea puterii publice și de natură a produce efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor.
În acest context, recomandarea anterior citată, pe deplin aplicabilă speței arată că instanțele chemate să decidă măsuri de protecție provizorie vor ține cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ.
Tot astfel, s-a apreciat că pentru autoritatea publică, suspendarea actului administrativ nu are consecințe negative deoarece scopul urmărit nu este înlăturat, ci eventual, doar amânat până la pronunțarea irevocabilă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, motive pentru care suspendarea executării actului administrativ trebuie preferată.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că nerespectarea, în aparență, a distanței minime legale afectează calitatea vieții reclamanților, creându-se astfel un disconfort major în folosirea imobilului proprietate personală fiind încălcat dreptul la respectarea vieții intime, familiale și private, protejat de art. 26 din Constituție, de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat precum și paguba iminentă apreciat ca circumscrise noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.
Așadar, Curtea va constata că, analizând sumar aparența dreptului, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr.554/2004, situațiile de fapt și de drept evidențiate sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actelor administrative contestate în măsură să justifice adoptarea măsurii suspendării acestora.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de recurentul P. M. C. -N. ca fiind nefondat iar în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
Cât privește recursul reclamanților, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente
:
Prin sentința civilă nr.9431 din data de_, instanța de judecată, investită cu soluționarea acțiunii reclamanților a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Curtea constată că instanța de fond a fost legal investită cu această cerere, în cuprinsul încheierii de ședință din_ fiind consemnată solicitarea expresă a reprezentantului recurenților privind acordarea cheltuielilor de judecată, o cerere similară fiind formulată și de către avocatul pârâtei LSR.L.
Din cuprinsul hotărârii menționate mai sus rezultă fără echivoc că instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, mențiunea ";Fără cheltuieli de judecată"; neputând fi asimilată unei pronunțări în înțelesul legii procesual civile.
Ca atare, întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, ipoteza normei legale enunțate în art.444 CPC este întrunită, completarea hotărârii impunându-se.
Așadar, analizând din această perspectivă recursul declarat, Curtea reține că acesta este fondat întrucât instanța de fond nu a procedat la analizarea cererii de completare formulată prin raportare la dispozițiile art.452 și 453 CPC.
Potrivit art.453 CPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Conform art.452 CPC, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În speță, Curtea constată că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, însă, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei au fost depuse doar înscrisurile care atestă plata taxei de timbru nu și a onorariului avocațial.
Prin urmare, Curtea va admite recursul declarat de reclamanți, va modifica sentința nr.11520/2013 în sensul că va admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 9431/_ și va admite, in parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecata și va obliga pârâții la plata sumei de 8,15 lei în favoarea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de paratul P. M. C. cu sediul în C. -
N., str.M. nr.3 împotriva sentinței civile nr. 9431 din_ pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului C., cauza privind și pe intimata SC LS
, cu sediul in C. N., C. S., nr.4A, jud. C. .
Admite recursul declarat de reclamanții V. I. A. și V. L. ambii cu domiciliul în C. -N., str.Republicii nr.90A, jud.C. și domiciliul procesual ales în C. -N. B-dul E. nr.20, ap.5, jud.C., împotriva sentinței civile nr. 11520/_ pe care o modifică în sensul că admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 9431/_ și admite, in parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecata și obligă paratii la plata sumei de 8,15 lei în favoarea reclamanților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. M. I. M. | S. | A. | M. C. M. | N. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.T. M.
