Decizia civilă nr. 1152/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 1152/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE P. Urs
Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva Sentinței civile nr. 14557/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind și pe intimata T. A. M. LA DP
A., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc in ședința publica din 16 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii,care au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, când s a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de_ și pentru data de azi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr.14557/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C. de A. G. în contradictoriu cu debitoarea T.
A. M. și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 284/_ pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă intimată T.
A. M. și, în consecință, pârâții Ministerul Justiției, C. de A. G. și Tribunalul Vrancea au fost obligați, în solidar, să îi plătească reclamantei intimate suma de 37665 lei reprezentând drepturi bănești, sumă ce va fi reactualizată în raport de rata inflației la data plății efective, cu începere de la data nașterii dreptului pentru fiecare lună în parte.
Prin decizia civilă nr. 1401/R/_ pronunțată de C. de A. G. în cadrul aceluiași dosar a fost modificată în parte sentința mai sus arătată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, acțiunea reclamantei în contradictoriu cu acest pârât fiind respinsă ca atare.
Prin încheierea civilă pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 16336/231/_ a fost încuviințată executarea silită de către creditoarea intimată împotriva Curții de A. G. și a Tribunalului Vrancea în baza celor două hotărâri judecătorești mai sus arătate.
În data de_, în cadrul dosarului execuțional nr. 320/2011 a fost întocmit procesul verbal de constatare a cheltuielilor de executare, debitul total urmărit fiind în sumă de 40.407 lei și cheltuieli de executare în cuantum de 5278,72 lei, fiind totodată înființată poprirea asupra conturilor contestatoarei deschise la Trezoreria G., contestatoarea fiind înștiințată asupra măsurii popririi în data de_ .
Prin încheierea din data de_ a Judecătoriei F. s-a dispus suspendarea provizorie a executării pornite în dosarul execuțional nr. 320/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc Bercariu Corneliu.
Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";
Pentru soluționarea prezentei contestații la executare a fost necesar așadar să se constate în ce măsură au aplicabilitate prevederile legale mai sus expuse, cu consecințe asupra caracterului exigibil al creanțelor urmărite și implicit asupra legalității executării silite demarate.
Potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prin urmare, în ipoteza unui conflict între normele interne și cele internaționale, Constituția s-a impus interpretarea dreptului intern cu finalitatea concilierii acestuia cu reglementările internaționale și, în ipoteza unui conflict de norme ireconciliabile, prioritatea de aplicare revine reglementărilor
internaționale. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului în anul 1994, de la această dată aplicarea dreptului intern impunându-se a fi aplicat și recunoscut în lumina drepturilor fundamentale consacrate de Convenție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
,,Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";. (art. 6 paragraf 1 din Convenție)
Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, întrucât, în Cauza Ruianu contra României (2003), C. a reamintit că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Prin urmare, potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, conform jurisprudenței sale anterioare în cauzele Burdov contra Rusiei (2002), Hornsby contra Greciei (1997).
Argumentele Curții europene au fost reluate și în cauza Șandor contra României (2005), în care s-a mai arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
De asemenea, în cauza Sabin Popescu contra României (2004), cauza Virgil Ionescu contra României (2005), C. a reluat aceste considerente și asemănător cu cele reținute în cauza Șandor contra României, și în aceste două s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri, apreciate ca fiind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.
Posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile este apreciată de către Curte ca fiind admisibilă, condițiile fiind însă ca suspendarea să fie fondată pe motive de ordine publică, iar intervalul de timp în care operează această suspendare să fie rezonabilă și proporțională cu motivele pe care o determină (Immobiliare Saffi contra Italiei, 1999).Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Este adevărat că dreptul la justiție nu este un drept absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil (Cauza Burdov contra Rusiei, 2005) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de
Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.
În speță, instanța a subliniat faptul că intimata are titluri executorii încă din anul 2010, hotărârile judecătorești fiind executorii de la data pronunțării, având așadar un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Șandor contra României, 2005). Conform înscrisurilor de la dosar, drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație se ridică la un cuantum total de 40.407 lei, la data prezentei nefăcându-se dovada achitării vreunei tranșe din această sumă, benevol sau silit. (Potrivit eșalonării mai sus arătate, în anul 2012 creditoarea ar urma să încaseze 5% din valoarea creanței.)
Instanța a constatat că, în privința executării hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale în favoarea personalului din sectorul bugetar, statul a intervenit cu reglementări derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești.
În acest sens, instanța a constatat că prin Ordonanța de Guvern nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției s-a dispus ca plata sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a acestui act normativ să se facă eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, modalitatea de eșalonare fiind lăsată în competența ministerelor justiției și a economiei și finanțelor și a autorităților din domeniul justiției. Astfel a avut loc prima eșalonare a sumelor cuprinse în titlul executoriu.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, intrată în vigoare în data de_, s- a instituit cea de-a doua eșalonare a sumelor de bani cuprinse în titlurile executorii emise până în decembrie 2009, inclusiv cele care au făcut obiectul Ordonanței de Guvern nr. 75/2008 (art. 3), în sensul că în anul 2010 se vor plăti 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2011 un procent de 33%, iar în 2012 un alt procent de 33%. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010 prin care s- a dispus a treia eșalonare în sensul că, aceleași titluri executorii emise până în decembrie 2009, urmau să se plătească, în anul 2012, un procent de 34%, în anul 2013, în procent de 33%, iar în anul 2014, în procent de 33%. O a patra eșalonare a sumelor cuprinse în titlurile executorii, de această dată, emise până în decembrie 2011, a fost dispusă odată cu modificarea aceleiași Ordonanțe de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 prin Legea nr. 230/2011 prin care plata urmează să se efectueze în anul 2012, în procent de 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013, în procent de 10%, în anul 2014, în procent de 25%, în anul 2015, în procent de 25%, iar în anul 2016, în procent de 35%.
Potrivit celor de mai sus, deși intimata creditoare este titulara unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele au stabilit nerespectarea de către o instituție publică a statului (debitorii) a drepturilor sale salariale pentru munca prestată, dreptul acesteia la realizarea efectivă a creanței a făcut obiectul unei temporizări și eșalonări pe o perioadă de 6 ani, plățile fracționate fiind între 5 și 35 de procente.
O astfel de manieră de executare a obligației de plată, prin lege, poate fi primită dacă, așa cum s-a arătat mai sus, între scopul urmărit și mijloacele folosite există un raport de proporționalitate care să asigure totodată respectarea unui termen rezonabil al procesului civil (în care se include și faza executării) și faptul că dreptul creditoarei nu este atins în însăși substanța acestuia.
Instanța a constatat constată că, prin contestația formulată, contestatorul s- a limitat la a invoca prevederile legale prin care plata a fost eșalonată iar procedurile de executare silită au fost suspendate. Cu toate acestea, instanța constată că motivul pentru care legiuitorul a intervenit în executarea acestor titluri executorii este reprezentat, astfel cum rezultă din preambulul actelor normative, de dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, de influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, de necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și de faptul că lipsa unei intervenții în această situație ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, luându-se totodată în considerare și faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Așadar, nu se poate contesta că scopul urmărit de către legiuitor este unul de utilitate publică.
În ceea ce privește mijloacele folosite, instanța a constatat că, fără putință de tăgadă, prin eșalonarea sumelor de bani statul beneficiază la rândul său amânări la plată care astfel pot facilita o mai bună politică bugetară cu un rezultat scontat, pe termen lung, favorabil întregii societăți. În acest context, instanța poate reține și faptul că titlurile executorii privind drepturile salariale ale personalului din sistemul bugetar sunt numeroase, devenind chiar un fenomen (de notorietate) care a justificat această intervenție a legiuitorului. Ceea ce nu se poate reține însă, în lipsa oricărei susțineri și în contextul caracterului excepțional a unor astfel de măsuri, este justificarea temporizării și a eșalonărilor de imposibilitatea luări altor măsuri, iar aceasta în condițiile în care despre perioada în care urmează să se execute obligațiile nu se poate afirma că, în condiții obișnuite, este una rezonabilă, iar despre recuperarea drepturilor salariale în 5 ani și în mod fracționat nu s-ar putea susține că nu este o măsură aptă de a aduce dreptului o atingere în substanța sa prin fărâmițare excesivă, apreciată astfel și prin raportare la perioada de timp în care creditoarea, în mod normal, ar fi trebuit să încaseze aceste drepturi salariale.
Mai mult decât atât, având în vedere precedentul măsurilor legislative în privința plății sumelor de bani, instanța a constatat că statul nu apare ca fiind în măsură să confere nici o garanție de previzibilitate față de alte posibile eșalonări viitoare, lăsând astfel loc arbitrariului.
Împotriva acestei hotărâri contestatoarea C. de A. G. a declarat recurs si a solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței atacate în sensul anulării procedurii de executare silită si a actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 320/2011 a BEJ Bercariu Corneliu.
În motivarea recursului, recurenta susține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale aplicabile în speță.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";
Aplicarea dispozițiilor art. 1 alin1 si 2 din OUG 71/2009 este condiționată de constatarea compatibilității acestor norme cu principiile conținute în art. 6 CEDO si art. 1 din Primul protocol adițional CEDO astfel cum aceste principii au fost dezvoltate în jurisprudența CEDO.
Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 1533/2011 a realizat o verificare în abstract a dispozițiilor art. 1 ali.1 si 2 din OUG 71/2009 atât din punctul de vedere al compatibilității cu Constituția cât si din punctul de vedre al compatibilității cu exigențele art. 6 alin.1 si art. 1 din Primul protocol adițional CEDO si a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale.
Prin adoptarea si aplicarea OUG 71/2009 nu se neagă existența si întinderea drepturilor stabilite prin titlurile executorii, nu se refuză punerea în aplicare a acestora și se stabilește de către stat modalitatea de executare a titlurilor executorii în etape, justificată de păstrarea stabilității economice în perioada de criză profundă prin care statul trece.
Aceste măsuri instituite de OUG nr. 71/2009 păstrează raporturi rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite care constau în executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești si scopul urmărit, acela de a asigura stabilitatea economică a statului si sunt în concordanță cu prevederile art. 6 CEDO si cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO referitoare la respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil.
Conform Jurisprudenței constante CEDO, statul a respectat si a dat dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești deși mecanismul de eșalonare a plăților a suferit modificări.
Curtea Constituțională a României a decis prin Decizia nr. 188/2012 că eșalonările succesive ale plăților sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești reprezintă măsuri de natură să întărească finalitatea procesului judiciar în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța.
Conform legislației în vigoare, intimata a primit eșalonat o parte din suma de bani cuprinsă în titlul executoriu urmând ca cealaltă să o primească conform eșalonărilor stabilite.
Prin urmare, sentința atacată urmează să fie modificată ca urmare a admiterii recursului în temeiul art. 312 ali.1 raportat la art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă de la 1865 în sensul anulării în întregime a procedurii de executare silită si a actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 320/2011 a BEJ Bercariu Corneliu deoarece OUG 71/2009 stabilește o procedură specială de executare a titlurilor executorii care constau în plata unor drepturi bănești și un termen de executare în care orice procedură de executare silită este suspendată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva Sentinței civile nr. 14557/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în sensul că anulează în întregime procedura de executare silită și a actelor de executare silită din dosarul execuțional nr.320/2011 a BEJ Bercariu Corneliu.
Decizia este irevocabila .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013.
Președinte, P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
Red.UP/VAM 2 ex./_
Jud. fond: I. Taloș
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI CIVILA Nr. 1152/2013
T r i b u n a l u l ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de recurenta CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva Sentinței civile nr. 14557/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în sensul că anulează in întregime procedura de executare silită și a actelor de executare silita din dosarul execuțional nr.320/2011 BEJ Bercariu Corneliu .
Decizia este irevocabila .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Președinte, P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
Pentru conformitate