Decizia civilă nr. 152/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 152/2013
Ședința publică din data de 07 Martie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: D. E. L.
JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.
GREFIER: M. DP
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenții C. de A. C., Ministerul Justiției, A. N. de A. F., M. ui F. P. prin Direcția Generală a F.
P. B. -N., Administrația F. P. B.
și C. C. V.
împotriva Sentințelor civile nr.6206/_ și nr..9731/_, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul T. B. -N.
, având ca obiect contestație la executare.
Cauza s-a dezbătut la data de 14 februarie 2013, concluziile recurentului C. -C. V. fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 6206/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatorul C. - C. V. în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea De Apel Cluj,
B. - N. și, în consecință, au fost anulate formele de executare din dosarul de executare nr.1. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin somația nr. 6. din_ și Titlul executoriu nr. 6. din data de_, emise în dosar de executare nr.1.
/2010, a fost demarată procedura de executare silită Cabinetului de Avocat C. -C. V., C.F. 26046052, B., referitor anul 2010 debit de 7103 lei, reprezentând "Diferențe de impozit anual de regularizat", provenit din activitatea profesională de avocat pe care o desfășoară. De asemenea, în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile - titluri executorii - Statul Român a fost obligat la plata în favoarea contestatorului a sumei totale de 289.446 lei.
Critica formulată de contestator în cauza pendinte se referă la necalcularea corespunzătoare a debitelor pe care acesta le datorează statului, sens în care acesta consideră că Statul a nesocotit dreptul său de a beneficia de compensarea prevăzută în normele Codului de procedură fiscală.
Astfel, în privința acestei instituții juridice, instanța a reținut că sediul materie se regăsește în dispozițiile art. 1143 si urm. din cod civil vechi aplicabil la data nașterii raportului juridic între părți, text care reglementează momentul și condițiile în care operează această compensație legala.
Astfel, art. 1143 din Cod civil stipulează că "atunci când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensație care stinge amândouă datoriile în felul și cazurile exprese mai jos";.
Textul art. 1144 din Cod civil vine și explicitează condițiile și momentul în care aceasta compensație legală poate opera, prevăzând că "compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurenta cotităților lor respective";. De asemenea, în art. 1145 alin. 1 din Cod civil se inserează o nouă condiție ce se cere a fi întrunită concomitent și cumulativ pentru ca operarea compensației să se poată realiza în puterea legii, și anume ca "compensația n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o suma de bani, o cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeași specie si care sunt deopotrivă lichide si exigibile";.
In acest sens, art. 379 alin. 4 din Cod procedură civilă definește caracterul lichid al unei creanțe în sensul că "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță";. Exigibilitatea este definită ca ajungerea la termenul de scadență a unei creanțe.
Acest principiu presupune ca organul fiscal, în exercitarea dreptului său de apreciere, să acționeze rezonabil și echilibrat în toate actele și deciziile sale, asigurând o justă proporție între scopul urmărit și mijloacele realizate pentru atingerea acestuia.
Acest principiu este, de asemenea, enunțat expres in cadrul prevederilor art. 7 si ale art. 13 din O. G. nr. 92/2003 republicata, texte care stipulează ca organele de control au un rol activ in realizarea activităților, in sensul in care: "(1) Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale.
Organul fiscal este îndreptățit sa examineze, din oficiu, starea de fapt, sa obțină și sa utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corecta a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.
Organul fiscal are obligația sa examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și sa îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
Organul fiscal decide asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și de limitele prevăzute de lege.
Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal.";
In același sens sunt si prevederile exprese ale art. 13 din aceeași ordonanță, texte care prevede ca "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege.";
Aceeași instituție juridică este preluată și de legea speciala prin Codul de procedura fiscala, art. 112 alin. 2 din O. G. nr. 92/2003 republicata prevăzând in mod expres ca "creanțele fiscale administrate de unitățile administrativ - teritoriale se sting prin compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale pana la concurenta celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, daca legea nu prevede altfel";. Totodată, alin. 3 al aceluiași articol instituie in sarcina organului fiscal obligația de a efectua compensarea in ordinea prevăzuta in art. 111 alin. 2 din aceeași ordonanță. De asemenea, art. 113 alin. 1 lit. d din O. G. nr. 92/2003 republicata prevede ca se vor restitui debitorului "sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale";.
Având acest cadru legislativ expus in mod detaliat, se poate concluziona asupra faptului ca, pentru a putea opera compensarea legala, se impun a fi întrunite cumulativ si concomitent următoarele condiții:
debitorii nu trebuie sa cunoască aspectul ca ambii sunt atât creditori, cat si debitori unul fata de celalalt;
compensația poate opera numai atunci când cele doua creanțe se găsesc existând deopotrivă;
compensația poate fi făcuta pana la concurenta celei mai mici sume;
creanțele se impun a fi lichide si exigibile;
in cazul creanțelor debitorului organului fiscal creanțe reprezintă si sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, compensarea urmând a fi făcută, intr-o atare situație, de către organul fiscal.
Totodată, ceea ce se mai impune a fi menționat în cauză este aspectul că prin normele inserate în cadrul art. 399 și urm. Cod procedură civilă, dar și prin cele ale OG nr. 92/2003 privind contestația la executare, legiuitorul a deschis în favoarea debitorilor posibilitatea de a supune controlului instanțelor de judecată legalitatea actelor și formelor de executare. De asemenea, debitorul are posibilitatea de a invoca apărări și în contra titlului executor, dacă acesta nu are prevăzută o altă cale de atac.
În speță, instanța constată că titlul executor emis în sarcina contestatorului are cale de atac specială prevăzută prin art. 172 din OG nr. 92/2003. Însă, sub aspectul analizării îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru a se putea proceda la executare silită, se impun a fi analizate apărările contestatorului și pertinența acestora în speță. Executările silite ale unor drepturi salariale
ale personalului bugetar pot fi supuse analizei instanțelor de executare, întrucât revine fiecărei instanțe dreptul de a evalua ele însele efectele concrete ale unei norme juridice naționale (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților cauzelor pe care le soluționează, parți care invoca încălcări ale drepturilor lor fundamentale prevăzute și garantate de Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Jurisprudența Curții europene a drepturilor omului a fost constată în a interpreta noțiunea de
"proces"; ca incluzând executarea silită a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în caz contrar dreptul la justiție fiind iluzoriu, întrucât parcurgerea procedurii judiciare ar rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți. Astfel, în cauzele Hornsby contra Greciei, Sandor contra României, Abramiuc contra României, Ruianu contra României, Immobiliare Saffi contra Italiei, Burdov împotriva R. iei, C. a statuat că dreptul la justiție garantat de art. 6 din Convenție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, și, prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pentru o perioadă lungă de timp. C. a statuat de asemenea că neluarea măsurilor necesare de către autoritățile obligate să acționeze în vederea executării unei hotărâri judecătorești angajează răspunderea statului în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenție.
În acest sens relevante sunt dispozițiile art. 3713al. 1 Cod procedură civilă potrivit căruia
"veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor";.
Evident că, sub aspectul legalității titlului executor în sine, instanța de executare nu se poate pronunța, aceasta fiind o prerogativă a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, însă, pe de altă parte, este ținută să verifice legalitatea procedurii de executare, sens în care poate analiza modalitatea în care s-a calculat în sarcina contestatorului suma datorată statului.
În raport de textele anterior reținute privitoare la compensare, dar și văzând recunoașterea de către organul fiscal a neefectuării compensării, instanța apreciază că executarea promovată în contra contestatorului este nelegală.
De reținut, în susținerea acestei soluții, sunt prevederile art. 1616 și urm. din Cod civil nou, dispoziții care reiau operațiunea juridică a compensației, consacrând principiul în conformitate cu care compensația stinge două datorii până la concurența celei mai mici dintre acestea. Art. 1617 prevede că compensația operează de plin drept, reiterând aceleași condiții anterior enunțate ce se impun a fi întrunite concomitent și cumulativ. Totodată, art. 1618 prevede în mod exhaustiv cazurile în care compensația nu operează.
Elementul de noutate se regăsește, însă, în prevederile art. 1619 Cod civil nou potrivit căruia
"termenul de grație acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensației";. O atare prevedere se regăsea și în art. 1864 Cod civil vechi, rațiunea acestei norme juridice relevându-se în însăși aspectul că legiuitorul a urmărit să legifereze în orice condiții stingerea obligațiilor prin plată.. Este de remarcat, în acest sens, că prin dispozițiile art. 1864 din cod legiuitorul a consacrat această operațiune indiferent de izvorul creanțelor.
Actele de executare, în condițiile speței pendinte, nu relevă o sumă care să întrunească acest caracter cert, creanța fiind discutabilă din punct de vedere juridic și putând fi clarificată cert doar în acțiunea în contencios fiscal. Că aceasta a fost voința legiuitorului o confirmă și reglementarea dată în folosul debitorului de a solicita lichidarea judiciară a datoriei ca efect al compensației.
De reținut este și aspectul că efect al modificărilor succesive ale O.U.G. nr. 71/2009, s-a stabilit că în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Conform art. 43 alin.(l) din Legea bugetului de stat nr. 293/2011, "în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", in mod eșalonat in transe trimestriale egale."
Este real că aceste prevederi legale sunt aplicabile în speța pendinte, însă calculul sumelor datorate bugetului de stat se impune a fi făcut în raport de prevederile codului de procedură fiscală,
implicit de cele care vizează operațiunea compensării pe care statul este obligat să o opereze de drept. Având în vedere aspectul că titlurile executorii obținute de către contestator sunt anterioare termenului de eșalonare dispus prin ordonanța anterior precitată, precum și văzând că datoriile contestatorului au devenit certe, lichide și exigibile anterior aplicării ordonanței anterior precizată, dar și ținând cont de momentul actual în care, prin normă legală în vigoare, statul se obligă la achitarea unui cuantum de 5% din valoarea debitului pe care îl are față de contestator, instanța apreciază că în mod nelegal au fost întocmite actele de executare fără aplicarea prevederilor legale în materia compensării, aspect care repercutează în mod direct asupra obligațiilor accesorii calculate în sarcina contestatorului.
Pentru ca această compensație să poată opera nu este necesară exigibilitatea întregii creanțe pe care contestatorul o are față de stat, fiind suficientă exigibilitatea unei părți din sumă, condiție îndeplinită în cauza pendinte.
Evident rămâne, însă, aspectul că aceste chestiuni, respectiv întinderea compensației, vor putea fi clarificate în mod exclusiv în cadrul acțiunii în contencios fiscal prin administrarea probațiunii care se impune de către instanța competentă. Totodată, este fără echivoc aspectul că, în situația în care într-un atare litigiu se va concluziona că o atare obligație de compensare nu există în sarcina organului fiscal, vor deveni aplicabile dispozițiile legale privind neachitarea la termen a datoriilor față de stat.
Așa fiind, instanța a admis contestația la executare ca fiind fondată, sens în care a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1. .
Ulterior, prin sentința civilă nr.9713/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă ca fiind fondată cererea de completare a dispozitivului formulată de către contestatorul C. - C. V. în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, A. N. de A. F., A. N. de A. F. - Administrația F. P. a M. B., Ministerul Justiției, C. de A. C., T. B. - N. și, în consecință, s-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ în sensul în care s-a admis contestația la executare formulată și în contradictoriu cu intimatele din extindere A. N. de A. F. - Administrația F. P. a M. B. și A. N. de A. F. . S-a dispus completarea considerentelor Sentinței civile nr. 6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosar nr._ în sensul completării acestora cu mențiunea depunerii întâmpinării de către intimata A. N. de A. F. . A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata A. N. de A. F. ca fiind neîntemeiată. A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de a se constata că a intervenit "de drept" compensarea creanțelor reciproce, până la concurența sumei pe care o are contestatorul de achitat de 7.103 lei, precum și cererea formulată în subsidiar, de compensare a creanțelor, cu titlu de
"Diferența de impozit anual de regularizat"; și au fost respinse restul cererilor ca fiind neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că față de obiectul cauzei pendinte, apare cu evidență aspectul că temeiul juridic procesual al cererilor de față se regăsește în prevederile art. 2812din Codul de procedura civilă potrivit căruia "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri
conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Din analizarea actelor dosarului nr._ rezultă că, contestatorul a formulat o extindere a contestației și împotriva A. N. de A. F. - Administrația F. P. a M.
B. și respectiv A. N. de A. F., arătând că înțelege să se judece și cu aceste două instituții în calitatea lor de pârâte în cadrul dosarelor în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești titluri executorii de care se prevalează, considerând că, față de capetele de cerere cu care a învestit instanța în contestația la executare pendinte este necesară împrocesuarea acestora pentru opozabilitatea hotărârii pronunțate în cauză.
De asemenea, la data de_, intimata A. N. de A. F. a formulat întâmpinare - filele 72-75 dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
În motivarea excepției se arată că actele contestate emană de la o altă instituție, nefiind întrunite în cauză cele trei condiții pentru ca această pârâtă să fie parte în proces. Mai mult, potrivit art.33 al. 1 din OG nr. 92/2003 cu raportare la art. 41 al. 2 Cod procedură civilă calitate procesuală în cauză ar avea Direcția Generală a F. P. a Județului B. -N. .
Pe fond, arată că se impune respingerea contestației, întrucât nu se invocă în cauză argumente de fapt ori de drept care să conducă la anularea actelor de executare. De asemenea, se solicită și respingerea cererii privind suspendarea provizorie a executării silite, aceasta deoarece nu este probat nici un prejudiciu suferit de către contestator prin continuarea executării silite.
În raport de cele anterior expuse, în considerarea dispozițiilor art. 2812Cod procedură civilă, instanța va dispune completarea considerentelor Sentinței civile nr. 6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosar nr._, în sensul în care se va menționa în dispozitivul sentinței faptul că s-a admis contestația la executare pe care a formulat-o contestatorul și în contradictoriu cu
A. N. de A. F. - Administrația F. P. a M. B. (A.F.P. B. ) și respectiv A. N. de A. F., precum și de a se menționa în considerentele sentinței faptul depunerii întâmpinării de către intimata A. N. de A. F. .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către A. N. de A. F., această excepție a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Pe de o parte, față de petitele contestației la executare în care contestatorul se prevalează, în solicitarea formulată cu referire la compensarea celor două debite, de titluri executorii pronunțate în contradictoriu cu această intimată, dar și în respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța apreciază că hotărârea din cauza pendinte se impune a fi opozabilă tuturor pârâților ținuți față de contestator prin obligații de plată.
Pe de altă parte, se rețin relevante dispozițiile art.17 din OG nr. 92/2003 care reglementează expres subiectele raportului juridic fiscal, stipulând că "(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. (2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii. (3) Statul este reprezentat de M. Economiei și
F. prin A. N. de A. F. și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică";.
Așa fiind, instanța, în raport de prevederile art. 2812Cod procedură civilă, instanța a dispus completarea considerentelor Sentinței civile nr. 6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, în sensul în care a respins ca fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata A. N. de A. fiscală.
În fine, în ceea ce privește cererile contestatorului de a se constata (în sensul solicitat, în principal, conform de altfel cu motivarea din considerentele sentinței), în considerarea art. 116 din Codul de procedură fiscală, asupra intervenirii "de drept" a compensării creanțelor reciproce, până la concurența sumei pe care o are contestatorul de achitat de 7.103 lei(în sensul solicitat în continuare în subsidiar, de compensare a creanțelor), cu titlu de "Diferența de impozit anual de regularizat, sumă supusă executării silite inițiate de intimata ANAF-A., cu consecința dispusă deja de instanță, asupra anulării formelor de executare silită; de respingere a celorlalte cereri, ca o consecință a admiterii contestației în sensul solicitat anterior, această cerere a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
În justificarea acestei soluții, instanța a reținut că analizarea legalității titlului executor și a actelor de executare se impune a fi defalcată față de actul de creanță, respectiv actul prin care se stabilește întinderea obligațiilor de plată fiscale. Este reală susținerea contestatorului, în acest sens, că prin Decizia nr. XV/2000 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiției cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 Cod procedură civilă s-a stabilit că revine judecătoriei competența de soluționare în primă instanță a contestației formulate împotriva executării silite propriu zise și a contestației care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor ce nu emană de la un organ de jurisdicție. De asemenea, este real și aspectul că potrivit dispozițiilor art. 400 al. 2 teza a doua Cod procedură civilă în cadrul contestației la executare pot fi invocate apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă acesta nu este emis de o instanță judecătorească și dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale.
Însă, în cauza de față A. N. de A. F. este un organ cu activitate administrativ-jurisdicțională, aspect care face imposibilă analizarea și pronunțarea pe fondul drepturilor pretinse a judecătoriei. Că este așa o confirmă și prevederile art. 172 din OG nr. 92/2003 ce reglementează contestația la executare silită "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii";. De asemenea, art. 47 prevede modalitatea de desființare sau modificare a actelor administrative fiscale stipulând că "(1) Actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desființat în condițiile prezentului cod. (2) Anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage anularea, desființarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desființate, cât și a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desființate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desființa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.
(3) Se anulează ori se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat sau nu căi de atac, actele administrative fiscale prin care s-au stabilit, în mod eronat, creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale prin orice modalitate";.
Așa fiind, este evident că analizarea legalității debitului înscris pe titlul executor contestat în raport de criticile formulate poate fi făcută de către judecătorie numai în măsura și sub aspectul soluționării contestației la executare, nu și sub aspectul întinderii drepturilor și obligațiilor de plată care se face în procedura analizării legalității deciziei de impunere - titlul constatator al creanței fiscale, în procedura specială reglementată prin prevederile Legii nr.554/2004 și ale OG nr. 92/2003 de către instanțele competente. O soluție de admitere a cererii de a se constata că a intervenit de drept compensarea invocată ori a se dispune cu privire la aceasta ar echivala cu o pronunțare asupra fondului drepturilor și obligațiilor menționate în însăși decizia de impunere, așa cum, de altfel, s-a arătat și în motivarea sentinței a cărui dispozitiv se solicită a fi completat în cauză.
Așa fiind, în raport de textele legale imperative anterior reținute, instanța a admis cererea de completare a dispozitivului în sensul în care a respins ca neîntemeiată solicitarea de a se constata (în sensul solicitat, în principal, conform de altfel cu motivarea din considerentele sentinței), în considerarea art.116 din Codul de procedură fiscală, asupra intervenirii "de drept" a compensării creanțelor reciproce, până la concurența sumei pe care o are contestatorul de achitat de 7.103 lei, (în sensul solicitat în continuare în subsidiar, de compensare a creanțelor), cu titlu de "Diferența de impozit anual de regularizat";, sumă supusă executării silite inițiate de intimata ANAF-A., cu consecința dispusă deja de instanță, asupra anulării formelor de executare silită; de respingere a celorlalte cereri, ca o consecință a admiterii contestației în sensul solicitat anterior.
Împotriva sentinței civile nr.6206/_ a formulat recurs, în termen legal, recurenta C. de A. C. , solicitând admiterea recursului și respingerea contestației la executare.
În motivare s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materia care face obiectul judecății. Instanța de fond a admis contestația la executare, deși nu erau întrunite condițiile pentru compensarea între creanțele indicate.
Astfel, în temeiul art. 116 alin.(l) și (2) Cod.proc.fiscală: "(1) Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică.
Creanțele fiscale ale debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)."
Sumele a căror compensare s-a solicitat sunt pe de o parte creanțe fiscale administrate Ministerul Finanțelor Publice prin A. N. de A. F., iar pe de altă parte de drepturi de natură salariată administrate de Ministerul Justiției - ordonator principal de credite pentru instituțiile din sistemul justiției, conform art. 14 din H.G. nr. 652/2009.
Față de acestea, se poate observa că aceste creanțe a căror compensare în condițiile Codului de procedură fiscală se solicită nu sunt administrate de aceeași autoritate publică, aspect asupra căruia instanța fondului nu s-a pronunțat.
Compensarea prevăzută de art. 116 C.proc.fisc. operează de drept dacă creanțele sunt certe, lichide și exigibile.
Ca efect al modificărilor succesive ale O.U.G. nr. 71/2009, în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Conform art. 43 alin.(l) din Legea bugetului de stat nr. 293/2011, "în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în transe trimestriale egale." Ca urmare, bugetul M. ui J. a fost suplimentat în acest scop prin H.G. nr. 257/2012 și H.G. nr. 598/2012.
Astfel, caracterul exigibil al creanței contestatorului nu este întrunit.
Date fiind eșalonările stabilite prin lege nu poate fi considerat ca scadent integral, debitul indicat de reclamant, creanța salarială, ci s-ar putea avea în vedere, pentru o eventuală compensare, cel mult scadența fiecărei tranșe trimestriale, stabilită, în lipsa altor prevederi, în ultima zi a fiecărui trimestru.
Este însă de observat faptul că în temeiul OUG nr. 71/2009 și al art. 43 alin.(l) din Legea nr. 293/2011 s-au realizat deja plățile aferente primelor două trimestre ale anului 2012, prevăzute de ordonanța de urgență menționată, una în cursul lunii aprilie 2012 (mai exact, la_ ), și una în cursul lunii iulie 2012 (la_ ).
Contestatorului i-au fost plătite aceste sume prin intermediul T. ui B. -N. . In concluzie, din moment ce sumele au fost deja plătite, nu mai poate opera vreo compensare cu privire la acestea, iar următoarele tranșe nu sunt încă scadente.
În drept, s-au invocat dispozițiilor art. 312 alin.(l) și (3) raportat la art.304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe nr.6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, Ministerul Justiției a formulat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că prin contestația la executare formulată, contestatorul a solicitat în temeiul art. 116 din Codul de procedură fiscală să se constate compensarea de drept a creanțelor pe care contestatorul le deține în sarcina debitorului Statului Român prin instituțiile sale Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, C. de A. C., T. B. -N., rezultată din sentințele civile enumerate în cuprinsul cererii, cu datoria constatată prin titlul executoriu nr. 6. din_ precum fi cu debitul reprezentând impozit pe clădiri și pe mijloace de transport pentru anul 2012.
Prin sentința civilă nr. 6206 din 08 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._, instanța a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 1. /2010, reținând în esență că organul fiscal trebuia să procedeze la compensarea creanțelor, astfel încât în mod nelegal au fost întocmite acte de executare fără aplicarea prevederilor legal din materia compensării.
Hotărârea pronunțată este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă conform căruia hotărârea este susceptibilă de modificare când a fost dată cu aplicarea greșită legii.
Analizând argumentele instanței de fond reținute la soluționarea cauzei se observă că la admiterea contestației la executare s-au avut în vedere deopotrivă dispozițiile din Codul civil vechi șl cele din Codul civil nou în materia compensației, respectiv art. 1619 din acesta din urmă, coroborat cu prevederile din Codul de procedură fiscală.
Ceea ce instanța de fond a omis să constate este faptul că în cauză fiind vorba despre un titlu de creanță fiscal, respectiv despre obligații fiscale - impozit pe clădiri și pe mijloace de transport pentru anul 2012- sunt incidente dispozițiile legale speciale din Codul de procedură fiscală, care
reglementează compensarea creanțelor fiscale, neputând opera compensarea acestora cu alt tip de creanțe, cum sunt cele salariale.
În acest sens a în învederat instanței de fond prevederile art. 116 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora "Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică.
Totodată, potrivit alin. 2 al aceluiași text legal "Creanțele fiscale ale debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)."
Prin urmare, în lipsa unei prevederi legale în acest sens, obligațiile bănești reprezentând sporuri salariale stabilite prin sentințele civile ce constituie titluri executorii, la care se face referire în cuprinsul contestației nu fac parte din categoria creanțelor fiscale administrate de A. N. de
A. F., astfel încât nu pot fi aplicabile dispozițiile referitoare la compensarea creanțelor fiscale, prevăzute de alin. 2 al art. 116 din Codul de procedură fiscală, enunțate mai sus.
Mai mult, instanța de fond a omis să constate că aceste creanțe a căror compensare se solicită a fi constatată pe cale judecătorească, în cadrul contestației la executare nu sunt administrate de către aceeași autoritate publică, astfel încât nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de alin. 1 al art. 116.
Așadar, natura creanțelor rezultate din sentințele civile la care contestatorul face referire astfel încât este evident că obligațiile bănești reprezentând sporuri salariale nu fac parte din categoria creanțelor fiscale a căror administrare este de competența M. ui F. P. .
Nu pot fi reținute nici prevederile art. 1619 din Noul Cod civil, potrivit cărora "termenul de grație acordat pentru plata uneia dintre datorii nu împiedică realizarea compensației", text la care instanța de fond a făcut referire în argumentația sa, având în vedere că realizarea compensației în materia creanțelor fiscale presupune exigibilitatea deopotrivă a acestora.
În acest sens sunt prevederile alin. 4 al art. 116 din codul de procedură fiscală potrivit cărora
"Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile."
Or, plata obligațiilor bănește reprezentând sporuri salariale stabilite prin hotărârile judecătorești enunțate de contestator este reglementată prin dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar în vederea compensării creanțelor, chiar dacă acestea ar avea aceeași natură, trebuie îndeplinită și condiția exigibilității lor, astfel cum sunt dispozițiile alin. 4 al art. 116 de mai sus.
Prin urmare, aceste creanțe a căror compensare se solicită prin acțiunea formulată, chiar dacă ar avea aceeași natură cu creanțele fiscale datorate de contestator, nu sunt scadente și exigibile, pentru a putea fi compensate cu acestea din urmă, în conformitate cu prevederile art. 116 din Codul de procedură fiscală.
În aceeași ordine de idei enunță și prevederile art. 116 alin. 5 lit.a) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora: "în sensul prezentului articol, creanțele sunt exigibile: a) la data scadenței, potrivit art. 111 _".
Împotriva sentinței civile nr.6206/2012, și A. N. de A. F. a formulat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului modificarea sentinței recurate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a ANAF și să se dispună scoaterea acesteia din cauză, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală.
În motivare s-a arătat că hotărârea atacata este netemeinică și nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Se consideră că în mod greșit, instanța de fond a admis contestația la executare formulate de către contestatorul C. C. V. și a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1.
, motiv pentru care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A.
F., având in vedere următoarele considerente:
Având în vedere că actele contestate emană de la o altă instituție publică decât A. N. de A. F., apreciază că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
În literatura juridică, pentru a fi "parte" în proces trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, reclamantul având obligația să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa, în calitatea sa de inițiator al acțiunii.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în speța de față emitentul actului atacat.
Întrucât, contestatorul este administrat fiscal de către Administrația F. P. a M.
, competența teritorială, potrivit dispozițiilor mai susmenționate, nu cade în sarcina Agenției Naționale de A. F. .
Mai mult, potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală care reglementează competența teritorială a organelor fiscale se prevede că: "Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B., stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de A. F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului".
Se mai invocă și dispozițiile art. 41 alin. 2 din codul de procedură civilă potrivit cărora: " Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."Astfel, având în vedere prevederile legale mai sus citate, chiar dacă nu are personalitate juridică, Administrația F. P. a M. B. poate sta în proces ca și pârâtă. Insă, se precizează că Administrația F. P. a M. B. este subordonată Direcției Generale a F. P. a județului B. -N., instituție care are personalitate juridică.
Pentru argumentele invocate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 6206/_, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F. și să dispună scoaterea acesteia din prezenta cauza și scoaterea din citativ și, în subsidiar, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu A. N. de A. F. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.
Împotriva aceleiași hotărâri pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, DGFP B. -N. în numele M. ui F. P. a formulat recurs, în termen legal, solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate.
În motivare s-a arătat că raportat la introducerea în cauză a MFP, cât și la pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu acest pârât se precizează că acesta a fost introdus în cauză printr-o extindere de acțiune formulată și depusă la dosarul cauzei pentru termenul din_, pentru ca la termenul imediat viitor, cel din_, instanța să rămână în pronunțare cu amânare de pronunțare, fără însă a-i fi comunicată acțiunea introductivă a reclamantului, pentru ca pârâtul MFP să fie în măsură a formula apărări în speța dedusă judecății.
Pe cale de excepție invocă în speță lipsa calității procesual pasive a MFP în cauza dedusă judecății, raportat atât la prev. OG nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și la HG 34/2009, act care stabilește atribuțiile MFP, privind organizarea și funcționarea acestuia, în subordinea MFP, instituție care se organizează și funcționează ca și organe de specialitate ale administrației publice centrale, ca și unități subordonate ANAF, Comisia N. de Prognoză și ANRP.
Reclamantul a formulat acțiunea, admisă ulterior, in contradictoriu cu MFP. Reclamantul solicită prin acțiune să se constate că în principal, în considerarea art. 116 din OG
92/2003, a intervenit de drept compensarea creanței și în subsidiar să se dispună asupra compensării.
Se precizează că în cadrul contestației la executare, obiect al prezentei acțiuni, potrivit art. 172 și urm. din OG 32/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, în speță A. a municipiul B. .
Raportor la petitele din acțiunea introductivă, cât și la extinderea de acțiune depusă la dosar ce către contestatoare formulează această extindere în raport de adresa emisă ele A. a mun. B. 20311/01 din_ competenta de soluționare a prezentei acțiuni, în mod greșit catalogată de instanță ca fiind contestație la executare, consideră a fi a instanței de contencios administrativ și nu de competența Judecătoriei B., atât timp cât nu se atacă un act de executare și nu se solicită în nici un fel anularea vreunui act de executare, ci se solicită constatarea intervenirii "de drept"; a compensării unor creanțe, raportat la răspunsul formulat la cererea pe cale administrativă a reclamantului.
În considerarea art. 304 al. 3 și 312 Cod procedură civilă, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, ca fiind dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.
Pe fondul cauzei se arată că sumele a căror compensare se solicită sunt o parte creanțe fiscale administrate de MFP prin ANAF, iar o parte drepturi de natură salarială administrate de Ministerul Justiției, în conformitate cu HG 652/2009, astfel că solicitarea sa privind compensarea prev. de art. 116 Cod procedură fiscală operează de drept doar în condițiile ca aceste creanțe sunt certe, lichide și exigibile, condiție care, raportat la prev. Legii nr. 293/2011 nu este îndeplinită în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prev. prin OG nr. 71/2009.
Administrația F. P. B.
a formulat recurs, în termen legal
, solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate.
În motivare s-a arătat că în baza declarațiilor depuse de către contestator la A. B. pentru activitățile independente desfășurate de către acesta pe parcursul anului 2010, s-a emis Decizia de impunere anuală nr. 6. din data de_, prin care au fost stabilite in sarcina debitorului sume de plata în plus in cuantum de 7.103 lei.
In conformitate cu OG 92/2003®, art. 44 s-a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin poștă la adresa declarată de către contestator la organul fiscal.
Având în vedere faptul că debitorul nu a achitat suma stabilită prin decizia mai sus amintita în termenul legal, s-a procedat, in conformitate cu prevederile art.119 si următoarele din OG92/2003® privind Codul de procedură fiscală, la calcularea majorărilor de întârziere și totodată la emiterea și comunicarea deciziilor de calcul accesorii.
In ceea ce privește actele de executare contestate se arătă că în baza Deciziei de impunere devenita titlu executoriu în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, s-a început executarea silită a debitorului prin emiterea și comunicarea somației cu nr.6. /_ însoțită de titlul executoriu și comunicarea acesteia la adresa declarată de către contestator.
Se menționează faptul că în cadrul contestației la executare, potrivit art. 172 si urm. din OG 92/2003 persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si in cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Or, în motivele pe care își întemeiază acțiunea, contestatorul nu atacă în nici un fel temeinicia și legalitatea actelor emise de către recurentă, ci solicită compensarea sumei datorate bugetului general consolidat al statului.
Cu privire la compensarea solicitată de contestatoare, se arată că din dispozițiile art.116 din
O.G. nr. 92/2003® și pct.111 din H.G. nr._ privind Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 ®, subzistă obligativitatea existenței unor creanțe bugetare reciproce, respectiv taxe și impozite bugetare de rambursat/primit, între recurentă si contribuabil, pentru a se putea efectua compensarea din oficiu sau la cerere.
In cazul de față, creanța către contestatoare nu este o creanță bugetară înregistrată în evidentele fiscale și informatice, ci este o sumă ce se eliberează doar la cerere de către Ministerul
Finanțelor Publice din fondurile administrate de acesta, astfel că nu s-a putut efectua compensarea din oficiu cu o sumă care nu există în evidența fiscală și informatica.
Referitor la motivele pentru care instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării silite se arată că instanța de fond a admis cererea contestatorului motivând doar în drept încheierea prin care se dispune suspendarea.
Potrivit art. 211 alin. 1 pct. 5 Cod procedură fiscală hotărârea cuprinde, în mod obligatoriu, atât motivele de fapt cât și cele de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.7 nemotivarea sau motivarea insuficientă hotărârii constituie motiv de casare. Astfel, motivarea hotărârii trebuie să fie expresă, arătându-se în scris motivele care determină instanța de judecată să respingă sau să admită cererea.
Totodată, dispozițiile art.403 din Codul de procedură civilă acordă contestatoarei posibilitatea și nu dreptul de a obține suspendarea executării silite, instanța urmând să aprecieze dacă în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor executarea ar fi de natură să creeze pagube, or, în speța, este ca această contestație a fost formulată în ideea de a tergiversa executarea silită.
Suspendarea la executarea silita poate fi dispusă de către instanța de judecată până la soluționarea contestației în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. In cazul din speță se apreciază că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare nu sunt îndeplinite, cererea reclamantului, neînscriindu-se în sfera cazurilor bine justificate.
Cazul bine justificat care determină luarea măsurii suspendării executării trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă în fața instanței de judecată că suntem în prezența unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.
Potrivit art. 379 Cod procedură civilă certitudinea creanței există atunci când este constatată printr-un titlu executoriu, hotărâre judecătorească sau act administrativ, în cazul obligațiilor fiscale. Ca modalitate de individualizare a obligației bugetare, titlul de creanță bugetară reprezintă actul juridic prin care se stabilește întinderea obligației de plată ce revine contribuabilului, el fiind un act de constatare și individualizare a sumelor de bani datorate ca impozite și taxe. Potrivit art. 141 Cod pr. fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data când creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Prin urmare, caracterul executoriu al actelor administrative fiscale are drept consecință executarea acestora. Suspendarea executării constituie prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și condițiile anume reglementate.
În drept, se invocă disp.art. 299-316 Cod procedură civilă și dispozițiile Codului de procedură fiscală mai sus citate.
De asemenea, contestatorul C. C. V. a formulat recurs, în termen legal, solicitând, admiterea recursului modificarea în parte a sentinței sentințe nr. 6206/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în sensul de a constata, în principal, intervenirea compensației legale, iar în subsidiar, de a dispune compensarea creanțelor reciproce ale părților cu data înregistrării contestației sale la Judecătoria Bistrița, aceeași cu data înregistrării cererii de compensare la organul fiscal și, în consecință, să se dispună anularea/încetarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a expus pe larg asupra intervenirii în cauză a compensației de drept, legale, cu trimitere punctuală la textele legale incidente din Codul de procedură fiscală, din Codul de procedură civilă cât și din vechiul și Noul Cod civil, și a dispus, pe cale de consecință, asupra anulării formelor de executare, admițând în întregime contestația la executare.
Sigur, în măsura în care instanța ar fi avut rețineri în a constata asupra intervenției de drept a compensării, s-ar fi impus să se pronunțe și respectiv să dispună asupra compensării judiciare, în cadrul aceleiași contestații la executare, dat fiind formularea solicitată în subsidiar, normele de drept incidente în materia constatării intervenirii de drept a compensării la care în mod just instanța de fond a făcut trimitere fiind în mare parte același.
Compensare care s-ar fi impus a se dispune cu data sesizării instanței, dată ce coincide, de altfel, cu data formulării și înregistrării cererii de compensare la organul fiscal, în vederea compensării la cerere.
Însă, deși instanța de fond a apreciat în considerente asupra intervenției de drept, cu consecința anulării formelor de executare, nu s-a pronunțat și asupra cererii pe care a formulat-o de a constata intervenirea compensării de drept a creanțelor reciproce, ori asupra celei formulate în subsidiar privind dispunerea asupra compensării, respectiv a compensării judiciare pe calea contestației la executare, desigur cu o motivare corespunzătoare.
Si, mai mult de atât, contrar soluției adoptate, de anulare a executării, susținută în cea mai mare parte de o motivare corespunzătoare, în mod cu totul contradictoriu, excedând sesizării instanței ori apărărilor formulate, excedând chiar propriei aprecieri a instanței, asupra competenței de a soluționa contestația la executare în întregul ei, conform cererii prin care a fost sesizată și învestită instanța, instanța de fond a apreciat că, asupra legalității titlului executoriu nu se poate pronunța instanța de executare, că creanța ar fi discutabilă din punct de vedere juridic, putând fi clarificată cert doar în acțiunea în contencios fiscal, instanță competentă de asemenea a se pronunța și asupra întinderii compensației.
Consideră însă eronate aceste statuări ale instanței de fond, ca și instanță de executare, în condițiile în care era singura instanță competentă a se pronunța asupra cererilor formulate de recurent pe calea contestației la executare de constatare/dispunere a compensării, ca modalitate de stingere a obligațiilor.
În acest context, este demn de menționat faptul că, niciuna dintre părți nu a invocat necompentența materială de soluționare a contestației în privința solicitării formulate de a se constata intervenirea "de drept" a compensării ori a se dispune asupra compensării creanțelor reciproce, nici instanța de fond nu a pus în discuție acest aspect și nu a apreciat asupra necompetenței sale de soluționare a respectivei cereri, desigur cu consecința ce s-ar fi impus, de disjungere a ei și trimitere la instanța de contencios administrativ și fiscal (desigur, doar cu condiția să se fi apreciat asupra unei atare necompetențe), instanța apreciind asupra competenței de soluționare a contestației la executare în integralitatea sa.
Față de aspectele reținute de instanța de fond ca fiind de competența instanței de contencios administrativ, învederează următoarele:
Nu a contestat legalitatea actelor de executare demarate de către ANAF-A. B. împotriva sa cu titlu de "Diferență de impozit anual de regularizat" aferentă anului 2010, pentru activitățile profesionale independente desfășurate.
Totodată, nu a contestat întinderea creanței pe care o datorează, deci nu a formulat contestație la titlu, ci a solicitat doar ca, în cadrul contestației la executare, instanța să constate/dispună asupra compensării, ca modalitate de stingere a datoriilor reciproce.
În acest sens, înțelege să invoce Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr.46/2006, publicată în Monitorul Oficial din_, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis: "Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât Și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.""
Prin urmare, motivele dezvoltate de către instanța de fond privind eventuala competență de soluționare a cererii de compensare legală/judiciară a altei instanțe, le apreciez ca fiind străine de natura pricinii, fapt care atrage incidența prevederilor art.304 pct.7 C.pr.civ.
Consideră că, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acestei cereri care, chiar dacă se constituie în structura contestației ca o cerere cu caracter principal, legată intrinsec de "obiectivul final" al contestației la executare (acela de dispunere a încetării executării ori asupra anulării însăși a formelor de executare, funcție de aprecierea asupra compensării de drept ori asupra compensării judiciare), are însă un caracter incidental, în raport de calea urmată în valorificarea dreptului meu în privința compensării creanțelor reciproce: aceea a contestației la executare.
Contestație la executare care a fost formulată "în considerarea prev.art.172 și urm., cu trimitere la prev. art. 116 alin.(4) C.pr.fiscală, respectiv ale art.399 si urm. din Codul de procedură civilă, cu trimitere totodată, la dispozițiile din cele două Coduri civile (vechi și nou), menționate mai sus", conform motivării în drept a contestației introductive.
Față de această omisiune, a înțeles să formuleze o cerere de completare a dispozitivului sentinței pronunțate, însă împrejurarea din motivare dezvoltată mai sus s-ar putea lesne subscrie și motivului de recurs prevăzut de pct.9 al art.304 C.pr.civ.
Ori, în contextul motivării sentinței tocmai în sensul pe care recurentul l-a solicitat în principal, acela a constatării intervenirii compensării "de drept" în condițiile art.116 C.pr.fiscală "a compensării creanțelor reciproce... până la concurența sumei de 7103 lei avută în vedere de subsidiarul solicitat în cererea introductivă (singurul susținut, de altfel, la fond), precum și în contextul în care, având în vedere tocmai compensarea de drept ce a intervenit anterior demarării formelor de executare, s-a dispus prin sentință asupra anulării formelor de executare silită (și nu asupra încetării executării silite, în considerarea prevederilor art.404 alin.(l) C.pr.civ.).
Însă, instanța de fond a omis a se pronunța, practic, prin dispozitiv, asupra respectivei cereri. Ca de altfel și asupra celorlalte cereri, în sensul respingerii lor, ca o consecință a admiterii celei de mai sus în sensul menționat.
În același context, reiterează faptul că niciuna dintre intimate nu a contestat caracterul de titlu executoriu a celor patru sentințe judecătorești invocate, din care asupra primelor trei s-a și încuviințat executarea silită prin încheierea civilă nr.ll376/CC/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița la_ în dosar_, în ceea ce îl privește pentru suma de 264.843 lei (actualizată la nivelul datei de_ ), sumă care, chiar având în vedere plățile corespunzătoare procentului de 1,25% și respectiv 1,25% din cursul lunilor martie și respectiv iulie 2012, oricum acoperă mai mult decât cu prisosință creanța pe care recurentul o datorează statului.
De altfel, instanța a statuat în conținutul considerentelor sentinței, asupra caracterului cert a celor două sume datorate reciproc, care în mod indiscutabil permit compensarea până la concurența sumei mai mici, aceea pe care recurentul o datorează Statului român, iar în cauză au fost citate în considerarea prevederilor art.212 alin.(l) C.pr.fiscală, toate instituțiile obligate la plata creanței pe care i-o datorează recurentului Statul român, sentința fiindu-le astfel opozabilă.
Și în contextul în care, instanța a dat curs doar analizei apărărilor intimatelor sub aspectul ultimelor eșalonări stabilite prin Legea 230/2011 de aprobare a OUG 71/2009, fără să analizeze și sub aspectul invocat în privința unei exigibilități a creanței deținute de mine, la data când se impunea compensarea de drept, chiar doar și pentru procentul de 34% impus la acea dată pentru anul 2011 de prevederile OUG 113/_ și care ar fi acoperit indiscutabil, și în acest caz, întinderea creanței datorate.
Așadar, niciunul dintre contextele menționate nu s-au constituit în vreun impediment a se dispune asupra compensării în sensul solicitat (și însăși în sensul dezvoltat de către instanță în considerentele soluției atacate, în raport de soluția adoptată: aceea de admitere a contestației la executare, cu consecința anulării actelor și formelor de executare).
La data de_, recurentul C. C. V. a depus recurs și împotriva sentinței nr.9731/2012, precum și a încheierii de ședință din data de_ , parte integrantă din sentință, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul cu numărul de mai sus, referitor la cererile de îndreptare eroare materială și respectiv de completare a dispozitivului sentinței civile nr.6206/2012, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a da curs, în totalitate, solicitărilor formulate prin cele două cereri, admițându-le în sensul celor solicitate.
În motivare se arată că soluția instanței, prin conținutul său, este în totală contradicție cu conținutul intrinsec și motivarea ei, ea subscriindu-se însă și nerespectării normelor de procedură civilă incidente pe tot parcursul de derulare a procedurilor, începând cu data înregistrării celor două cereri pe care le-a formulat și depus separat, până la pronunțarea soluției, dar, mai ales, ulterior pronunțării acesteia, respectiv până la redactarea și comunicarea hotărârii.
Pe de o parte, în aprecierea recurentului, instanța a încălcat normele de procedură ce țin de aplicarea principiului disponibilității și a dreptului la apărare, dar și cele privind propriile-i obligații impuse de dispozițiile art.129 C.pr.civ., respectiv de a pune în discuția părților orice "împrejurări de fapt și de drept", inclusiv excepții de procedură, referitor la modul de "calificare" a cererii pe care recurentul a apreciat-o ca fiind subscrisă disp.art.281 C.pr.civ., motiv pentru care a și formulat-o și înregistrat-o separat de cererea de completare a dispozitivului SC nr.6206/2012, cerere motivată și susținută în drept de prev.art.281 ind.2 C.pr.civ., soluționarea celor două cereri impunând proceduri de judecată specifice, diferite.
Astfel instanța, fără a da curs normelor de procedură incidente: art. 129 alin.4 și 6, art. 136, art. 137, art. 147, art. 158 și urm. C.pr.civ., a stabilit, practic pe cale administrativă, în afara dispozițiilor art.281 C.pr.civ., care îi dădeau posibilitatea a dispune asupra citării părților și astfel a pune în discuția lor "calificarea" cererii de îndreptare eroare materială, apreciind (fără o citare corespunzătoare), la data de_, în sensul că "recalifică cererea de îndreptare eroare materială ca fiind completare dispozitiv. Transpune cauza pe ședință publică.""
Și fără practic a pune în discuție și a dispune referitor la conexarea respectivei cereri, conform acelorași norme de procedură civilă invocate, la cererea pe care contestatorul a formulat-o în baza art.281 ind.2 C.pr.civ., a soluționat cele două cereri împreună.
Și aceasta în condițiile în care, singura înștiințare despre soluția adoptată a fost aceea prin care (conform încheierii de ședință din_ ) "Instanța aduce la cunoștința contestatorului faptul că, cererea sa a fost recalificată ca fiind o cerere de completare dispozitiv", înștiințare care nicidecum nu substituie respectarea vreuneia sau alteia din normele procedurale incidente, menționate anterior.
Pe de altă parte, dar în același context al soluționării cererii de îndreptare eroare materială (recalificată de către instanță), împreună cu cererea de completare a hotărârii formulată în baza art.2812 C.pr.civ., soluția pronunțată de către instanță prin sentința civilă recurată pe calea prezentei, atât prin finalitatea ei, dar și a modului în care a fost formulată cererea, prin conținutul dispozitivului său, în raport și de conținutul dispozițiilor în forma în care ea a apărut/apare pe site-ul oficial al instanțelor de judecată gestionat de MJR, ridică semne de întrebare din punct de vedere procedural, prin prisma dispozițiilor imperative conținute de Capitolul IV, Secțiunea I, art.255 și urm. C.pr.civ., cu raportare, desigur, la dispozițiile art.281 și 2812, ale art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., dar și la celelalte texte procedurale invocate anterior.
Așadar, la data de_, pe Portalul instanțelor, în cadrul aplicației aferente dosarului_ (în cadrul căreia au fost înregistrate și soluționate atât cererea de îndreptare eroare material, cât și cererea de completare a dispozitivului hotărârii), la "Soluția instanței" din data de "_ " singura mențiune înscrisă este cea de: "admite cererea".
Ceea ce, evident că nu poate să se presupună decât în sensul admiterii ambelor cereri, atât a cererii de îndreptare eroare materială, cât și de completare a dispozitivului hotărârii, atâta vreme cât cele două cereri au fost analizate și soluționate împreună, situație care reiese fără dubiu din sentința comunicată ulterior.
Mai mult de atât, soluția de admitere integrală a cererii "de completare a dispozitivului", este menționată, evident, și în conținutul sentinței civile nr.9731/2012, motivată și comunicată la data de_, sintagma cu care începe conținutul dispozitivului fiind în afara oricărui echivoc: admite ca fiind fondată cererea de completare a dispozitivului formulată de către contestatorul C.
V. în contradictoriu cu intimații...și, în consecință :".
Cu toate acestea, instanța, într-o modalitate care excede normelor de procedură civilă, dar însăși a unei soluționări firești a tuturor cererilor formulate, ce astfel s-ar fi impus a fi admise integral, în acord cu ceea ce s-a enunțat, de fapt, practic, îi respinge "cererea de completare a dispozitivului"; sentinței civile nr.6206/2012.
Așadar, soluția instanței, atacată pe calea prezentei, excede însăși unei înțelegeri formale pe care reclamantul, persoană fizică contestatoare, o pot avea asupra unei soluții - hotărâri judecătorești, prin care, admițându-i-se cererea în totalitate, conform enunțului lipsit de orice echivoc, inclusiv de pe Portalul instanțelor, de fapt, prin soluția motivată și comunicată, i se respinge în totalitate cererea de completare dispozitiv pe care a formulat-o, impunându-se practic o situație mai grea decât cea existentă anterior.
Și aceasta în condițiile existenței unui recurs pe care l-a promovat împotriva sentinței civile 6206/2012, în care incidental a evidențiat și problematica ridicată prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii, recurs a cărui soluționare depinde de soluționarea irevocabilă a cererii de completare dispozitiv.
Dar și în contextul în care instanța nici nu a invocat și nici nu a pus în discuție faptul că s-ar fi sesizat din oficiu în privința vreunei îndreptări de eroare materială analizată în conținutul sentinței recurată, dar, pe de altă parte, și în acela că prev.art.281 ind.2 C.pr.civ. exced o atare posibilitate instanței de judecată.
In același context, îi este greu să înțeleagă, cum o cerere de completare dispozitiv admisă integral la data de_, era, în realitate, respinsă, conform cu sentința comunicată ulterior.
Este adevărat că instanța a dat curs, integral, cererilor sale formulate prin cererea de îndreptare a erorii materiale subscrisă disp.art.281 și nicidecum art.281 ind.2 C.pr.civ., însă mai mult decât evident este faptul că i s-a respins, practic, cererea sa de completare a dispozitivului sentinței, atât în sensul expres formulat, cât și în sensul scopului implicit urmărit (explicit, de altfel, explicat și motivat atât în conținutul contestației la executare, cât și în al cererii de completare dispozitiv).
Scopul formulării de către recurent al celor două cereri nu era direct legat de conținutul intrinsec al sentinței judecătorești nr.6206/2012, cât mai ales asupra grăbirii finalizării unui act de justiție, subscris scopului urmărit prin contestația la executare, respectiv cel al compensării efective a creanțelor reciproce deținute de părți și evitării formulării ulterioare a unei atare cereri de îndreptare eroare de către oricare din celelalte părți.
Respectiv evitării unui potențial și previzibil recurs, formulat de către celelalte părți cu scopul de a bloca însăși caracterul irevocabil și executoriu al unei potențiale sentințe irevocabile favorabile compensării.
Ori, doar scopul soluționării cererii mele de completare a dispozitivului hotărârii, în sensul solicitat, este subscris însăși scopului soluționării favorabile a contestației la executare.
Care, conform tuturor petitelor formulate, subscrise direct contestației la executare ori incidental, dar intrinsec necesare, urmăresc nu numai anularea executării pornite de organele statului împotriva bunurilor subsemnatului, ci încetării executării însăși, ca urmare a constatării intervenirii de drept, ori dispunerii pe cale judecătorească, a compensării creanțelor.
Și aceasta în contextul în care, deși în cadrul dosarului, instanțele de fond și respectiv recurs au înțeles să dispună asupra suspendării executării ori să mențină măsura luată, penalitățile și dobânzile creanței asupra căreia s-a început executarea împotriva bunurilor mele curg în continuare, producându-mi prejudicii financiare majore, în situația în care, în final, instanțele ar aprecia în sens contrar celui solicitat de recurent.
Dar și în contextul în care, în proces se pune problema interpretării de lege lata, într-un fel ori altul, asupra unor norme de drept fiscal discutabile (în opinia contradictorie a părților), norme formulate într-un echivoc relevat ca atare pe parcursul soluționării cauzei.
Ori, în întreg contextul în care, instanța sesizată cu cererea de completare a dispozitivului SC 6206/2012, a concluzionat "admite ca fund fondată cererea de completare a dispozitivului formulată de către contestatorul C. C. V. ... și, în consecință: ", apare mai mult decât inexplicabilă dispoziția din conținutul aceleiași sentințe civile recurate în sensul că "Respinge ca neîntemeiată solicitarea de a se constata că a intervenit "de drept" compensarea creanțelor reciproce..", dar și de a "Respinge restul cererilor ca fiind neîntemeiate." (dispoziție din urmă de altfel "neindividualizată", în sensul dacă se referă la cererile din contestația la executare ori la cereri din cadrul cererii de completare dispozitiv).
Dispoziție susținută la fel de inexplicabil și în motivarea sentinței (ultima frază) în sensul că:
"Așa fiind, în raport de textele legale imperative anterior reținute, instanța va admite cererea de completare a dispozitivului în sensul că va respinge ca neîntemeiată solicitarea de a se constata (în sensul solicitat, în principal, conform de altfel cu motivarea din considerentele sentinței) în considerarea... "
2. Referitor la motivarea propriu-zisă a sentinței recurate: A fost inutil a mai insista, prin cererea de completare a dispozitivului, asupra cererii subsidiare (deși o atare solicitare s-a reiterat și reținut în încheierea din_ ), respectiv acea de a se dispune, pe cale judecătorească, asupra compensării creanțelor reciproce, atâta vreme cât însăși instanța, prin motivarea sentinței a cărei completare s-a solicitat, a constatat, practic, asupra intervenirii compensării de drept a creanțelor, în acord cu însăși soluția adoptată pe fond, de anulare a executării, chiar dacă a omis să constate o atare situație și prin dispozitivul sentinței.
Ori, practic, cererea de completare a dispozitivului hotărârii se subscrie tocmai necesității ca instanța de fond să menționeze și în dispozitivul sentinței asupra constatării intervenirii compensării de drept, conform solicitării formulate în principal, în cadrul contestației la executare și în acord cu însăși considerentele din motivarea sentinței, dar și cu însăși soluția de anulare a executării asupra căreia a dispus, tocmai ca o consecință a constatării intervenirii de drept a compensării.
A relevat pe larg, atât în conținutul cererii de completare a dispozitivului hotărârii, cât mai ales în motivarea recursului pe care l-a promovat împotriva SC 6206/2012 că, deși instanța, dintr-o eroare de înțelegere a raportului juridic real dedus judecății, respectiv a faptului că nici eu și nici celelalte părți din contestația la executare nu am/au contestat caracterul cert și lichid al creanțelor reciproc datorate și nici legalitatea titlului executoriu "în sine" (situație asupra căreia instanța a concluzionat în sentință și care astfel face total inutilă trimiterea de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare la instanța de contencios fiscal), instanța a continuat să rămână în aceeași eroare și în soluționarea cererii de completare a dispozitivului.
Și acesta chiar în contextul în care, cu ocazia soluționării cererii de completare, prin cuvântul pe fondul cererii recurentului, a reiterat aspectul că "nu am înțeles și nu înțeleg să contest caracterul cert și lichid al creanței pe care Statul român o deține față de mine (implicit nici legalitatea titlului executoriu), astfel cum nici Statul, prin instituțiile atrase în proces, nu a înțeles să conteste un atare caracter al creanțelor pe care eu dețin împotriva acestuia!"
Respectiv că, problema exigibilității și implicit a compensării de drept, ori pe cale judecătorească a creanțelor deținute reciproc, trebuie a fi soluționată în mod concret și neechivoc, conform normelor care reglementează și pe care se fundamentează procesul și procedura civilă, în mod integral și complet de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare.
Contestație la executare în cadrul căreia, astfel cum de altfel a și dezvoltat în conținutul cererii de completare dispozitiv, chiar dacă se constituie în structura propriu-zisă a contestației/cererii introductive ca o cerere cu caracter principal, legată intrinsec de "obiectivul final al contestației la executare" (acela de a se dispune asupra încetării executării ori asupra anulării însăși a formelor de executare), cererea are însă un caracter incidental în raport de calea urmată în valorificarea dreptului său în privința compensării creanțelor reciproce: aceea a contestației la executare.
Ori, chiar dacă aceste susțineri la cuvântul pe fondul cererii de completare dispozitiv nu au fost redate integral în încheierea de ședință din_ (parte integrantă a SC 9731/2012), ori chiar netrecute în procesul-verbal de ședință din caietul grefierului, ele au fost însă învederate fără echivoc de către recurent în conținutul cererii de completare dispozitiv, dezvoltate ca atare și în motivarea recursului promovat împotriva SC 6206/2012.
Cum, de altfel, a făcut trimitere și la conținutul Deciziei nr. XIV/2007 dată de I. în soluționarea unui recurs în interesul legii.
De altfel, aspectele relevate anterior au fost preluate de către instanță în conținutul sentinței atacate pe calea prezentului recurs în expunerea solicitărilor sale referitor la cererea completare dispozitiv.
Împotriva sentinței civile nr. 9731/_ a depus recurs, în termen legal, A. N. de
A. F.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 9731/_, să se constate lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A. F. și să se dispună scoaterea acesteia din prezenta cauza și scoaterea din citativ și, în subsidiar, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu A. N. de A. F., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În motivare s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Se consideră că în mod greșit, instanța de fond a admis contestația la executare formulată de către contestatorul C. - C. V. și a anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 1.
, motiv pentru care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de A.
F., având in vedere că actele contestate emană de la o altă instituție publică decât A. N. de A. F., se apreciază că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
În literatura juridică, pentru a fi "parte" în proces trebuie îndeplinite cumulativ 3 condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea atrăgând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, reclamantul având obligația să justifice, atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa, în calitatea sa de inițiator al acțiunii.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în speța de față emitentul actului atacat.
Întrucât, contestatorul este administrat fiscal de către Administrația F. P. a M.
B., competența teritorială, potrivit dispozițiilor mai sus menționate, nu cade în sarcina Agenției Naționale de A. F. .
Mai mult, potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală care reglementează competența teritorială a organelor fiscale se prevede că: "Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B., stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de A. F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului".
Se invocă dispozițiile art. 41 alin. 2 din Codul de procedură civilă potrivit cărora: "Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."
Astfel, având în vedere prevederile legale mai sus citate, chiar dacă nu are personalitate juridică, Administrația F. P. a M. B. poate sta în proces ca și pârâtă, însă, se precizează că Administrația F. P. a M. B. este subordonată Direcției Generale a F.
P. a județului B. -N., instituție care are personalitate juridică.
În consecință, actele de executare nu pot genera obligații în sarcina recurentei, Administrația
P. pentru Contribuabili Mijlocii Constanta fiind singura instituție în măsură să formuleze apărări cu privire la propriile acte, A. N. de A. F. neavând calitate în aceste raporturi juridice.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține:
B. a emis, la data de_, decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate în România de persoanele fizice, având nr.6., prin care a fost stabilită in sarcina debitorului
C. C. V. obligația de plată în plus în cuantum de 7.103 lei, reprezentând impozit pe venitul din profesii libere desfășurate de către acesta pe parcursul anului 2010 - fila 65 dosar fond.
Având în vedere faptul că debitorul nu a achitat suma stabilită prin decizia menționată anterior, s-a procedat la emiterea și comunicarea titlului executoriu și somației nr. 6. /_ pentru suma de 7103 lei - file 58, 59 dosar fond.
În acest context, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de_, precizată ulterior sub aspectul sumei pentru care invoca intervenirea compensării la termenul din_ - fila 98 dosar, debitorul contestator C. -C. V. solicita în contradictoriu cu A.N.A.F.- D.G.F.P. B. -N. - Administrația F. P. a M. B., să se să constate, în principal, în considerarea art.116 din Codul de procedură fiscală, intervenirea "de drept" a compensării creanțelor reciproce, ori, în subsidiar, să dispună compensarea creanțelor, până la concurența sumei pe care o are de achitat, în sensul - în principal: compensarea creanțelor până la concurența sumei totale pe care o are de achitat la care se adaugă eventualele majorări ori penalități de întârziere, cu Titlu de "Diferența de impozit anual de regularizat" (7103 lei), iar, în subsidiar: compensarea creanțelor până la concurența sumei de 7.103 lei și a eventualelor majorări ori penalități de întârziere, cu Titlu de "Diferența de impozit anual de regularizat", supusă executării silite inițiate de intimată și, în consecință, să dispună asupra încetării executării însăși, în esență ca urmare a existenței unor creanțe, certe, lichide și exigibile pe care le deține în sarcina debitorului - Statul Român prin instituțiile sale: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, C. de A.
C. și T. B. -N., stabilite prin titlurile executorii: Sentința civilă nr. 249/F/2008 din data de_ a T. ui B. -N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă; Sentința civilă nr.247/F/2008 din data de_ a T. ui B. -N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă; Sentința civilă nr. 212/F/2008 din data de_ a T. ui B. -N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă; Sentința civilă nr.318/F/2009 din data de_ a T. ui B. -
N., în sumă de peste 264.843 lei.
Concomitent cu înregistrarea contestației la executare, contestatorul înregistra la Administrația F. P. a M. B. sub nr.3832/_ cererea de compensare, soluționată prin actul nr.200084/_ în sensul imposibilității compensării prin raportare la prevederile art.116 C.pr.fiscală, nefiind întrunită cerință administrării creanțelor de aceeași autoritate publică,
răspuns față de care s-a depus și completarea de acțiune de la fila 89 dosar fond, în sensul atragerii în judecată și a celor obligați prin titlurile executorii invocate: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, C. de A. C. și T. B. -N. .
Prin întâmpinarea depusă de A.N.A.F. la filele 72-75 dosar fond, se invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție nesoluționată într-adevăr prin sentința civilă nr.6206/_ și în care figurau ca și intimați doar Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, C. de A. C. și T. B. -N., fără a se face referire și la intimatele A.N.A.F. și Administrația F. P. a M. B., însă ca urmare a depunerii cererilor de îndreptare eroare materială și de completarea a hotărârii - S.C. nr.6206/2012 de către contestator, Judecătoria Bistrița prin S.C. nr.9731/_ a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de către contestatorul C.
- C. V. în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, A. N. de A. F.
, A. N. de A. F. - Administrația F. P. a M. B., Ministerul Justiției,
C. de A. C., T. B. - N.
, dispunând completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6206/2012 pronunțată în dosar nr._ în sensul în care s-a admis contestația la executare formulată și în contradictoriu cu intimatele A. N. de A. F. - Administrația F.
P. a M. B. și A. N. de A. F. ; completarea considerentelor Sentinței civile nr.6206/2012 în sensul completării acestora cu mențiunea depunerii întâmpinării de către intimata A. N. de A. F. ; respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata A. N. de A. F. ca fiind neîntemeiată, precum și solicitarea de a se constata că a intervenit "de drept" compensarea creanțelor reciproce, până la concurența sumei pe care o are contestatorul de achitat de 7.103 lei, de asemenea și cererea formulată în subsidiar, de compensare a creanțelor, cu titlu de "Diferența de impozit anual de regularizat";, concomitent cu respingerea restului cererilor ca fiind neîntemeiate.
T. constată că Sentința civilă nr.9731/_, a fost corect fundamentată prin prisma incidenței dispozițiilor art.281 ind.2 C.pr.civ., instanța de fond dispunând, tocmai datorită omisiunilor din sentința inițială, menționarea tuturor părțile atrase în proces prin înregistrarea contestației la executare, precum și soluția asupra excepției nesoluționate a lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata A. N. de A. F. .
Nu poate fi primită susținerea recurentului C. - C. V. în sensul că, deși figurează ca fiind admisă cererea de completare a dispozitivului, i-a fost respinsă de fapt, câtă vreme solicitarea de constatarea/dispunere a compensării nu a fost soluționată favorabil,
argumentul neputând fi altul decât acela că în cadrul instituției juridice reglementată de art.281 ind.2 C.pr.civ., instanța este chemată a complini hotărârea inițială prin soluționarea tuturor cererilor și excepțiilor, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii lor, iar aspectul că a procedat în conformitate cu prevederile de drept material sau procesual invocate sau incidente, este o chestiune ce ține de însuși fondul problematicii deduse judecății.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata A.
N. de A. F., respectivi excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P.
, invocată în recurs - fila 14,
pornind de la obiectul contestației la executare, anume pretinsa compensare a datoriei de 7103 lei cu debitele stabilite de titlurile executorii - Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești
stabilite în favoarea contestatorului, ținând seama de prevederile art.17 alin.3, 5 și art. 33 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și de aspectul că împrocesuarea ANAF nu a avut drept scop obligarea la o anume conduită, ci asigurarea opozabilității sentinței tuturor organelor fiscale ce vin în reprezentarea, în final, a statului, ca subiect al raportului juridic fiscal, instanța de control apreciază că judecătorul fondului a dat o soluționare legală a acestei excepții, va respinge atât recursul declarat de recurenta A. N. de A. F., cât și, pentru argumentele expuse mai sus, recursul declarat de recurentul C. C. V. împotriva Sentinței civile nr.9731/_, dispunând și respingerea ca neîntemeiată a excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P. .
Pe fondul
chestiunii de drept deduse judecății, cu sublinierea că, în nici un caz, în față instanței de fond nu s-a solicitat anularea formelor de executare, ci doar încetarea executării ca și consecință a operării compensării, doar în cuprinsul cererii de completare a dispozitivului, pag.2 - a se vedea suplimentul I al dosarului nr._, însușindu-se soluția de anulare a formelor de executare, tribunalul reține că, de principiu, pe calea contestației la executare se poate invoca compensarea creanțelor - mijloc de stingere a raportului juridic obligațional constatat prin titlul pus în executare, în acest sens fiind și art.399 alin.3, art.400 alin.2 C.pr.civ., respectiv art.172 alin.3 C.pr.fiscală, iar interpretarea dată prin Decizia nr. XV/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiției cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 Cod procedură civilă, în sensul că revine judecătoriei competența de soluționare în primă instanță a contestației formulate împotriva executării silite propriu-zise și a contestației care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor ce nu emană de la un organ de jurisdicție, vine să întărească competența judecătoriei în soluționarea cauzei de față, prin prisma tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate, și nu a instanței de contencios administrativ, cum s-a susținut în recursurile promovate de Ministerul Finanțelor Publice și Administrația F. P. B. .
Deci, conform art.172 alin.1 și 3 din OG nr.92/2003 - ";Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii….Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege";.
Însă, materia compensării este guvernată de prevederile art.116 din OG nr.92/2003: "(1) Prin compensare se sting creanțele statului …reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică… (6) Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător. (7) Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii";, respectiv pct.111.1- 111.5 din HG nr.1050/2004: Competent în efectuarea compensării este organul fiscal în a cărui rază teritorială debitorul își are domiciliul fiscal. Cererea de compensare trebuie să cuprindă elementele de identificare a solicitantului, precum și suma și natura creanțelor fiscale ce fac obiectul compensării. Cererea de compensare va fi însoțită de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotărârile judecătorești definitive și irevocabile sau de pe deciziile de soluționare a contestațiilor, rămase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum și copii de pe orice documente din care să rezulte că suma plătită nu reprezintă obligație fiscală.
Compensarea din oficiu prevăzută de art. 111 alin. (4) din Codul de procedură fiscală poate fi efectuată de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripție prevăzut de lege pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensării, începând cu momentul în care ambele obligații îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1145 din Codul civil, respectiv din momentul în care acestea sunt lichide și exigibile.
Rezultatul compensării la cerere sau din oficiu va fi consemnat într-o notă de compensare care va fi comunicată contribuabilului";.
În lumina acestor prevederi legislative este evident că procedura de urmat, cum de altfel s-a și întâmplat prin înregistrarea cererii de compensare la Administrația F. P. B., fără a se continua demersurile însă, era cea a contestării răspunsului comunicat la data de_, pe calea reglementată de art.205 alin.2 și urm. C.pr.fiscală, fiind în discuție un act administrativ fiscal în sensul at.41 din același cod, revenind finalmente, în ipoteza menținerii refuzului de compensare, indiferent de motivele invocate, instanței de contencios administrativ să deceleze legalitatea neoperării compensării la cerere, căci pentru cea din oficiu art. 111 alin. (4) din Codul de
procedură fiscală prevede că poate fi efectuată de organul fiscal în tot cursul termenului de prescripție prevăzut de lege pentru fiecare dintre obligațiile supuse compensării.
Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de recurenții C. de A. C., Ministerul Justiției, A. N. de A. F., M. ui F. P. și Administrația F.
P. B. împotriva Sentinței civile nr.6206/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o va modifica în sensul că respinge ca nefondată contestația la executare, ulterior completată, formulată de contestatorul C. C. V. în contradictoriu cu intimații C. de
A. C., Ministerul Justiției, A. N. de A. F., M. ui F. P., Administrația
F. P. B. și T. B. -N., menținându-se restul dispozițiilor Sentinței civile nr.9731/_ .
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentul C. C. V. împotriva Sentinței civile nr.6206/_ și Sentinței civile nr.9731/_, ambele pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de recurenta A. N. de A. F. împotriva Sentinței civile nr.9731/_ .
Admite recursurile declarate de recurenții C. de A. C., Ministerul Justiției, A. N. de A. F., M. ui F. P. și Administrația F. P. B. împotriva Sentinței civile nr.6206/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și, în consecință:
respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui F. P.
;
modifică Sentința civilă nr.6206/_ în sensul că respinge ca nefondată contestația la
executare, ulterior completată, formulată de contestatorul C. C. V. în contradictoriu cu intimații C. de A. C., Ministerul Justiției, A. N. de A. F., M. ui F. P.
, Administrația F. P. B. și T. B. -N. ;
menține dispozițiile Sentinței civile nr.9731/_ . Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
D. E. L. | L. | T. B. | A. P. M. |
GREFIER,
M. DP
Red/dact:
DEL/HVA/_ /4 ex/Jud. fond: C. O.D.
