Decizia civilă nr. 1166/2013. Contencios. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1166/R
Ședința publică din 21 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE N. B.
J. ecător V. F.
J. ecător V. P.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurentul
M. S. M. PRIN P., cu sediul în S. M., str. B. V. nr. 14, județul M. împotriva sentinței civile nr. 1315 din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în contradictoriu cu intimata S. M. SS
M. PRIN A. P. SS, cu sediul în S. M. str. P. V. nr. 49, județul M., intimatul C. LOCAL S. M., cu sediul în S. M., str. B. V. nr. 14, județul M. și chemata în garanție SC ARDEALUL OAȘ SRL prin Moiș D., cu sediul în Huta Certeze nr. 321B, județul Satu Mare și SC TEHNIC-ASIST SRL, cu sediul în Caramaraști Deal km 4, județul Botoșani, având ca obiect pretentii
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 01 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 08 noiembrie 2013 și la data de 15 noiembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1315 din_ a Judecătoriei Baia Mare s-a luat act de renunțarea la judecată în ceea ce privește cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul C. Local S. M., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC M. SRL S. M. în contradictoriu cu pârâtul M. S. M., prin primar.
De asemenea, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de
70.250 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu acordarea de dobânzi legale până la achitarea integrală a sumei iar în temeiul art. 274 Cod pr. civilă,
pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7530 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3375 din_ de BNP Botea s-a înstrăinat în favoarea societății reclamante, imobilul situat în localitatea S. M., str. Crișan nr. 52, județul M., reprezentând teren în suprafață de 2.648 mp, pe care se află amplasată o construcție (magazie, cu suprafața construită la sol de 38 mp), cu număr cadastral 9096.
Opozabilitatea față de terți a dreptului de proprietate s-a realizat prin întabularea acestuia în cartea funciară, aspect dovedit prin atașarea la dosarul cauzei a extrasului de carte funciară pentru informare nr. 10253 din_ .
Instanța reține că obiectul contractului de lucrări nr. 11258 din_ încheiat între Primăria municipiului S. M., în calitate de achizitor, SC Ardealul Oaș SRL și SC Tehnic Asist SRL, în calitate de executanți, este reprezentat (conform art. 4.1.) de executarea, finalizarea, întreținerea și modernizarea stării Crișan, prin efectuarea unor lucrări de construcții, de fundație și de îmbracare a autostrăzilor și a drumurilor, conform clauzelor contractuale convenite.
Instanța constată că susținerile reclamantei au primit confirmare prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Zahu Traian (fila 112) conform cărora, "odată cu execuția carosabilului str. Crișan în anul 2008, vechea împrejmuire a fost demolată complet, pe o lungime de 96,80 m
", stabilindu-se valoarea acesteia la nivelul sumei de 4019 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Sălăjan I. Leontin (fila 146), s-a apreciat că prin reabilitarea străzii Crișan, s-au ocupat din terenul, aflat în proprietatea reclamantei, suprafața de 177 mp (reprezentând platforma drumului) individualizată prin reperii 7-8-9-10-7 și suprafața de 244 mp (reprezentând terasamentul drumului) din numărul cadastral 9096, înscrisă în cartea funciară 51768 a localității S. M., identificată grafic prin reperii 8-9-11-12-8.
Este de menționat că reclamanta a estimat valoarea terenului în suprafață de 421 mp, de care a fost deposedată la nivelul sumei de 66.231 lei, calculul acesteia fiind determinat de criteriul valoric de 36 euro/ mp, inserat în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3375 din 25 iunie 2008.
În conformitate cu prevederile art. 480 cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 481 cod civil, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Pornind de la conținutul ultimelor dispozițiile legale enunțate, instanța apreciază că o corectă aplicare a acestora impune despăgubirea reclamantei
pentru prejudiciul produs prin privarea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 421 mp și prin distrugerea împrejmuirii existente.
Instanța consideră că o justă și echitabilă reparare a prejudiciilor suferite de reclamantă (în lumina prevederilor art. 998 cod civil) implică raportarea valorii terenului de 421 mp, la prețul efectiv plătit de reclamantă cu prilejul achiziționării acestuia, stabilit prin contractul de vânzare cumpărare mai sus amintit.
Respectând principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil și dând eficiență prevederilor art. 246 cod procedură civilă, instanța va lua act de manifestarea de voință exprimată de reclamantă prin notele de ședință (fila
158) în sensul renunțării la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul C. Local S. M. .
Având în vedere considerentele de fapt și de drept în precedent expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 70.250 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu acordarea dobânzii legale până la achitarea integrală a sumei.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă, întrucât pârâtului îi revine culpa procesuală în declanșarea acțiunii civile, instanța va proceda la obligarea acestuia de a plăti reclamantei suma de 7530 lei (din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului, 3254 lei reprezintă taxă de timbru și 2276 lei reprezintă onorariile cuvenite experților) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. S. M. prin primar solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a constatat că susținerile reclamantei au primit confirmare prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Zahu Traian.
Conform referatului întocmit de către managerul de proiect și responsabilul cu achiziția în mod clar se arată că în baza contractului încheiat între Primăria S. M. în calitate de beneficiar și SC Ardealul Oaș SRL în asociere cu SC Tehnic Asiste SRL în calitate de executanți la punctul 10.8 al. 2 se prevede că executantul va despăgubi achizitorul împotriva tuturor reclamațiilor, acțiunilor în justiție, daunelor interese, costurilor, taxelor și cheltuielilor, indiferent de natura lor rezultând din sau în legătură cu obligația prevăzută la aliniatul 1 pentru care responsabilitatea revine executantului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/1995 a calității în construcții, la cap. Obligații și răspunderi ale executanților se specifică că executantul are obligația readucerii terenurilor ocupate temporar la starea lor inițială la terminarea lucrărilor. Mai mult de atât, tot în baza aceleiași legi dirigintele de șantier angajat pentru supravegherea lucrărilor are obligația de-a supraveghea modul în care se execută lucrările și are obligația de a anunța beneficiarul în
scris asupra neîndeplinirii culpabile a cerințelor proiectului și a caietului de sarcini.
Între Primăria municipiului S. M. și P.F. Griguță Gheorghe a intervenit contractul de prestări servicii privind supravegherea lucrărilor pe strada Crișan.
O altă critică adusă instanței de fond este referitoare la disjungerea dosarului privind chemarea în garanție a persoanelor care ar putea fi răspunzătoare de presupusele pagube pretinse, respectiv constructorii, conform contractului de prestări servicii.
În ceea ce privește ocuparea suprafeței de teren invocate, limita de proprietate nu a fost mutată, suprafața de teren deținută de reclamantă nu a fost diminuată. În urma lucrărilor efectuate s-a ridicat doar cota terenului, suprafața de teren asupra căreia reclamanta a solicitat suma de 66.231 lei rămânând în folosința acestuia și în prezent.
La o simplă analiză a expertizei tehnice judiciare întocmită de expertul Zahu Traian se observă că "traseul (poziția) actualei împrejmuiri este pe traseul fostei împrejmuiri";.
Cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic Sălăjan I. Leontin instanța a reținut doar că suprafața de teren de 177 mp. a fost ocupată de platforma drumului nu și faptul că acești 177 mp. se află tot în posesia, folosința și dispoziția reclamantului, acesta deținând toate elementele dreptului de proprietate.
În drept s-au invocat prevederile art. 304, 312 Cod pr. civilă.
Prin întâmpinarea depusă la fila 5 intimata SC M. SRL a solicitat respingerea recursului. S-a constatat că, date fiind concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, criticile recurentului sunt total nefondate.
Recursul este fondat.
În cauză au fost efectuate două expertize tehnice, una în specialitatea construcții, iar cea de-a doua în specialitatea topografie.
În opinia instanței de recurs concluziile celor două rapoarte necesită lămuriri suplimentare.
Astfel se constată că, în raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, d-nul expert Zahu Traian arată că traseul actualei împrejmuiri se află pe traseul fostei împrejmuiri (f.113).
Domnul expert Sălăjan I. Leontin, în cuprinsul raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie arată că, prin reabilitarea străzii Crișan a fost ocupat din terenul proprietatea reclamantului suprafața de 177 mp., prin construirea platformei drumului și suprafața de 244 mp. de terasamentul drumului.
În situația în care împrejmuirea despre care vorbește expertul în construcții are menirea de a grănițui cele două proprietăți, este esențial de lămurit regimul juridic al terenului despre care afirmă expertul în topografie că
ar fi fost ocupat de către M. S. M. . Se impune a se verifica situația pe care a avut-o terenul (despre care spune expertul că a fost ocupat) în perioada anterioară efectuării lucrărilor de reabilitare din 2008 și a se stabili dacă terenul a fost ocupat urmare a acestor lucrări, aflându-se până atunci în folosința reclamantului sau era utilizat ca și cale de acces ori ne aflăm în prezența unei alte ipoteze.
Pe de altă parte, reclamantul, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 998 Cod civil, prima instanță era datoare să soluționeze cauza prin analiza elementelor răspunderii civile delictuale și să verifice dacă fapta pârâtului întrunește caracteristicile faptei licite.
Întrucât în cauză sunt necesare noi lămuriri, fiind necesară suplimentarea probatoriului, tribunalul, în temeiul art. 304 indice 1, 312 alin. 3 Cod pr. civilă, va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite
recursul declarat de către pârâtul M. S. M. împotriva sentinței civile nr. 1325/23 mai 2013 a Judecătoriei S. M. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 noiembrie 2013.
Președinte, N. B. | J. ecător, V. F. | J. ecător, V. P. |
G. ier, T. H. |
în concediu de odihnă, semnează grefier șef secție
Red. V.P./_
Tred. P.I/_ - 2 ex
J. ecător la fond: P. M. R.