Decizia civilă nr. 1195/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 1195/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător R. M. Judecător L. -A. C. Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. -N., D.
P. L. împotriva Sentinței civile nr. 18756/2012 a Judecătoriei C. N. în contradictoriu cu intimata C. L. L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat. Se constată că s-a depus prin registratura tribunalului întâmpinare care nu necesită a fi comunicată.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și, reține cauza în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 18756/2012 a Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta C. L. L., cu domiciliul în loc. C. -N., str. M. l Velciu, nr. 24, jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP L., cu sediul în mun. C. -N., str. M.
, nr. 1-3, jud. C. și în consecință:
A fost înlocuită amenda contravențională în cuantum de 200 lei, aplicată petentei prin procesul verbal contravențional nr. 89729 încheiat la data de_ de către organul constatator M. C. -N. - DP L., cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul verbal nr. 89729 încheiat la data de_, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. c și art. 2 lit. a din H.CL. nr. 149/2009, reținându-se în sarcina acesteia că la data de_, ora 15:20, a ocupat abuziv cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, locurile de parcare amenajate pe domeniul public din C. -N., str. Clinicilor, nr. 1-3 (f. 8).
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În legătură cu absența unui martor la momentul încheierii procesului verbal, instanța arată că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/_ .
În raport de cele expuse, instanța arată că, absența unui martor de la fața locului este de natură a atrage nulitatea relativă în condițiile dovedirii unei vătămări, fapt ce, în speță, nu a fost probat de către petentă, care nu a motivat prin ce anume a fost prejudiciată ca urmare a absenței unui martor de la încheierea procesului verbal. Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța arată că, petenta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. Mai mult, petenta nu a negat cele expuse de către agentul constatator, dar a invocat faptul că s-a aflat într-o eroare de fapt, caz de exonerare a răspunderii contravenționale care nu poate fi reținut de către instanță, raportat la faptul că, prin depunerea unor minime diligențe, petenta putea observa atât marcajul stradal, deoarece stratul de zăpadă nu era atât de abundent încât să nu-i permită observarea acestuia, iar în zonă existau și indicatoare în acest sens. Prin urmare, eventuala eroare de fapt nu are un caracter esențial, drept dovadă fiind și faptul că imediat după aceea, petenta a putut identifica numărul de locuri rezervate pentru standul de taxi (f. 10).
În raport de cele expuse, având în vedere că petenta nu a făcut dovada contrară stării de fapt consemnate în procesul verbal, iar în speță nu poate fi reținută eroarea de fapt, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic.
Instanța a avut în vedere însă, dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și faptul că, potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Față de aceste criterii instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prin procesul verbal, în conținutul ei concret are un grad de pericol social scăzut, în cauză justificându-se incidența prevederilor art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de aceste dispoziții legale și raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune în cauză. Astfel, raportat la faptul că petenta a achitat contravaloarea timpului de parcare, a recunoscut fapta și a avut o atitudine sinceră, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru îndreptarea petentei și pentru atenționarea acesteia asupra conduitei sale viitoare.
Pe baza criteriilor menționate anterior instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului prevăzută de art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 2/2001 este suficientă pentru a atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și pentru a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte de același gen.
În temeiul art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța a atras atenția petentei că în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de același gen i se va aplica o sancțiune mai aspră, recomandându-i ca pentru viitor să aibă un comportament ireproșabil în societate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 7 și art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a admis plângerea formulată de petentă și a înlocuit amenda de 200 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul M.
C. -N., DP L. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului declarat s-a arătat în esență că amenda contravențională aplicată intimatului a fost stabilită la nivelul minim stabilit de lege pentru contravenția reținută în sarcina sa și că la individualizarea acesteia a fost respectat principiul proporționalității iar sancțiunea avertismentului aplicată de către instanța de fond nu este suficientă pentru a forma convingerea că intimata se va conforma conduitei legale pe viitor.
Analizând recursul promovat în cauză pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.21 al.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Or, în acord cu prima instanță, față de criteriile de mai sus prev. de art.21 al.3 din OG nr.2/2001, raportat la starea de fapt din procesul verbal, gravitatea redusă a faptei contravenționale reținute, posibilele consecințele ale nerespectării dispozițiilor legale, tribunalul apreciază că în cauză nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat astfel că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului .
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul constată că sentința civilă este legală și temeinică astfel că va respinge recursul formulat și va menține sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. - DP L., cu sediul în mun. C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C., împotriva Sentinței civile nr. 18756/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Președinte, A. R. | Judecător, R. M. | Judecător, L. -A. C. |
Grefier, I. -M. P. |
Red.R.M./C.B.
2 ex./
Jud. fond .: Ș. -B. T. AN
