Decizia civilă nr. 985/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 985/R
Ședința publică din 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - petent I.
J. DE J. M., împotriva sentinței civile nr. 2461/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimata B. G. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ÎNLOCUIREA SANCȚIUNII AMENZII CU SANCȚIUNEA PRESTĂRII UNEI ACTIVITĂȚI ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 2461 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. ,a fost respinsă cererea reclamantului I. J. de J.
M., cu sediul în B. M., str. U. nr. 34 împotriva pârâtei B. G. A.
, cu ultimul domiciliu cunoscut în O. Ș., str. P. nr. 29.
În considerentele sentinței se reține că prin procesele verbale seriile JO nr. 0161274, JO 0219757, JO 0219932 și JO 0219718, pârâta a fost sancționată cu câte 500 RON amendă contravențională.
Primăria O. Ș., prin organele sale de executare, a încercat urmărirea silită a pârâtei pentru încasarea creanței rezultată din titlurile executorii.
Deși a reieșit că pârâta nu are venituri sau alte bunuri care să poată fi executate silit pentru a se acoperi creanța rezultată din procesele-verbale menționate, Primăria O. Ș. a comunicat că nu are locații în care să se poată presta activități în folosul comunității.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul I. J. DE J. M.
, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunități.
În cuprinsul motivelor de recurs se arată că potrivit dispozițiilor art. 9 al. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată, pe a cărui rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunități, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Se susține că în Decizia nr. 7/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-au stabilit următoarele:
Condițiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii sunt înscrise la art. 9 al. 3 și art. 39 ind. 1 al. 1 din OG nr. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 cu modificările și completările ulterioare și vizează numai depășirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii și starea de insolvabilitate a contravenientului, iar îndeplinirea lor se verifică în urma sesizării instanței de către organul din care face parte agentul constatator sau de către contravenient.
În acest sens se arată că respingerea cererii recurentului-petent motivat de faptul că un funcționar din cadrul Primăriei O. Ș. a comunicat faptul că nu are locații în care să poată asigura prestarea activități în folosul comunități în condițiile în care această primărie a transmis petentului procesele verbale pentru înlocuirea sancțiuni amnezii cu sancțiunea de prestare a muncii în folosul comunității această împrejurare ar duce ar duce la lipsirea de eficiență juridică a reglementării conținute de art. 9 al. 3-5 și de art. 39 ind. 1 din OG ne. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 cu modificările și completările ulterioare, iar numeroase norme juridice în temeiul cărora a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale rămân fără finalitate, deoarece sancțiunea nu poate fi executată pe nici o cale.
Astfel spus, deși se face vinovat de săvârșirea unei contravenții, pentru care a fost sancționat, contravenientul insolvabil nu suportă în mod real nici o consecință a faptei sale.
Examinând cererea de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității,
ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
În situația de față, intimata B. G. A. a fost sancționată contravențional prin 4 procese-verbale de contravenție, valoarea însumată a amenzilor aplicate fiind de 2000 lei.
Din cuprinsul certificatului de atestare fiscală aflat la fila 4 din dosarul instanței de fond reiese că pârâta nu deține bunuri impozabile, situație în care vor fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora nu există posibilitatea
executării silite a acesteia, motiv pentru care se va proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității potrivit dispozițiilor legale sus menționate.
Pentru considerentele sus menționate în baza art.3041coroborat cu
art.304 pct.9 Cod procedură civilă recursul va fi admis iar hotărârea va fi modificată, cu consecința înlocuirii amenzilor contravenționale în sumă de 2000 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 10 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de petentul I. J. DE J. M. ,cu sediul în B. M., str. U. ,nr. 34,jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2461/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. ,pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Admite cererea de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității formulată de petentul I. J. DE J. M., împotriva intimatei B.
A., domiciliată în B. S., str. S., nr.62, jud. M., și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzilor aplicate intimatei B. G. A. prin procesele verbale de contravenție seria JO nr. 0161274/_, seria JO nr. 0219757/_, seria JO nr. 0219932/_, seria JO nr. 0219718/_ în valoare de 2000 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 10 ore.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. P.
M.
H.
C.
G.
G. ier,
H.
Red. M.P./Tred. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.