Decizia civilă nr. 1231/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 1231/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Judecător I. -M. L.

Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.

Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul P. I. împotriva Sentinței civile nr. 23199/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privind și pe intimat I. DE P. J. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este formulat in termenul legal, a fost motivat și comunicat cu intimatul și reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr. 23199/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.

s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul P. I. în contradictoriu cu intimatul I. de P. J. C. și s-a menținut procesul verbal de contravenție seria CP nr.1815967/_ întocmit de intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre

, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 52 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 101 OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, deoarece în data de_, ora 12.15, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ proprietatea sa, aflându-se la intersecția Piața Unirii cu Bd. 21 Decembrie a virat stânga înspre str. Memorandumului, fără a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric pentru viraj stânga care i se adresa, continuând deplasarea. De asemenea, s-a reținut că inspecția tehnică periodică a autovehiculului a expirat.

Prima instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal, deși avea această posibilitate iar în privința sancțiunii aplicate s-a apreciat că aceasta a fost stabilită în cuantumul prevăzut de legiuitor, fiind proporțională cu fapta săvârșită și gradul de pericol social a acesteia.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs petentul

, arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii sale contravenționale.

În motivarea recursului

s-a arătat că în locul în care s-a reținut săvârșirea contravenției există un semafor care funcționează intermitent pe culoarea galbenă ceea ce duce șoferii in eroare.

Mai arată recurentul că are familie și 3 copii minori și că aplicarea amenzii și suspendarea permisului de conducere îi produce grave prejudicii.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Analizând recursul declarat, în baza art.299 și urm. C.pr.civ., tribunalul reține că acesta este nefondat.

Astfel, s-a reținut in sarcina petentului săvârșirea contravenției de trecere cu nerespectare a culorii roșii a semaforului, în data de_ ora 12,15, petentul, fiind la conducerea autoturismului_, a pătruns in intersecția din P-ța Unirii, colț cu B-dul 21 Decembrie 1989 fără să respecte culoarea roșie a semaforului.

În plus inspecția tehnică periodică era expirată.

La fond, s-a reținut că petentul nu a propus în sprijinul poziției sale nicio probă in raport cu starea de fapt reținută.

A arătat prima instanță că acuzațiile in materie contravențională sunt similare acuzațiilor in materie penală, din acest punct de vedere petentul fiind prezumat nevinovat până în momentul dovedirii vinovăției sale.

A mai reținut prima instanța că in cauză s-a dovedit vinovăția petentului cu ajutorul prezumțiilor de legalitate a procesului verbal, atâta timp cât agentul constatator a constatat cu propriile simțuri săvârșirea faptei contravenționale.

Această prezumție de legalitate nu a fost răsturnată de către petent, acesta nedovedind cu nici un mijloc de probă că starea de fapt a fost reținută in mod greșit de agentul constatator.

Dată fiind gravitatea faptei contravenționale reținute, nu se justifică nici înlocuirea pedepsei aplicate cu averismentul.

Prin urmare, atâta timp cât nici in fond și nici in recurs nu s-a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul P. I. împotriva Sentinței civile nr. 23199/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei

C. -N., pe care o menține în totul. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 Noiembrie 2013.

Președinte,

M. T.

Judecător,

I. -M. L.

Judecător,

A. -C. Ț.

Grefier, Ani-L. C.

Red.MT/tehn.MG.2 ex./_ /Jud. fond N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1231/2013. Anulare proces verbal de contravenție