Decizia civilă nr. 1360/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 1360/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -M. B.
J. ecător L. -A. C.
J. ecător R. M.
G. I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta SC M. M. SRL împotriva Sentinței civile nr.22476/2012 a Judecătoriei C. -N. în contradictoriu cu intimata D. C., SECȚIA D. N. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie si retine recursul în pronunțare pe actele de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 22476/_ a Judecătoriei C. -N. a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta SC M. M. SRL, cu sediul în loc. B., str. I., nr.19, ap.12, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și D. N. din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri C., cu sediul în C. -N., str. D., nr.128, jud. C., privind anularea procesului verbal de contravenție nr.2950022/_, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus la data de_ sub nr. de mai sus, petenta SC M. M. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata D. C. -N. - Secția D. N. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție nr.2950022 încheiat la data de_ .
În motivare petenta a arătat că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina ei și anume că la data de_ autocamionul MM-4556/_ proprietatea sa ar fi circulat cu greutatea maximă depășită pe axa 2 cu 0,6 t și pe anexele 3,4,5 cu 2,9 t. Prin urmare amenda este ilegală și abuzivă.
Prin întâmpinare, Direcția Regională D. și Poduri C. a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Vișeu de Sus, având în vedere că pe DN 1 C km 16+700, loc. Apahida a fost constatată contravenția.
Pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă nr.2537/_ s-a admis excepția invocată de intimată și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. -N. .
Prin Sentința civilă nr.16729/2011, Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea formulată de petenta SC M. M. SRL împotriva procesului verbal de contravenție nr.2950022 încheiat la data de_, ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr.278/R/2012, Tribunalul Cluj a admis recursul declarat de recurenta SC M. M. SRL împotriva Sentinței civile nr.16729/2011 a Judecătoriei C. -N. și a trimis cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal contestat ca temeinic și legal.
În motivare s-a arătat că, în data de_, în urma controlului efectuat de către agentul constatator Botezan Hilarion din cadrul D. C. - SDN C. pe DN 1C km 16+700 Apahida, s-a constatat că autovehiculul de tip A2S3 cu nr. de înmatriculare MM-4556/_ utilizat de M. măgura SRL a circulat pe traseul
B. Sebeș, fiind încărcat cu mărfuri divizibile cu masa totală de 44,40 tone față de 40,00 tone admisă, cu masa pe axa 2 de 12,10 tone față de 11,50 tone admis, precum și pe axele 3,4,5 de 24,90 tone față de 22,00 tone admisă.
Arată că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.61 alin.1 lit.p din OG nr.43/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Arată că se opune înlocuirii amenzii cu sancțiunea avertisment având în vedere faptul că petenta a fost sancționată cu minimul amenzii contravenționale. Prin circulația pe drumurile naționale cu depășire de gabarit se afectează starea drumului, aducându-se prejudicii grave stării carosabilului.
Asupra cauzei de față instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr.2950022 întocmit la data de_ de agentul constatator Botezan Hilarion din cadrul D. C. - SDN C., petenta a fost sancționată cu amendă de 30.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.61 alin.(1) lit.p) din OG nr.43/1997.
S-a reținut că, pe DN 1C km 16+700 Apahida, autovehiculul de tip A2S3 cu nr. de înmatriculare MM-4556/_ utilizat de M. M. SRL a circulat pe traseul B. Sebeș, fiind încărcat cu mărfuri divizibile cu masa totală de 44,40 tone față de 40,00 tone admisă, cu masa pe axa 2 de 12,10 tone față de 11,50 tone admis, precum și pe axele 3,4,5 de 24,90 tone față de 22,00 tone admisă. S-a dispus totodată și imobilizarea autovehiculului.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa reprezentantului petentei, în considerarea faptului că de față au fost numai agenții constatatori.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție menționat, în raport de aspectele formale, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor impuse de art.17 din OG nr.2/2001 fiind corect
completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, denumirea persoanei sancționate, datele de identificare ale acesteia (CUI), a faptei săvârșite și data comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
De asemenea agentul constatator a respectat și dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001 precizând în cuprinsul procesului verbal motivul pentru care acesta a fost încheiat în lipsa unui martor asistent.
Din punct de vedere al temeiniciei instanța a reținut în drept că, potrivit art.41 din OG nr.43/1997 este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în anexele nr.2 și 3, iar potrivit art.61 alin.1 lit.p din același act normativ, constituie contravenție efectuarea de transporturi cu mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise prevăzute în anexele 2 și 3, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei.
Conform tichetului de cântărire măsurare nr.550, instanța de fond a reținut că stabilirea greutății autovehiculului s-a realizat prin studierea documentelor pe care conducătorul autovehiculului le avea la bord, respectiv avizul de însoțire a mărfii nr.4182874 /_ în care era înscrisă cantitatea de 39,86 mp lemn rotund rășinos, greutatea rezultată fiind de 44,40 tone față de 40,00 tone admisă, cu masa pe axa 2 de 12,10 tone față de 11,50 tone admis, precum și pe axele 3,4,5 de 24,90 tone față de 22,00 tone admisă. Or, potrivit anexei 2 din OG nr.43/1997, greutatea admisă pentru autovehiculul controlat de tip a2S3 era de 11,50 pe axa 2, 22,00 pe axele 3,4,5.
Astfel, probele administrate în cauză nu au putut să ducă la înlăturarea prezumției de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură procesul verbal contestat și prin urmare instanța de fond a constatat că situația de fapt este cea reținută de agentul constatator în procesul verbal de contravenție nr. 2050022/_ .
Instanța nu a putut proceda la reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale de 30.000 lei solicitată de petentă, deoarece intimatul a ținut cont de limitele prevăzute de actul normativ, gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei.
În considerarea celor enunțate, în temeiul art.34 din Og nr.2/2001 instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs, în termen legal, petenta
S.C. M. M. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului declarat s-a arătat în esență că sentința civilă recurată este netemeinică, instanța de fond neintrând în cercetarea fondului S-a mai arătat că petenta a fost sancționată pe nedrept întrucât nu a comis fapta reținută în sarcina sa, cântărirea autocamionului nefiind făcută în conformitate cu normele în vigoare și cu un aparat verificat metrologic, respectiv amplasat într-un loc special amenajat.
Intimata CNADNR SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Prin sentința civilă recurată instanța de fond în mod corect a respins plângerea contravențională formulată și, pe cale de consecință, a respins ca nefondată plângerea contravențională.
Recurenta a contestat comiterea faptei contravenționale însă nu a adus în sprijinul afirmațiilor sale nici un mijloc de probă prin care să combată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat.
În plus în susținerea aceluiași proces-verbal s-a depus de către intimată și tichetul de cântărire măsurare nr.550 din care rezultă greutatea ansamblului rutier
- de 44.000 kg - față de cea maxim admisă de 40.000 kg.
Față de cele de mai sus, constatând că recursul este nefondat, în temeiul art.312 C.pr.civ. tribunalul va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. M. -M. S.R.L, cu sediul în
B., str. I., nr. 19, ap. 12, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 22476/_ pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, A. -M. B. | J. ecător, L. -A. C. | J. ecător, R. M. |
G. , I. -M. P. |
Red. 2 ex./R.M./C.B.
J. .fond: E. ia Pădurariu