Decizia civilă nr. 1243/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 1243/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE M. T.
Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent A. C. D. I. împotriva sentinței civile nr.21163/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, cauza privind și pe intimatul M.
C. N., DP L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este formulat in termenul legal, nu a fost motivat, sens în care reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr.21163/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul avocat colaborator D. I. cu sediul în
C. -N., str.P. Ș., nr.7, jud.C., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., DP L. cu sediul în C. -N., str.M. nr.3-7, jud.C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.186255/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție nr.186255/_ încheiat de agent constatator din cadrul
ui C. -N., DP L., a fost sancționat Cabinet de Avocat I. D.D. cu amendă în valoare de 300 lei, întrucât la data de_, ora 17:05, pe domeniul public aparținând mun. C. -N.
, str.P. Ș. nr.4-6 amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul (utilizatorul) autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a încălcat prevederile art. 10 lit.a din HCL nr.26/2010, respectiv staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Procesul-verbal nu a fost semnat de persoana sancționată, și nici de martori, la rubrica obiecții ale contravenientului arătându-se că "nu este de față la întocmirea procesului-verbal";, iar la rubrica "martor"; arătându-se de către agentul constatator că nu s-a putut identifica un martor asistent.
În temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta prin reprezentant a solicitat constatarea nulității procesului - verbal din două perspective: pe de o parte contravenția care s-a reținut în sarcina sa nu poate fi săvârșită decât de către conducătorul auto, persoană fizică, agentul constatator având obligația de a-l identifica, iar actul normativ prin care a fost sancționat nu prevede sancționarea persoanelor juridice. Pe de altă parte, nu i s-a respectat dreptul la apărare, nemenționându-se locul încheierii procesului-verbal, datele de identificare ale reprezentantului în situația în care contravenientul este persoană juridică, obiecțiunile contravenientului, lipsa prezenței unui martor-asistent.
Analizând aceste susțineri, instanța reține că prin procesul-verbal a fost sancționată o persoană juridică, respectiv Cabinetul Avocat I. D. D. în baza prevederilor art. 10 lit.a din HCL nr.26/2010, respectiv pentru fapta de a staționa cu un autovehicul pe loc de parcare amenajat fără a avea tichet sau abonament de parcare valabil.
Potrivit art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010 privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor cu plata orară aprobate de Comisia Municipală de S. atizare a Circulației din mun. C. -
parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3 constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 200 lei și 400 lei în situația staționării fără tichet sau abonament de parcare valabil. Iar potrivit art. 3 din același act normativ parcarea autovehiculului în locurile de parcare aprobate și semnalizate este regulamentară dacă conducătorul auto respectă prevederea art. 179 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice,modificată și îndeplinește cumulativ următoarele obligații: a) achită contravaloarea timpului de parcare (…); b) ocupă un loc regulamentar; c) poziționează autovehiculul potrivit indicațiilor conținute de indicatorul P cu plată, în limitele marcajului rutier care delimitează zona de parcare ; d) la parcare, afișează pe bord, în interiorul autovehiculului, vizibil din exterior, tichetul valid potrivit instrucțiunilor înscrise pe el sau abonamentul de parcare; e) nu depășește timpul de parcare la care are dreptul potrivit termenului de validitate al tichetului ori abonamentului sau indicației parcometrului.
Totodată, potrivit art. 11 alin.1 din HCL nr.26/2010 "persoana fizică sau juridică sancționată contravențional poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la înmânarea sau de la data comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii contravenționale stabilite la art. 10";.
Cu toate că din cuprinsul HCL nr.26/2010 nu se poate reține un articol care să menționeze explicit că persoana juridică răspunde din punct de vedere contravențional, cu toate acestea din ansamblul normelor, respectiv art.5 care se referă la tarifele de parcare inclusiv pentru persoane juridice coroborate cu art. 11 și art. 12 care se referă la faptul că dispozițiile hotărârii consiliului local se completează cu cele ale OG nr.2/2001, conduc la concluzia că persoana juridică este subiect al contravențiilor prevăzute de art. 10 din HCL nr.26/2010.
Este corectă susținerea petentei că numai o persoană fizică poate fi conducător auto, dar atâta vreme cât persoana juridică, ficțiune juridică, se manifestă prin acțiuni ale persoanelor fizice care o reprezintă (în general), și întrucât actul normativ incriminează faptele persoanei juridice, aceasta va răspunde în baza legii.
Inclusiv OUG nr.195/2002 la care petenta a făcut referire pentru definirea conducătorului auto, incriminează fapte ale persoanei juridice cu toate că actul normativ respectiv se referă la circulația pe drumurile publice ( în acest sens, art. 105 din OUG nr.195/2002).
În ceea ce privește neparcurgerea procedurii de identificare a conducătorului auto de către agentul constatator, instanța reține că spre deosebire de HCL nr.149/2009 privind unele măsuri referitoare la oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului C. -N., HCL nr.26/2010 privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor cu plata orară aprobate de Comisia Municipală de S. atizare a Circulației din mun. C. -N.
, nu instituie o procedură de identificare a persoanei fizice care a utilizat autovehiculul.
De remarcat că petenta nu a negat faptul că i s-a adus la cunoștință nota de constatare care se încheie prealabil întocmirii procesului-verbal și în care agentul constatator precizează fapta contravențională săvârșită de conducătorul autovehiculului, aceasta având posibilitatea de a aduce la cunoștința agentului constatator obiecțiunile sale (f.10).
Ca atare, instanța apreciază că au fost respectate prevederile HCL nr.26/2010 în ceea ce privește persoana sancționată, aceasta fiind identificată în urma verificărilor privind proprietarul autovehiculului, persoana juridică fiind subiect al contravenției prevăzute de art. 10 din HCL nr.26/2010.
În ceea ce privește lipsa unor mențiuni din cuprinsul procesului-verbal care au condus în opinia petentei prin reprezentant la încălcarea dreptului său la apărare, instanța le va înlătura ca neîntemeiate.
Agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului-verbal că acesta s-a încheiat în lipsa persoanei sancționate la sediul poliției locale, motivându-se că nu s-a putut identifica un martor- asistent. Totodată, s-a indicat denumirea persoanei juridice, sediul acesteia și codul de identificare fiscală, date suficiente pentru identificarea persoanei sancționate.
Procesul-verbal de contravenție s-a încheiat după mai multe luni de la săvârșirea faptei, cu respectarea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 13 din OG nr.2/2001, în lipsa persoanei sancționate, după identificarea sa în calitate de proprietar al autovehiculului, arătându-se
conform prevederilor art. 19 alin.3 din OG nr.2/2001 motivele pentru care procesul-verbal s-a încheiat în lipsa unui martor-asistent. Apoi pe calea plângerii contravenționale, petenta prin reprezentant a fost în măsură să indice obiecțiunile sale raportat la actul constatator și sancționator, acesta fiindu-i adus la cunoștință, respectându-i astfel și dreptul la apărare.
Ca urmare, sub aspectul condițiilor de legalitate, instanța reține că acestea au fost întrunite. În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petenta nu a susținut că nu a săvârșit fapta.
Ca urmare, având în vedere că agentul constatator a reținut că nu avea tichet de parcare sau abonament de parcare afișat pe bordul autovehiculului, la vedere, în mod temeinic a fost sancționată petenta, fapta sa întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art.10 lit. a) din HCL nr.26/2010.
În consecință, pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 instanța va respinge plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 186255/_ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului M. C. -N., DP L. .
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurent A. D. I., recursul nefiind motivat.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr.186255/_ încheiat de agent constatator din cadrul
M. ui C. -N., DP L., a fost sancționat Cabinet de Avocat I. D.D. cu amendă în valoare de 300 lei, întrucât la data de_, ora 17:05, pe domeniul public aparținând mun. C. -N.
, str.P. Ș. nr.4-6 amenajat ca loc de parcare cu plată, proprietarul (utilizatorul) autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a încălcat prevederile art. 10 lit.a din HCL nr.26/2010, respectiv staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut în mod corect, că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolelor 16 și 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor legale care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește viciile invocate de către petent, acestea au fost în mod just înlăturate, deoarece neparcurgerea procedurii de identificare a conducătorului auto, care într-adevăr nu este prevăzută expres în HCL 26/2010, așa cum corect a reținut instanța de fond, ori lipsa semnăturii unui martor asistent, nu pot atrage lipsa de valabilitate a procesului verbal decât în măsura în care se dovedește existența unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturată, însă petentul deși a susținut că i s- a încălcat dreptul la apărare, a avut posibilitatea contestării în fața instanței de judecată a procesului verbal întocmit, cadru procesual în care își putea valorifica toate apărările și invoca toate neregularitățile procesului verbal. Din economia HCL nr. 26/20110 rezultă că poate răspunde contravențional și persoana juridică, în măsura în care nu indică persoana fizică care a condus efectiv autoturismul. Pe de altă parte, apreciem ca fiind corectă soluția instanței de fond referitoare la temeinicia procesului verbal, în condițiile în care petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în actul contestat, concret acesta nici nu a negat comiterea faptei contravenționale.
Pentru aceste motive, tribunalul constată că prezentul recurs nu este fondat, sens în care în baza art.312 al. 1 C.p.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. D. I. cu sediul în C. -N., str.P. Ș., nr.7, jud.C., împotriva sentinței civile nr.21163/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_
Jud. fond . Sînziana F. C.