Decizia civilă nr. 1321/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1321/2013

Ședința publică din data de 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul I. V. împotriva sentinței civile nr. 5120 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. - D. C.

  1. ȘI D. ÎN C., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.

    La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

    Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru de 5 lei, conform chitanței aflată la fila 9 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

    Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

    Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.14 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

    După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

    CURTEA

    Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

    Prin sentința civilă nr.5120 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ui Maramureș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâtul M. B. M. -D. C. C. și D. în C.

    .

    Pentru a dispune astfel instanța a reținut că măsura suspendării executării unui act poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond, ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului administrativ ar aduce-o reclamantului.

    Cu alte cuvinte această măsură se poate dispune atunci când există o aparență de nelegalitate cu privire la un act administrativ a cărui executare ar crea un prejudiciu material viitor previzibil, o pagubă iminentă.

    Cât privește condiția unui caz bine justificat reținem că aceasta nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă căci aceasta ar echivala cu o prejudecare a fondului cauzei.

    Instanța reține că potrivit art. 2 alin 1 li. s) și t) din Legea nr. 554/2004 paguba iminentă este definită ca prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public iar prin cazuri bine justificate se înțeleg " împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în prezența legalității actului administrativ.

    Actul administrativ fiind definit de prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) ca actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau executoriu în concret a legii, care dă naștere, modifică sau șterge raporturi juridice.

    Actul de constatare nr. 1108/_ emis de pârâta nu se încadrează în cerințele menționate de prevederile sus menționate reprezentând în fapt o somație.

    De altfel, chiar în cuprinsul acestui înscris se face trimitere la prevederile art.26 alin. 1 lit. a) și art.28 și art. 32 din Legea nr. 50/1991 cărora ar urma să le fie dată eficiență.

    Prin urmare ulterior acestei somații se impune emiterea unui proces verbal de constatare și sancționare, act administrativ pentru care legea prevede o procedură specială de contestare, act apt să producă efecte cu consercință de modificare a unor raporturi judiciare.

    De altfel, emiterea unei alte adrese către reclamant, cu nr. 17620/_ care stabilește o altădată (_ ) până la care acesta se impune să desființeze șarpanta, confirmă cele sus- menționate, respectiv că ne aflăm în prezența unei somații și nu a unui act administrativ în sensul legii.

    Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul suspendării actului de constatare nr.1108/_ .

    În susținerea celor solicitate se arată că în urmă cu 12 ani urmare a condițiilor de scurgere a apei a edificat o șarpantă deasupra apartamentului cu respectarea proiectului elaborat în 2000-2001. Prin certificatul tehnic se prevedea soluția acoperiș pentru cele patru scări de bloc cu realizarea etapizată a lucrărilor însă o autorizație nu a fost obținută pentru ca emiterea pentru tot blocul impunea costuri enorme. În perioada în care a efectuat șarpanta nu au existat probleme obținându-se acordul asociației însă în 2011 persoane din același bloc au solicitat a semna un proces verbal prin care să cedeze cota

    indiviză spații comune respectiv spălătorie și terasă și urmare a refuzului au

    început să curgă sesizările. Inițial în urma sesizării făcute la Inspectoratul în C. cei doi muncitori prin procesul verbal au constatat: existența certificatului de urbanism nr.469/2001 și a proiectului de execuție, tabelul nominal cu locuitorii din scara și că nu s-a obținut autorizație. În urma controlului s-a depus o nouă sesizare și astfel la_ în urma verificărilor s-a emis înscrisul 28863 care lasă la latitudinea sa posibilitatea de a hidroizola acoperișul sau executarea unei șarpante pe toată suprafața acoperișului. Ulterior dat fiind noi sesizări a primit o nouă înștiințare și la_ înscrisul atacat în care se aducea la cunoștință că până la_ să desființeze șarpanta.

    Cu toate acestea a continuat să facă demersuri pentru intrarea în legalitate înregistrând documentație pentru emiterea certificatului fiind astfel emis certificatul nr.356/2012 prin care cu privire la regim tehnic se specifică că execuția șarpantei se va realiza peste tot blocul. Având în vedere costurile se găsește în imposibilitatea de plată neputând suporta singur cheltuielile.

    Hotărârea instanței arată recurentul este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât actul a căruia suspendare este cerută este unul care întrunește cerințele legii respectiv este emis de o autoritate administrativă în regim de putere publică în executarea și organizarea executării legii iar condițiile suspendării sunt întrunite.

    Astfel sub acest din urmă aspect arată recurentul condiția cazului bine justificat este întrunită în raport cu împrejurarea că pârâta a eliberat certificatul de urbanism nr. 356/_ in care se mentiona ca prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat in scopul declarat pentru: intrarea in legalitate-acoperis sarpanta peste blocul de locuinte. Ori,certificatul de urbanism reprezinta un act premergator obtinerii autorizatiei de constructie. Ulterior ,parata emite actul de constatare atacat in care specifica ca am dreptul de a solicita emiterea unei autorizatii de construire cu conditia realizarii unei sarpante pe toata suprafata acoperisului blocului. Mai mult in acelasi act de constatare se mentioneaza ca chiar in situatia legalizarii lucrarilor se impune desfiintarea sarpantei si refacerea ei pe intreaga suprafata a acoperisului blocului in conditiile in care exista un permanent refuz a proprietarilor de apartamente situate la ultimul nivel al blocului.

    Printr-un alt act de constatare emis la data de_ de D. C. C. si

  2. in C. se mentioneaza ca avand in vedere ca proprietarii de apartamente situate la ultimul nivel al blocului refuza sa participe intr-o forma sau alta sau de a-si da acordul pentru executia sarpantei,solicitand demolarea acesteia suntem obligati sa dispunem desfiintarea ei si executarea reparatiilor capitale la intregul sistem de hidroizolatie al acoperisului. Mai mult prin actul de constatare emis mi se aduce la cunostinta faptul ca in cazul mentinerii constructiei dupa data de_ vor incepe procedurile de desfiintare prevazute de art 28 si 32 ale Legii nr. 50/1991.

Avand in vedere actele de constatare emise intre care exista o vadita contradictie consider ca autoritatea administratiei publice locale comite un exces de putere. Astfel ca actul de constatare atacat fiind un veritabil titlu executoriu poate fi pus oricand in aplicare de autoritatea administratiei publice locale.

In privinta celei de-a doua conditii,acea a producerii unei pagube iminente considera ca s-ar produce un prejudiciu material, viitor dar previzibil raportat la faptul ca prin desfiintarea sarpantei am fi grav prejudiciati in ce priveste costurile ce urmeaza a se efectua cu desfiintarea acesteia iar efectuarea unei hidroizolatii pe intreaga suprafata a acoperisului este foarte costisitoare.

Analizând recursul declarat Curtea reține că nu este întemeiat

.

Astfel se reține că prin demersul introductiv recurentul a solicitat instanței a dispune suspendarea actului nr.1108/_ emis de intimat.

Conform dispozițiilor legii contenciosului Legea nr.554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente se poate cere de către persoana vătămată suspendarea actului administrativ unilateral.

Actul normativ arătat prin normele sale prevede suspendarea actelor administrative.

Actul administrativ este diferit la art.2 pct.1 lit.e din Legea arătată ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării lefii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit normei nu orice manifestare de voință a autorității publice îmbracă forma unui act administrativ. Actul emis de autoritatea publică trebuie să fi susceptibil de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice deci să fie prin el însăși capabil să producă efecte juridice directe.

În condițiile în care nu produce în mod direct efecte juridice actul nu poate fi încadrat în definiția dată de textul mai sus enunțat.

Actul nr.1108/_ prin care intimatul încunoștințează cu caracter informativ despre desființarea construcției executate fără autorizație și demararea procedurilor legate de acesta în condițiile Legii nr.50/1991 nu produce prin el însăși efecte. Actul care produce efecte juridice și este de principiu de natură să lezeze drepturile este procesul verbal de sancționare constatare și luare măsuri, sau actul de demolare. Astfel, simpla informare cu privire la posibilitatea demarării procedurii nu poate constitui în accepțiunea legii un efect juridic.

Așadar față de cele rezultate din acte și de normele mai sus arătate reținerile instanței nu pot fi considerate greșite. Prin urmare față de cele arătate în baza art.312 C.pr.ci., Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de I. V. împotriva sentinței civile nr. 5120 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D.

M.

F.

T.

M.

H.

G.

D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1321/2013. Suspendare executare act administrativ