Încheierea civilă nr. 6834/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 6834

Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. I. - judecător

G. ier: A. O.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii, având ca obiect suspendare executare acte administrativ-fiscale, formulată de reclamanta SC F. SS B. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. fosta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă d-na avocat P. C. E., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_ cerere de lăsare la a doua strigare, de către reclamanta SC F. S. prin d-na avocat P. C. E. .

Reprezentanta reclamantei d-na avocat P. C. E. arată că nu are posibilități să achite cauțiunea și nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii, doamna avocată arată că partea pe care o reprezintă nu are disponibilătăți, o astfel de plată i-ar crea grave prejudicii.

Având în vedere că nu există alte cereri de formulat în cauză, instanța în temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă închide faza probatorie și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

Reprezentanta reclamantei d-na avocat P. C. E., solicită admiterea cererii, suspendarea executării actelor indicate în acțiune până la soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect anularea actelor fiscale. Arată faptul că în situația în care nu s-ar suspenda executarea actelor respective reclamanta ar fi prejudiciată, sumele stabilite prin decizii fiind foarte mari iar activitatea acesteia ar fi blocată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC F.

SS B. a solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P. M. suspendarea executării următoarelor acte administrativ-fiscale:

- Decizia nr. 103/_ privind soluționarea contestației înregistrată la

        1. M. sub nr. 10329/_ ;

          • Decizia de impunere nr. 354/_ emisă de D.G.F.P M. ;

          • Decizia nr. 356/_ prin care s-a modificat baza de impunere și s-a stabilit că datorează impozit pe profit suplimentar;

          • Raportul de inspecție fiscală nr. 1927/_ prin care s-au stabilit obligații de plată în sumă de 197.294 lei.

În motivare s-a arătat că pârâta a desfășurat activitate de inspecție fiscală la reclamantă și a întocmit în urma acesteia raportul de inspecție fiscală nr. 1927/_, precum și decizia de impunere nr. 354/_ și Decizia nr. 356/_ prin care s-a modificat baza de impunere și s-a stabilit că reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar în sumă de 132.870 lei, majorări de întârziere în sumă de 44.493 lei și penalități de întârziere în sumă de 19.931 lei.

Starea de fapt reținută de organele fiscale din cadrul pârâtei, ca urmare a controlului efectuat este nereală deoarece cheltuielile cu plata diurnei pentru persoanele delegate angajate ale societății pentru a lucra la un punct de lucru din Italia s-au realizat efectiv și există documente legale care atestă plata diurnelor pentru detașare, iar cheltuielile care s-au realizat pentru plata acestora îndeplinesc toate condițiile legale din punct de vedere fiscal, motiv pentru care în mod corect au fost incluse în balanțele anuale ca și cheltuieli

"deductibile"; din venitul realizat de către reclamantă.

Întrucât reclamanta a efectuat în mod real cheltuieli cu deplasarea personalului care a executat lucrări în străinătate, în conformitate cu actele adiționale la contractele de muncă, aceasta avea dreptul de a proceda în mod corect la deducerea cheltuielilor respective din profitul impozabil, în conformitate cu prev.art. 21 alin.3 lit.b din Codul fiscal, motiv pentru care toate actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale și netemeinice, impunându-se admiterea acțiunii formulate și anularea lor.

Măsura provizorie solicitată de către reclamantă se justifică prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin.1 lit.ș din Lege nr. 554/2004.

Reclamanta a arătat că a dovedit și cea de-a doua condiție legală pentru măsura de suspendare solicitată dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul ei, prin executarea actelor vădit nelegale s-ar produce prin perturbarea activității societății, inclusiv plata drepturilor salariale către angajați și raporturile comerciale cu terții.

În prezent nu dispune de disponibil în cont și a solicitat stabilirea cauțiunii într-un cuantum cât mai mic raportat la dificultățile financiare ale societății.

În drept, a invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 din Codul de procedură fiscală.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și nemotivată în fapt arătând că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 103/_, a deciziei de impunere nr. 356/_, și a raportului de inspecție fiscală nr. 1927/_, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai arătat că la art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată se prevede faptul că "Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă execut area actului administrativ

fiscal

. Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o

cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate..."; (f.187-189 Vol. II).

Analizând cererea prin prisma susținerilor reclamantei, din coroborarea apărărilor pârâtei, a dispozițiilor legale în materie și a probelor depuse la dosar, tribunalul reține următoarele:

Prin decizia nr. 103 din_, Direcția Generală a Finanțelor Publice

M. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC F. SS B. pentru suma totală de 197.294 lei din care impozit pe profit în sumă de 132.870 lei și majorări, dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 64.424 lei, stabilite prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare emisă în baza comitetului de inspecție fiscală din 26 februarie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Reclamanta a formulat și acțiune în anularea actelor fiscale însă aceasta nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță în baza art. 215 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, conform căruia instanța de contencios poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate în cuantum de 19.729 lei.

Având în vedere că suspendarea actelor administrativ fiscale reprezintă o măsură de excepție care se poate dispune numai cu îndeplinirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de lege, însă de la acest regim prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate deroga prin instituirea unor condiții suplimentare, iar depunerea cauțiunii reprezintă o obligație prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării executării.

Din economia art. 215 al.2 din OG nr. 92/2003 republicată, reiese că obligația de plată a cauțiunii trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării și cum în litigiul dedus judecății obligația nu a fost îndeplinită, celelalte condiții nu vor mai fi analizate de instanță iar cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale va fi respinsă potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Respinge cererea formulată și precizată de reclamanta SC F. SS cu sediul în B., str. M. nr.4, județul M. privind suspendarea executării deciziilor de impunere nr. 354 și 356 din_ emise în baza raportului de inspecție fiscală nr. 1927 din_, respectiv a deciziei nr. 103 din_, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios fiscal, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, județul M. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 27 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. I.

A.

O.

Red.V.I. /28.noiembrie 2013

Tred. A.O./ 28 noiembrie 2013 - 4 ex

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal

DISPUNE:

Respinge cererea formulată și precizată de reclamanta SC F. SS cu sediul în B., str. M. nr.4, județul M. privind suspendarea executării deciziilor de impunere nr. 354 și 356 din_ emise în baza raportului de inspecție fiscală nr. 1927 din_, respectiv a deciziei nr. 103 din_, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios fiscal, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, județul M. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 27 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 6834/2013. Suspendare executare act administrativ