Sentința civilă nr. 5603/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5603

Ședința publică din data de 6 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta C. I. , cu domiciliul în localitatea P., Ș. -S., nr. 319, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. ȘI I. S. , cu sediul în localitatea Z., str. A. I., nr. 29, județul Sălaj, având ca obiect suspendare drept la plata ajutorului social.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, în baza delegației aflată la fila 44 din dosar, lipsă fiind părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 21 din Constituția României și art. 52 din

H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, constată că în baza prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.

Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care pârâta a solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) pct 2 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în cauză s-a formulat întâmpinare, care a fost comunicată reclamantei, în condițiile art. 201 alin. (2) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare la data de 19 noiembrie 2013, mult peste termenul legal în care se putea formula, respectiv 1 noiembrie 2013 (filele 42-43).

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în apărarea sa pârâta s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei, prin intermediul Compartimentului Registratură, completare la întâmpinare la care s- au atașat Dispoziția nr. 726 din data de 1 octombrie 2013 privind încetarea dreptului de ajutor social acordat reclamantei, Borderou, precum și Decizia nr. 1.

din data de 6 noiembrie 2013 privind încetarea plății ajutorului social (filele 36- 40).

Instanța învederează reprezentantei pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, că noul cod de procedură civilă nu reglementează posibilitatea de a se depune noi întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări, completări la întâmpinări sau precizări după acordarea termenului de judecată, sens în care acest script nu va fi comunicat cu reclamanta.

Reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, prezintă la dosar și se atașează de către grefa instanței la fila 44, delegație de reprezentare a intereselor pârâtei.

Având în vedere că reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, declară că nu mai are cereri de formulat, instanța, în temeiul prevederilor art. 392 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, întrucât după cum se poate observa se contestă un act administrativ, respectiv Decizia de suspendare a plății ajutorului social, iar reclamanta a introdus acțiunea în instanță la data de 2 octombrie 2013, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată la AJPIS la data de 3 octombrie 2013 sub nr. 8943. Răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat reclamantei ulterior prin adresa nr. 9038 din data de 8 octombrie 2013.

Pe fondul cauzei, reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, arătând că această decizie de suspendare a plății ajutorului social este urmarea suspendării dreptului la ajutorul social dispus prin dispoziția primarului Orașului Ș. -S. nr. 726/1 octombrie 2013. Se mai susține că plata și stabilirea cuantumului ajutorului social este stabilit prin dispoziția primarului iar pârâta asigură plata acestuia. Mai mult art. 28 alin. (1) H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede în mod expres că "Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local...";, în speță, partenerul reclamantei, în luna iunie trebuia să presteze 32 de ore de muncă în interes local, activitate care nu a prestat-o. Drept consecință a faptului că nu a prestat această activitate, legea spune că se suspendă dreptul începând cu luna următoare. Începând cu luna iulie 2013 din dispoziția primarului a fost suspendat dreptul și această dispoziție de suspendare a fost comunicată pârâtei care are obligația să suspende plata. De asemenea, menționează faptul că dacă în termen de 3 luni de la data suspendării plății, nu au fost îndeplinite obligațiile, respectiv una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară având obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, intervine încetarea plății ajutorului social.

Întrebată fiind de către instanță, reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela, menționează că reclamanta este scutită să presteze această activitate având copii minori sub 7 ani și nu are obligația de a presta activitate, doar un alt membru al familiei. Beneficiar este familia și reclamanta este titular, mai susține reprezentanta pârâtei, consilier juridic Cipleu Marinela.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin contestația sa, reclamanta C. I. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru plăți și I. S. să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei nr. 1. a pârâtei și restituirea sumelor a căror plată a fost nelegal suspendată de pârâtă, pentru 3 luni de zile.

În motivarea contestației sale, reclamanta învederează că are o situație materială foarte grea, având în întreținere șase copii iar pentru asigurarea traiului de zi cu zi este obligată ca împreună cu copiii să culeagă fructe de pădure, activitate extenuantă pentru copii.

Prin întâmpinare, pârâta invocă excepția inadmisibilității, sub motiv că nu a fost respectată procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Susține că reclamanta a introdus acțiunea în instanță în data de 2 octombrie 2013, iar plângerea prealabilă a fost înregistrată la AJPIS Sălaj în data de 13 octombrie 2013 sub nr. 8943. Răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat reclamantei ulterior prin adresa nr. 9038/_ .

Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii, apărându-se cu aceea că emiterea deciziei a fost necesară întrucât partenerul reclamantei, dl Ciorba Augustin nu a efectuat orele de muncă, în calitate de persoană aptă de muncă din familia beneficiară de ajutor social.

Printr-o notă ulterioară, pârâta aduce la cunoștința instanței faptul că s-a emis o decizie prin care s-a dispus încetarea dreptului la ajutor social din partea primarului și a plății din partea AJPIS Sălaj, în temeiul prevederilor Legii nr. 416/2001, deoarece partenerul reclamantei nu a prestat activitate în luna iunie 2013.

Prin răspunsul său, reclamanta susține că partenerul său nu s-a prezentat la muncă deoarece a fost bolnav iar administrația locală a refuzat să o primească la muncă pe aceasta.

Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate

, instanța urmează a o respinge, în condițiile în care, în fapt, procedura prealabilă a fost îndeplinită într-o manieră care face indubitabil refuzul pârâtei de revocare a deciziei contestate.

Astfel, conform arătărilor făcute chiar de către pârâtă, la numai o zi după înregistrarea la instanță a contestației de față, reclamanta s-a adresat în mod direct cu o cerere similară către emitentul actului administrativ, acesta din urmă comunicându-i răspunsul său negativ încă în faza regularizării cererii de către tribunal (filele 22, 23).

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 10 august 2012 d-na C. I. solicită Primăriei Ș. -S. acordarea unui ajutor social, menționând și numele partenerului său, ca fiind Ciorba Augustin (filele 13, 14).

Cu dispoziția nr. 502/_ Primăria Ș. -S. dispune suspendarea plății ajutorului social acordat familiei reclamantei, ca urmare a neefectuării orelor de muncă (fila 26).

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, "Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normelor de securitate și igienă a muncii";.

În baza art. 33 alin. (2) din H.G. nr. 50/2011 suspendarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziție a primarului, începând cu luna următoare celei în care s-a constatat că nu a fost efectuată munca în interesul local.

De asemenea, potrivit art. 36 din H.G. nr. 50/2011, în baza dispoziției de suspendare a dreptului emisă de către primar, AJPIS Sălaj are

obligația de a emite decizia de suspendare a plății dreptului la ajutor social, obligație îndeplinită prin emiterea deciziei contestate.

Necontestat în cauză, această obligație legală nu a fost onorată de familia reclamantei.

Susținerile sale cu privire la faptul că partenerul său nu s-a putut prezenta la muncă fiind bolnav ori că Primăria Ș. -S. a refuzat primirea la muncă a reclamantei au rămas nedovedite.

Așa fiind, decizia atacată este temeinică și legală, drept pentru care acțiunea dedusă judecății urmează a fi respinsă ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată acțiunea reclamantei C. I. , cu domiciliul în localitatea P., Ș. -S., nr. 319, județul Sălaj, împotriva pârâtei A. J. PENTRU P. ȘI I. S. , cu sediul în localitatea Z., str. A. I., nr. 29, județul Sălaj, pentru anularea deciziei nr. 1. .

Respinge excepția inadmisibilității.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Sălaj.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5603/2013. Suspendare executare act administrativ