Decizia civilă nr. 1326/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1326/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind cererea formulata de recurenta SC A. S., împotriva sentinței civile nr.18668/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privind și pe intimatul I.
T. DE M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei avocat M. Teaha cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constata că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, intimatul nu a depus întâmpinare, în temeiul disp.art.159¹ alin 4 C.pr. civila raportat la art. 2 pct.3,este competenta sa soluționeze prezenta cale de atac,iar părțile au solicitat judecarea cauzei in lipsă .
Reprezentantul recurentei depune in probațiune 3 declarații autentice și adeverință raportat la faptul ca nu au fost audiate la instanța de fond .
Nu are alte cereri in probațiune de formulat.
T. ul, încuviințează înscrisurile ,nefiind cereri în probațiune de formulat declara închisă faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul pe recurs .
Reprezentantul recurentei susține recursul cum este formulat si motivat solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii plângerii și anularii procesului verbal de contravenție,fără cheltuieli de judecata . Critica hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinica si nelegala deoarece nu a verificat toate aspectele legale și nu avut in vedere ca persoanele au fost încadrate si au semnat contract de ziler care a fost înregistrat la ITM Sălaj, cum rezulta și din declarații martorilor și actele depuse la dosar .
T. ul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 18668/_ a Judecătoriei C. -N. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S.C. A. S.R.L., cu sediul în B., nr. 8, jud. Sălaj în contradictoriu cu intimata: I.
T. de M. C.
, cu sediul în C. -N., str. G. C., nr. 2, jud. C. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CJ, nr. 0. întocmit la data de_ de reprezentanți ai intimatei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ petenta S.C.
A. S.R.L., cu sediul în B., nr. 8, jud. Sălaj în contradictoriu cu intimata: I.
T. de M. C., cu sediul în C. -N., str. G. C., nr. 2, jud. C. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța: să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria CJ, nr. 0. întocmit la data de_ de reprezentanți ai intimatei. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul în temeiul dispoz. art. 5, alin. 5 și art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
În motivarea plângerii contravenționale formulate petenta S.C. A.
a arătat că starea de fapt reținută prin actul constatator nu corespunde realității, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispoz. art. 16 alin . 1 din Legea nr. 53/2003 ci dispoz. Legii nr. 52/2011 privind desfășurarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Astfel, arată petenta, cele trei persoane surprinse de reprezentanții intimatei desfășurau o activitate ocazională la client, activitatea acestora fiind de manipulare mărfuri, cum de altfel este precizat în Registrul de evidență a zilierilor - completat la zi și pus la dispoziția agenților constatatori la momentul controlului dar neluat în seamă -, activitate prev. de art. 11, lit. i din Legea nr. 52/2011. Arată că, la data controlului cele trei persoane prestau activități de manipulări mărfuri și nu activități de asamblare piese mobilier, cum a reținut eronat agentul constatator.
Mai mult, concluzionează petenta, procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu nerespectarea dispoz. art. 19 din O.G. nr. 2/2001, respectiv lipsa sa de la data încheierii procesului verbal nu a fost confirmată de un martor.
În probațiune, petenta a anexat înscrisuri.
Intimata I. T. de M. C. nu a formulat întâmpinarea prin care să-și exprime poziția procesuală față plângerea formulată.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele
:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CJ, nr. 0. întocmit la data de_ de reprezentanți ai intimatei a fost sancționat contravențional petentul S.C. A. S.R.L. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 16, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 modificată.
În fapt, s-a reținut că la data de_ reprezentanții intimatei s-au deplasat în C. -N., str. Observatorului, Complex Studențesc, Căminul nr. 7, unde s-a procedat la completarea fișei de identificare a trei persoane care desfășurau lucrări de asamblare mobilier într-una din camerele Căminului 7. D. M. F. declară
că lucrează pentru S.C. A. S.r.l. din data de_ și nu a semnat un contract individual de muncă până în data de_ . Onaca D. Sorin declară că lucrează pentru S.C. A. S.r.l. din data de_ ca muncitor necalificat 7-8 ore pe zi și nu a semnat un contract individual de muncă până în data de_ . Adam Zoltan că prestează activitate ca muncitor necalificat de 6 luni pentru petentă câte 8 ore pe zi și deși a semnat un contract individual de muncă nu a primit nici un exemplar din acesta. S-a menționat că angajatorul S.C. A. s.r.l. nu a prezentat la data de_ nici un document din care să rezulte că Adam Zoltan are un contract individual de muncă în formă scrisă.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Frantei, A. c. României, s.a.), materia contravențională a fost privita ca încadrându-se în noțiunea de "acuzație în materie penală";, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO.
În consecința, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul proceselor având ca obiect plângere contravenționala, întrucât contravenientul se vede pus în fata unei "acuzații de natură penală"; în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie sa beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 în ansamblul sau, cu referire speciala la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.
Instanța a reținut că în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de "prezumție de nevinovăție"; presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.
În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflecta în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța de fond a considerat că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatata personal, cum este și situația în cauza de față - fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator - procesul verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța de fond a apreciat că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt pe care constituie o limita rezonabila în aplicarea prezumției.
În cauză, instanța procedând potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției a constatat că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001.
Astfel, prin plângerea formulat petenta a arătat că lipsa sa de la întocmirea procesului verbal nu a fost confirmată de cel puțin un martor așa cum prevăd dispoz. Art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Or, textul legal are următorul cuprins:’’ (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod
. ‘’
Or, agentul constatator a menționat în procesul verbal motivul pentru care lipsa pententul nu a fost confirmată de un martor, respective pentru că nu erau de față alte persoane care să poată avea calitatea de martor.
Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat este legal întocmit, bucurându-se astfel de prezumția de temeinicie astfel încât revine petentului sarcina de a dovedi netemeinicia acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a reținut situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, dat fiind faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Astfel, prin plângerea formulată petenta a susținut că la data controlului cele trei persoane prestau activități de manipulări mărfuri și nu activități de asamblare piese mobilier, cum a reținut eronat agentul constatator, în speță nefiind aplicabile dispoz. art. 16 alin . 1 din Legea nr. 53/2003 ci dispoz. Legii nr. 52/2011 privind desfășurarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Or, deși legal citată petenta nu a făcut dovada susținerilor sale - privitor la activitatea prestată de cele trei persoane, ca fiind de manipulare mărfuri - susțineri, care în lipsa oricărui suport probator rămân la nivelul unor simple afirmații, care nu pot produce nici un fel de consecințe juridice.
În ceea ce privește Registrul de evidență a zilierilor anexat în copie la dosar de către petentă: f. 17 și f. 18, instanța de fond a reținut următoarele aspecte.
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 52/2011 invocată de petentă în apărare:’’ (2) Beneficiarul are următoarele obligatii: a) sa înfiinteze Registrul de evidenta a zilierilor conform modelului prevazut în anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta lege. Registrul de evidenta a zilierilor se păstreaza la sediul beneficiarului; b) sa completeze Registrul de evidenta a zilierilor, înainte de începerea activității, conform instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta lege c) sa prezinte Registrul de evidenta a zilierilor organelor de control abilitate; d) să asigure instruirea și informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, riscurile si pericolele la care poate fi expus În exercitarea activității, precum și cu privire la drepturile zilierului, în condițiile prevăzute de prezenta lege. Instruirea are loc zilnic, înainte de începerea activității; e) să plătească zilierului, la sfârșitul fiecărei zile de lucru, remunerația convenită; f) să asigure, pe propria cheltuială, echipamente de lucru și de protecție care se impun datorita naturii și specificului activității desfășurate de zilier.’’
Iar art. 7. prevede:’’
Beneficiarul are obligația să înregistreze în Registrul de evidenta a zilierilor, în ordine cronologica, toți zilierii cu care are raporturi de muncă în baza prezentei legi. Registrul se întocmește zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor.
Beneficiarul va înainta lunar, pana cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, catre inspectoratul teritorial de munca unde îsi are sediul un extras al Registrului de evidenta a zilierilor continând înregistrările din luna precedenta
.
Inspecția Muncii va centraliza la nivel național datele transmise potrivit alin. (2), pentru a putea verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4.’’
Or, petenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor legale anterior menționate privind activitatea zilierilor, în speță fiind corect încadrată fapta săvârșită de aceasta în dispoz. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, faptă care rezultă fără echivoc și din declarațiile date de cele trei persoane intempestiv în fața organelor de control.
Astfel, petenta nu a făcut dovada faptului că cele trei persoane surprinse de agentul constatator desfășurau o activitate din cele menționate de art. 11 din Legea nr. 52/2001 - agentul constatator a surprins trei persoane care desfășurau activitate de asamblare mobilier și nu manipulare mărfuri cum susține petenta prin plângerea formulată - și mai mult nu a dovedit că Registrul de evidență anexat cauzei - care putea fi întocmit pro cauza - a fost înaintat către I.T.M. pentru a exista o evidență centralizată a zilierilor angajați de aceasta.
Față de cele expuse anterior, instanța de fond în temeiul dispoz. art. 32 și urm. rap. la dispoz. art. 21 din O.G. nr. 2/2001 a respins ca neîntemeiată plângerea petentului, sancțiunea aplicată fiind nu numai necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului preventiv și reeducativ al sancțiunii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal de contravenție seria CJ nr. 0. întocmit la data de_ de către I.T.M. C. .
În motivare arată că, soluția atacată este nelegală, deoarece, starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât, raportat la probatoriul administrat în cauză, reiese clar că, numiții D. M. F., Onaca D.
și Adam Zoltan, desfășurau o activitate ocazională la client, respectiv manipulări de mărfuri, așa cum este precizat și în Registrul de Evidență a Zilierilor. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, raportat la Registrul de evidență a zilierilor anexat în copie la dosar de către petentă, este de menționat că, potrivit art. 5 din Legea nr. 52/2011 invocată de petentă în apărare:’’ (2) Beneficiarul are urmatoarele obligatii: a) sa înfiinteze Registrul de evidenta a zilierilor conform modelului prevazut în anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta lege. Registrul de evidenta a zilierilor se pastreaza la sediul beneficiarului; b) sa completeze Registrul de evidenta a zilierilor, înainte de începerea activitatii, conform instructiunilor prevazute în anexa nr. 2, care face parte integranta din prezenta lege c) sa prezinte Registrul de evidenta a zilierilor organelor de control abilitate; d) sa asigure instruirea si informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmeaza sa o presteze, riscurile si pericolele la care poate fi expus In exercitarea activitatii, precum si cu privire la drepturile zilierului, în conditiile prevazute de prezenta lege. Instruirea are loc zilnic, înainte de începerea activitatii; e) sa plateasca zilierului, la sfarsitul fiecarei zile de lucru, remuneratia convenita; f) sa asigure, pe propria cheltuiala, echipamente de lucru si de protectie care se impun datorita naturii si specificului activitatii desfasurate de zilier.’’
Iar art. 7. prevede:’’
Beneficiarul are obligatia sa înregistreze în Registrul de evidenta a zilierilor, în ordine cronologica, toti zilierii cu care are raporturi de munca în baza prezentei legi. Registrul se întocmeste zilnic, exceptand perioadele în care nu se apeleaza la serviciile zilierilor.
Beneficiarul va înainta lunar, pana cel tarziu la data de 5 a fiecarei luni, catre inspectoratul teritorial de munca unde îsi are sediul un extras al Registrului de evidenta a zilierilor continand înregistrarile din luna precedenta
.
Inspectia Muncii va centraliza la nivel national datele transmise potrivit alin. (2), pentru a putea verifica Indeplinirea conditiilor prevazute la art. 4.’’
Ori, petenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor legale anterior menționate privind activitatea zilierilor, în speță, fapta fiind corect încadrată în dispoz. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, faptă care rezultă fără echivoc și din declarațiile date de cele trei persoane intempestiv în fața organelor de control.
Astfel, petenta nu a făcut dovada faptului că cele trei persoane surprinse de agentul constatator desfășurau o activitate din cele menționate de art. 11 din Legea nr. 52/2001 - agentul constatator a surprins trei persoane care desfășurau activitate de asamblare mobilier și nu manipulare mărfuri cum susține petenta și mai mult, nu a dovedit că Registrul de evidență anexat cauzei - care putea fi întocmit pro cauza - a fost înaintat către I.T.M. pentru a exista o evidență centralizată a zilierilor angajați de aceasta.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 18668/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., cu sediul în B.
, nr. 8, jud. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 18668/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. | G. C. | S. | T. | I. | N. B. |
GREFIER Ani L. C.
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
_
Jud.fond: A. Moș