Decizia civilă nr. 2826/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2826/2013

Ședința publică din data de 4 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.

C. I.

GREFIER: M. V. -G.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurenta- reclamantă G. -L. G. - M. împotriva sentinței civile nr. 5012 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata- pârâtă D. G. a F. P. S. - A.

F. P. a M. Z. - A. de I. F., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință se constată lipsa părților litigante. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenta-reclamantă reclamantă G. -L. G. - M. prin avocat Nedrita L. -Ion a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei pentru recurs și concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 februarie, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5012/0_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanta G. -L. I. G. -M., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. S. - A. F. P. Z. - A. DE I. F. .

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că la data de 15 martie 2012 contestatoarea G. -L. I G. -M. a înregistrat la Judecătoria Zalău, sub nr._ o contestație la executare în contradictoriu cu AFP Z., împotriva procedurii de executare silită inițiată în cadrul dosarului de executare nr. 25163780/31/_ /37984, comunicată contestatoarei prin somația nr. 30/_ /37984 și având la bază titlul executoriu n r. 2077.

Pe parcursul judecății, respectiv pentru termenul de judecată fixat la data de 18 aprilie 2012, contestatoarea a ridicat excepția de nelegalitate a Raportului de I. F. nr. 265/_ emis de către DGFP S. și a Deciziei de Impunere nr. 265/IA/_ .

În susținerea acestei excepții, contestatoarea menționează, în esență, următoarele:

DGFP S. - A. de I. F. nu era organul fiscal competent să efectueze inspecția fiscală și să emită Raportul precum și eventual vreo decizie de impunere, această competență revenind organului care avea competența în administrarea impozitelor și taxelor respective datorate de către contestatoare.

Organul fiscal competent să efectueze inspecția fiscală și să emită Raportul precum și eventual vreo decizie de impunere era organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contestatoarei, respectiv DGFP Ilfov/A.

F. P. Voluntari și nu DGFP S. - A. de I. F. .

Domiciliul fiscal al contestatoarei nu a fost stabilit în Municipiul Z. nici la momentul efectuării inspecției fiscale (_ -_ ) nici la momentul emiterii Raportului și a Deciziei (_ ), nici la momentul formulării contestației și nici măcar la momentul invocării excepției de nelegalitate.

Contestatoarea a inițiat procedura de schimbare a domiciliului fiscal, în sensul stabilirii domiciliului fiscal în Municipiul Z., încă din data de_, așa cum rezultă din cererea de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului nr. 5267/_, dar respectiva procedură nu a fost finalizată nici până în prezent.

Pârâta invocă prin punctul de vedere consemnat la filele 60-62 din dosar, excepția inadmisibilității excepției, învederând, în esență, că potrivit art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului acte administrative pentru a căror cenzurare se prevede prin lege organică o altă procedură.

Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2012 Judecătoria Zalău a suspendat judecarea contestației la executare și a sesizat Tribunalul Sălaj cu soluționarea excepției de nelegalitate.

Astfel investită instanța de contencios, cu privire la excepția de inadmisibilitate, invocată de către pârâtă, a reținut următoarele:

Cum chiar în cuprinsul contestației la executare se menționează, contestatoarea a înțeles să conteste pe cale administrativă Raportul de I. F. și Decizia de Impunere, emise de către pârâtă, în condițiile art. 205 Cod procedură fiscală.

Aceleași acte administrativ fiscale fac obiectul excepției de nelegalitate în dosarul de față, finalitatea practică urmărită de reclamantă fiind aceeași.

Cum reclamanta a ales să conteste actele administrativ fiscale emise împotriva sa, în conformitate cu art. 205 și urm Cod procedură fiscală, este necesar ca această procedură specială să fie integral parcursă nefiind permis, aceasta și din perspectiva art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, inițierea unor proceduri paralele, pentru desființarea acelorași acte administrativ fiscale.

Așa fiind, cererea de față apare inadmisibilă, a fost respinsă ca atare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. L. I. G.

M., solicitând, în temeiul articolelor 299, 301, 303, 304 pct. 7 si 9, 304¹si urm. C.pr.civ., admiterea recursului, si modificarea in tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate inițial de către Recurenta in cadrul dosarului nr._ - Judecătoria Zalău si care a făcut obiectul dosarului nr. 3092/8412012 - Tribunalul Sălaj si constatării nelegalității Raportului de I. F. nr. 265/20.0 l.2012 si a Deciziei de Impunere nr. 265/IA/_ .

Recurenta își întemeiază prezenta declarație si motivele de recurs, pe următoarele motive de fapt si de drept:

In fapt in perioada_ -_ contestatoarea a fost supusa unei inspecții fiscale, desfășurate de către o echipa de inspecție fiscala a DGFP S. -

A. de I. F. . Respectiva inspecție a acoperit, printre altele, perioada_ -_ pentru TVA.

In urma respectivei inspecții a fost emis de către DGFP S. - A. de I.

F. la data de_, Raportul de I. F. nr. 265/_ denumit in cele ce urmează "Raportul".

Prin respectivul Raport s-a reținut in sarcina Contestatoarei, printre altele, TVA suplimentar de plata in cuantum de 57.777 lei, rezultând din

nerecunoașterea ca deductibil a TVA-ului aferent achiziției unui imobil situat in Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FOIA, județul Ilfov si recunoașterea ca deductibila doar in parte (in proporție de 50%, pentru perioada_ -_ ) a TVA-ului aferent facturilor de utilități.

De asemenea, pentru TVA-ul suplimentar de plata in cuantum de 57.777 lei stabilit in sarcina Contestatoarei prin Raport, DGFP S. - A. de I. F. a calculat majorări si dobânzi de întârziere in cuantum de 32.925 lei si penalități de întârziere in cuantum de 8.667 lei.

In baza constatărilor din cadrul Raportului, DGFP S. - A. de I.

a emis, printre altele Decizia de Impunere nr. 265/IA/20.0.2012, denumita in continuare "Decizia 265/IA/20.0 .2012", prin care Contestatoarea a fost obligata la plata unui cuantum total de 99.369 lei, după cum urmează:
- TVA-ul suplimentar de plata pentru perioada_ - 31.03.2011: 57.777 lei;
- majorări si dobânzi de întârziere pentru perioada_ - 20.01.012: 32.925 lei;
- penalități întârziere pentru perioada_ - 20.01.012in cuantum de 8.667 lei.

Contestatoarea a înțeles sa conteste pe cale administrativa Raportul si Decizia 265/IA/_, in baza art. 205 din Codul de procedura fiscala. Respectiva contestație pe cale administrativa a fost respinsa prin Decizia nr. 111/_ .

Intre timp, in baza Deciziei 265/IA/20.01.2012, la data de_ AFP S. a inițiat împotriva Contestatoarei procedura de executare silita, in cadrul dosarului de executare nr. 25163780/31130/1 /20_, emițând Titlul Executoriu nr. 2077, denumit in continuare "Titlul Executoriu nr. 2077" si Somația nr. 30/_ /37984, denumita in continuare "Somația nr. 37984".

Contestatoarea a înțeles sa conteste procedura de executare silita desfășurata in cadrul dosarului de executare nr. 25163780/31/_ /37984, contestație ce face obiectul dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Z., dosar in cadrul căruia, instanța a admis excepția de nelegalitate invocata de către Contestatoare si a dispus suspendarea cauzei pana la soluționarea de către instanța competenta (Tribunalul Sălaj) a respectivei excepții.

Tribunalul Sălaj, prin Sentința civila nr. 5012 pronunțata in ședința publica din data de 0_ in dosarul nr._, a respins excepția de nelegalitate. Împotriva respectivei sentințe Contestatoarea declara prezentul recurs.

Motivele pentru care va solicitam admiterea recursului, si modificarea Sentința civila nr. 5012/0_ sunt următoarele:

Lipsa motivare / Motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedura civila).
Instanța de fond nu a indicat motivele de fapt si de drept pentru care a înlăturat toate argumentele invocate de către Contestatoare.
Astfel, instanța de fond nu s-a referit in niciun fel la numeroase aspecte / probe invocate in apărare de către Societate, si anume:
1. Faptul ca Raportul si Decizia 265IAl_ sunt nelegale fiind emise de un organ fiscal necompetent
  Contestatoarea a arătat faptul că Raportul si Decizia 26SIA/20.01.2012 au fost emise de către DGFP S. - A. de I. F., in baza unei inspecții efectuate tot de către DGFP S. - A. de I. F. .
  De asemenea Contestatoarea a învederat faptul că DGFP S. - A. de
  I. F. nu era organul fiscal competent sa efectueze inspecția fiscala si sa emită Raportul precum si eventual vreo decizie de impunere.
  Astfel, conform art. 99 alin (1) din Codul de procedura fiscala "inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare F. sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale" iar conform pct. 96.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala "unitățile administrativ- teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura acestora, au competența materială și teritorială pentru efectuarea inspecției fiscale În domeniul impozitelor, taxelor și al altor venituri pentru a căror administrare sunt competente, potrivit legii"
  Conform celor de mai sus, reiese in mod evident si Contestatoare a subliniat faptul ca pentru efectuarea inspecției fiscale a Contestatoarei era competent teritorial organul care avea competenta in administrarea impozitelor si taxelor respective datorate de către Contestatoare.
  Or, conform art. 33 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, ""pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B., stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, În cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii".
  Din cele de mai sus rezulta fara putința de tăgada, așa cum a arătat Contestatoarea, faptul ca organul fiscal competent sa efectueze inspecția fiscala si sa emită Raportul precum si eventual vreo decizie de impunere era organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al Contestatoarei, respectiv DGFP Ilfov / A. F. P. Voluntari si nu DGFP S. - A. de I.
  F. .
  Contestatoarea a arătat faptul ca domiciliul fiscal al Contestatoarei nu a fost stabilit in Municipiul Z. nici la momentul efectuării inspecției fiscale (_
  - _ ) nici la momentul emiterii Raportului si a Deciziei (_ ).
    Contestatoarea a inițiat procedura de schimbare a domiciliului fiscal, in sensul stabilirii domiciliului fiscal in Mun. Z., inca din data de_, așa cum rezulta din Cererea de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului nr. 5267/_, dar respectiva procedura nu fusese finalizata la data efectuării inspecției fiscale (_ -_ ) si după momentul emiterii Raportului si a Deciziei 265IA/_ (_ ), Contestatoarei nefiindu-i comunicata in mod oficial decizia de înregistrare a domiciliului fiscal corespunzătoare.
    De-abia la data de_, mult după momentul efectuării inspecției fiscale (_ -_ ) si după momentul emiterii Raportului si a Deciziei 265IA/_ (_ ) i-a fost transmisa Contestatoarei, doar prin fax, o Decizie de înregistrare a domiciliului fiscal emisa la data de_ de către AFP Z. .
    Contestatoarea a subliniat faptul ca o astfel de transmitere prin fax nu echivalează si nu poate constitui o comunicare oficiala a respectivei Decizii de înregistrare a domiciliului fiscal.
    Prin urmare, la data efectuării inspecției fiscale si la data emiterii Raportului si a Deciziei, organul fiscal care a desfășurat inspecția fiscala si care a emis Raportul si Decizia 265/A/_, respectiv DGFP S. - A. de I.
    F. nu era competent in acest sens.
    Contestatoarea a învederat instanței de fond faptul ca, in baza art. 31 alin
    1. literele a) si b) din Codul de procedura fiscala, aplicabile in speța, "in cazul creanțelor fiscale administrate de M. Economiei și F. prin Agenția Națională de Administrare F., prin domiciliu fiscal se înțelege:
      1. pentru persoanele fizice, adresa unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
      2. pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activității sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală. "
    Contestatoarea a subliniat faptul ca oricare dintre elementele menținute mai sus ar fi luate in considerare, domiciliul fiscal al Contestatoarei nu era situat in municipiul Z. la data efectuării inspecției fiscale si a emiterii Raportului si a Deciziei.
    Astfel:
    - domiciliul dnei. M. G., ca persoana fizica, era situat in Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FOIA, județul Ilfov, așa cum a reținut si DGFP S.
  - A. de I. F. in cadrul Raportului si a Deciziei si așa cum rezulta din Cartea de identitate;
    - adresa unde dna. M. G., ca persoana fizica, locuia efectiv era tot Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FO 1 A, județul Ilfov;
    - sediul activității Contestatoarei (G. L. 1. G. M. - traducator autorizat) in calitate de persoana fizica care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere era Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FOIA, județul Ilfov, așa cum rezulta din Cererea de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului nr. 5267/1_, locul unde se Contestatoarea desfășura efectiv activitatea principală era Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FOIA, județul Ilfov, așa cum a reținut si DGFP S. - A. de I. F. in cadrul Raportului si a Deciziei 265/A/_ .
      Contestatoarea a reliefat faptul ca a inițiat procedura de schimbare a domiciliului fiscal, in sensul stabilirii domiciliului fiscal in Mun. Z., inca din data de_, așa cum rezulta din Cererea de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului nr. 5267/_ dar respectiva procedura a fost finalizata.
      Astfel, conform art. 31 alin (31) din Codul de procedura fiscala domiciliul fiscal definit potrivit alin. (1) al alin. 31 din Codul de procedura fiscala menționat mai sus se înregistrează la organul fiscal "prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal", obligație respectata de către Contestatoare prin depunerea Cererea de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului nr. 5267/_ .
      Art. 31 alin (32) din Codul de procedura fiscala prevede ca cererea (de modificare a domiciliului fiscal) "se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează de organul fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului potrivit art. 44".
      Contestatoarea a subliniat faptul ca încălcarea in mod grav de către AFP Z. a obligațiilor legale ce-i reveneau, nesoluționând nici măcar după 3 ani o cerere al cărei termen de soluționare era de 15 zile denota lipsa de profesionalism a AFP Z. si reprezintă o culpa grava imputabila exclusiv AFP Z. .
      Cel mai relevante aspecte pentru speța, reliefate de către Contestatoare, sunt prevederile art. 31 alin (34) din Codul de procedura fiscala care indica ca "data schimbării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de modificare a domiciliului fiscal".
      Așa cum Contestatoarea a indicat data schimbării domiciliului fiscal al Contestatoarei, respectiv data de la care aceasta ar avea domiciliul fiscal in Mun.
      1. ar fi data comunicării Deciziei de înregistrare a domiciliului fiscal emisa la data de_ de către AFP Z. .
        o Decizie de înregistrare a domiciliului fiscal emisa la data de_ de către AFP Z. i-a fost transmisa Contestatoarei, doar prin fax, in data de_ . Contestatoarea a subliniat faptul ca o astfel de transmitere prin fax nu
        echivalează si nu poate constitui o comunicare oficiala a respectivei Decizii de înregistrare a domiciliului fiscal, având in vedere:
        prevederile art. 31 alin (32) din Codul de procedura fiscala menționate mai sus (care indica faptul ca decizia de modificare a domiciliului fiscal se comunică contribuabilului potrivit art. 44 din Codul de procedura fiscala), coroborate cu
        prevederile art. 44 din Codul de procedura fiscala care arata, pe de o parte, la alin. (2) ca "actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/Împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire" si pe de alta parte, la alin. (i) ca actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin fax doar daca se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și doar dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru, ceea ce nu este cazul in speța.
      Contestatoarea a subliniat ca prin urmare, Decizia de înregistrare a domiciliului fiscal nefiind comunicata Contestatoarei in conformitate cu prevederile legii, ea nu a produs efecte si prin urmare domiciliul fiscal al Contestatoarei nu a fost in Mun. Z. .
      Mai mult, Contestatoarea a susținut faptul ca, admițând chiar, prin absurd, ca respectiva transmitere prin fax a Deciziei de înregistrare a domiciliului fiscal ar fi echivalenta unei comunicări legale si ca deci domiciliul fiscal al Contestatoarei ar fi fost stabilit in Mun. Z. la data respectivei transmiteri prin fax a Deciziei de înregistrare a domiciliului fiscal, adică la data de_, respectiva data este mult ulterioara datei efectuării inspecției fiscale (_ - _
      ) si datei emiterii Raportului si a Deciziei 265IA/_ (_ ).
      Prin urmare la data efectuării inspecției fiscale emiterii Raportului si a Deciziei 265IAl_ Contestatoarea nu avea domiciliul fiscal in raza județului S.
      , municipiului Z. . Drept consecința, DGFP S. - A. de I. F. nu era competenta sa desfășoare inspecția fiscala si nici sa emită Raportul si Decizia 265/A/_ cu privire la Contestatoare.
      In baza celor de mai sus, Contestatoarea a subliniat faptul că Raportul si Decizia 265/A/_ sunt netemeinice, nelegala si nule absolut, fiind emise cu încălcarea art. 33 alin (1) din Codul de procedura fiscala de către un organ fiscal necompetent.
2. Faptul ca Raportul si Decizia 265/A/_ sunt nelegale fiind emise cu încălcarea dispozițiilor de drept substanțial prevăzute de către Codul Fiscal.
  Cu privire la aceste aspecte, Contestatoarea a subliniat următoarele:
  1. Conform art. 129 alin (4) lit. a) din Codul fiscal "sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, in scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, in vederea utilizării in mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parțial".
    Respectivele prevederi legale au fost aplicate in mod greșit de către DGFP S.
    - A. de I. F. . Astfel, ipoteza normei legale este desfășurarea unor operațiuni de utilizare temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane iar consecința, concluzia, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parțial, este asimilarea acestor operațiuni cu prestările de servicii efectuate cu plata.
      Textul legal mai sus menționat nu prevede in niciun fel drept consecința concluzia ca respectivele bunuri ar fi fost utilizate in alte scopuri decât activitatea economica autorizata.
      Cu alte cuvinte, conform prevederilor art. 129 alin (4) lit. a) din Codul fiscal utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, are drept rezultat, drept consecința, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parțial, faptul ca asemenea operațiuni sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată dar art. 129 alin (4) lit. a) din Codul fiscal nu prevede in niciun fel, expres sau implicit, si faptul ca utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din active le unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziție, În vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, ar avea drept rezultat concluzia ca respectivele bunuri ar fi fost utilizate in alte scopuri decât activitatea economica autorizata, așa cum a interpretat in mod abuziv DGFP S. - A. de I. F. respectiva norma legala.
      In speța, o eventuala utilizare de către dna. M. G. ca domiciliu a imobilului situat in Voluntari, Str. E. Racoviță nr. 31-33, vila FOIA, județul Ilfov, imobil aparținând contestatoarei, ar putea fi, in baza 129 alin (4) lit. a) din Codul fiscal, asimilata cu o prestare de servicii efectuate cu plată dar nu ar putea duce la concluzia ca imobilul nu este folosit de către Contestatoare pentru alte scopuri decât activitatea economica autorizata.
      Mai mult, insasi DGFP S. - A. de I. F. isi contrazice ea insasi in mod explicit concluzia ca imobilul nu este folosit de către Contestatoare pentru alte scopuri decât activitatea economica autorizata atunci când in urma documentelor depuse de către Contestatoare, accepta deducerea parțiala a TVA- ului aferent cheltuielilor cu utilitățile pentru respectivul imobil. O astfel de acceptare a deducerii TVA-ului aferent cheltuielilor cu utilitățile nu putea avea la baza decât concluzia ca respectivul imobil este totuși folosit de către Contestatoare pentru activitatea economica autorizata. Altminteri, nu ar exista niciun fel de baza legala pentru o deducere, chiar si parțiala, a TVA-ului aferent cheltuielilor cu utilitățile pentru respectivul imobil.
      Prin urmare, chiar DGFP S. - A. de I. F. recunoaște, cu pnvire la TVA-ul aferent cheltuielilor cu utilitățile, folosirea de către Contestatoare a imobilului pentru activitatea economica autorizata. Este prin urmare ilogic, abuziv si ilegal ca DGFP S. - A. de I. F. sa nu recunoaște folosirea de către Contestatoare a imobilului pentru activitatea economica autorizata si pentru TVA-ul aferent achiziției imobilului.
      Un alt aspect care are incidenta asupra spetei este faptul ca singura proba pe care se sprijină DGFP S. - A. de I. F. pentru a concluziona ca imobilul ar fi fost utilizat in alte scopuri decât activitatea economica autorizata a Contestatoarei este faptul ca adresa de domiciliu a dnei. M. G. este in respectivul imobil. Cu toate acestea, utilizarea imobilului in alte scopuri decât activitatea economica autorizata a Contestatoarei este un element ce tine de situația de fapt si nu de situația administrativ-locative a dnei. M. G. . Simplul fapt ca in cartea de identitate a dnei. M. G. figurează ca domiciliu adresa imobilului nu este de natura a proba faptul ca in fapt dna. M. G. chiar utiliza respectivul imobil ca si domiciliu (in sensul utilizării efective a spațiului respectiv) si cu atât mai puțin de a proba faptul ca respectivul imobil nu ar fi fost folosit, in cea mai mare parte, de către Contestatoare pentru a-si desfășura activitatea economica autorizata.
      Chiar daca s-ar accepta faptul ca indicarea adresei imobilului in cartea de identitate a dnei. M. G. ca si adresa de domiciliu ar da naștere unei prezumții de folosire a respectivului imobil ca domiciliu (in sensul utilizării efective a spațiului respectiv), respectiva prezumție nu ar fi decât una relativa.
      Or, Contestatoarea a furnizat probe mult mai puternice in sensul folosirii respectivului imobil in scopul desfășurării de către Contestatoare a activității economica autorizate. Este vorba de Termenii de Referința la Contractul nr. IFI 09- 02/_ încheiat de către Contestatoare cu beneficiarul INOCSA INGENERIA SL SPANIA - Filiala România SRL care, la clauza l litera d, prevăd in mod expres faptul ca activitatea de traducere se va efectua integral in zona orașului B., la imobilul situat in str. E. Racoviță, nr. 31-33, cartier Azur 2, vila FOIA, Voluntari (Ilfov).
      DGFP S. - A. de I. F. ar fi trebuit sa acorde precădere acestei probe, ce prezintă mult mai multa credibilitate in privința situației de fapt (fiind vorba de un contract executat, in baza căruia s-au efectuat plăți) decât o simpla carte de identitate care, după cum se știe, de cele mai multe ori nu reflecta situația reala de fapt.
      Prin urmare, DGFP S. - A. de I. F. a concluzionat in mod greșit ca imobilul ar fi fost utilizat in alte scopuri decât activitatea economica autorizata a Contestatoarei. DGFP S. - A. de I. F. ar fi trebuit sa acorde importanta si eficienta cuvenita mijloacelor de proba furnizate de către Contestatoare (Termenii de Referința la Contractul nr. IFI 09-02/_ încheiat de către Contestatoare cu beneficiarul INOCSA Ingeneria SL Spania - Filiala România SRL) si. in cel mai rău caz, sa caute sa lamurescă in mod temeinic si convingător situația de fapt nu sa conchidă in mod facil ca imobilul ar ti fost utilizat in alte scopuri decât activitatea economica autorizata a Contestatoarei.
  2. Conform art. 126 alin (1) lit. a) din Codul fiscal "din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile În România cele care Îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
  3. Conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:
    Respectivul text legal, deși invocat de către DGFP S. - A. de I.
    F. in susținerea poziției sale, este in realitate un argument in favoarea poziției Contestatoarei.
    DGFP S. - A. de I. F. nu a făcut in niciun fel dovada faptului ca respectiva condiție, prevăzuta de către art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal pentru deducerea taxei aferentă achizițiilor nu ar fi fost îndeplinita. In mod evident, operațiunile desfășurate de către Contestatoare sunt taxabile iar prin cele de mai sus am demonstrate fara putința de tăgada faptul ca imobilul era in
    fapt utilizat pentru desfășurarea respectivelor operațiuni taxabile ale Contestatoarei - desfășurarea activității economice autorizate a Contestatoarei.
    Având in vedere cele de mai sus Contestatoarea a subliniat faptul ca dispozițiile legale incidente in speța si invocate de către DGFP S. - A. de I.
    F. nu susțin in niciun fel poziția DGFP S. - A. de I. F. si prin urmare Raportul si Decizia 265IA/_ sunt netemeinice si nelegale
    Niciunul dintre argumentele menționate mai sus si invocate dezvoltate pe larg de către Contestatoare in fata instanței de fond nu au fost avute in vedere in vreun fel de către instanța de fond,
    Instanța de fond s-a mulțumit a invoca prevederile art. 205 si urm din Codul de procedura fiscala si art. 5 alin, 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ pentru a respinge ca inadmisibila excepția de nelegalitate invocata de către Contestatoare.
    Instanța de fond nu a ținut cont de si nu a făcut niciun fel de referiri nici la jurisprudența invocata in materie de către Contestatoare, respectiv Decizia din_ a Curții de A. Pitești, Secția de Contencios Administrativ si Fiscal, deși aceasta era extrem de relevanta in soluționarea spetei.
    Consideram respectiva abordare a instanței de fond ca fiind netemeinica și nelegala, echivalând cu o lipsa de motivare a sentinței, motiv pentru care va solicitam admiterea recursului.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Motivele invocate de către instanța de fond pentru a respinge ca inadmisibila excepția de nelegalitate invocata de către Contestatoare, respectiv incidenta prevederilor art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala si art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ sunt netemeinice si nelegale pentru următoarele considerente:
Contestatoarea a parcurs procedura administrativ jurisdicționala prevăzuta de către art. 205 si urm din Codul de procedura fiscala, pentru a nu pierde beneficiul respectivei proceduri, fapt care ar fi privat-o de posibilitatea de a contesta pe cale judecătoreasca Raportul si Decizia 265/A/_ .
Este inacceptabil ca aceste prevederi, edictate pentru a stabili drepturi in favoarea Contestatoarei, sa fie invocate împotriva Contestatoarei;
Prevederile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ care stabilesc ca «Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară" nu sunt incidente in speța dat fiind faptul ca:
- procedura prevăzuta de către art. 205 si urm din Codul de procedura fiscala nu reprezintă o procedura judiciara;
- Codul de procedura fiscala nu este o lege cu caracter organic, așa cum impune art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, actul normativ prin care a fost adoptat Codul de procedura fiscala este Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 care prevede ca baza legala a adoptării sale « în temeiul art. 108 alin. (3) din Constituție, republicată și al art. 1 pct. 11.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe".
Art. 108 alin. (3) din Constituție arata ca "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Având in vedere faptul ca art. 115 alin. 1 prevede ca "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice" este evident faptul ca Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 si deci Codul de procedura fiscala nu reprezintă si nu pot reprezenta o
lege organica si prin urmare prevederile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 nu sunt incidente in speța.
Pentru motivele de mai sus recurenta considera ca sentința instanței de fond se încadrează la motivul de recurs prevăzut la art. 304 punct 9 din Cod procedura civila a fost data cu motiv pentru care solicită admiterea recursului.
In aplicarea arte 304¹Cod procedura civila, recursul de fata fiind declarat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacata cu apel, recursul nu este limitat la motivele de cașare prevăzute in art 304 Cod procedura civila, instanța putând examina cauza sub toate aspectele. In urma unei astfel de examinări, consideram ca se impune a se constata, pentru motivele indicate la punctul 1) de mai sus, justețea invocării excepției de nelegalitate si a se admite respectiva excepție.

In drept, sunt invocate prevederile Codului de procedura fiscala, in special art. 31 alin. (1) literele a) si b), art. 31 alin (31), art. 31 alin (32), art. 31 alin (34),

art. 33 alin. (1), art. 44 alin (2), art. 44 alin (2 art. 99 alin (1), art. 172, art. 173 alin. (1) lit. a) si următoarele, Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala, in special punctul 96.2, Codului Fiscal, in special art. 126 alin

(1) lit. a), art. 129 alin (4) lit. a) si art. 145 alin. (2) lit. a), legii 554/2004 a contenciosului administrativ, Codului de Procedura Civila, oricăror alte acte normative aplicabile, precum si pe principiile generale de drept aplicabile spetei de fata.

Prin întâmpinarea formulată, intimata D. G. a F. P. S. a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat si pe cale de consecință, menținerea ca temeinica si legala a sentinței recurate.

Motivând întâmpinarea, intimata pârâtă a arătat că instanța de fond in mod legal si temeinic a respins ca inadmisibila excepția de nelegalitate formulata de recurenta, reținând ca aceleași acte administrativ fiscale care fac obiectul excepției de nelegalitate in prezentul dosar, au fost atacate pe cale administrativa in condițiile art 205 Cod procedura fiscala, finalitatea practica urmărita de reclamanta recurenta fiind aceeași.

Astfel este necesar ca procedura speciala instituita de art 205 trebuie sa fie integral parcursa nefiind permis, aceasta si din perspectiva art 5 alin 2 din legea nr. 554/2004 inițierea unor proceduri paralele, pentru desființarea acelorași acte administrativ fiscale.

Așa cum am arătat si in punctul de vedere depus la dosarul cauzei ,in raport cu dispozițiile art. 4 cu referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este inadmisibila excepția de nelegalitate invocata cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia prin lege organica se prevede o alta procedura judiciara.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin.(1) fraza I din Legea nr.554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

În cauza, este necontestat ca obiectul excepției de n legalitate îl reprezintă Raportului de I. F. nr. 265/_ si a Deciziei de impunere nr. 265/1A/_ emise de A. de I. F. din cadrul DGFP S., excepție invocata în cadrul unei contestații la executare.

Or, în doctrina de specialitate, precum si în jurisprudența Secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a reținut în mod constant ca din coroborarea art. 4 si art.5 din Legea nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, rezulta ca actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate si de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.

Astfel, potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o alta procedura judiciara, ceea ce duce la concluzia ca, Într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementata de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.

Astfel, Raportul de I. F. nr. 265/_ si Decizia de impunere nr. 265/1A/_ emise de A. de I. F. din cadrul DGFP S. poate fi atacate în condițiile art.205 si urm. din Codul de procedura fiscala, pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent si doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacata în fata instanței de contencios administrativ, potrivit art.218 din Codul de procedura fiscala.

Deci, cu alte cuvinte, competenta instanței de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasa prin invocarea art. 4 din Legea nr.554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea speciala prevede o procedura judiciara speciala.

Astfel fiind, având În vedere ca legalitatea Raportului de I. F. nr. 265/_ si a Deciziei de impunere nr. 265/1A/_ emise de A. de I.

F. din cadrul DGFP S. emisa în temeiul dispozițiilor legale nu poate fi pusa în discuție în fata instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestata nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr.554/2004, care trebuie interpretat si prin prisma dispozițiilor art.5 din aceeași lege.

Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate si de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementata prin art. 4 din Legea nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Astfel, daca s-ar admite În principiu excepția de nelegalitate în contenciosul administrativ fiscal acest fapt ar echivala cu judecarea în mod direct de instanța a titlului de creanță, fara emiterea unei decizii de soluționare de organul fiscal competent, încălcându-se dispozițiile imperative ale art.218 Cod procedura fiscala.

Din analiza considerentelor inserate de contestator în susținerea excepției rezulta fara nici o urma de îndoiala ca acestea reprezintă apărări de fond ce pot fi invocate în fata instanței de contencios administrativ.

Astfel, împotriva masurilor dispuse prin decizia de impunere, petenta are la dispoziție procedura de contestare, modificare sau desființare actelor administrativ fiscale reglementata de Codul de procedura fiscala la art. 205, care prevede doua faze procedurale una prealabila, administrativa si cea de - a doua judecătoreasca.

În situația în care în prima faza, obligatorie de urmat, organul fiscal nu lămurește obiectul contestației sau petentul este nemulțumit de răspunsul primit formulează contestația la secția de contencios administrativ si fiscal a tribunalului competent.

Astfel, prin excepția de nelegalitate invocata reclamanta - contestatoare încearcă sa eludeze dispozițiile imperative ale art. 172 alin 1 din Codul de Procedura F. care prevăd ca in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca apărări de fond numai in cazul in care legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac - ori Codul de procedura fiscala prevede aceasta cale de atac împotriva titularilor de creanțe fiscale si altor acte administrativ fiscale.

In concluzie, daca s-ar admite in principiu, excepția de nelegalitate in contenciosul administrativ fiscal, cu referire la titlurile de creanța fiscala, acest

fapt ar echivala in realitate cu judecarea acestor titluri de creanța in mod direct de instanța de judecata, fara emiterea in prealabil a deciziei de soluționare de organul fiscal competent încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 218 Cod procedura fiscala.

In ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, așa cum rezulta din dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004, care reglementează modul in care partea poate uza de excepția de nelegalitate - ca mijloc de apărare in cadrul unui proces - si din jurisprudența, constanta in aceasta materie, nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual nu poate fi invocata si pe calea acțiunii directe si pe calea incidentala in același timp, fiind inadmisibila excepția de nelegalitate invocata cu privire la actul administrativ ce formează obiectul acțiunii de fond.

În concluzie, intimata solicita respingerea recursului formulat ca nefondat si pe cale de consecința, menținerea ca temeinica si legala a sentinței atacate.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

In urma unei inspecții fisclae, DGFP S. - A. de I. F. a emis la data de_, Raportul de I. F. nr. 265/_, prin care s-a reținut in sarcina reclamantei recurente obligații suplimentare.

Pe baza raportului, DGFP S. - A. de I. F. a emis o decizie de impunere prin care recurenta a fost obligată la plata unui cuantum total de

99.369 lei, TVA-ul suplimentar de plata, majorări si dobânzi de întârziere, penalități întârziere.

Decizia a fost pusă în executare, emițându-se titlul executoriu nr. 2077 și o somație. În cadrul contestației la executare s-a invocat excepția de nelegalitate respinsă ca inadmisibilă de către tribunal, soluție atacată cu prezentul recurs.

Recurenta formulează o serie de critici privind pretinsa nemotivare sau nepronunțare a tribunalului pe aspectele invocate, însă Curtea observă că prima instanță era dispensată de analiza acestor motive, care vizează "fondul"; excepției, respectiv legalitatea actelor administrativ fiscale, în condițiile în care a fost observată o cauză de inadmisibilitate a excepției. La rândul său, Curtea este dispensată de analiza fondului excepției, considerând corectă soluția de respingere a sa ca inadmisibilă.

Potrivit art. 205 alin. 1 C. pr. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva oricăror alte acte administrative fiscale se poate formula contestație, existând abilitată această cale administrativă de atac și pentru ipoteza lipsei act administrativ fiscal (alin. 2 al aceluiași articol), forma și procedura de soluționare fiind detaliate în articolele următoare ale Codului de procedură fiscală.

În conformitate cu art. 218 alin. 2 C. pr. fisc., deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Aceste dispoziții speciale concretizează un aspect particular al contenciosului fiscal, în sensul că actul administrativ fiscla se poate ataca numai pe această cale administrativă, iar actiunea în instanță se poate îndrepta numai atunci când există o decizie emisă în soluționarea contestației administrative. Spre deosebire de contenciosul administrativ obișnuit, în fiscal nu este incidentă excepția de nelegalitate, actul fiscal trebuind a fi atacat pe calea specială.

Dintr-o altă perspectivă, având în vedere obiectul acțiunii în cadrul căreia s-a invocat excepția de nelegalitate, contestație la executare, devine incident și art. 172 alin 1 din Codul de Procedura F. care arată ca in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca apărări de fond numai in cazul in care legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac. În speță, această cale specială

există fiind cea prevăzută de Codul de procedura fiscala, inițial administrativ iar subsecvent judiciar.

Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, invocat de recurentă, nu influențează cu nimic chestiunea inadmisibilității. Acest text prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. În speță, actele administrativ fiscale sunt atacabile în contencios administrativ, prin acțiune, ulterior emiterii deciziei de soluționare a contestației.

Prin urmare, soluția tribunalului de respingere a excepției ca inadmisibilă este corectă și urmează a fi menținută de Curte.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta G. -L. I. G. - M. împotriva sentinței civile nr. 5012 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. C. I.

GREFIER

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: D.D.I.

Decizia civilă nr. 2826/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2826/2013. Excepție nelegalitate act administrativ