Decizia civilă nr. 1878/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1878/2013
Ședința publică din data de 13 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta SC H. S. PRIN LICHIDATOR J. SC P. SPRL împotriva sentinței civile nr. 4346 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL B. și O. B. PRIN P. având ca obiect - pretenții.
Prin serviciul registratură, la data de_ recurenta-reclamantă SC H.
S. PRIN LICHIDATOR J. SC P. SPRL a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de_ și ulterior la data de_ .
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4346 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a O. ui B., prin P., excepție invocată de pârâții C. Local B. și O. B.
, prin P. .
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune
, excepție invocată de pârâții C. LOCAL B. ȘI O. B., prin P., și în consecință:
S-a respins acțiunea
promovată de reclamanta SC H. S. prin lichidator judiciar SC P. S. în contradictoriu cu pârâții: C. LOCAL B. și O.
PRIN P. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Între pârâtul C. Local al orașului B. în calitate de concedent pe de o parte și reclamanta SC H. S. în calitate de concesionar s-a încheiat contractul de concesiune 6000 din_ (filele 5-12), având ca obiect activitatea de salubrizare stradală și transportul gunoiului menajer din orașul B., precum și concesionarea mijloacelor fixe prevăzute în caietul de sarcini al concesiunii în conformitate cu obiectivele concedentului.
Prin Hotărârea nr. 96/_ (fila 13) C. Local B. a aprobat denunțarea unilaterală a Contractul de concesiune nr. 6000/_ încheiat între
Local B. în calitate de concedent și SC H. S., în calitate de concesionar.
Prin Decizia civilă nr. 2274/_, pronunțată în Dosarul nr._ al Curții de Apel C. (filele 16-19) a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 842/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC H. SS prin lichidator împotriva
pârâtului Consilul Local B. ; s-a dispus anularea Hotărârea C. Local B. nr. 96/_ .
Prin Încheierea pronunțată la data de_, în Dosarul de faliment nr._ al T. ui Olt a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC H. S., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a O. ui B., aceasta a fost respinsă în condițiile în care chiar dacă parte contractantă în contractul de concesiune 6000/_ apare doar C. Local B., acesta este doar organul deliberativ potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 1 și 2 și art. 36 din Legea nr. 215/2001, calitatea procesuală pasivă a O. ui B. prin P. justificându-se în situația de față, sens în care se va asigura și opozabilitatea hotărârii față de acesta.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune reține că, indicarea temeiului juridic de către reclamantă nu poate avea caracter absolut, încadrarea stării de fapt pe un anumit temei juridic revine exclusiv instanței învestite cu soluționarea cauzei, situație în care deși reclamanta a făcut referire doar la dispozițiile art. 998-999 Cod civil, circumstanțele cauzei și motivele invocate îndreptățesc calificarea acțiunii drept o cerere în angajarea răspunderii patrimoniale a autorității administrative.
În situația de față reclamanta a solicitat despăgubiri în valoare de 733.745,38 Euro și daune morale în valoare de 500.000 Euro, motivat de faptul că prin denunțarea contractului de concesiune 6000/_ prin Hotărârea C. ui Local nr. 96/2007, hotărâre anulată ulterior prin Decizia civilă nr. 2274/2010, reclamantei i s-ar fi cauzat un prejudiciu, situație în care reclamanta a intrat în insolvență.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei";.
În situația de față, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ vătămător, respectiv a Hotărârii C. ui Local nr. 96/2007 în dosar nr._ .
Potrivit alin. 1 și 2 al art. 19 din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri este de 1 an și "curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei";, momentul în care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei fiind cel mai târziu la data de_ când a înregistrat cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență, motivată tocmai prin dificultățile financiare generate de situația contractului de concesiune 6000 din_ .
Raportat la cele expuse anterior s-a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată motiv pentru care acțiunea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC H. S. reprezentată legal prin lichidator judiciar SC P. SPRL și administrator special Katona Nandor
solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivare s-a arătat că:
În fapt, între părți s-a Încheiat Contractul de concesiune nr. 6000/_, având ca obiect activitatea de salubrizare a O. ui B. .
Conform art. IV pct. 1 din contract, durata contractului se întindea pe o perioadă de 8 ani, începând cu data semnării contractului.
In același sens, ca urmare a modificărilor legislative în domeniul contractelor de concesiune proprietate publică, prin O.G. nr. 54/2006, respectiv prin art. 7 alin. 3, se dădea posibilitatea ca, prin acordul părților, durata contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică să poată fi prelungită prin simplul acord al părților, pe o perioadă de jumătate din perioada stipulată inițial prin Contractul de concesiune, respectiv, conform ultimei modificări, pe o perioadă de 4 ani.
Din păcate, prin Hotărârea C. ui Local din_, se denunță unilateral și în mod nelegal Contractul de concesiune nr. 6000/2003, la inițiativa P. ului Ștețco C. Remus.
Impotriva Hotărârii C. ui Local mai sus menționată, în dosar nr. _
, a formulat acțiune în anulare și despăgubiri, respinse în prima instanță de către Tribunalul Maramureș, prin Sentința civilă nr. 842 din_ . Impotriva sentinței mai sus menționate s-a declarat recurs care a fost admis de Curtea de Apel C., iar prin Decizia nr. 2274 din_ s-a dispus admiterea în totalitate a capătului de cerere privind anularea Hotărârii C. ui Local nr. 961_, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile, s-a dispus în ultimul aliniat din considerente: "va respinge celelalte petite ale cererii, astfel, unele dintre petite exced cauzei, în sensul că instanța în această fază nu se poate substitui atribuțiilor C. ui Local, iar cu privire la petitul de despăgubiri. acesta a fost formulat fără a se arăta cuantumul acestora și temeiul".
Față de aceste chestiuni, după pronunțarea deciziei Curții de Apel a formulat acțiune în despăgubiri, precizând cuantumul și sorgintea acestora.
Față de cererea reclamantei, instanța fondului Tribunalul Maramureș, prin Sentința civilă nr. 4346 din_ a respins-o pe cale de excepție, în reflexia dispozițiilor arte 19 din Legea nr. 554/2004, pornind de la premisa că:
"Potrivit alin. 1 și 2 al art. 19 din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri este de 1 an și "curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei", momentul în care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei fiind cel mai târziu la data de_ când a înregistrat cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență, motivată tocmai prin dificultățile financiare generate de situația contractului de concesiune 6000 din_ . "
Interpretarea dată de către instanța de judecată este în deplină consonanță chiar cu interpretarea dată dispozițiilor art. 19 de către Curtea Constituțională a României, for exclusive îndrituit în interpretarea legii, în reflexia dispozițiilor constituționale.
Astfel, prin Decizia nr. 568 din 7 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor arte 19 alin. 1 raportat la art. 11 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în lucrarea Deciziile Curții Constituționale privind Legea contenciosului administrativ nr. _
- 2009) - Editura Universul Juridic, București, 2010, pag. 195), Curtea Constituțională a arătat: "Curtea constată, așadar, că termenul prevăzut de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 are În vedere tocmai acele situații În care, În momentul introducerii cererii În anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate În mod obiectiv cunoaște existența și Întinderea pagubei, astfel că nu poate formula În mod concomitent o acțiune În despăgubire. După solutionarea actiunii În anulare. aceasta poate estima și pretinde paguba cauzată prin actul administrative anulat. având la dispozitie un termen de un an pentru formularea unei astfel de actiuni. "
In concluzie, termenul determinant este pronunțarea hotărârii în acțiunea în anulare.
Dintr-o altă perspectivă, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, dispozițiile art. 19 determină curgerea termenului de noțiunea de "cunoașterea Întinderii pagubei" și nu o identifică cu momentul nașterii pagubei.
In concluzie, în condițiile în care așa cum a arătat, Contractul de concesiune nr. 6000 avea o derulare de 8 ani, la care se adăugau alți 4 ani, (5 ani în vechea reglementare), întinderea pagubei putea fi determinată doar de încetarea în mod juridic a contractului, respective fie prin încetarea capacității persoanei juridice, prin radiere, fie prin expirarea perioadei contractuale.
Astfel, reclamanta nu și-a pierdut personalitatea juridică și nici intimata, motiv pentru care determinant este termenul de încetare a contractului, respectiv la expirarea celor 8 ani (în condițiile în care denunțarea unilaterală a contractului, așa cum am arătat mai sus a fost desființată în mod irevocabil pentru nelegalitate), respective la data de_ și nu așa cum a apreciat instanta fondului.
Raportarea instanței la data deschiderii procedurii insolvenței, respective deschiderea procedurii generale și intrarea în procedura reorganizării, în mod neechivoc se caracteriza prin nefondare și nelegalitate.
Pornind de la dispozițiile arte 19 din Legea nr. 554/2004:
Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere În același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască Întinderea pagubei.
Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, În termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(21) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, În mod corespunzător, și contractelor administrative.
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce privește procedura de judecată și taxele de timbru. se poate concluziona situația de excepție reglementată.
Astfel, prin sintagma "fără a cere În același timp și despăgubiri" se contura excepția instituită de norma juridică care reglementa "specialia generalibus derogant".
In condițiile în care așa cum a arătat reclamanta a formulat o astfel de cerere, teza art. 19 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004 nu este aplicabilă În cauză.
In principal, așa cum a arătat prin cererea introductivă s-a pornit de la dispozițiile art. 998 - 999 cod civil anterior, având la bază denunțarea unui contract comercial, raportat la momentul nașterii raportului obligațional, respectiv Contractul nr. 6000/_, încheiat anterior apariției Legii nr. 554/2004.
In condițiile în care legea civilă nu retroactivează, pornind de la dispozițiile art. 1 Cod civil anterior și a principiului "regii tempus actum" incidența termenului de prescripție de 3 ani este neechivocă.
Legiuitorul vorbește de "INTINDEREA PAGUBEI" și nu de "EXISTENTA PAGUBEI", ca noțiuni determinante în stabilitea momentului de la care începe a curge termenul de prescripție.
Este neechivoc că la momentul rezilierii prin hotărârea C. ui local nu se cunoștea decât faptul generator al daune lor și nu INTINDEREA, iar pe de altă parte se avea în vedere sorgintea denunțării unilaterale a contractului, din perspectiva art. VIII lit. b din Contractul nr. 6000/2003.
Mai mult decât atât, dacă urmăm teza susținută de pârâți, derularea procesului, cu consecința admiterii cererii, a avut un efect întreruptiv al eventualei curgeri a prescripției.
In realitate, ca moment determinant în susținerea tezei cunoașterii INTINDERII PAGUBEI, acesta, cel mai devreme nu poate fi decât momentul pronunțării Deciziei civile nr. 2274/_ în dosar nr._ a Curții de apel
C. .
Raportat la cele arătate mai sus și având în vedere că instanța fondului s-a pronunțat pe excepție și fiind necesară suplimentarea probațiunii (probațiune inadmisibil a fi administrată în recurs), se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
In același sens, al casării cu trimitere spre rejudecare, are în vedere și faptul că instanța fondului nu a analizat în mod efectiv toate apărările reclamantei, în raport de excepția prescripției, așa cum au fost acestea arătate oral și în scris prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
Față de cele arătate mai sus solicită a se admite recursul așa cum a fost formulat.
Pârâții intimați O. B., respectiv C. LOCAL AL O. UI B. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - fila 18.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt existentă în cauză și necontestată de părți vizează încheierea la_ a unui contract de concesiune între C. LOCAL B. în calitate de concedent și recurenta reclamantă SC H. S. în calitate de concesionar, raporturile juridice dintre părți vizând activitatea de salubrizare stradală și transportul gunoiului menajer din orașul B. precum și concesionarea mijloacelor fixe prevăzute în caietul de sarcini.
Urmare a emiterii HCL nr. 96/_ contractul anterior arătat a fost denunțat unilateral pentru ca ulterior prin decizia nr. 2274/_ a Curții de Apel C. să se dispună anularea acesteia.
Problema de drept ce se impune a fi lămurită este legată de momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantei pentru solicitarea despăgubirilor cuvenite ca urmare a denunțării nelegale a contractului de concesiune.
Instanța de fond a reținut faptul că este aplicabil art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 iar termenul de un an începe să curgă cel mai târziu la data de_ când a fost înregistrată cererea de deschidere a procedurii insolvenței reclamantei.
Făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 568 din_, reclamanta recurentă arată că doar după soluționarea acțiunii în anulare poate fi estimată și pretinsă paguba cauzată prin actul administrativ anulat.
Dintr-o altă perspectivă termenul prevăzut la art. 19 din Legea nr. 554/2004 face referire la "cunoașterea întinderii pagubei"; și nu la momentul
"nașterii pagubei";. În acest sens determinant este termenul de încetare a contractului, respectiv la expirarea celor 8 ani.
Mai susține recurenta că art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi aplicabil în cauză raportat la prevederile alin. 1 care dispun în sensul: "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.";
O altă teză acreditată de către recurentă ar viza aplicabilitatea termenului general de prescripție și nu în ultimul rând faptul că "întinderea pagubei"; trebuie legată de momentul pronunțării deciziei civile nr. 2274/_ .
Analizând toate aceste susțineri Curtea apreciază că ele sunt neîntemeiate din următoarele considerente:
Despăgubirile solicitate de către reclamantă își au izvorul în Hotărârea C. ui Local B. nr. 96/_ prin care a fost denunțat unilateral contractul de concesiune nr. 6000/_, act administrativ anulat în mod irevocabil urmare a unei decizii pronunțate în_ de Curtea de Apel C. .
Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1, art. 18 alin. 4 lit. e coroborat cu art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța investită cu soluționarea cererii de anulare a actului administrativ apreciat ca vătămător poate să oblige partea la plata unor despăgubiri pentru daunele morale și materiale. Pe de altă parte, art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curgând de la data la care partea vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Rezumând, despăgubirile pot fi cerute pe următoarele căi procedurale:
o dată cu acțiunea în anularea actului;
după anularea actului, în termen de un an de la cunoașterea pagubei, dacă paguba nu a fost cunoscută la data judecății.
Este real faptul că decizia Curții Constituționale nr. 568/_ care constituie o continuare a jurisprudenței instanței constituționale cuprinsă în deciziile nr. 171/2007 și nr. 123/_, analizează situația art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 statuând în sensul în care aceasta vizează acele situații în care în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ persoana nu poate cunoaște în mod obiectiv existența și întinderea pagubei astfel că nu poate formula concomitent o acțiune în despăgubire.
Nu se poate susține în prezenta cauză faptul că reclamanta a fost în imposibilitate obiectivă de a cunoaște existența și întinderea pagubei în condițiile în care prin acțiunea înregistrată la_ pe rolul T. ui Maramureș vizând anularea HCL nr. 96/2007 a solicitat în subsidiar obligarea C. ui Local B. la plata unor despăgubiri juste urmare a rezilierii contractului.
Mai mult, în cadrul aceleiași acțiuni s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească întinderea prejudiciului "în raport de perioada de contract ce a mai rămas, de faptul că primii 3 ani ai derulării contractului au fost ani de investiții și de faptul că investițiile nu s-au amortizat în perioada de contract derulată";. Este de menționat faptul că în încheierea de ședință din_ din dosar nr._ al T. ui Maramureș este consemnată cererea în probațiune formulată de reprezentatul SC H. S. vizând "efectuarea unei expertize contabile sub aspectul prejudiciului";.
Pe de altă parte, potrivit mențiunilor din încheierea dată în ședința publică din_ a T. ui Olt SC H. S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă generală, situația economică precară datorându-se rezilierii abuzive a contractului de concesiune încheiat cu C. Local B., contract din care rezultau cea mai mare parte a fondurilor necesare desfășurării activității societății. Sunt indicate astfel suma de 198.769,62 lei prestații efectuate în favoarea orașului B. și suma de 75.465 lei pierderi suferite de societate în cursul anului 2008.
Nu în ultimul rând prin sentința nr. 1027 din_ a T. ui Olt dată în dosar nr._ s-a dispus trecerea SC H. S. în faliment în procedură simplificată constatându-se astfel imposibilitatea reorganizării activității ca urmare a datoriilor înregistrate.
Concluzionând, invocarea de către recurentă a mențiunilor deciziei nr. 568/2007 a Curții Constituționale nu poate fi reținută ca pertinentă în cauză deoarece reclamanta nu s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a cunoaște existența și întinderea pagubei.
Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește susținerea potrivit căreia cunoașterea întinderii pagubei s-ar fi putut realiza doar la expirarea termenului de 8 ani de derulare a contractului, nașterea pagubei producându-se în mod neechivoc la momentul rezilierii contractului iar stabilirea întinderii pagubei fiind determinabilă în condițiile sus arătate.
Apărările vizând neaplicarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 respectiv incidența Decretului-Lege nr. 167/1958 nu pot fi de asemenea primite, reclamanta formulând, distinct de acțiunea înregistrată la_ având ca obiect anularea HCL o acțiune în despăgubiri la_, calificată ca fiind o acțiune în contencios administrativ căreia i se aplică termenele speciale cuprinse în Legea Contenciosului Administrativ.
Deși reclamanta a făcut referire la dispozițiile art. 998-999 Cod civil, circumstanțele cauzei și motivele invocate au îndreptățit calificarea acțiunii ca fiind o cerere în angajarea răspunderii patrimoniale a autorității administrative.
În condițiile în care acțiunea fundamentată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004 trebuie să evidențieze momentul de la care reclamantul a luat cunoștință de întinderea pagubei, cu respectarea termenului de prescripție de un an, Curtea reține că reclamanta a introdus prezenta acțiune la_, cu depășirea termenelor legale speciale de prescripție.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge în baza art. 312 C.pr.civ. recursul declarat de reclamanta SC H. S. împotriva sentinței civile nr. 4346 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC H. S. împotriva sentinței civile nr. 4346 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. H. | Judecător, D. M. | Judecător, F. T. |
G. , D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: M. P.
