Decizia civilă nr. 214/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r . 214/2013

Ședința publică din data de 28 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B.

GREFIER I. D. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții M. I., M. E., D. BN - A. -

C. - M. și A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 11059/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC. M. T.

S. - PRIN ADMINISTRATOR J. C. M. UV S., având ca obiect contestație la executare.

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 14 martie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 21 martie 2013.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 11059/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorii M. I. și M. E. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. -NĂSĂUD

  • ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONTRIBUABILI M., ADMINISTRAȚIA

    FINANȚELOR PUBLICE B. și SC M. T. S. și, în consecință a fost anulat procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/_, emis de D. BN - A. CONTRIBUABILI M. .

    Au fost anulate actele de executare silită subsecvente procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile nr. 936/_, întocmite de intimata D. BN - A. CONTRIBUABILI M. în dosarul de executare nr. 09/2010. S-a dispus radierea din CF 55320 B.

    , nr.cad. 14737 a dreptului de ipotecă legală pentru suma de 682.485 lei înscris în favoarea D. BN -

    1. CONTRIBUABILI M. . S-a respins cererea de constatare a nulității absolute a declarației notariale nr. 251/_ . A fost obligată intimata D. BN - A. CONTRIBUABILI M. la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și parțial onorariu avocațial.

      Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_, intimata Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii M. B. -Năsăud a emis pe numele debitoarei S.C. M. T. S.R.L. titlul executoriu nr. 49 (f. 69-71) și somația nr. 6/_ /192 (f.

      68) pentru suma de 132.572 lei, reprezentând creanțe fiscale. Totodată, în sarcina debitoarei au fost emise titlurile executorii nr. 1/_ pentru suma de 97164 lei, nr. 2798/_ pentru suma de 97950 lei, nr. 29092089/_ pentru suma de 1. lei, nr. 3330/_ pentru suma de 1. lei, nr. 27082094/_ pentru suma de 2. lei, nr. (f. 73-75, 80, 85-86), fiind emise o serie de somații către debitoare (f. 79-81, 83-86).

      Prin decizia nr. 799/_ (f. 65-67), emisă urmare a cererii debitoarei, acesteia i s-a acordat amânarea la plată până la data de_ a obligațiilor fiscale datorate până la data de _

      , în cuantum total de 682.485 lei, condiția acestei amânări fiind constituirea, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, a unei garanții în cuantum de 40% din suma amânată la plată, constând într-o scrisoare de garanție bancară sau oferirea de bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii sechestrului asigurător, astfel cum rezultă din art. 3.

      În aceeași dată, contestatorii s-au prezentat la Biroul notarului public Dogaru C. Liviu și au dat o declarație în sensul că, în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris în CF nr. 55320

    2. , nr. cadastral 14737, arabil și fânețe în suprafață de 13000 mp, situat în Sigmir, sunt de acord să pună garanție în favoarea Agenției Naționale de A. F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. -Năsăud imobilul descris anterior, până la achitarea obligațiilor începând cu data de_, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză.

    Prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile încheiat în data de_ (f. 22-23), în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și al Deciziei de acordare a amânării la plată nr. 799/_, s-a instituit de către executorul fiscal sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului S.C. M. T. S.A., respectiv asupra terenului arabil în suprafață de 13000 mp (arabil și fânaț), situat în Sigmir, ridul "Laz";, identificat în CF nr. 55320 B., nr. cadastral 14737. Prin încheierea CF nr. 5467/_, s-a înscris asupra terenului menționat dreptul de ipotecă în favoarea D. B. -Năsăud, A. Contribuabili M. (f. 38-40), actele de la baza înscrierii fiind procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/_ și declarația autentificată a contestatorilor sub nr. 251/_ .

    În cadrul procedurii executării silite, a fost emis anunțul privind vânzarea bunurilor imobile ale contestatorilor M. I. și M. E. nr. 1793/_ (f. 5-6, 28-30), respectiv anunțul privind vânzarea bunurilor imobile nr. 3176/_ (f. 25-26), debitor fiind S.C. M. T. S.A.

    Potrivit art. 172 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

    Conform art. 154 alin. (1) teza I din O.G. nr. 92/2003, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului.

    Art. 45 din O.G. nr. 92/2003 prevede faptul că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

    Instanța a constatat că procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/_, emis de către D. BN - A. CONTRIBUABILI M., pe de o parte nu conține datele de identificare ale debitorilor M. I. și M. E., așa cum prevede art. 152 alin. (1) lit. f), raportat la art. 154 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, iar pe de altă parte, nu a fost comunicat contestatorilor, la dosar neexistând niciun înscris din care să rezulte faptul pozitiv contrar, deși, la termenul din data de_ (f. 58), instanța a pus în vedere reprezentantei instituțiilor intimate să facă dovada în acest sens. Din conținutul procesului-verbal de sechestru asigurător, rezultă faptul că la instituirea sechestrului a fost prezent numitul M. Niculaie, în calitate de administrator și asociat al debitoarei S.C. M. T. S.R.L., fără a exista vreo mențiune privind prezența contestatorilor proprietari ai imobilului care face obiectul sechestrului.

    Așa fiind, instanța a reținut că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile mai sus menționat nu a fost întocmit și comunicat în mod legal contestatorilor, intimata nefăcând dovada comunicării acestuia la domiciliul lor sau printr-o altă formă de comunicare, prevăzută de art. 44 din O.G. nr. 92/2003 și nici dovada faptului că nu a izbutit să afle domiciliul contestatorilor. Având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 936/_ nu conține datele de identificare ale debitorilor contestatori și nu a fost comunicat în mod legal acestora, instanța apreciază că nu le este opozabil și nu produce efecte, astfel încât executarea silită începută în temeiul acestui proces-verbal este nelegală.

    Mai mult, M. I. și M. E. nu au fost înștiințați cu privire la începerea executării silite asupra bunului proprietatea lor, dosarul execuțional transmis la cererea instanței și atașat la filele 61-87 neconținând o somație adresată contestatorilor în condițiile art. 145 din O.G. nr. 92/2003.

    Cât privește cererea privind constatarea nulității absolute a declarației notariale autentificate sub nr. 251/_ de către Biroul notarului public Dogaru C. Liviu, instanța de fond a constatat că, prin aceasta, contestatorii M. I. și M. E., în calitate de proprietari ai imobilului teren arabil și fânețe în suprafață de 13000 mp, situat în Sigmir, înscris în CF nr. 55320 B., nr.

    cadastral 14737, au arătat că sunt de acord să constituie garanție în favoarea intimatei A. N. de A. F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. -Năsăud, până la achitarea obligațiilor începând cu data de_, iar în cazul în care nu achită datoriile, sunt de acord cu valorificarea terenului în cauză (f. 7).

    Din adresa nr. 9236/_ emisă de către S.C. M. T. S.R.L., semnată de contestatorul M. I. și înregistrată la A. Contribuabili M. sub nr. 925/_ (f. 33), rezultă faptul că a existat o înțelegere între debitoare și contestatori cu privire la garanția efectuată de către aceștia din urmă, debitoarea fiind cea care a depus raportul de evaluare cu privire la terenul care a făcut obiectul garanției (f. 35-37), existând mențiune în sensul garantării Deciziei nr. 799/_ și a existenței acceptului contestatorilor privind înființarea garanției. Totodată, instanța reține faptul că în raportul de evaluare nr. 2010-103-10-1 există mențiune în sensul că destinația raportului este D.

    B., iar clientul este M. I. și M. E., precum și cu privire la prezența clientului la efectuarea inspecției (f. 36).

    Instanța a apreciat ca neîntemeiată susținerea contestatorilor în sensul că declarația autentificată este lovită de nulitate absolută, fiind incidentă eroarea obstacol, respectiv eroarea asupra existenței cauzei actului juridic, având în vedere că nu au știut ce garantează, întrucât, deși în conținutul înscrisului nu se prevede expres faptul că garanția vizează datoriile fiscale ale debitoarei

    S.C. M. T. S.R.L., acest aspect rezultă indirect din conținutul declarației, coroborat cu împrejurările în care declarația a fost efectuată și înaintată creditoarei, împreună cu raportul de evaluare al imobilului.

    De altfel, contestatorii au omis să arate ce i-ar fi putut determina, în lipsa oricărei datorii pe care să intenționeze a o garanta, să se prezinte în fața unui notar și să ofere un bun în valoare de

    585.055 lei drept garanție unei instituții a statului.

    Vor fi înlăturate, de asemenea, ca neîntemeiate, aserțiunile referitoare la încălcarea în cuprinsul declarației nr. 251/_ a prevederilor art. 1776 C.civ. referitoare la ipoteca convențională, de vreme ce declarația în cauză nu reprezintă o astfel de garanție și nu se supune unui atare regim juridic. Ipoteca înscrisă de creditoare în CF 55320 B. reprezintă o ipotecă legală, generată de dispozițiile art. 154 alin. 6 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală.

    Totodată, instanța a constatat că, din certificatele de atestare fiscala nr. 6. din_ și nr. 6. din_ (f. 115-120), rezultă faptul că M. I. și M. E. nu figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată exigibile la data de_, precum nici cu debite constituind creanțe bugetare, însă din declarația autentificată sub nr. 251/_ rezultă faptul că aceștia au constituit o garanție în favoarea Agenției Naționale de Adminsitrare F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B. -Năsăud, fără a se prevedea expres că este vorba de obligațiile fiscale avute în calitate de persoane fizice. Or, așa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenția lor a fost de a constitui o garanție pentru datoria debitoarei S.C. M.

    T. S.R.L.

    Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. -Năsăud, în numele pârâtelor ANAF și A. Contribuabili M. B. - Năsăud, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în temeiul art. 304 al. 8 și 9 Cod procedură civilă.

    În motivare s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre încălcând prevederile art. 261 Cod procedură civilă, excepția invocată de ANAF prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, nici în motivele de fapt și de drept dar nici în dispozitivul hotărârii recurate, neregăsindu-se ca fiind admisă sau respinsă, motiv pentru care, în temeiul art.304, punctul 5, coroborat cu art. 312 alin. 3, din Cod procedură civilă, solicităm instanței admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

    În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în temeiul art. 304 alin. 8 și 9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

    În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esență, că procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 936/_ a fost emis la data de_ de către D. -A. Contribuabili

    M., comunicat la aceeași dată,_ .

    Împotriva procesului-verbal emis la data de_, "cel interesat";, în speța de față contestatorii M. I. și M. E., puteau introduce contestație la instanța judecătorească

    competentă, Judecătoria Bistrița, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 129 alin 11 coroborate cu prevederile art. 172 din OG 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Data la care aceștia au luat cunoștință de procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile fiind_, termenul de 15 zile în care contestatorii puteau formula și depune contestația la executare împotriva procesului verbal, se împlinea la data de_, termenul prevăzut fiind unul de decădere. Deși în cuprinsul întâmpinării a arătat instanței aspectele privind tardivitatea introducerii prezentei acțiuni, excepția astfel invocată a fost respinsă de instanță motivat de faptul că procesul verbal de sechestru nu le-a fost comunicat contestatorilor, aceștia luând la cunoștință, susțin în mod eronat reclamanții, doar la un termen ulterior, termen la care erau în termenul legal de a contesta prezentul proces-verbal de sechestru.

    Se precizează că Decizia 799 din_ constituie o înlesnire în sensul prevăzut de art. 125 OG 92/2003, amânare la plată acordată debitorului SC M. T. S., la data de_, la punctul 3 al Deciziei 799 privind amânarea la plată. Se prevede în mod expres că pentru sumele amânate la plată se constituie o garanție, în termen de 15 zile de la data emiterii deciziei, sub forma unei scrisori bancare sau bunuri libere de orice sarcini în vederea instituirii măsurilor asigurătorii.

    Consideră că se impune a fi respinsă contestația la executare formulată de reclamanții M.

    I. și M. E., raportat la faptul că la data la care aceștia au constituit garanția în favoarea D. BN, au consimțit și ca, în cazul în care debitele restante ale SC M. T. S. nu vor fi achitate în termenul legal, bunurile imobile pe care le-au adus ca și garanție să fie valorificate de către organul de executare. Se pune astfel problema termenului la care au cunoscut reclamanții instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate personală.

    Se consideră ca fiind termenul la care aceștia au constituit garanția ca fiind termenul la care au luat la cunoștință de întinderea înlesnirii la plată acordată societății debitoare. Situația invocată de contestatori nu este de natura a înlătura caracterul temeinic și legal al procesului verbal de sechestru atacat, sau prezumat a fi atacat, atât timp cât la data de_, reclamanții, în baza voinței proprii, exprimată în scris în condițiile legii, au garantat cu terenul proprietatea acestora, înscris în CF 55320, Sigmir nr. cad 14737, in suprafața de 13.000mp. Contrar susținerilor reclamanților, la data de_, prin încheierea nr. 5467 aparținând OCPI B. -Năsăud, s-a intabulat dreptul de ipotecă în valoare de 6. lei în favoarea D. B. -Năsăud-A. Contribuabili M., încheiere care nu a fost atacată ulterior de către reclamanți, în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

    Împotriva aceleiași hotărâri, au declarat recurs, în termen legal și intimații M. I. și M.

    E. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul anulării declarației notariale nr. 251/_ .

    În motivare, s-a arătat că declarația notariala are următorul conținut: "Subsemnații M. I. si soția M. E., domiciliat in mun. B., str. L., nr. 11, județul B. -Nasaud, declar pe proprie răspundere, sub sancțiunile art. 292 din Codul Penal privind declarațiile necorespunzătoare adevărului, că în calitate de proprietari ai imobilului teren înscris in cf nr. 55320 - B., nr. cad. 14737 - Sigmir in suprafața de 13000 mp reprezentând teren arabil si fanate, suntem de acord sa punem garanție in favoarea Agenției Naționale de A. F. - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului B. -Năsăud, imobilul descris mai sus, până la achitarea obligațiilor începând cu data de_ . In cazul in care nu vom achita datoriile către A. N. de Administrație F.

  • Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului B. -Năsăud, suntem de acord ca terenul mai sus menționat sa fie valorificat."

Prin urmare, voința părților a fost clară de a-și garanta datoriile proprii și nicidecum datoriile unei alte persoane (SC M. T. S. ), dacă ar fi fost altfel acest lucru trebuia menționat în această declarație, fapt care nu s-a întâmplat.

Judecătorul când este sesizat cu un diferend în legătura cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul care soluționează fondul trebuie să-l aplice, în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles, față de art. 969 alin. 1 C.civ.

Deși actul dedus judecății - declarația notarială nr. 251/_ este cât se poate de clară, totuși instanța de judecată adaugă peste voința reala a părților și apreciază că "Or, așa cum s-a arătat deja, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă faptul că intenția lor a fost de a constitui o garanție pentru datoria debitoarei SC M. T. S. ." Cum este oare posibil ca instanța de judecată să

adauge la voința părtilor stabilita prin act autentic? Si toate acestea se intampla fara ca măcar instanța să ia in considerare dispozițiile art. art. 1652 si 1656 Cod civil. Mai mult, instanța de judecata, când își motivează soluția nici măcar nu face referire la dispozițiile legale indicate referitoare la faptul ca aceasta declarație nu poate fi considerată o fidejusiune in favoarea SC M.

T. S., ci doar face referire că în cauza nu se aplica dispozițiile art. 1776 cod civil referitoare la ipoteca convenționala.

Declarația notariala nu poate fi considerata nici un moment ca fiind o fidejusiune in favoarea SC M. T. S. întrucât daca s-ar aprecia in acest fel ar însemna o nesocotire a dispozițiilor art. 1652 si 1656 Cod civil.

In art. 1652 Cod civil se prevede ca: "Cel ce garantează o obligație se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește." Recurenții reiterează faptul ca nicăieri in cuprinsul actului (declarației notariale) nu rezulta in mod expres ca vor achita datoriile SC M. T. S. daca aceasta nu o face.

In art. 1656 cod civil se prevede ca: "Fidejusiunea trebuie sa fie expresa si nu se poate întinde peste marginile in care s-a contractat". Ceea ce este expres menționat in declarația notariala este datoria proprie si nicidecum a unei alte persoane, iar peste aceste limite ANAF si D. nu pot trece, iar dac o fac sancțiunea care intervine este anularea acestor acte.

Mai mult, numele SC M. T. S. nu apare nicăieri pe declarația notariala in cauza, astfel ca nu se poate face nici măcar o legătura indirecta cu datoriile acestei societăți si recurenții.

Declarația autentificată nr. 251 din_ încheiata la BNP Dogaru C. Liviu este lovita de nulitate absoluta fiind un caz de eroare obstacol, si anume eroarea asupra existentei cauzei actului juridic, aceasta având in vedere tocmai situația de fata, in care o persoana se obliga sa plătească o datorie care in realitate nu exista. (G. Boroi - Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ediția a ll-a, E. ura AII Back, pag. 161 - note desubsol 1). Acest caz poate fi considerat chiar si un caz particular de error in negotium. Sancțiunea care intervine în situația erorii obstacol este nulitatea absoluta a actului juridic tocmai datorita faptului ca eroarea obstacol echivalează cu lipsa consimțământului la încheierea actului juridic. Eroarea obstacol fiind numita si eroare distructiva de voința fiind cea mai grava forma a erorii împiedicând insasi formarea actului juridic .

In art. 966 Cod civil se prevede ca :"Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect". În cazul în care lipsa cauzei se datorează scopului imediat, sancțiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic. Scopul imediat la încheierea declarației autentificată a fost plata de datorii proprii inexistente fata de parata ANAF-D. .

Susțin recurenții faptul că prin declarația notariala garantează datorii proprii, întrucât nicăieri în acest act nu se menționează faptul că își asumă obligațiile fiscale ale unei alte persoane. Nu se poate aprecia ca declarația notariala ar fi o ipoteca convenționala în favoarea ANAF — D., întrucât este dată cu încălcarea obligației de specializare cu privire la suma garantată, fapt sancționat de dispozițiile art. 1776 Cod civil cu nulitatea actului. In art. 1776 Cod civil se prevede: "Ipoteca convențională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinata prin act".

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 966 Cod civil, art. 1776 Cod civil, art. 1652 Cod civil, art. 1656 cod civil, art. 1662 Cod civil, art. 304 indice 1, 304 pct. 7 si 8 C.pr.civ, si urm., precum si textele de lege menționate pe parcursul recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ,

tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate în cauză și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, luând în examinare criticile formulate de recurenții Administrația N. a Finanțelor Publice (ANAF) și Administrația Finanțelor Publice (A. ) pentru Contribuabili M. B. - Năsăud, prin D. B. -Năsăud, tribunalul constată că acestea nu se fondează, pentru următoarele considerente:

Relativ la susținerea pretinsei nepronunțări a instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF, aceasta apare ca nefondată în condițiile în care dispoziția de respingere a acestei excepții este menționată și motivată în cuprinsul încheierii pronunțate în ședința publică din_ (f. 126 dosar fond), excepție soluționată în mod legal și temeinic de prima

instanță, avându-se în vedere că emitenta titlurilor executorii (A. pentru Contribuabili M. B.

-Năsăud) reprezintă un organ fiscal aflat în subordinea ANAF.

Judicios a respins aceeași instanță, în ședința publică din 14 iulie 2011 (f. 88 dosar fond) și excepția tardivității formulării contestației la executare, în cauză nefiind probată comunicarea procesului-verbal de sechestru contestat la o dată anterioară celei menționate de contestatori ca fiind cea la care au luat cunoștință de existența acestuia (data anunțului de vânzare nr. 1793, respectiv_ ) și în raport cu care termenul de 15 zile defipt de art. 173 C.pr.fiscală pentru formularea contestației la executare nu este depășit.

În ceea ce privește nelegalitatea actelor de executare silită demarate împotriva contestatorilor, apreciată de instanța fondului ca fiind o consecință a necomunicării procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 396/_ cu proprietarii bunului urmărit, precum și a necomunicării începerii executării silite asupra bunului aflat în proprietatea acestora, tribunalul constată, în raport cu conținutul dosarului execuțional atașat celui de fond, că judicios prima instanță a reținut încălcarea prevederilor art. 152 alin. 1 lit. f C.pr.fiscală (aplicabile și în cazul sechestrării bunurilor imobile conform prevederilor art. 154 alin. 5 din același act normativ), text legal care instituie obligația menționării în cuprinsul procesului-verbal de sechestru a numelui debitorilor urmăriți (proprietari ai bunului imobil supus executării silite). Or, în speță, procesul verbal de sechestru (dispus inițial ca măsură asiguratorie și devenit, în condițiile art. 129 alin. 3 teza a III-a din OG nr. 92/2003, măsură executorie) conține doar referiri la debitoarea principală - SC M. T. S. - nu și la debitorii garanți împotriva cărora s-a declanșat în cauză executarea silită prin urmărirea bunului imobil aflat în proprietatea lor - contestatorii M. I. și M. E. .

Că în cauză executarea silită în cadrul căreia a fost publicat anunțul privind vânzarea bunurilor imobile este îndreptată împotriva contestatorilor M. I. și M. E. și nu împotriva debitoarei SC M. T. S., cum eronat se menționează în anunțul de vânzare, rezultă neîndoios din faptul că temeiul urmăririi bunului imobile este reprezentat, așa cum susțin însăși organele fiscale competente în efectuarea urmăririi silite, de garanția constând în ipoteca înscrisă prin încheierea nr. 5467 din_ de către OCPI B. -Năsăud asupra bunului imobil suspus executării silite, garanție prevăzută de art. 127 lit. c Cod procedură fiscală, aceasta fiind constituită în vederea asumării obligației de plată de către o altă persoană (în speță pentru garantarea de către contestatori a obligației de plată a creanțelor bugetare ale intimatei debitoare SC M. T. S. ).

Potrivit art. 126 lit. c Cod procedură fiscală, constituirea garanției în ipoteza mai sus menționată se realizează "prin angajament de plată, în condițiile art. 25 alin. 2 lit. d C.pr.fiscală";, text legal care califică drept debitor (în cazul în care debitorul principal nu-și execută obligațiile de plată a creanțelor fiscale, cum este cazul debitoarei SC M. T. S. ) "persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată";.

Or, contestatorii M. I. și E. se află tocmai în situația prevăzută de normele legale mai sus citate, asumarea obligației fiind realizată prin declarația autentificată sub nr. 251 din 18 februarie 2010 de BNP Dogaru C. Liviu, iar garanția reală constând în ipoteca înscrisă asupra imobilului a fost constituită, ope legis, prin efectul înscrierii procesului-verbal de sechestru întocmit la data de 19 februarie 2010 și care, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. 6 C.pr.fiscală, constituie ipotecă legală (nefiind aplicabile prevederile legale referitoare la ipoteca convențională).

Așadar, având în vedere prevederile art. 128 C.pr.fiscală, privind valorificarea garanțiilor, este cert că executarea silită a fost demarată în cauză împotriva debitorilor garanți, fără însă ca aceștia să fie înștiințați prin comunicarea somației prevăzute de art. 145 C.pr.fiscală, ceea ce reprezintă, așa cum întemeiat a apreciat instanța de fond, un motiv în plus de nelegalitate a actelor de executare silită efectuate în cauză.

Din perspectiva acestor argumente, corect prima instanța a constatat nelegalitatea actelor de executare silită efectuate de intimata recurentă în prezenta cauză, sens în care recursul declarat de

A. N. de A. F. (ANAF) și Administrația Finanțelor Publice (A. ) pentru Contribuabili M. B. -Năsăud, prin D. B. -Năsăud apare ca nefondat.

În privința criticilor formulate de recurenții - contestatori M. I. și M. E., tribunalul constată caracterul lor netemeinic, atât în raport cu statuările instanței din cadrul analizei recursului declarat de organul fiscal, cât și în baza considerentelor ce vor fi prezentate în cele ce succed.

Astfel, în privința naturii juridice a declarației autentificate autentificată sub nr. 251 din 18 februarie 2010 de BNP Dogaru C. Liviu, tribunalul constată că aceasta are în mod cert caracterul angajamentului de plată în sensul asumării obligației de a plăti datoriile fiscale ale debitoarei SC M.

T. S. în condițiile art. 25 alin. 2 lit. d C.pr.fiscală, angajament la care, așa cum s-a relevat în cele ce preced, face trimitere art. 126 lit. c C.pr.fiscală. Așadar, toate trimiterile pe care recurenții contestatori le fac la normele civile de drept comun în materia fidejusiunii și a ipotecii convenționale sunt neavenite, aceste prevederi legale nefiind aplicabile în cauză.

Că este așa, rezultă pe de o parte din faptul că, deși recurenții contestatori susțin că prin intermediul declarației autentificate ar fi urmărit a garanta executarea propriilor datorii fiscale, din situațiile analitice depuse în recurs de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. (f. 48

- 52), rezultă neîndoios faptul că la momentul constituirii garanției reale asupra imobilului aflat în proprietatea lor, aceștia nu erau înregistrați cu debite față de organele fiscale în favoarea cărora au oferit garanția, respectiv A. N. de administrare F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice B. -Năsăud.

Mai mult, nici chiar recurenții contestatori nu au relevat instanței, în concret, la care obligații personale au înțeles a se referi atunci când au dat declarația în fața notarului public.

Este real că exprimarea din cuprinsul actului juridic este una lacunară, în condițiile în care se menționează doar sintagma "până la achitarea obligațiilor începând cu data de_ ";, însă acest aspect este imputabil în primul rând contestatorilor recurenți care, necircumstanțiind conținutul obligațiilor fiscale garantate, au creat echivocul de care în prezenta contestație la executare înțeleg a se prevala. Or, potrivit principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține efecte juridice în favoarea sa.

Se mai impune a se remarca în cauză și susținerile contradictorii ale recurenților contestatori care, pe de o parte, arată că nu știau ce garantează, susținând lipsa cauzei actului juridic, iar pe de altă parte, în cadrul aceleiași declarații de recurs, argumentează în sensul că garanția viza propriile obligații fiscale, aspect care, în opinia acestora constituie motiv de nulitate din perspectiva existenței unei erori obstacol, apărări temeinic înlăturate de instanța de fond.

Pe de altă parte, data menționată ca fiind cea la care se raportează obligațiile garantate este_, aceasta reprezentând tocmai data de la care, prin emiterea deciziei nr. 799 s-a acordat debitoarei SC M. T. S. amânarea la plată a obligațiilor fiscale, sub condiția constituirii garanției, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei, împrejurare factuală de natură a acredita, de asemenea, teza asumării obligațiilor debitoarei principale prin garantarea cu bunul imobil aflat în proprietatea contestatorilor.

Totodată, un alt argument în susținerea acestei teze, corect valorizat de instanța fondului, este acela că raportul de evaluare a imobilului a fost înaintat către A. Contribuabili M. de către însuși contestatorul M. I., în calitate de administrator al debitoarei SC M. T. S. .

Așadar, pentru considerentele expuse, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate de recurenți, tribunalul urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții A. N. DE ADMINISTTRARE F. ((ANAF) și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. B. - NĂSĂUD prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. -NĂSĂUD și

respectiv de recurenții M. I. și M. E. împotriva sentinței civile nr.11059/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o menține în totalitate.

Totodată, având în vedere criteriul culpei procesuale din perspectiva aplicării prevederilor art. 274 C.pr.civ. raportate la art. 316 C.pr.civ., cu trimitere la art. 298 C.pr.civ., tribunalul va respinge, ca nefondată, cererea recurenților M. I. și M. E. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, aceștia căzând în pretenții prin efectul respingerii recursului pe care l-au declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții A. N. DE ADMINISTTRARE F. ((ANAF) și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI M. B. -NĂSĂUD prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

PUBLICE B. -NĂSĂUD și respectiv de recurenții M. I. și M. E. împotriva sentinței civile nr.11059/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .

Respinge, ca nefondată, cererea recurenților M. I. și M. E. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, _

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

  1. P. M. D. E. L. L. T. B.

    GREFIER,

    1. D. M.

Red/dact: MAP/HVA_ /4 ex.

Jud. fond: C. R.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 214/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare