Decizia civilă nr. 217/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 217/2013
Ședința publică din data de 28 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B. GREFIER I. D. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta B. O. I. împotriva sentinței civile nr. 2026/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 14 martie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 21 martie 2013, respectiv pentru data de 28 martie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 2026/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare silită formulată de contestatoarea B. O. I. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. A.F.P. S. B. , având ca obiect anularea Titlului executoriu nr. 108/_ emis de intimată, precum și a tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate de intimată în dosarul execuțional nr. 108/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_, intimata organul fiscal AFP S. -B. a emis Decizia nr. 11077 prin care a dispus angajarea răspunderii solidare a numitei B. O. -I. în calitate de fiică și moștenitoare legală a defunctului B. G. Viorel, pentru suma de 1694 lei, reprezentând creanțe fiscale datorate bugetului de stat. Împotriva acestei decizii, contestatoarea debitoare B. O. -I. a formulat pe cale administrativă la organul fiscal ierarhic contestație, aceasta fiind respinsă ca nefondată și netemeinică potrivit Deciziei nr. 18813. Potrivit acestei decizii s-a statuat că numitul B. G. Viorel a depus la organul fiscal AFP
S. -B. la data de_ declarația 200 pentru anul 2003, astfel că a fost prelucrată la data de_ și s-a emis decizia 6400300183942/_ . Urmare a decesului numitului B. G. Viorel, survenit la data de_, conform certificatului de deces existent la dosar, debitul stabilit inițial în sarcina acestuia a rămas neachitat.
La data de_, organul fiscal a emis Decizia de impunere nr. 11077 prin care a stabilit cuantumul obligației fiscale pe care o datora titularul acesteia, respectiv numitul B. G. Viorel pentru anul 2003, astfel că urmare a survenirii în anul 2004 a decesului acestuia s-a dispus atragerea răspunderii solidare a contestatoarei în calitate de fiică și moștenitor legal al defunctului, avându-se în vedere decizia civilă nr. 110/R/2005 pronunțată de Judecătoria Năsăud care a stabilit calitatea și vocația succesorală a contestatoarei, decizie care a fost emisă potrivit prevederilor art. 27, 28 din OG 92/2003.
Astfel instanța a reținut că natura obligației fiscale în cuantum de 1694 lei reprezintă venituri din despăgubiri civile, sumă evidențiată în Decizia de impunere nr. 11077/2012, decizia astfel emisă, constituind titlul de creanță fiscală.
Din verificarea pieselor dosarului de urmărire al debitoarei, instanța a reținut că Decizia de impunere nr. 11077/_ a fost comunicată acesteia la data de_, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din înscrisul atașat la fila 31 dosar, contestatoarea însușindu-și titlul de creanță și semnând pe dovada de primire a scrisorii.
Apoi, la data de_, întrucât intimata a considerat că a expirat termenul de plată al obligațiilor fiscale înscrise în decizia de impunere, aceasta a emis Titlul executoriu nr.108, declanșând executarea silită împotriva debitoarei-contestatoare formându-se în acest sens și un dosar execuțional înregistrat la organul fiscal cu nr. 108/_ . La aceeași dată, intimata a emis pe numele debitoarei și Somație de plată.
Instanța a apreciat că în speță se poate pronunța doar cu privire la legalitatea formelor de executare silită ulterioare titlului de creanță fiscală sus arătat și analizând titlul executoriu nr. 108/_ și somația emise de intimată și aflate în copie la filele 27, 29 dosar, acestea întrunesc cerințele de formă prevăzute de OG nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare fiind legal întocmite .
Prin urmare, intimata este îndreptățită de dispozițiile legale în materie fiscală să efectueze acte de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului de stat în condițiile OG nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, s-a apreciat că formele și actele de executare din dosarul execuțional mai sus indicat sunt temeinice și legale sub toate aspectele, neexistând motive întemeiate pentru anularea acestora, executarea silită începută de organul fiscal fiind efectuată cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta B. O. I., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința rejudecării pe fond a contestației la executare, în sensul admiterii contestației ca fiind fondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că hotărârea atacată este dată minus petita. După cum judicios se reține de instanța de fond, reclamanta a atacat inclusiv titlul executor emis pe numele ei, instanța de fond neanalizând legalitatea acestuia și nepronunțându-se pe acest capăt de cerere. Reține doar în considerente că este competentă să se pronunțe exclusiv asupra legalității formelor de executare fără însă a motiva această susținere cu indicarea temeiurilor de drept care conduc la o asemenea concluzie.
În acest sens, a fost încălcat, principiului disponibilității reglementat în art. 129 alin. 6 C. proc. civ. care prevede că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații", impunându-se pronunțarea unei hotărâri omnia petita, adică in limitele a ceea ce i s-a cerut si ca părțile sunt cele care fixează limitele in care va avea loc judecata.
Nepronunțându-se asupra tuturor cererilor, dar și prin nemotivarea soluției, instanța de fond a negat accesul recurentei la justiție, deoarece o hotărâre nemotivată este echivalentă cu negarea acestui drept, partea neputând cunoaște motivele care au condus instanța la pronunțarea unei atare soluții.
Ca atare, consideră că sub acest aspect se impune admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speță, pentru creanța datorată de defunctul B. G. Viorel, intimata a emis trei titluri executorii: unul pe numele recurentei, unul pe numele mamei recurentei și unul pe numele concubinei defunctului de la momentul decesului său, toate aceste titluri conținând cuantumul integral al creanței imputată defunctului. Practic, s-a născut astfel dreptul intimatei de a încasa de trei ori aceeași sumă de la trei persoane fizice diverse, aspect care conduce spre o îmbogățire fără just temei legiferată prin sentința atacată, demnă de critică sub aspectul neînțelegerii stării de fapt. Această situație dovedită cu prisosință prin actele existente la dosar impunea admiterea contestației. De altfel contestația la executare promovată de către mama recurentei a și fost admisă de aceeași instanță.
Evident este aspectul că o soluție contrară în cauza de față, respectiv menținerea în vigoare a trei titluri executorii, ar conduce la acordarea în favoarea intimatei a posibilității de a opera o triplă încasare a sumelor datorate de către defunct, aspect nepermis într-un stat de drept.
Astfel, consideră că și din acest punct de vedere se impune admiterea recursului.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a deciziei de impunere și acest considerent conduce la necesitatea admiterii recursului. Astfel, este evident din motivarea hotărârii că instanța de fond, după pronunțare, a realizat că este necompetentă material să se pronunțe asupra acestei cereri. Ori, legal era ca instanța să pună în discuție competența materială
în soluționarea acestui petit și să decline competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud ca primă instanță.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9
proc. civ. Hilar este însă faptul că instanța de fond a menținut ca legal un act de creanță emis pe numele unei persoane fără capacitate de folosință, respectiv pe numele unei persoane decedate, dar a și obligat-o pe recurentă la plata acestui debit în condițiile în care la dosar nu există nicio probă că recurenta este moștenitoare acceptantă a moștenirii rămase după defunct.
Mai mult, decizia de impunere pe numele defunctului a fost emisă în anul 2012, decesul numitului B. G. Viorel având loc în anul 2004.
Printr-un simplu calcul matematic, având în vedere termenul de prescripție de 5 ani, în_ a început să curgă acest termen care s-a împlinit la data de_ . Deci, dreptul material este prescris, aspect nesocotit de către instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041Cod procedură civilă
, tribunalul reține că recursul declarat de recurentă este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză se constată că, așa cum susține și recurenta, instanța fondului a fost investită cu soluționarea contestației la executare în cuprinsul căreia contestatoarea a solicitat nu doar anularea formelor de executare silită demarate de intimată în dosarul execuțional nr. 108/_, ci și anularea a însăși deciziei de impunere nr. 11077/_ (f. 30 dosar fond), pusă în executare silită.
Decizia sus menționată, emisă pentru angajarea răspunderii solidare a contestatoarei în temeiul prevederilor art. 27, 28 și 29 din Codul de procedură fiscală întrunește caracteristicile actului administrativ fiscal prev. de art. 41 C.pr.fiscală, reprezentând titlu de creanță pentru suma stabilită în sarcina contestatoarei.
Potrivit art. 141 C. pr.fiscală, titlul de creanță devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent astfel încât, prin aplicarea acestor prevederi, decizia de angajare a răspunderii patrimoniale a contestatoarei a devenit titlu executoriu, fiind declanșată executarea silită de către intimata AFP S. -B. .
În acest context, apare ca fiind necesară sublinierea distincției care operează între contestația împotriva actului administrativ fiscal (conform procedurii prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fiscală) și contestația îndreptată împotriva actelor de executare silită.
Astfel, asupra competenței materiale și teritoriale de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civ., în sensul că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, (…), cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În motivarea acestei decizii, instanța supremă a subliniat distincția care trebuie făcută între
"titlu executoriu fiscal";, "titlu de creanță fiscală"; și "act administrativ fiscal";, concluzionând în sensul că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
În acest sens, procedura de contestare a actelor administrativ-fiscale este reglementată de art. 209-218 Cod procedură fiscală, însă această procedură presupune soluționarea recursului administrativ prin emiterea deciziei de către Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul autorității administrativ-fiscale, contestarea acestei din urmă decizii declanșând controlul jurisdicțional dat în competența instanțelor specializate reprezentate de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor potrivit art. 218 C.pr.fiscală, cu raportare la art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, dezbaterea asupra admisibilității contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare nu transferă competența de a se pronunța asupra acestei chestiuni
tribunalului de contencios administrativ, acesta putând fi investit în materia administrativ fiscală în condițiile respectării procedurii sus menționate, revenind, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătoriei, ca instanță de drept comun, în considerentele aceleiași decizii pronunțate în interesul legii, anterior citată, statuându-se că "excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispozițiilor art. 188 alin. 2 și ale art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală";.
Aspectul legat de inadmisibilitatea analizării de către judecătorie, ca instanță de drept comun, a apărărilor vizând însuși actul administrativ fiscal devenit la scadență titlu executoriu au fost relevate de către prima instanță în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, fiind corectă susținerea recurentei privind nepronunțarea, în cadrul dispozitivului, a soluției date cu privire la anularea deciziei nr. 11077/2012 de atragere a răspunderii contestatoarei, capăt de cerere formulat în cadrul contestației la executare (sens în care soluția corectă cu privire la acest petit ar fi fost respingerea ca inadmisibilă și nu declinarea de competență).
Tribunalul reține însă că aspectul de minus petita invocat de recurentă a fost înlăturat din conținutul art. 304 care reglementează motivele de recurs, punctul 6 al acestui text legal, în forma în care a fost modificat prin art. I pct. 111 din OUG nr. 138/2000, menținând doar ipotezele în care judecătorul a acordat mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut, ceea ce nu este cazul în speță.
nea înlăturării ipotezei minus petita conținută de vechea reglementare rezidă în posibilitatea conferită părții interesate de a solicita completarea hotărârii pe calea procedurii prevăzute de art. 281ind. 2 C.pr.civ.
Așadar, chiar dacă în speța de față sunt aplicabile prevederile art. 304 ind. 1 C.pr.civ., în sensul în care efectul devolutiv al recursului declarat împotriva hotărârilor nesupuse apelului nu limitează analiza doar cu privire la motivele strict reglementate de art. 304 C.pr.civ., ci dimpotrivă, cauza se analizează sub toate aspectele, rațiunea care a stat la baza înlăturării dintre motivele de recurs pe acela al nepronunțării instanței asupra unui capăt de cerere subzistă și în cazul recursului devolutiv, nereprezentând o cauză de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanță în aceste condiții, sens în care, critica recurentei sub acest aspect apare ca neîntemeiată.
În cauză, tribunalul constată că deși procedura administrativă a fost parcursă (contestându- se la organul fiscal decizia de atragere a răspunderii solidare), contestatoarea nu a înțeles a continua demersul inițiat în vederea constatării nelegalității actului administrativ fiscal care, prin ajungerea la scadență a devenit titlu executoriu, în condițiile în care, așa cum a precizat și în fața instanței de recurs, nu a contestat în fața instanței de judecată competente, în condițiile art. 218 C.pr.fiscală, Decizia nr. 18813 din_ (f. 38 dosar fond) prin care s-a respins de către organul fiscal contestația administrativă formulată.
Or, în acest context, curgerea termenului de contestare, precum și însăși exercitarea contestației împotriva actului administrativ fiscal nu determină, în sine, suspendarea executării actului administrativ fiscal, declanșarea executării silite fiind legală în condițiile în care art. 141 C.pr.fiscală conferă caracterul de titlu executoriu titlului de creanță la data la care creanța este scadentă.
Prin urmare, cum contestatoarea nu se poate prevala în cauză de o hotărâre judecătorească care, anulând decizia nr. 18813/_ de soluționare a contestației administrative, să constate nelegalitatea deciziei nr. 11077/2012 de atragere a răspunderii acesteia, judicios prima instanță a apreciat ca fiind legale actele de executare silită efectuate de intimată în cadrul dosarului execuțional nr. 108/2012.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. O. I. împotriva sentinței civile nr. 2026/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, în cauză nefiind incidente nici alte motive de nulitate absolută care să poată fi invocate și din oficiu de instanță conform art. 3041Cod procedură civilă, de natură a afecta valabilitatea sentinței recurate.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ. raportat la art. 316 și art. 298 C.pr.civ, având în vedere culpa procesuală a recurentei va respinge, ca nefondată cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. O. I., domiciliată în S. B.
, str. R., nr. 16, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2026/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Respinge, ca nefondată, cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. P. M.
D.
E.
L.
L.
T. B.
GREFIER,
D. M.
Red/dact: MAP/HVA_ /4 ex. Jud. fond:PAR
