Decizia civilă nr. 4335/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4335/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. - A. M. JUDECĂTORI: S. -L. R.
L. U. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă C. de A. de S. C. împotriva sentinței civile nr. 13688 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata- reclamantă SA E., având ca obiect anulare act administrativ- decizie FNUASS.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei-reclamante C. de A. de S. C., consilier juridic Crăciun G. și reprezentantul intimatei-reclamante SA E., avocat Brebenaru Tudor din Baroul Cluj, cu delegație la dosar,lipsă fiind intimata-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimata- reclamantă SA E. a depus întâmpinare și dovada achitării taxei de timbru pentru fond.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului ca nemotivat, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă.
Reprezentantul intimatei-reclamante SA E., avocat Brebenaru Tudor solicită admiterea excepției nulității recursului ca nemotivat, având în vedere recurenta nu a indicat niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod pr.civ. și nu a criticat sentința recurată, ci a expus o stare de fapt și a reluat aspectele menționate în întâmpinarea depusă la instanța de fond.
Recurenta nu a invocat prevederile art. 3041Cod pr.civ., iar instanța nu poate aprecia care din motive este incident în cauză, aceasta trebuind să judece cu ce a fost investită.
Reprezentantul recurentei-reclamante C. de A. de S. C., consilier juridic Crăciun G. solicită respingerea excepției, apreciind că recursul a fost motivat.
Prima instanță a considerat în mod nelegal că reclamanta nu datorează și accesorii pentru că nu a fost înștiințată de plata contribuției, având în vedere că accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neachitării datoriei la timp.
Instanța respinge excepția nulității recursului ca nemotivat raportat la dispozițiile 306 alin. 3 Cod pr.civ., dezvoltarea motivelor de recurs din speță permițând încadrarea motivelor invocate in speta în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ respectiv s-a invocat greșita aplicare a textelor de lege invocate expres în cererea de recurs, cu opinia concordantă de d-nul judecător R.
S. -L. în sensul că potrivit într-un recurs întemeiat pe art. 3041Cod pr.civ. nu este absolut necesar ca un motiv de nelegalitate să fie încadrat în dispozițiile art.304 Cod pr.civ.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante C. de A. de S. C., consilier juridic Crăciun G. susține recursului așa cum a fost formulat și motivat și în esență solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și menținerea ca legală și temeinică Deciziile nr. 23483611 și 12 din_ privind stabilirea contribuției datorate la FNUASS pentru perioada 2007-2008.
Reprezentantul intimatei-reclamante SA E., avocat Brebenaru Tudor dezvoltă pe larg considerentele inserate în întâmpinarea depusă la dosar și în esență solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13688/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SA
E. împotriva pârâtei C. DE A. DE S. C. și în consecință:
A fost anulată în parte Decizia nr. E 581/2012 emisă de pârâtă și în întregime deciziile de impunere din oficiu cu nr._ în ce privește accesoriile. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea precizata și înregistrată la data de 19 octombrie 2012 reclamanta a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a judetului C. anularea în întregime a Deciziei nr.E581/_, în principal, cu consecința anulării deciziei de impunere din oficiu nr.234836/1 din_ și exonerarea de la plata în întregime a acestora pentru perioada 2006- 2011 și prin care s-a stabilit contribuții de plată a reclamantei către FNUASS, precum și anularea Deciziei de impunere din oficiu nr.234836/2 din data de_ și exonerarea de la plata în întregime a acestora pentru perioada 2006-2011 și prin care s-a stabilit dobânzi/majorări de întârziere, anularea în întregime a Deciziei nr.E581/_, în subsidiar, cu consecințele menționate la petitul 1 și obligarea pârâtei la recalcularea corectă a contribuției de plată la FNUASS și emiterea unei noi decizii în acest sens, exonerarea reclamantei de la plata parțială a dobânzilor/majorilor de întârziere și penalităților de întârziere pentru perioada
2006-2011.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta a precizat petitele 2 și 3 din acțiune, în sensul că solicită obligarea pârâtei și la recalcularea corectă a accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 2006-2011, iar cu privire la petitul 3 solicitând exonerarea reclamantei de la plata în întregime și nu parțială a accesoriilor pentru perioada 2006-2011, la contribuțiile de plată.
In motivele acțiunii reclamanta arată că la data de_ i-au fost comunicate actele indicate mai sus și prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei contribuția datorată la FNUASS pentru perioada 2006-2011 în sumă totală de 3939 lei, accesorii datorate la FNUASS pentru perioada 2006-2011 în sumă totală de 6912 lei. De asemenea, arată că modalitatea de calcul a penalităților și majorărilor de întârziere i-a fost prezentată la data de_ sub actul denumit
"Situația contribuțiilor declarate…"; din care rezultă că CJAS C. calculează aceste sume din anul 2002, apreciind că actele atacate sunt nelegale având în vedere prevederile Legii nr.95/2006 coroborate cu prevederile OG nr.92/2003 și CEDO în materie și de asemenea, având în vedere dispozițiile referitoare la prescripție prev. de art.131 OG 92/2003.
Prin întâmpinare pârâta solicită respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea ca temeinice și legale a Deciziilor de impunere emise de pârâtă.
In motivele întâmpinării, reclamanta arată că pârâta a calculat contribuțiile pe care aceasta le datorează începând cu anul 2002, conform situației care i-a fost comunicată reclamantei când s-a prezentat la sediul pârâtei.
Astfel, pentru perioada aprilie 2002- martie 2005 reclamanta a fost asigurată ca și persoană fără venit, iar la data de_ s-a prezentat la CAS C. pentru validarea calității de asigurat, achitând cu chitanța nr.3985634/_ suma de 584 lei. Contribuțiile datorate în prezent de către reclamantă aferente anilor 2007-2008 și nicidecum nu sunt calculate începând cu anul 2002, reclamanta dând dovadă de rea-credință în susținerile sale în ceea ce privește calculul contribuțiilor datorate cât și faptul că nu cunoștea obligativitatea virării acestora la FNUASS.
A mai reținut tribunalul că prin deciziile de impunere din oficiu nr._ și nr._ s-a reținut in sarcina reclamantei ca datorează o contribuție de 2856 lei la FUNASS si accesorii in suma de 6912 lei.
Reclamanta a formulat în termenul legal contestație cu privire la aceste decizii, iar prin Decizia E 581/2012 C. Județeană de Pensii a respins contestația.
Contribuția la FNUASS este o creanță bugetară și prin urmare obligația de plată și executarea ei se poate realiza doar potrivit art. 110 din Cod pr. fisc, în baza unui titlu de creanță și a unui titlu executoriu. Din construcția codului de procedură fiscală reiese necesitatea întocmirii inițiale a titlului de creanță, care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau a termenului prevăzut de lege.
Ori, titlul de creanță, potrivit art. 110 al 3 din OG nr. 92/2003 este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.
Potrivit art 85 al 1 din OG nr 92/2003 impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);
prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.
Raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. de a emite deciziile de impunere care constituie titlul de creanță.
Cât privește, însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate, Tribunalul reține că atât prin Legea nr.95/2006 cât și prin Normele metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la FNUASS de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.96/2006 coroborat cu art.8 din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.
Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, Tribunalul va aprecia că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă.
Mai mult, sancționarea reclamantei prin obligarea acesteia la plata și a majorărilor de întârziere calculate pe un interval de cinci ani pentru o creanță de care nu a fost încunoștințat că o datorează reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate.
Acesta este motivul pentru care tribunalul a procedat la anularea în parte a deciziei contestate de către reclamantă cu privire la accesoriile datorate, dobânzi și majorările de întârziere calculate și anume cu privire la suma de 6912 lei evidențiată în decizia de impunere_ deoarece nu au fost calculate corect de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind încălcate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de S.
C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a menținerii ca legale și temeinice Deciziile nr. 23483611 și 12 din_ privind stabilirea contribuției datorate la FNUASS pentru perioada 2007-2008.
În motivarea recursului recurenta a invocat în fapt, colectarea creanțelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII Colectarea creanțelor fiscale, al Codului de procedură fiscală, art.81 referindu-se la depunerea declarațiilor și nu la stabilirea și individualizarea creanțelor fiscale prin decizii de impunere. Stabilirea impozitelor, taxelor și contribuțiilor este reglementată prin dispozițiile art.85-90 C.pr.fiscală, iar din dispozițiile art.85 alin.(l) și art.86 rezultă cât se poate de clar că este vorba de două modalități distincte de stabilire a obligațiilor de plată-declarația și decizia de impunere.
Prevederile art. 110 alin.(2) arată că, colectarea creanțelor fiscale se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu A. .(2) al aceluiași articol precizează că titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere declarația fiscală decizia referitoare la obligații de plată accesorii, etc, astfel că, deciziile de impunere sunt titluri de creanță, și au fost întocmite cu respectarea prevederilor art.82-8S Cod procedură fiscală.
În baza celor expuse mai sus precum și a prevederilor art.259 alin.(7) lit. b) conform cărora persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe
întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile legale accesorii de plată, conform OG. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare, CAS a emis Deciziile de impunere din oficiu, decizii întocmite cu respectarea prevederilor legale pe toată durata pentru care au fost emise, și care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadentă .
Cu privire la faptul că reclamanta nu a fost informată cu privire la obligația de a-și plăti contribuțiile la asigurările sociale de sănătate aferentă veniturilor obținute din exercitarea activității ca persoană fizică autorizată, nu se poate vorbi nici de o culpă a CAS C., drepturile și obligațiile asiguraților fiind stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a contractului Cadru cât și a Normelor Metodologice de aplicare a acestuia. Faptul că asiguratul are dreptul de a fi informat prin casele de asigurări de sănătate, nu înseamnă că aceasta este obligată să poarte corespondență cu fiecare asigurat în parte. Informarea poate avea loc prin mass-media, emisiuni televizate, site-ul casei de asigurări de sănătate, unde se regăsesc toate aceste informații.
In plus, principiul « nemo censetur ignorare legem » exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranta în drept, adică necunoașterea legii.
Reclamanta ar fi trebuit să știe că are o creanță și că în cazul neachitării acesteia la termen i se vor percepe și accesorii, CAS neavând obligația de a comunica asiguraților date și informări cu privire la întinderea contribuției personale și a modalităților de plată din oficiu sau în lipsa unei cereri din partea contribuabilului.
Dimpotrivă, legea are în vedere posibilitatea reclamantei de a cere informații, iar nu obligația organului fiscal de a comunica din oficiu astfel de relații, cu atât mai mult cu cât datele respective nu s-au aflat la dispoziția reprezentanților CAS în lipsa unei declarații din partea contribuabilului.
Totodată, legea nu reglementează efectele juridice ale unei asemenea informări, pentru a determina concluzia că nerespectarea acestei "obligații" de către organele statului ar atrage înlăturarea obligației contribuabilului.
Reclamanta avea obligația de a depune anual declarația de venit estimat pentru a i se putea stabili contribuția la FNUASS de către CAS - C., iar în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamanta trebuia să o depună la CAS, conform art.21S alin(3) din Legea nr.9S/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS și ANAF nr.S282/2007 P9S896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente.
Nu se poate reține deci nici o culpă din partea CAS-C. pentru emiterea deciziilor de impunere doar la data de_, deoarece, aceste decizii au fost întocmite cu respectarea termenului de prescripție.
Mai mult, art.8l Cod procedură fiscală stipulează " Contribuabilii, precum și asociațiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligați să depună la organul fiscal competent o declarație referitoare la veniturile și cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.
Art. 82 al C.pr.fisc., prevede de asemenea că plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii.
De asemenea art.8 din Ordinul nr.617/2007, pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, specifică" contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru".
O altă obligație a contribuabililor care realizează venituri din activități independente, este, conform art.83 C.pr.fisc, este de a depune o declarație privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal.
Având în vedere aceste prevederi, plata contribuțiilor de asigurare sociale de sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual.
Astfel, în baza declarației de venit estimat, declarației de venit realizat, organul fiscal emite decizie de impunere pentru plăti anticipate în care stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat și termenele de plată.
După încheierea anului fiscal, în baza declarației privind venitul realizat depusă de contribuabili, se stabilesc obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală regularizând sumele datorate cu titlu de plăți anticipate.
Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, în materie fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
Art.119 alin. l C.pr.fiscală prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Art.120 al aceluiași cod, stipulează că majorările de Întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă încunoștințarea. Dimpotrivă, normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadentă a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art.257 alin.5 lit. b din Legea nr.95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art.379 alin.4 C.pr.civ., prin aplicarea cotei legale, deci și majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamata este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
În plus, și art.259 alin.(7) lit. b) din aceiași lege stipulează că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile legale accesorii de plată, conform OG. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei profesii libere care se supune impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către FNUASS, iar neîndeplinirea obligației de depunere a declarațiilor nu
face ca obligația acestuia să nu existe, ea fiind datorată, și începând de la data scadenței, se datorează și dobânzi și penalități de întârziere.
Obligația de plată fiind prevăzută de lege, scadenta acestei obligații nu este dată de la data emiterii deciziei de impunere, ci de la momentul până la care aceste obligații principale erau datorate, (obligația de plată născându-se la data realizării venitului), termenele scadente fiind prevăzute de Legea nr.95/2006 (în speță, trimestrial) Baza de impunere coincide cu momentul (data) efectuării operațiunii de încasare a venitului, venit ce are în conținutul lui baza de impunere a creanței bugetare, astfel că o parte din venitul respectiv nu se cuvine reclamantului din momentul încasării acestuia.
În acest sens sunt și prevederile art. 23 C.proc.fisc., iar art. 119 și art. 120 C.proc.fisc. care prevăd, pentru neachitarea la termenul de scadență, dobânzi și penalități de întârziere care au fost în mod just calculate prind decizia de impunere de către C. de A. de S. C. .
Având în vedere toate aceste aspecte, recurenta solicită casarea sentinței recurate și în urma rejudecării, pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă acțiunea reclamantei și să se mențină ca legale și temeinice Deciziile nr.23483611 și 12 din_ privind stabilirea contribuției datorate la FNUASS pentru perioada 2007-2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f. 11-14), intimata reclamantă
SA E. a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca netemeinic si nelegal si in consecința, menținerea sentinței recurate ca temeinica si legala, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariu avocațial in recurs.
În motivarea întâmpinării, în ce privește anularea recursului ca nemotivat, recurenta parata nu a înțeles sa arate care sunt motivele pentru care sentința pronunțata de instanța de fond ar fi nelegala ori netemeinica, rezumându-se la o simpla prezentare a situației de fapt.
Astfel, recursul cuprinde doar aprecieri ale recurentei parate cum ca ar fi necesar atât îndeplinirea obligației de plata a contribuției la FNUAS, cat si cea a plății accesoriilor. In acest sens, recurenta parata nu face altceva decât sa dezvolte cu citate din acte normative necesitatea plății atât a contribuției la fond cat si a accesoriilor, nemotivând, de fapt dar nici in drept, sub ce aspecte sentința pronunțata ar fi nelegala.
Recurenta parata nu a arătat si nu a combătut motivele considerate de instanța ca fiind legale si care au dus la convingerea acesteia in pronunțarea sentinței, de fapt, nu a făcut nici o referire la nici un aspect reținut de instanța de judecata.
Ce face recurenta parata in motivele de recurs? Reia motivația din întâmpinarea acesteia, unde se observa ca in amândouă actele sunt aceleași mențiuni, chiar cu virgula, precum si faptul ca reia si motivația din decizia nr. E 58112012, decizie anulata in parte de instanța de judecata.
Cum ca recursul nu este motivat rezulta chiar din cele susținute de către recurenta parata in recurs, cum ca isi întemeiază susținerile pe prevederile actelor normative invocate in întâmpinare. Tocmai astfel a înțeles recurenta parata sa-si motiveze recursul.
Cu alte cuvinte, recurenta parata nu a combătut motivele din sentința si nu s-a legat de nici un aspect ori motiv din sentința ca încălcând vreun temei de drept.
Instanța de judecata corect a reținut si argumentat cu texte de lege existenta unor termene de plata a contribuției la FNUAS, precum si faptul ca plata accesoriilor la contribuția din regularizarea anuala se achita dintr-o
anumita zi de la comunicare, in schimb recurenta parata nu a combătut aceasta reținere a instanței invocând alte texte legale ce nu le-ar combate pe cele ale instanței de judecata.
Si recurenta parata a înțeles sa invoce art.8 din Norme, dar doar parte din prevederea de la alin.1, citez din motivele de recurs " ... contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculata la venitul estimate, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru", nedând citat din întreg art.8 ce obliga CAS la stabilirea modalității de calcul a accesoriilor aferente obligațiilor fiscale neachitate, astfel cum s-a arătat in aliniatul precedent.
Așadar, atât instanța de judecata cat si recurenta parata au invocat același text de lege, recurenta parata neînțelegând sa arate si evident sa prezinte vreun temei de drept din care sa rezulta sub ce aspect reținerile instanței ar fi nelegale.
Nici o propoziție ori fraza din recurs nu face trimitere la motivele de nelegalitate ale sentinței pronunțate, ci sunt doar o prezentare a stării de fapt, descriind cele prezentate de reclamantă in primul aliniat din prezenta întâmpinare. Fata de acestea, cu toate ca recurenta a declarat recurs, nu a formulat motivele de drept care afectează de nelegalitate hotărârea judecătoreasca atacata cu recurs, situație in care, potrivit art. 306 C.proc.civ. instanța de recurs urmează se constate ca acest recurs este nul.
Potrivit articolului 3021litera c) C.proc.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor sau, dup caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătare a motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele prevăzute de articolul 304 C.proc.civ., dar si dezvoltarea acestuia, in sensul formulării unor critici aduse hotărârii atacate ce a fost pronunțata de instanța de fond, raportat la motivul de recurs invocat.
Or, recurenta nu a indicat nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art.304 C.proc.civ., nici nu a criticat sentința data, prezentarea situației de fapt neputând fi calificate critici si nici încadrate in vreunul din motivele de netemeinicie/ nelegalitate expres ori limitativ prevăzute de lege. In situația in care instanța de judecata apreciază ca recursul este motivat, acesta urmează a fi respins ca netemeinic si nelegal.
In motivele formulate prin cererea de recurs, recurenta parata le reitereaza pe cele din întâmpinare fara a arata care sunt motivele de nelegalitate si netemeinicie a sentinței recurate, fapt ce face foarte greu, daca nu imposibil, corelarea motivelor acesteia cu cele din sentința recurată pentru a constata care din acestea din urma (motive ale sentinței) ar fi netemeinice ori nelegale, si in condițiile in care temeiul de drept al recursului îl constituie "susținerile pe prevederile actelor normative invocate in întâmpinare".
Cu alte cuvinte, prezenta întâmpinare poate constituie si un răspuns la întâmpinarea recurentei parate din dosarul de fond.
Fata de acestea, reclamanta arată că va combate, totuși, in continuare motivele recurentei parate ce nu a înțeles sa citeze si alte prevederi legale, evident ce nu-i profita.
Prevederile art.110 ale OG nr. 92/2003 - C.proc.fisc. au fost invocate si de către instanța de judecata, menționându-se ca titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, fiind întocmit de către organele competente.
In continuare recurenta parata menționează ca nu se poate retine culpa acesteia in emiterea deciziilor de impunere doar la data de_, aceasta procedând la stabilirea contribuției reclamantei față de fond in baza declarației de
venit estimate depusa la ANAF, informații obținute de CAS de la ANAF in baza protocolului încheiat intre acestea in anul 2007.
Acestea au fost si susținerile reclamantei, in sensul ca in baza protocolului încheiat dintre CAS si AN.AF in anul 2007, recurentei parate i s-a pus la dispoziție datele referitoare la asigurații din categoriile care realizează venituri din profesii libere, inclusiv veniturile impozabile, in schimb atitudine a acesteia nu a fost acea de respectare a prevederilor legale si de emitere anuala a deciziilor de impunere, ci de emitere, astfel cum menționează, a deciziilor cu respectarea termenului de prescripție.
Or, arată reclamanta, că nu se cunoaște, recurenta parata nearătând temeiul de drept in baza căruia este obligata a emite decizii de impunere pentru plata contribuției atât la FNUAS cat si pentru accesorii doar înainte de împlinirea termenului de prescripție!?
Potrivit art.85 alin 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, recurenta parata era obligata sa stabilească plăți anticipate cu titlu de impozit luând in considerare ca baza de calcul venitul anual estimat in baza declarațiilor depuse. ar, in baza protocolului amintit chiar de către recurenta parata, reclamanta a depus acele declarații, caz in care CAS era obligata la emiterea anuala a deciziilor de plata a contribuției la FNUAS in baza actelor normative reținute ca atare de instanța de judecata.
Astfel, deciziile de impunere trebuiau emise anual de către CAS, având toate datele la dispoziție. In schimb, recurenta parata a înțeles sa emită decizii de impunere privind plata contribuției din regularizarea anuala la data de_ si nu in conformitate cu actele normative arătate de instanța de judecata in sentința pronunțata.
Fata de acestea, instanța de judecata corect a reținut ca, potrivit art.257 alin.5 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, coroborat cu cele ale art.8 din Normele metodologice aprobate nr.617/2007, plata contribuției curente la FNUAS se face trimestrial, termenele de scadenta fiind pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar in ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuala se calculează si se achita accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuala.
Or, decizia de impunere pentru anii 2007 si 2008 privind plata contribuției la fond din regularizarea anuala a fost întocmita in martie 2012, iar atât timp cat aceste decizii nu au fost legal emise anual, reclamanta nu poate fi obligata la plata unor accesorii calculate retroactiv pentru niște sume ce nu i-au fost comunicate ca trebuind plătite.
De altfel, recurenta parata menționează prevederile art.8 din Norme dar, doar pe cele ale alin.1 si nu întreg art.8, ce înlătura calculul si plata accesoriilor pe o anumita perioada pentru sume calculate in raport de decizia de impune re anuala.
Recurenta parata invoca in motivele sale de recurs prevederi legale ce nu au legătura cu nelegalitatea sentinței recurate, - la pg.1 din recurs invoca prevederi legale referitoare la depunerea declarațiilor (ceea ce a respectat) si modalitate a de stabilire a obligațiilor de plata; - la pg.2 invoca prevederi legale referitoare la titlu de creanța ca instrument de colectare a creanțelor fiscale (ce au fost invocate in sentința si de instanța de judecata) ori la cele de obținere a calității de asigurat ori cele privitoare la contractul cadru de asigurare ori pe jumătate din pagina face referire la aspecte prezentate in întâmpinarea acesteia de la fond si nu la cele rezultate din sentința recurată; astfel, se leagă de lipsa obligației sale de încunoștințare a contribuabilului privind vreo obligație de plata a acestuia din urma-aspect reluat parțial si pe pg. 4-sus; - la pg.3 invoca prevederi referitoare la stabilirea de către CAS a contribuției la fond in baza
Protocolului încheiat intre aceasta si ANAF nr.5282 din 2007 (ceea de dovedește posibilitatea Casei de stabilire a acestei contribuții încă din anul2007-de unde rezulta ca a arătat o atitudine nepotrivita si a adoptat in final masuri ilegale privind modalitate a de stabilire a accesoriilor) ori cele cu privire la depunerea la organele fiscale - ANAF a declarațiilor privind veniturile si cheltuielile (ceea ce am respectat) ori cele cu privire la art.8 alin.1 din Norme (ce nota bene a fost invocat in sentința si de instanța de judecata) cele cu privire la depunerea la organele fiscal - ANAF a declarațiilor privind veniturile realizate (ceea ce am respectat si efectuat); - la pg. 4 invoca prevederi legale referitoare la datorarea majorărilor de întârziere in caz de neplata la termen a obligațiilor de plata ori la faptul ca contribuțiile la fond se datorează trimestrial (aspect menționat in sentința de către instanța de judecata) ori cele privitoare la condițiile de obținere a calității de asigurat in caz in care nu pot dovedi plata contribuției (nici măcar nu are legătura cu obiectul cauzei); la pg.5 reia aspectele invocate la începutul pg. 4 in sensul perceperii de dobânda si penalități de întârziere in caz de neachitare la termen, daca citez: "au fost just calculate", in schimb înainte de prezentarea unui asemenea motiv instanța de judecata a considerat/ apreciat ca modalitatea de percepere a accesoriilor nu este conforma cu legea, adică nu este justa.
Așadar, nici aceasta din urma mențiune nu poate fi apreciata ca un motiv ce face dovada ca motivele sentinței instanței de fond sunt total ilegale, întrucât acest lucru trebuie sa facă recurenta parata.
Recurenta parata era obligata sa emită si comunice decizia privind contribuția la FNUAS iar daca aceasta decizie nu este emisa si comunicata, sa va plăti suma din decizia finala ce cuprinde si sumele de regularizat cu privire la contribuția la fond, in speța de fata fiind vorba de decizia nr. 23483611/2012, fara plata vreunei penalități întrucât nu s-a comunicat decizia anuala, art.8 din Norme fiind incident astfel cum a stabilit legiuitorul, instanța de judecata făcând aplicarea acestuia.
Fata de acestea, reclamanta intimată consideră că recursul este neîntemeiat/ nefondat si solicită respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței recurate, ca temeinica si legala.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin deciziile de impunere din oficiu nr._ și nr._ s-a reținut in sarcina reclamantei ca datorează o contribuție de 2856 lei la FUNASS si accesorii in suma de 6912 lei; contestația cu privire la aceste decizii a fost respinsă prin Decizia E 581/2012.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național
unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
Art. 257 alin. 3 din Legea nr.95/2006 prevede în mod expres că persoanele care realizează în același timp venituri din salarii și venituri din activități independente supuse impozitului pe venit au obligația plății contribuției asupra tuturor acestor venituri. Față de acest aspect, existența deja a unui raport de asigurare derivând din contractul său de muncă devine fără relevanță.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul legal pentru perceperea de accesorii, textul adresând prin el însuși și chestiunile privind accesoriile. Din această perspectivă, soluția tribunalului potrivit căreia reclamanta nu datorează accesorii pentru că acestea reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate, este nelegală și este înlăturată de Curte. Tribunalul a apreciat și că accesoriile nu ar fi fost corect stabilite de către pârâtă, fără să indice în ce sens și în ce măsură, acest calcul nu este corect.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze în parte hotărârea atacată respectiv în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare a deciziei nr. E 581/_ precum și a deciziilor de impunere din oficiu nr._ în ce privește accesoriile și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în aceste limite.
La rejudecare, pornind de la caracterul datorat, cu titlu de principiu, al accesoriilor la suma stabilită cu titlu de principal, tribunalul va verifica corectitudinea calculului acestora, eventual chiar printr-o expertiză sau prin compararea și confruntarea calculelor făcute de părți, deoarece cuantumul, în sensul de calcul, este contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 13688 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o casează în parte respectiv în ceea ce privește soluția dată cererii de anulare a deciziei nr. E 581/_ precum și a deciziilor de impunere din oficiu nr._ în ce privește accesoriile și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în aceste limite.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. - A. M. S. -L. R. L. U.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
J. fond: A.Rădulescu
