Sentința civilă nr. 46/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 46/2013
Ședința publică din data de 18 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
M. D. C.
împotriva pârâtelor D. G. A F. P.
ș.a. având ca obiect contestație act administrativ fiscal- restituire taxa de poluare.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 11 ianuarie 2013, dată la care a fost reținută în pronunțare, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 18 ianuarie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată, reclamantul M. D. C. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. solicitând anularea fișei de calcul a taxei pe poluare, a adresei nr. 349/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 6.682 lei cu plata dobânzilor la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare, calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat întâmpinare
, în nume propriu și pentru AFP B.,
prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii administrativ-fiscale și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția inadmisibilității se arată în esență că, reclamantul nu a înțeles să uzeze de cale administrativă, în sensul de a ataca în termen, potrivit disp. art. 218 Cod procedură fiscală, cu contestație decizia de calcul a taxei de poluare, în termenul de 30 de zile de la comunicare, în conformitatea cu dispozițiile art. 207 alin.1 din O.G nr.92/2003.
Neurmarea corespunzătoare a procedurii administrativ-fiscale de către reclamant face ca decizia de calcul a taxei de poluare să rămână definitivă în sistemul administrativ al căilor de atac, astfel că suma încasată cu titlu de taxă pe poluare de la reclamant nu mai poate fi pusă sub discuție atâta timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.
Formularea ulterioară a unei cereri de restituire, fără atacarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, aceasta nu mai poate fi luată în considerare în acest context, întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa urmării unei proceduri administrativ-fiscale cu privire la decizia de calcul a taxei pe poluare prin care a fost stabilită obligația de plată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, pe de o parte nu se contestă un fapt sau un act
administrativ emis de către această pârâtă, iar pe de altă parte această pârâtă nu poate fi obligată într-o eventuală admitere a acțiunii, la restituirea taxei pe poluare solicitată, întrucât potrivit disp. art. 33 Cod procedură fiscală, coroborat cu OPANAF nr. 2224/2011, A. F. P. B. este unitatea administrativ teritorială ce administrează contribuabilul reclamant din perspectiva colectării impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat, astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta DGFP B. -N. .
Pe fond
se arată, în esență, că taxa de poluare a fost solicitată în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art.1 din HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008. Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, solicită instanței a reține că autovehiculul achiziționat de către reclamant s-a înmatriculat pentru prima oara în România; taxa specială a fost achitată de către reclamant, persoană fizică care a și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamant, nu intră în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxei pe poluare. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant, era supus aplicării și plații taxei pe poluare pentru autoturisme și autovehicule.
Mai arată că OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare, nu a fost și nu este în contradicție cu normele comunitare, scopul instituiri acesteia fiind acela de a contribui cu sumele încasate, la asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și de asemenea nu este discriminatorie.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre, au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Nu trebuie omis faptul că în urma notificărilor emise de către Comisia Europeana către Guvernul României, au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare. Astfel noua taxa pe poluare să nu fie contrară acesteia, o prima chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementarilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului Comunitatea Europeana exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând sa adopte reglementari proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar.
Totodată în nota de fundamentare a noului act normativ privind taxa pe poluare s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat iar aceasta realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Cu toate acestea, art.90 din Tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuat nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul 90 din Tratatul Comunității Europene și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criterii obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Conform dispozițiilor cuprinse în art.1 din OUG nr.50/2008 sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de către A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului care încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate.
Totodată, adoptarea OUG nr.50/2008 a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de prima înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima varianta, așa încât în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, plătitorii și-au putut recupera diferența dintre cele doua taxe.
Așadar, Curtea Europeana de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea Curtea Europeană de justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa pe poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.
Apoi, obiectivul taxei este protejarea mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având un caracter adecvat scopului propus.
Principala critică adusă noului sistem de taxare de către reclamant este aceea că în realitate nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculelor deja existente în parcul auto național.
Sub acest aspect se arată că este relevantă decizia Curții Europene de Justiție în cauza C- 345/93 Nunes Tadeu, parag.20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată incorporat într-un autovehicul național similar.
Ori, actualul act normativ ce reglementează taxa pe poluare a cărui restituire se solicită este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care în plus pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul s-a depreciat într-o măsura mai mare decât cea indicată de grila fixă.
Tot în contradictoriu cu reclamantul se arată cu privire la comparația invocată vis-â-vis de autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea Europeana de Justiție s-a pronunțat ca o atare comparație nu este relevanta sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din Tratatul Comunității Europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Pe de altă parte se mai arată că prin noul act normativ în baza căruia a fost perceputa taxa pe poluare de la reclamant, este respectat și principiul transparentei, deoarece taxa pe poluare este așezată pe baza unor critici cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii cuantumul posibil al taxei pe poluare pentru autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.
Se mai impune a se reține și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei pe poluare perceput pentru autoturisme și autovehicule și anume acela de taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări în România, iar nu o taxă pe poluare pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă pe poluare de reînmatriculare în România.
Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționează un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește aceasta taxă pe poluare întrucât în acest caz nu mai are de a face cu o prima înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei pe poluare în temeiul OUG nr.50/2008 act normativ care respectă exigentele de compatibilitate cu art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, astfel că restituirea ei nu are un temei legal.
Cu privire la petitul reclamantului de se restitui odată cu taxa pe poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală (art.112 înainte de republicare) iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004.
Conform Cap.l. pct. 2 și următoarele din OMFP 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării
acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
În drept s-au invocat prevederile art.115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea pârâta DGFP B-N a formulat a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., în nume propriu și pentru AFP B., prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că la art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de
A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";.
Art. 5, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă";, iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A.
F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5, alin. 4 din O.U.G. nr50/2008, unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";.
Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate de reclamant.
Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus la dosar întâmpinare și nu și-a delegat reprezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
La data de_ cu chitanța seria TS5 nr. 0386336, reclamantul M. D. a achitat suma de 6.682 lei în contul Trezoreriei B., beneficiar fondul de M., reprezentând taxă de poluare stabilită conform deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de pârâta AFP B., în vederea înmatriculării în România a unui autoturism second hand, aflat la prima înmatriculare în România, anterior înmatriculat într-un alt stat membru UE, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în dovedire.
Ulterior, prin contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de calcul a taxei,(f. 12), acesta a solicitat restituirea taxei astfel achitate, însă prin decizia nr. 349/_, pârâta DGFP B-N a respins contestația.
Instanța, examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii reține că, așa cum rezultă din starea de fapt anterior reținută, reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, sens în care cererea sa de restituire a taxei pe poluare se analizează prin prisma prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din C.pr.fiscală.
Prin urmare, în ceea ce privește contestarea acestui refuz și cererea de restituire nu poate fi reținută, ca fiind de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității.
De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de
parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP B. -N. instanța reține că aceasta este întemeiată cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, și nici cea care a exprimat refuzul de restituire contestat în prezenta cauză, nu se impune soluționarea litigiului și în contradictoriu cu această entitate.
Pe fondul cauzei
, tribunalul reține că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de
aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul va anula decizia nr. 349/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. în soluționarea contestației administrative formulate de reclamant și va obliga pârâta AFP B. să restituie reclamantului suma de 6.682 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule.
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Tribunalul constată că reclamantul a achitat la AFP
B. taxa de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei și data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 și art. 117 Cod procedură civilă deoarece este vorba despre norme de excepție, de strictă interpretare și aplicare doar la situația pe care o reglementează.
Cum însă reclamantul nu a solicitat acordarea dobânzii legale, iar instanța nu poate acorda altceva decât s-a solicitat, urmează a respinge acest capăt de cerere.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., având în vedere criteriul culpei procesuale, instanța va obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere dispozițiile art. 60 C.pr.civ., se va admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. și va fi obligată chemata în garanție să plătească AFP B. suma ce reprezintă c/v taxei de poluare achitată de reclamant, precum și cheltuieli de judecată motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. l alin. l și art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, aceste sume se constituie venit al fondului pentru mediu și se gestionează de AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B. -N., invocate în cauză de pârâta DGFP B-N.
Admite în parte acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamantul M. D. C. , domiciliat în loc. Negrilești, nr. 313, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtele A. F.
P. B.,
cu sediul în B., str. Trandafirilor, nr.2, jud. B. -N. și D. G. A F.
B. -N.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. .
Anulează decizia nr. 349/_ emisă de pârâta DGFP B. -N. în soluționarea contestației administrative formulate de reclamant.
Obligă pârâta AFP B. să restituie reclamantului suma de 6.682 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule.
Respinge cererea de obligare la plata dobânzii la nivelul penalităților percepute pentru creanțele bugetare.
Obligă pârâtele, în solidar, să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva AFM B. și dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei AFP B. suma de 6.682 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex