Sentința civilă nr. 840/2013. Comunicare informatii de interes public

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.840

Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător

GREFIER:A. H.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul T. V. G.

, domiciliat în B. M., str. D. V., nr. 2C/45, județul M. împotriva pârâtului I. L. - V. B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul T. V.

G., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul T. V. G. depune la dosar un set de înscrisuri și arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului și având în vedere faptul că părțile nu au alte cereri în probațiune de formulat, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra acțiunii.

Reclamantul T. V. G. solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât motivat de faptul că acesta și-a recunoscut calitatea întrucât a răspuns câtorva solicitări. Susține că pârâtul a evitat să răspundă la întrebările adresate și nici nu a răspuns punctual. Cu privire la acea autorizație de construire eliberată pentru SC Romaltyn SA apreciază că aceasta din 2007 și până în 2010 trebuia să fie epuizată însă între timp, însă societatea și-a făcut toate lucrările. Susține că există o înțelegere tacită între SC Romaltyn SA și primărie întrucât se dă drumul la această societate pe un timp de 7 ani, timp în care se vor prelucra toate minereurile din orașul B. Sprie.

Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, obligarea pârâtului să răspundă punctual la toate întrebările adresate și la plata daunelor

morale în cuantum de 1.000.000 euro, din care 500.000 euro pentru Spitalul TBC de copii, iar 500.000 euro pentru Referendum.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ și precizată ulterior reclamantul T. V. G. a chemat în judecată pe numitul L. I. viceprimarul Municipiului B. M., solicitând obligarea acestuia la a-i comunica informațiile pe care le-a solicitat prin petiția înregistrată sub nr.30201/_ precum și plata daunelor morale în cuantum de 1000 Euro.

Reclamantul a arătat că informațiile solicitate pârâtului au caracter public, general, având impact direct asupra sănătății și vieții reclamantului și a familiei acestuia, a băimărenilor, maramureșenilor și că pârâtul a refuzat să dea curs aceste soluționări.

Pârâtul-viceprimar al Municipiului B. M. a invocat pe cale de excepție lipsa de calitate procesuală pasivă menționând că obligația de a răspunde în scris la solicitarea comunicării unor informații de interes public revine unui compartiment pentru relații publice sau unei persoane desemnate în acest scop, nefiind în această situație.

Pe fondul pricinii, pârâtul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

S-a arătat astfel că prin adresa nr.26523 din_ reclamantul a solicitat o serie de informații de interes public, comunicându-i-se acestuia, prin adresa 26523/_ că a fost prelungit termenul inițial de a furniza informațiile solicitate de la 10 zile la 30 de zile, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.544/2001.

Ulterior la_ au fost comunicate reclamantului informațiile care au fost obținute de la Compartimentul de specialitate-Direcția Venituri și Instituția Arhitect Șef.

La data de_ reclamantul T. V. Gheogrhe revine cu o altă solicitare înregistrată sub nr.30201 căreia i se răspunde la data de_ (fila 12 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin petiția adresată viceprimarului Municipiul B. M. -I. L. - petiție înregistrată sub nr.30201/_ s-a solicitat comunicarea unor informații de interes public referitoare la autorizațiile de construire nr.715/_

, nr.774/_ și nr.555/_ emise pentru SC Romaltyn Mining SRL B. M.

:

a).pentru ce perioadă au fost emise;

b).dacă consiliul local și-a dat avizul pentru aceste autorizații;

c)dacă în perioada valabilității autorizațiilor SC Romaltyn Mining SRL și-a realizat construcțiile;

d).dacă în luna iulie 2010 lucrările de investiții-construcții pentru care au fost emise autorizațiile erau realizate total sau în ce procent;

e).când au expirat autorizațiile, după termenul legal-cine și de ce le-a prelungit și dacă a existat acordul consiliului local;

f).dacă prin prelungirea ilegală a autorizațiilor de construire nu sunt încălcate prev. HCL nr.84/2010 (PUZ)-interzicerea activităților poluatoare și cu cianură în zona malurilor râului Săsar de pe teritoriul municipiului B. M. . 2).Dacă există legătură între firma SC Eurotopaz Research SRL- proiectanta lucrărilor de construire-investiții pentru SC Romaltyn (al fostului arhitect al municipiului B. M. care a și eliberat, prelungit autorizațiile

respective).

3).Dacă discuțiile purtate cu SC Romaltyn Mining SRL care vizează perioada cu exactitate a funcționării și în viitor a acestei uzine bombă ecologică au în vedere în primul rând dreptul la viața, sănătatea, băimărenilor.

4). Dacă Primăria Baia Mare a încasat sau încasează impozit (de peste 22 de ani) pentru terenul aflat sub conductele ce aparțin SC Aurum și SC Romaltyn Mining SRL care transportă hidrantic piritele pe distanța Flotația Centrală-Uzina Romaltyn 6 km, în valoare de mii de euro.

Conform normelor legale cuprinse în art.7 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public, în termen de 10 zile sau după caz în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor.

În acest sens i-a și fost comunicat reclamantului răspunsul cu adresa nr.26523/_ .

Din adresa nr.30201/_ (fila 12-14) reiese faptul că reclamantului i s-au comunicat informațiile solicitate, iar faptul că acesta nu-l îndreptățește la a formula o prelungire, în sensul dispozițiilor art.22 din Legea 544/2001.

Instanța a apreciat că prezenta cerere îl vizează pe pârât în calitatea sa de șef al instituției-de funcționar public cu funcție de conducere astfel că a apreciat neîntemeiată excepția invocată de acesta.

Considerând neîntemeiată cererea instanța reține că petitul vizând acordarea de daune morale are caracter de subsidiaritate astfel că nu va proceda la analizarea acestora.

Pentru toate aceste considerente, instanța văzând și dispozițiile art.22 din Legea nr.544/2001 respinge cererea ca neîntemeiată, conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, invocată de pârâtul L. I. -viceprimar al Municipiului B. M. .

Respinge acțiunea precizată formulată de către reclamantul T. V. G.

, domiciliat în baia M., str.D. V., nr.2C, ap.45 sc. D în contradictoriu cu pârâtul L. I. -viceprimar al Municipiului B. M. -B. M., str.Gh.Ș. nr.37.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 11 Februarie 2013.

Președinte

G. ier

O. S.

H.

A.

Red. / S.O.-_

Tred. C.C.-_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 840/2013. Comunicare informatii de interes public