Decizia civilă nr. 3607/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3607/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
DP GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant T.
R. împotriva sentinței civile nr. 12482 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul- pârât I. J. de P. al Județului C., având ca obiect anulare act administrativ- suspendare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant T. S. R., avocat Ilinca D. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatului- pârât I. J. de P. al Județului C., consilier juridic N. Sorin, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul- reclamant T. S. R. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul- pârât I. J. de P. al Județului C. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Curtea a comunicat reprezentantului recurentului-reclamant un exemplar din întâmpinare.
Reprezentantul recurentului- reclamant T. S. R., avocat Ilinca
D. depune la dosar un set de înscrisuri, filele 30-38.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului- reclamant T. S. R., avocat Ilinca
D. susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei interpretări eronate a prevederilor legale și a probelor existente la dosar.
În opinia sa, Dispoziția Șefului I. ui de P. a Județului C. nr. 71/_ este lovită de nulitate absolută, având în vedere că potrivit prevederilor art.59 alin. 1 din Legea nr.360/2002 sancțiunea disciplinară se aplică în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile atât în ceea ce privește starea de fapt cât și starea de drept.
Cercetarea disciplinară obligatorie s-a efectuat față de recurentul- reclamnt doar cu privire la abaterea disciplinară prev. de art.57 alin. 1 lit.k din Legea nr.360/2002, însă acesta a fost sancționat atât pentru săvârșirea acestei abateri cât și pentru cea prevăzută de art.57 alin. 1 lit.b din Legea nr.360/2002.
În lipsa unei cercetări prealabile pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.57 alin. 1 lit.b din Legea nr.360/2002, reclamantul nu putea fi sancționat.
Articolul 49 din OMAI 400/2004 nu prevede posibilitatea consiliului de disciplină de a proceda în mod direct la cercetarea unei abateri disciplinare ce nu a făcut obiectul unei cercetări prealabile, obiectul raportului de cercetare prealabilă.
În opinia sa, instanța de fond în mod eronat a reținut că nu s-a încălcat dreptul la apărare a reclamantului, pentru că IPJ are posibilitatea să facă asemenea demers.
Dovada încălcării dreptului la apărare este adresa emisă de IPJ C. prin care a fost inițiată procedura de retragere a avizului de poliție judiciară pe care reclamantul îl deținea, procedură în urma căreia a fost retras avizul în structurile de poliție judiciară în baza adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, retragerea avizului de poliție judiciară nu a fost motivată de către IPJ C. prin prisma unor disfuncționalități ale recurentului în activitatea profesională de lucrător al poliției judiciare, ci prin prisma faptelor imputate ca abateri disciplinare și care la momentul
întocmirii adresei făceau obiectul procedurii disciplinare ce nu era finalizată. În concluzie, arată că dreptul la apărare și prezumția de nevinovție a recurentului-reclamant au fost încălcate și că procedura disciplinară a avut un caracter formal, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum
a fost formulat și motivat în scris.
Reprezenatntul intimatului- pârât I. J. de P. al Județului C., consilier juridic N. Sorin solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, conform motivelor arătate prin întâmpinare.
Susține că procedura de cercetare prealabilă și de sancționare a recurentului-reclamant pentru abaterile disciplinare prev. de art. 57 lit. alin. 1 lit.k din Legea nr.360/2002 și prev. de art. 57 lit. alin. 1 lit.k din Legea nr.360/2002 s-a făcut cu respectarea prevederilor OMAI 400/2004.
De asemenea, consideră că dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție a recurentului-reclamant nu au fost încălcate, având în vedere că acesta a fost cercetat prealabil și și-a formulat apărarea.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12482/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul
T. S. R., în contradictoriu cu pârâtul I. de P. J. C. .
A fost modificată Dispoziția Șefului I. ui de Poliția J. C. nr. 71/_ potrivit art. 61 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 și a fost înlocuită
sancțiunea aplicată reclamantului prin această dispoziție, respectiv trecerea într-o funcție inferioară a reclamantului, cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna următoare devenirii irevocabile a prezentei hotărâri.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 938,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul a solicitat instanței suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Dispoziția Șefului I. ui de Poliția J. C. nr. 71/_ până la soluționarea irevocabilă a cererii privind anularea aceleiași dispoziții; anularea deciziei menționate cu repunerea părților în situația anterioară și în subsidiar să dispună modificarea respectivei dispoziții în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară, arătând în esență următoarele:
Reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. b și k din Legea nr. 360/2002 cu sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.
Reclamantul a arătat că dispoziția atacată este nulă pentru următoarele motive: cercetarea disciplinară obligatorie s-a efectuat cu privire la reclamant doar referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 alin.
1 lit. k din Legea nr. 360/2002, iar ulterior acesta a fost sancționat atât pentru săvârșirea acestei abaterii disciplinare cât și pentru cea prevăzută de art. 57 alin. 1 lit. b din Legea nr. 360/2002; în mod disproporționat i s-a aplicat reclamantului sancțiunea cea mai drastică, respectiv cea a trecerii într-o funcție inferioară; în mod greșit s-a ținut cont la aplicarea sancțiunii de aplicarea anterioară a sancțiunilor disciplinare ale mustrării scrise deși toate sancțiunile disciplinare anterioare fuseseră radiate; în cadrul procedurii disciplinare nu s-a respectat prezumția de nevinovăție a reclamantului; dispoziția de sancționare nu cuprinde toate motivele prevăzute de art. 62 din OMAI 400/2004. Cu privire la cererea de suspendarea formulată în cauză reclamantul a arătat că în speță există o pagubă iminentă și un caz bine justificat pentru a se dispune suspendarea conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de_ pârâtul a arătat că în privința cererii de suspendarea s-a admis deja cererea în cadrul acțiunii înregistrate sub nr._, iar pe fond a solicitat respingerea acestui petit.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat în esență următoarele: sancționarea reclamantului și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 alin. 1 lit. b., pe lângă cea prevăzută de art. 57 alin. 1 lit. k din Legea nr. 360/2002, nu este contrară Ordinului MAI 400/2004, care prevede ca atribuție a Consiliului de disciplină desfășurarea de activități care să completeze cercetarea prealabilă; sancțiunea a fost aplicată proporțional, raportat la criteriile prevăzute de art. 14 din Ordinul MAI 400/2004; în speță nu a fost încălcat principiul unicității sancțiunii, reclamantului fiindu-i aplicată o singură sancțiune; în speță nu s-a încălcat prezumția de nevinovăție întrucât vinovăția s-a stabilit în urma efectuării cercetării prealabile; în speță au fost respectate dispozițiile art. 62 din Ordinul MAI nr. 400/2004.
A mai reținut tribunalul că împotriva reclamantului s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul cu nr. 53/P/2011 pentru săvârșirea infracțiunii lovire și alte violențe, (art. 180 din Codul penal). Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus scoaterea de sub
urmărire penală a reclamantului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În urma efectuării cercetării prealabile disciplinare s-a concluzionat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală de a informa structura de resurse urmare din cadrul I. ui J. de P. cu privire la începerea urmăririi penale împotriva sa și nici cu privire la aplicarea ulterioară a sancțiunii administrative.
Prin încheierea din data de_, Consiliul de disciplină a stabilit că faptele reclamantului nu întrunesc doar elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. k, ci și elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. b din Legea nr. 360/2002.
Prin dispoziția atacată reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. b și k din Legea nr. 360/2002 cu sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.
Argumentul reclamantului conform căruia dispoziția de sancționare a sa pentru faptul că cercetarea disciplinară s-ar fi efectuat numai pentru abaterea prevăzută la art. 57 alin. 1 lit. k, iar el a fost sancționat și pentru abaterea disciplinară prevăzută la art. 57 alin. 1 lit. b din Legea nr. 360/2002 este neîntemeiat. Astfel cercetarea prealabilă privește fapta săvârșită de către reclamant și niciun text legal sau principiu de drept nu se opune ca ulterior desfășurării cercetării să se constate că respectiva faptă întrunește elementele constitutive și ale unei alte abateri disciplinare dintre cele prevăzute de lege. Ar fi întru totul inutil și excesiv să se pretindă pârâtului să procedeze la desfășurarea în întregime a unei noi cercetări disciplinare în cazul în care consideră că aceeași faptă întrunește elementele constitutive ale mai multor abateri disciplinare. Dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare ale reclamantului sunt pe deplin respectate cu atât mai mult cu cât acesta are posibilitatea de a contestat și în fața instanțelor de judecată corecta încadrare a faptelor reținute în sarcina sa în abaterile disciplinare prevăzute de lege.
În continuare, instanța este de acord cu pârâtul în privința argumentului reclamantului conform căruia în speță s-ar fi încălcat principiul unicității sancțiunii. Astfel, în speță, pentru fapta săvârșită de reclamant s-a aplicat o singură sancțiune. Faptul că în speță s-a ținut cont de abateri disciplinare anterioare în privința cărora s-a radiat sancțiunea aplicată, este un element care ține de individualizarea sancțiunii și corectitudinea sa poate să fie analizată pe terenul proporționalității sancțiunii aplicate, iar nu pe cel al unicității sancțiunii.
De asemenea în speță instanța nu a considerat că prezumția de nevinovăție a reclamantului a fost încălcată. Astfel ceea ce presupune în primul rând prezumția de nevinovăție este faptul că nu persoana cercetată este obligată să își dovedească nevinovăția ci organele de cercetare sunt obligate să îi dovedească vinovăția. Or, în speță, reclamantului nu i s-a pretins să își dovedească nevinovăția, ci dimpotrivă dispoziția privindu-l pe acesta a fost luată ținând cont de toate probele existente în speță. Prezumția de nevinovăție nu se opune însă faptului că în cadrul unor decizii privind cariera reclamantului (cum ar fi retragerea avizului de numire în structurile poliției judiciare) să se țină cont de faptul că acesta este supus unei proceduri disciplinare. În plus astfel de decizii, nu influențează, oricum, în niciun fel validitatea deciziei de sancționare a reclamantului.
La fel, este neîntemeiat argumentul reclamantului conform căruia dispoziția de sancționare nu conține elementele prevăzute de art. 62 alin. 2
lit. c din Ordinul MAI nr. 400/2004. Astfel dispoziția de sancționare (fila 13 -
14 față verso) conține descrierea faptei (pagina 1 alineatele 4-7 ale dispoziției), prevederile încălcate de reclamant (pagina a 2-a alineatele 6 și 7); motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de polițist în timpul cercetării prealabile (pagina a 2-a alineatul al 4-lea); temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea (pagina a 3-a alineatul al 3-lea), termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată, instanța competentă la care poate fi contestată dispoziția (pagina a 3-a ultimele alineate).
În schimb instanța a apreciat că este întemeiat argumentul reclamantului conform căruia în speță sancțiunea aplicată este disproporționată.
În speță trebuie să se țină cont de faptul că sancțiunile aplicate reclamantului anterior au fost radiate, de faptul că după cum arată reclamantul abaterea disciplinară a fost săvârșită nu cu intenție, ci din culpă, că nu există o consecință de ordin practic, care să se repercuteze asupra instituției pârâte și faptul că infracțiunea pentru care s-a desfășurat cercetarea penală nu privește serviciul reclamantului ci familia acestuia. În aceste condiții tribunalul a apreciat că în speță sancțiunea trecerii disciplinare a reclamantului într-o funcție inferioară este excesivă, iar, față de gravitatea faptei se justifică aplicarea sancțiunii diminuării drepturilor salariale ale reclamantului cu 20% pe o perioadă de trei luni.
În consecință, în temeiul art. 61 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 tribunalul a modificat dispoziția atacată, fiind înlocuită sancțiunea aplicată reclamantului prin această dispoziție, cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna următoare devenirii irevocabile a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 274 și 276 C.pr.civ., având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, admițându-se doar capătul subsidiar formulat de acesta, instanța l-a obligat pe pârât la plata a jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant (onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, întemeiat formal pe dispozițiile art. 3041C.pr.civ si art. 20 din Legea 554/2004, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată si al anulării Dispoziției Șefului I. ui de P. a J. C. nr. 71/_ ca nelegala si netemeinică. Cu obligarea intimatului IPJ C. la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs precum și la plata, în totalitate, a cheltuielilor de judecata ocazionate de judecata cauzei in fata primei instanțe.
Motivând declarația de recurs, reclamantul a reprodus dispozitivul sentinței atacate.
Arată că pe baza unei interpretări eronate a prevederilor legale si a probelor existente, instanța de fond a înlăturat criticile esențiale privitoare la nelegalitatea dispoziției referitoare la nulitatea Dispoziției ca efect al inexistentei unei cercetări disciplinare prealabile în ceea ce privește abaterea disciplinară prev. de art. 57 al. 1 lit. b din Legea nr. 360/2002, încălcarea principiului unicității sancțiunii si a dreptului la apărare al reclamantului respectiv, încălcarea principiului prezumției de nevinovăție.
Nulitatea absoluta a Dispoziției. Lipsa cercetării disciplinare.
Cu privire la aceasta critica de nelegalitate, instanța de fond in mod eronat statuează ca nu exista niciun text legal ori principiu de drept care sa se opună posibilității pentru organul administrativ de a constata, ulterior
desfășurării procedurii cercetării prealabile obligatorii ca fapta întrunește elementele constitutive si al unei alte abateri disciplinare dintre cele prevăzute de lege.
Recurentul consideră că instanța de fond ignora in întregime prevederile OMAI nr. 400/2004 cu privire la cercetarea disciplinara prealabila, scopul si obiectul procedurii cercetării disciplinare, respectiv, activitățile care fac obiectul acestei proceduri obligatorii.
Din chiar formularea considerentelor reținute de către instanța de fond rezultă, în opinia sa, că însăși instanța fondului, reține în mod indirect lipsa unei cercetări disciplinare prealabile cu privire la abaterea prev de art. 57 al. 1 lit. b din legea 360/2002.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, potrivit art. 59 al. 1 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția sancțiunilor prev. la art. 58 lit. a și b din Legea 360/2002 (mustrare scrisă și diminuarea drepturilor salariale), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină. În același sens, potrivit art.
18 alin. 2 din OMAI 400/2004, sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după efectuarea cercetării disciplinare prealabile și după consultarea consiliului de disciplină.
Formularea imperativa din cuprinsul prevederilor art. 18 al. 2 OMAI 40/2004 si art. 59 al. 1 din Legea nr. 360/2002 conduce la concluzia ca formalitatea cercetării prealabile este obligatorie, iar orice act administrativ de sancționare emis fara observarea acestei formalități obligatorii este sancționat cu nulitatea absolută, sancțiune pe deplin justificată având în vedere că normele ce guvernează procedura disciplinară sunt de strictă aplicare si interpretare, întreaga procedură fiind de altfel de strictă aplicare.
În cadrul demersului de analiza al aceste critici de nelegalitate este de observat faptul că aceasta procedura prealabila si obligatorie se referă atât la starea de fapt cât la starea de drept, mai precis la încadrarea din punct de vedere juridic a acțiunii/inacțiunii imputate persoanei cercetare ca abatere disciplinară.
Cu alte cuvinte, rolul cercetării disciplinare prealabile este acela de a stabili dacă conduita în concret imputată persoanei cercetate întrunește ori nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 57 din Legea 360/2002.
Împrejurarea că procedura cercetării prealabile are ca obiect atât starea de fapt dar și starea de drept este confirmată de chiar prevederile art. 19 din Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. 400/2004 potrivit cărora cercetarea prealabilă prezintă ansamblul elementelor constitutive cu caracter procedural desfășurate în scopul stabilirii existentei/inexistentei abaterii disciplinare, cu privire la aspectele care au fost sesizate sau despre care s-a luat la cunoștință în mod direct, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs.
Așadar cercetarea prealabilă are ca rezultat direct stabilirea de către ofițerul însărcinat cu derularea acestei proceduri a existenței/inexistentei abateri disciplinare, pe baza probelor administrate și a stării de fapt ce reiese din cuprinsul acestor probe sens în care persoana însărcinată cu cercetarea prealabilă va formula concluzii cu privire la existenta ori inexistenta abaterii disciplinare, respectiv întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare ori, dimpotrivă, lipsa acestor elemente constitutive.
Ca atare cercetarea prealabilă formulează concluzii sub aspect juridic, al stării de drept, cu privire la întrunirea / lipsa elementelor constitutive ale
abaterii disciplinare, aspect ce reprezintă în mod cert un demers de încadrare juridică al faptei ce constituie abatere disciplinară și, totodată, de analiză din punct de vedere juridic a prevederilor legale, a regulamentelor și a altor acte normative/administrative aplicabile.
Arată recurentul că raportul nu concluzionează că aspectele care au fost sesizate ca abatere disciplinară ar întruni elementele constitutive ale abaterii prev de art. 57 lit. b din Legea 360/2002 sens în care cercetarea prealabilă nu a avut ca obiect și nu a investigat în niciun moment existența ori inexistenta abaterii disciplinare prev de art. 57 lit. b din Legea 360/2002 în acord cu prev art. 20 din OMAI 400/2004.
În același sens, interpretarea coordonata a prevederilor OMAI 400/2004 conduce la concluzia ca nu există atribuții recunoscute în favoarea consiliului de disciplină de stabili în mod direct existenta unei abateri disciplinare si de a proceda la analiza acesteia în condițiile în care aceasta nu a făcut obiectul procedurii cercetării prealabile statuarea instanței de fond sub acest aspect fiind vădit eronata întrucât legitimează în favoarea consiliilor de disciplina prerogative legale ce nu sunt recunoscute în favoarea acestora prin dispozițiile legale ori actele administrative cu caracter normativ ce reglementează activitatea consiliilor de disciplina.
Dispozițiile art. 41 si art. 49 din OMAI 400/2004 invocate de către IPJ
C. în cuprinsul întâmpinării ca temei a acestei conduite din partea consiliului de disciplină în ceea ce privește abaterea disciplinară prev de art. 57 lit. b din Legea 360/2002 nu conferă în realitate asemenea atribuții în favoarea consiliului de disciplină.
A accepta concluzia instanței de fond semnifică practic a goli de conținut prevederile imperative ale art. 59 din Legea nr. 360/2002 si art. 18 din OMAI 400/2004 privind obligativitatea cercetării prealabile pentru toate abaterile disciplinare ce sunt supuse atenției consiliului de disciplină câtă vreme consiliul de disciplină ar putea în mod direct, în lipsa cercetării disciplinare prealabile, sa reține în sarcina polițistului cercetat abateri disciplinare suplimentare ce nu au făcut obiectul sesizării si al investigațiilor derulate pe perioada cercetării prealabile.
Potrivit art. 41 al. 1 li a) din OMAI 400/2004 Consiliul are ca atribuții studierea si analizarea materialelor si a raportului de cercetare prealabilă pentru care a fost sesizat.
Așadar, lucrările Consiliului de disciplină sunt limitate de învestirea sa, respectiv, raportul de cercetare disciplinara cu care a fost sesizat, astfel Încât orice activitate a consiliului de disciplină este limitata doar la abaterea disciplinara ce a făcut obiectul procedurii cercetării prealabile si a raportului de cercetare prealabilă.
În același sens, art. 49 din OMAI 400/2004 nu prevede posibilitatea consiliului de disciplină de a proceda în mod direct la cercetarea unei abateri disciplinare ce nu a făcut obiectul unei cercetări prealabile respectiv, ce nu a făcut obiectul raportului de cercetare prealabilă ci acest articol prezintă atribuțiile si activitățile sub aspect procedural pe care consiliul le poate desfășura pe parcursul lucrărilor acestuia, referindu-se în special la administrarea de probe, audierea polițistului cercetat si interpretarea acestor probe raportat la dispozițiile legale si întocmirea concluziilor cu privire la vinovăția ori nevinovăția polițistului cercetat.
Așadar, consiliul de disciplină NU poate suplini lipsa unei cercetări prealabile a unei abateri disciplinare cum de altfel NU poate substitui activitatea ofițerului însărcinat cu cercetarea disciplinară prealabilă în ceea ce privește noi fapte ce nu au fost cercetate în prealabil ci, cel mult, poate
solicita polițistului care a efectuat cercetarea prealabilă clarificarea aspectelor necesare, art. 49 al. 1 lit. c), si administrarea de noi probe în vedere lămuririi existentei abaterii disciplinare reținute prin raportul de cercetare disciplinara si a stabilirii vinovăției polițistului cercetat în legătura cu aceste abateri disciplinare.
Nulitatea vizează Dispoziția în întregime în considerarea faptului că actul administrativ de sancționare statuează în mod global, unitar si indivizibil asupra răspunderii disciplinare a reclamantului cu privire la cele două abateri disciplinare ce i se impută, fără a exista posibilitate de a se crea o disociere între acestea în cuprinsul Dispoziției. În acest sens, Dispoziția nu cuprinde niciun criteriu de apreciere a ponderii pe care le au cele două abateri disciplinare imputate reclamantului pentru alegerea sancțiunii disciplinare aplicate ori în stabilirea existenței răspunderii disciplinare a reclamantului
Încălcarea dreptului la apărare si a prezumției de nevinovăție.
Arată recurentul că dovada evidentă a încălcării dreptului la apărare este reprezentată de Adresa nr. 5. din data de_ (Adresa) emisă de către IPJ C. prin care a fost inițiată procedura de retragere a avizului de poliție judiciară pe care reclamantul îl deținea în acel moment.
Retragerea avizului de politie judiciara este analizata de către instanța de fond in mod superficial si fără a analiza condițiile in care o asemenea măsura poate fi inițiata de către IPJ C. respectiv, motivele prevăzute de lege care pot determina inițierea unei astfel de proceduri raportat la motivele concrete ce au fost prezentate de către IPJ C. .
În cuprinsul solicitării de retragere a avizului de poliție judiciara a reclamantului, motive care nu au legătura cu activitatea profesionala a acestuia in calitate de organ de cercetare penala al politiei judiciare ci acestea sunt chiar pretinsele abateri disciplinare ce făceau, la acel moment, obiectul procedurii disciplinare demarate împotriva reclamantului, procedură ce nu era finalizata prin emiterea Dispoziției contestate.
Pentru analiza implicațiilor Adresei asupra încălcării principiului prezumției de nevinovăție este necesar a analiza semnificația avizului de politie judiciară precum și procedura de retragere a acestui aviz.
În acord cu prevederile art. 201 al. 3 C. pr. Pen., Ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor, desemnați nominal de ministrul administrației și internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce la Încetarea calității de lucrător în cadrul politiei judiciare. Când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare și funcționare a organelor de politie judiciară, se aplică dispozițiile legii speciale.
Potrivit dispozițiilor art. 9. al 2) din legea 364/2004 privind organizarea si funcționarea politiei judiciare, Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel își exercita autoritatea si controlul nemijlocit asupra lucrătorilor de politie judiciara din circumscripția curții de apel.
Procedura de retragere a avizului de politie judiciara este reglementată prin Ordinul 205/2011 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție.
În acord cu dispozițiile art. 5 al. 1 din Ordin conducătorii parchetelor cărora le-a fost transmisa solicitarea de acordare a avizului pentru promovarea și eliberarea în/din structurile politiei judiciare vor efectua de îndată demersuri pentru obținerea, de la structurile politiei judiciare care au formulat cererea de avizare, a copiilor de pe documentele care justifica solicitarea, iar În conformitate cu al. 2 al art. 5 din Ordin, după obținerea documentelor se va proceda în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordin. Art. 4 al. 2 din Ordinul 205/2011 prevede necesitatea Întocmirii unei propuneri motivate din partea procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel adresată Procurorului general al Parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiții privind propunerea de retragere a avizului de politie judiciară.
În aceste condiții Adresa Înaintată către Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în ceea ce îl privește pe reclamant se explică prin necesitatea întocmirii unei propuneri motivate de câte procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de Apel C. privind retragerea avizului de politie judiciară în ceea ce îl privește pe reclamant, propunere care să fie ulterior Înaintată către procurorul general al Parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție în vederea retragerii avizului.
Așadar, pentru retragerea avizului este inițiată o propunere în acest sens din partea structurii de politie în cadrul căreia funcționează polițistul în discuție (a se vedea în acest sens art. 2 din ordinul 205 din 2011) prezentându-se motivele care justifică cererea în discuție.
Indiscutabil că prin Adresa în cauză, IPJ C. a realizat o propunere de retragere a avizului de politie judiciară a reclamantului aspect rezultat din formularea din partea introductivă, în care se arată că adresa a fost întocmită si transmisă Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în considerarea atribuțiilor de supraveghere si control exercitate de acesta în acord cu prev art. 216-219 C.pr.pen., sunt pretinsele aspecte ale unei conduite necorespunzătoare din partea reclamantului si se solicită, la final ca fata de cele prezentate, să se dispună de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. măsurile ce se impun.
Ca efect al acestei Adrese, a fost retras avizul de numire în structurile poliției judiciare în baza adresei Parchetului de pe lângă ÎCCJ nr. 5223/C/A/2011 din data de_ . Este corecta aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că IPJ avea posibilitatea de a iniția retragerea avizului în condițiile legii însă trebuie observat aptul că aceasta retragere a avizului nu se poate realiza decât in condițiile statornicite prin actele normativ si doar pe considerente de ordin profesional, adică in legătura activitatea de cercetare penala desfășurata de către polițistul in discuție (neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a activității de cercetare penală).
Or, în cazul reclamantului retragerea avizului de politie judiciara nu a fost motivata de către IPJ C. prin prisma unor disfuncționalități ale reclamantului in activitatea profesionala de lucrător al politiei judiciare (neîndeplinirea dispozițiilor primite de la procurorul de supraveghere, calitatea slaba a actelor de cercetare penala, întârzierea in efectuarea lucrărilor penale, etc) ci prin prisma faptelor imputate reclamantului ca abateri disciplinare (ce nu au legătura cu activitatea de cercetare penală) si care la momentul întocmirii Adresei făceau obiectul unei proceduri disciplinare ce nu era finalizată iar reclamantul beneficia de prezumția de nevinovăție in temeiul căreia nu era considerat ca vinovat de săvârșirea unei
abateri disciplinare pana la momentul emiterii actului administrativ de sancționare.
Cele afirmate mai sus sunt confirmate de prevederile art. 6 al. 2 din Legea 364/2004 privind organizarea si funcționarea politiei judiciare, potrivit cărora pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii politiei judiciare a obligațiilor ce le revin în activitatea desfășurată în calitatea de organ de cercetare penală a politiei judiciare, procurorul general al parchetului I. poate propune ministrului administrației si internelor eliberarea din funcția de lucrător de politie judiciar.
Pierderea calității de organ de cercetare penală a politiei judiciare ca urmare a inițiativei Procurorului general al Parchetului I. poate interveni doar ca efect al disfuncționalităților ori îndeplinirii necorespunzătoare a activităților de cercetare penală de către lucrătorul în discuție si trebuie să fie în strânsă legătură de cauzalitate cu activitatea de cercetare penală desfășurată de către lucrătorul de poliție.
În cazul reclamantului nu au existat niciun fel de disfuncționalități în ceea ce privește activitatea desfășurată de către acesta în calitate de organ de cercetare penală a politiei judiciare cum de altfel nu a existat nicio sesizare/plângere - cu privire la activitatea de cercetare penală desfășurată de către reclamant în calitate de organ de cercetare penală, adresa cuprinzând propunerea de retragere a avizului de politie judiciară reclamantului fiind întemeiata exclusiv pe aptele ce nu au legătura cu activitatea de cercetare penală si care făceau la momentul respectiv, obiectul unei proceduri disciplinare pendinte.
La pagina 3 a Adresei întocmite de către IPJ C. se arată că au fost sesizate fapte de agresivitate fizică si verbala a reclamantului care se circumscriu unei comportări necorespunzătoare în familie, în societate si în serviciu a reclamantului sens în care, cu titlu de exemplu se arată că reclamantul nu a informat de îndată structura de resurse umane a IPJ C. despre dobândirea calității de învinuit.
Practic, se afirmă că reclamantul a avut o comportare necorespunzătoare la serviciu dovada acestei comportări necorespunzătoare fiind necomunicarea departamentului de resurse umane a dobândirii calității de învinuit în cadrul dos. Pen 53/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În partea finală a Adresei, pagina 3, IPJ C. se pronunță în mod explicit în sensul existentei unei abateri disciplinare și a vinovăției reclamantului pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, utilizându-se formularea, în același context al adoptării de către agentul de politie a unui comportament corespunzător.
Această formulare relevă că IPJ C. a apreciat ca reclamantul se face vinovat de adoptarea unui comportament necorespunzător pentru pretinsele fapte descrise anterior în adresa (neraportarea începerii urmăririi penale fata de acesta - n.n) precum și pentru pretinsa conduită adoptată în raport cu numitul Szucs Janos Zoltan, deși acest eveniment nu a făcut obiectul vreunei proceduri disciplinare.
Aceste apreciere ale IPJ C. sunt cu atât mai grave cu cât intervin la data de_ (data emiterii Adresei) adică anterior finalizării cercetării prealabile prin Raportul privind cercetarea prealabilă (datat_ ), anterior finalizării lucrărilor consiliului de disciplină prin încheierea finală a Consiliului de Disciplină (datată_ ) și, în mod evident, a emiterii Dispoziției (datată_ ), în condițiile în care persoana care semnează în numele si pe seama IPJ C. Adresa în discuție este una si aceeași cu
persoana care semnează în numele si pe seama IPJ C. Dispoziția de sancționare.
Pronunțarea de către Seful IPJ C. asupra aspectelor ce au făcut obiectul de analiza a cercetării disciplinare, în ansamblu si formulare unor concluzii în sensul existentei aptelor si a vinovăției reclamantului este evidentă ceea ce demonstrează că întreaga procedură disciplinara nu a fost condusă în mod obiectiv ci, dimpotrivă, a fost orientată exclusiv în sensul sancționării disciplinare a reclamantului.
Practic, întreaga procedură disciplinară (cercetare prealabilă, lucrările consiliului de disciplină) finalizată prin Dispoziția atacată, au avut un caracter pur formal iar nu unul efectiv, în cadrul căruia sa fie respectate drepturile reclamantului respectiv sa se realizeze o analiză obiectiva a faptelor imputate reclamantului, devreme ce prin chiar Adresa emisă înainte de finalizarea oricărei etape din cadrul procedurii disciplinare (fie ca este vorba de cercetarea prealabilă, lucrările consiliului de disciplină ori emiterea Dispoziției) emitentul Dispoziției de sancționare (Seful IPJ C. ) apreciază în mod categoric ca fiind necorespunzătoare conduita reclamantului sens în care întocmește Adresa în vederea retragerii avizului de politie judiciară.
Așadar, este evident ca dreptul la apărare al reclamantului, incluzând componenta prezumției de nevinovăție a fost grav încălcat, întreaga procedura disciplinara având un caracter formal din moment ce însăși emitentul Dispoziției de sancționare, anterior emiterii Dispoziției, concluzionează în cuprinsul unui alt act emanat ca reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare si propune luarea anumitor masuri privind situația profesionala a reclamantului.
iunii.
Concluziile instanței de fond cu privire la aceasta critica formulata de către reclamant sunt vădit contradictorii.
Pe de-o parte, instanța de fond retine ca luarea în considerare a unor sancțiuni disciplinare radiate la momentul emiterii dispoziției este un element ce tine de individualizarea sancțiunii iar pe de alta parte, înlocuind sancțiunea aplicata prin Dispoziție instanța de fond ține seama ca sancțiunile aplicate anterior au fost radiate.
Or sigurul mod in care poate fi privită si analizată o sancțiune disciplinara aplicata anterior si care a fost radiata este acela că nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice, sens în care o asemenea sancțiune nu poate fi luata in considerare nici măcar ca element de circumstanțiere.
Ca atare, din moment ce o sancțiune disciplinara radiata, ce nu produce efecte juridice a determinat aplicarea unei sancțiuni deosebit de severe prin Dispoziția contestată (sancțiunea aplicata este cea mai drastica sancțiune cu menținerea in activitate a polițistului cercetat) nu se poate susține ca sancțiunea radiata anterior nu este producătoare de efecte juridice respectiv ca noua sancțiune nu ar reprezenta deopotrivă o sancțiune pentru abaterile disciplinare săvârșite anterior de către polițistul cercetat. Aceasta întrucât sancțiunea disciplinara radiata fie produce efecte (directe ori indirecte) fie nu produce efecte, sub niciun aspect, ca efect al radierii acesteia, terium non datum, în acest sens fiind de altfel si dispozițiile art. 70 din OMAI 400/2004.
Încălcarea prevederilor art. 62 din OMAI 400/2004
Cu privire la aceste critici ale reclamantului instanța de fond se rezuma doar la a analiza comparativ si formal conținutul Dispoziției sub aspectul elementelor în raport cu prevederile art. 62 din OMAI 400/2004 fără a analiza în concret criticile formulate de către reclamant.
Reclamantul a arătat ca, deși în mod formal elementele de conținut prevăzute de art. 62 din OMAI 400/2004 se regăsesc în cuprinsul Dispoziției, din punct de vedere juridic, exigenta motivării actului nu este îndeplinita întrucât Dispoziția nu cuprinde argumentele proprii ale emitentului ci aceasta se rezuma doar la a relua, cu minime adaptări conținutul încheierii redactate de către consiliul de disciplina.
În mod evident, motivele în discuție reprezintă argumente proprii ale emitentului actului întrucât Dispoziția de sancționare și conținutul concret al acestui act este rezultatul unei analize proprii a emitentului însuși si numai În aceste condiții se poate afirma că actul administrativ emana in mod real de la persoana care este competenta a emite astfel de acte.
Exigența motivării actului nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită în situația în care Dispoziția nu cuprinde argumentele proprii ale emitentului ci acesta face trimitere la argumente prezentate în acte emanate de la persoane fără autoritate de decizie în ceea ce privește aplicarea sancțiunii disciplinare în ceea ce îl privește pe reclamant, situație în care nu poate subzista prezumția de legalitate și temeinicie a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
În acest context, Dispoziția privind aplicarea sancțiunii disciplinare nu se poate rezuma doar la a copia conținutul încheierii Consiliului de disciplină din data de_ întrucât în procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare, emitentul Dispoziției de sancționare are dreptul și obligația de a aprecia probele administrate în cauză și de a proceda la propria evaluare a situației deduse spre soluționare.
Emiterea Dispoziției de sancționare este rezultatul unui proces deliberativ și de evaluare a întregii proceduri disciplinare, inclusiv a concluziilor și recomandărilor Consiliului de disciplină (ale cărei concluzii sunt reproduse integral în cuprinsul Dispoziției n.n), a probelor administrate și a apărărilor formulate de către persoana cercetată și nu se poate rezuma în mod strict doar la a face trimitere la conținutul actelor produse pe parcursul cercetării disciplinare.
Această concluzie este susținută inclusiv prin prisma conținutului concret al încheierii Consiliului de disciplină la finalul căreia Consiliul de disciplină propune aplicarea sancțiunii disciplinare a trecerii într-o funcție inferioară urmând ca propunerea să fie acceptată ori refuzată de către autoritatea dceidentă - Seful IPJ C. în baza propriei evaluări și interpretări a probelor administrate în cadrul procedurii disciplinare si a prevederilor legale incidente cazului Orice proces deliberativ și de evaluare implică În mod necesar o apreciere proprie a probelor administrate și a tuturor elementelor de fapt și a normelor de drept aplicabile speței cu indicarea în concret a motivelor și a probelor pe care se sprijină concluziile organului administrativ.
În același sens, organul administrativ va evalua situația concretă în care se regăsește persoana cercetată, conduita sa, activitatea profesională iar în funcție de aceasta va aplica sancțiunea apreciată ca fiind proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare ce se impută.
Procesele deliberative prezentate mai sus, lipsesc cu desăvârșire în ceea ce privește Dispoziția, aceasta rezumându-se la a copia ad literam conținutul încheierii Consiliului de disciplină fără ca aceasta nelegalitate majora sa fie sancționata de către instanța de fond.
Or, sub aspectul exigentei motivării actului administrativ - Dispoziția, instanța nu se putea rezuma doar la o analiza formala a acestuia ci trebuia sa observe dacă, în mod efectiv persoana care are competente legale de a
emite astfel de acte a realizat în mod real o proprie evaluare a situației de fapt, a probelor și a aplicării legii (propria interpretare a dispozițiilor legale din partea emitentului actului).
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I. de P. al Județului
C. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 12482/_, răspunzând punctual motivelor de recurs și susținând legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de învinuit în dosarul cu nr. 53/P/2011 pentru infracțiunea de lovire și alte violențe (art. 180 din Codul penal), fiind începută urmărirea penală împotriva sa; prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă.
Ca urmare a cercetării prealabile disciplinare împotriva reclamantului s-a concluzionat că acesta nu și-a îndeplinit obligația legală de a informa structura de resurse urmare din cadrul I. ui J. de P. cu privire la începerea urmăririi penale împotriva sa și nici cu privire la aplicarea ulterioară a sancțiunii administrative.
Prin încheierea din data de_, Consiliul de disciplină a stabilit că fapta reclamantului întrunește atât elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. k, cât și elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. b din Legea nr. 360/2002.
Pe baza încheierii, prin dispoziția atacată reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. b și k din Legea nr. 360/2002 cu sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.
Tribunalul a reținut că, de principiu, cercetarea prealabilă privește fapta săvârșită de către reclamant și că nu există vreun text legal sau principiu de drept care să se opună ca ulterior desfășurării cercetării să se constate că respectiva faptă întrunește elementele constitutive și ale unei alte abateri disciplinare dintre cele prevăzute de lege, fiind inutil și excesiv să se pretindă pârâtului să procedeze la desfășurarea în întregime a unei noi cercetări disciplinare în cazul în care consideră că aceeași faptă întrunește elementele constitutive ale mai multor abateri disciplinare.
Cu alte cuvinte, aspectele de fapt au fost aceleași pe parcursul procedurii disciplinare, Consiliul de disciplină adăugând faptei stabilite și un temei de drept suplimentar, încadrarea juridică fiind efectuată prin raportare la două texte legale, ambele referitoare la nerespectarea unei obligații, pe de o parte, de sorginte normativă, pe de altă parte, administrativă, individuală, concretizată într-o dispoziție ierarhică.
Statuarea primei instanțe, bazată pe un principiu de drept aplicabil chiar și pentru cazul cel mia grav, domeniul penal, este corectă. Acest principiu nu este înlăturat în speță de nici un text de lege sau de vreun alt principiu de drept. Recurentul însuși nu este în măsură să indice un astfel de text, el utilizând definiția cercetării prealabile din materia răspunderii disciplinare a polițistului pentru a încerca să alege că temeiul de drept este imuabil pe parcursul procedurii disciplinare; fundamentul este mult prea redus pentru o generalizare care să instituie norme de procedură și să contrazică principiul reținut.
Reclamantul a fost cercetat pentru o faptă anume, pe care nu a negat- o, aspectele de fapt au fost cunoscute și necontestate; reflectarea în drept a chestiunilor factuale stabilite poate suferi corecții pe parcursul procedurii, nimic nu se opune acestei posibilități, nu există nicăieri o interdicție expres
stabilită - deducerea unei interdicții de adaptare a temeiului de drept la aceeași faptă din definiții și elemente de informație disparate, referitoare la acte procedurale, nu este posibilă.
În speță, nu s-au aplicat sancțiuni multiple, pentru fapta reținută, fiind aplicată o singură sancțiune. Nu există o contradictio in terminis între faptul că, așa cum afirmă recurentul, instanța de fond ar reține ca luarea în considerare a unor sancțiuni disciplinare radiate la momentul emiterii dispoziției este un element ce tine de individualizarea sancțiunii, iar pe de alta parte, că înlocuind sancțiunea aplicata prin Dispoziție instanța de fond ar ține seama ca sancțiunile aplicate anterior au fost radiate. Elementele din sfera individualizării sancțiunii nu se confundă cu sancțiunea însăși, care a fost una singură, și nici cu operațiunea de reindividualizare, reapreciere, efectuată de tribunal. De altfel, prin recurs nu s-a atacat expres individualizarea, petitul de recurs fiind exclusiv pe anularea actului atacat, astfel încât argumentul tribunalului că luarea în considerare a unor sancțiuni disciplinare radiate la momentul emiterii dispoziției este un element ce tine de individualizarea sancțiunii este suficient prin el însuși pentru înlăturarea unui pretins caz de nulitate a actului atacat.
De asemenea, este neîntemeiată și susținerea recurentului reclamant că i-ar fi fost încălcată prezumția de nevinovăție. Prezumția de nevinovăție impune ca persoana cercetată să nu fie obligată să își dovedească nevinovăția ci organele de cercetare sunt obligate să îi dovedească vinovăția. Or, în speță, reclamantului nu i s-a pretins să își dovedească nevinovăția, acesta nici măcar nu a contestat fapta. Adresa nr. 5. din data de_ emisă de către IPJ C. prin care a fost inițiată procedura de retragere a avizului de poliție judiciară pe care reclamantul îl deținea în acel moment este o procedură distinctă, fără legătură cu procedura disciplinară împotriva reclamantului; procedura distinctă, separată, poate fi, sub rezerva respectării termenelor și condițiilor procedurale, atacată separat - ea nu are nici un fel de legătură cu actele aici atacate.
Sub alt aspect, împrejurarea că emitentul Dispoziției de sancționare, anterior emiterii Dispoziției, ar fi concluzionat în cuprinsul unui alt act emanat ca reclamantul ar fi săvârșit abaterile disciplinare si propune luarea anumitor masuri privind situația profesionala a reclamantului, nu este o chestiune care să țină de dreptul de apărare al reclamantului recurent, ci, eventual, o chestiune de incompatibilitate a emitentului actului aici atacat, pe baza unei adaptări în plan administrativ a antepronunțării, însă în domeniul administrativ s-ar putea pune această problemă doar dacă
intervenea în chiar procedura disciplinară, ceea ce nu este cazul, și numai dacă era expres prevăzută de lege ca incompatibilitate, ceea ce, din nou, nu este cazul.
Pentru toate chestiunile ce țin de dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare într-o procedură administrativă, trebuie într-o procedură administrativă, trebuie ținut cont de existența remediului judiciar, disponibil ulterior, or, în acțiune și recurs, reclamantul nu a adus probe noi în apărare și nu a retras recunoașterea faptei prin necontestare.
Curtea mai constată că dispoziția de sancționare conține toate elementele prevăzute de art. 62 alin. 2 lit. c din Ordinul MAI nr. 400/2004, respectiv descrierea faptei, prevederile încălcate de reclamant, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de polițist în timpul cercetării prealabile, temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată, instanța competentă la care poate fi contestată dispoziția.
Recurentul afirmă că exigența motivării actului nu ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită în situația în care dispoziția nu cuprinde argumentele proprii ale emitentului ci acesta face trimitere la argumente prezentate în acte prealabile, însă această afirmație nu are un suport normativ, nu este interzisă preluarea prin dispoziție a susținerilor din încheierea consiliului, iar eventuala preluare nu echivalează cu nemotivarea.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul T. S. R. împotriva sentinței civile nr. 12482 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. DP
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: B.G.Z.
