Decizia civilă nr. 361/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 361/R
Ședința publică din 29 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.
J. ecător S. O.
J. ecător V. I.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-intimat I. DE P. AL J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, jud. M.
, împotriva sentinței civile nr. 543 din_ a Judecătoriei Dragomirești, jud.
M., în contradictoriu cu intimatul-petent D. L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea recurentului se prezintă cons. jr. Ramona Turdeanu, intimatul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.
Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, acordă cuvântul părților în dezbaterea cauzei.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii plângerii petentului și menținerea procesului verbal de contravenție. Solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate petentului și nu înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, raportat la gradul de pericol social al faptei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 543 din_ a Judecătoriei Dragomirești s-a admis în parte plângerea formulată de petentul D. L., în contradictoriu cu intimatul IPJ M., și în consecință, s-a dispus anularea, în parte, a procesului verbal de constatare a contravenției Seria PA, nr.0243746, încheiat la data de_, în sensul că s-a aplicat "avertisment"; în locul sancțiunii amenzii.
În considerentele sentinței s-a reținut: "La data de_ petenta, aflându-se în piața agroalimentară din localitatea Ieud, județul M., efectua acte de comerț expunând spre vânzare pepene verde fără a deține avizul metrologic și expunând ambulant marfa pe acostamentul drumului județean 186 C, motiv pentru care i s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției Seria PA, nr.0243746, reținându-se în culpa acesteia săvârșirea contravențiilor prev. de art. 1 lit. *a* și respectiv art.1 lit. *b* din L.12/1990. Ca urmare i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei și un avertisment.
Alăturat plângerii, petenta a depus două chitanțe prin care face dovada că a închiriat din Piața Decebal un cântar pentru perioadele 5 -_ și respectiv 15 - 1_, ceea duce la concluzia că acesta a fost verificat metrologic. A mai depus și un certificat de producător, apreciind în felul acesta că nu vindea ambulatoriu, fără să înțeleagă faptul că vânzarea ambulatorie o făcea prin expunerea produsului pe acostamentul DJ 186C.
Aceste acte nu le avea asupra sa. Chiar dacă ar fi depus acte doveditoare cu privire la verificarea metrologică a cântarului, la momentul verificării nu le deținea, astfel că fapta contravențională s-a consumat.
Instanța apreciază că cele consemnate în conținutul procesului verbal atacat corespund realității, faptele au fost săvârșite de către petentă și potrivit dispozițiilor art.1 lit. *a* din L.12/1990, care prevede că *efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege* și ale art.1 lit. *b* potrivit căruia *vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi* constituie contravenții.
Procesul verbal de contravenție atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, în cauză neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției, conform art. 16 și următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În situația dată, ținând seama de convingerea petentei cu privire la cele două chitanțe, precum și de faptul că nu a mai săvârșit asemenea fapte, că nu a mai fost sancționată contravențional, instanța apreciază că aplicarea unui avertisment și pentru cea de a doua contravenție este îndestulătoare pentru a o determina să-și schimbe comportamentul de producător și mic comerciant, dar mai ales față de respectarea legislației în domeniu.";
Împotriva sentinței a declarat recurs intimatul I. de P. al J.
, solicitând modificarea acesteia prin respingerea plângerii formulate și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.
În deliberare asupra recursului formulat, tribunalul va reține că este nefondat și îl va respinge ca atare, dat fiind că, astfel cum în mod just a apreciat prima instanță, fapta de a efectua acte de comerț prin expunerea spre vânzare a pepenilor verzi, fără a deține avizul metrologic pentru cântar, în condițiile în care petentul deținea certificat de producător al mărfii expuse la vânzare și a depus la dosar chitanțe emise cu ocazia închirierii cântarului, întrunește elementele constitutive ale unei contravenții de un pericol social redus,
sancțiunea "avertismentului"; fiind suficientă pentru corectarea conduitei contravenționale (art. 5, 7 și 21 al.3 din OG nr. 2/2001).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I. DE P.
AL
J.
M., cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, jud. M.
,
împotriva sentinței civile nr. 543 din _
pronunțată de Judecătoria
Dragomirești.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, _
.
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
A.
C. O.
S. O.
V.
I.
G. ier,
H.
Red. / Tred. ACO_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND L. B.