Decizia civilă nr. 3870/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3870/2013
Ședința publică din data de 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către reclamanții C. | T. | DE | |
J., P. | T. DE J., I. P. T. DE J. și V. C. | T. | DE |
J. împotriva sentinței civile nr. 12532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și C. DE C. A J. C., având ca obiect - litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-pârâtă prin consilier juridic M. O. Carolina, în baza delegației de reprezentare aflată la fila 30 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, iar la data de_ apărătorul recurenților a depus note de ședință, într-un singur exemplar.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Față de aspectele evocate în cuprinsul înscrisului depus la dosar de către apărătorul recurenților, reprezentanta intimaților apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile NCPC.
Raportat la înscrisul depus din partea reprezentantei recurenților la data de_, prin care se face referire la art. 411 alin. 1 pct. 2 fraza finală și alin. 2 NCPC, față de dispozițiile art. 24 NCPC potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, C. apreciază că dispozițiile noului cod de procedură civilă evocate în cuprinsul înscrisului nu pot fi reținute.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimaților-pârâți solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 12532 din_ și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj ca temeinică și legală, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Față de susținerile reclamanților potrivit cărora în speță ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/2012 apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât acolo unde dispozițiile textului legal evocat își produc efectele, C. de C. prin decizia de verificare va ține cont de acest aspect.
În mod corect instanța de fond a reținut că este vorba despre o exonerare de la plata drepturilor salariale care se aplică doar funcționarilor publici și personalului contractual și nu sunt incidente persoanelor care au funcții de demnitari. De altfel Tribunalul Cluj în mod corect a reținut că dispozițiile legii nr. 84/2012 nu afectează valabilitatea deciziilor emise de către C. de C., motiv pentru care solicită acest motiv de recurs.
Cât privește solicitarea de acordare a drepturilor salariale apreciază că aceasta excede cadrului legal, pentru motivele dezvoltate în întâmpinare.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 12.532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții
C. T. DE J., P. T. DE J., I. P. T. DE J. și V.
C. T. DE J. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru C. de C. a județului C. .
S-a respins cererea de suspendare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în temeiul contractului/acordului colectiv de muncă nr. 172/_ încheiat la nivelul comunei T. de J., funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primatului com. T. de J. li s-a acordat în cursul anului 2009 diverse sume de bani care reprezentau spor de dispozitiv (de permanență) spor de fidelitate, indemnizație de ținută, spor de stres, primă de vacanță și primă de crăciun.
În urma unui control al camerei de C. s-a încheiat un proces-verbal prin care au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate care au afectat acuratețea și credibilitatea situațiilor financiare ale Primăriei comunei Viișoara.
Pentru înlăturarea consecințelor a fost emisă decizia nr. 48/2011, menținută prin încheierea nr. 2232/_ a Curții de C. .
Pentru a stabili legalitatea acordării sumelor de bani cu titlu de sporuri la salariu, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 61 din Legea nr. 188/1990 privind statutul funcționarilor publici, concluzionând că în determinarea veniturilor salariale ale acestora trebuie aplicat principiul legalității, neputând fi acordate drepturi care exced cadrului legal de salarizare a funcționarilor publici.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții C. T. DE J., P. T. DE J. ,
I. P. T. DE J. și V. C. T. DE J. au declarat recurs
, solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că drepturile salariale au fost stabilite în baza contractului/acordului colectiv de muncă înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale C., în vigoare în anul 2009 precum și prin hotărâri ale autorității publice locale deliberative.
Au menționat recurenții incidența disp. art. 41 alin. 5 din Constituție, art. 236 din Legea nr. 53/2003, art. 7 și art. 24 din Legea nr. 130/1996 ce consacră libertatea de negociere în materia acordurilor colective de muncă.
S-a mai arătat că acordul colectiv de muncă nu a fost declarat nelegal prin hotărârea unei instanțe de judecată, astfel încât dispozițiile cuprinse în el au putere obligatorie între părți.
Mai susține recurenții la pct. 2 din motivarea recursului că aplicarea dispozițiilor hotărârii Curții de C. presupune o discriminare a salariaților plăți
din bugetul de stat, fiind stabilite salarii diferite, în funcție de ramura de activitate în care își desfășoară activitatea, fără a fi respectate criteriile de salarizare diferențiată.
Pârâta C. DE C., în nume propriu cât și pentru CAMERA DE CONTURI CLUJ,
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului (f.11).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În stabilirea obligațiilor de plată cu titlu de salariu față de funcționarii publici sau personalul contractual, reclamantul, în calitate de angajator, are obligația să respecte, în principal, dispozițiile legale ce reglementează salarizarea fiecărei categorii de personal.
Stabilirea unor drepturi salariale suplimentare prin negociere directă, în baza unui acord colectiv de muncă sau a contractului colective de muncă, pe categorii de personal, are un caracter subsidiar și, în același timp, are la bază aplicarea principiului legalității, însăși posibilitatea încheierii unui acord/contract colectiv de muncă fiind stabilită printr-un act normativ cu putere de lege.
Instanța de fond în motivare a surprins aspectele esențiale ale cauzei și a stabilit în mod corect faptul că stabilirea salariilor categoriilor de angajați ai pârâtei, (funcționari publici și personal contractual), se realizează cu respectarea principiului legalității.
Astfel, în justa soluționare a cauzei, trebuie avute în vedere dispozițiile art
1 al. 1 din OG nr. 6/ 2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, unde se arată că: "(1) Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007."; în privința funcționarilor publici și ale OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, pentru personalul contractual al Primăriei.
Acordul colectiv de muncă fiind un contract are, fără îndoială, o forță obligatorie între părțile contractante, iar potrivit art. 970 al. 2 din codul civil (1864) contractul încheiat de părți dă naștere tuturor consecințelor legale pe care actele normative incidente le prevăd.
Din această perspectivă, raportată la imperativul respectării principiului legalității în stabilirea salariului funcționarilor publici, trebuie văzută și incidența în cauză a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 188/1999, unde se prevede că: "(1) Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condi țiile legii,
acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai
măsuri referitoare la:………";
Art. 72 din Legea nr. 188/1999 prevede deci limitativ situațiile în care autoritatea publică angajatoare are posibilitatea de a stabili drepturi salariale în favoarea funcționarilor publici angajați, libertatea contractuală, consacrată de art. 969 c. civil (1864), fiind puternic limitată.
Ineficiența, lipsa de efecte juridice a clauzelor contractuale negociate de cele două părți cu nerespectarea dispozițiilor legale este absolută și decurge din lege, respectiv textul legal menționat ce exprimă cerința textuală a respectării legii în determinarea drepturilor salariale suplimentare, negociate, cu indicarea strictă și limitativă a situațiilor în care libertatea de negociere este, totuși, acceptată.
Art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede limitarea legală precum și sancțiunea legală în situația nerespectării dispozițiilor referitoare la salarizarea funcționarilor publici.
Astfel art. 12 al. 1 prevede că: ";Contracte colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.";
Același principiu al legalității, de determinare doar prin lege a drepturilor salariale, este de reținut și în privința salarizării personalului contractual, cu aceleași consecințe în privința clauzelor elgale ce încalcă normele de salarizare.
Sunt corecte susținerile recurentului referitoare la neretroactivitatea deciziei în interesul legii nr. 37/2009 a Î.C.C.J., dispozițiile art. 3307al. 4 c. pârâtul.civ. prevăzând momentul de la care devine obligatorie o decizie pronunțată în interesul legii, însă este de menționat faptul că instanța de fond a avut în vedere cu prioritate aplicarea principiului legalității în salarizarea funcționarilor publici, principiu de altfel consacrat și prin decizia menționată anterior, constatând că acordarea sporului de dispozitiv pentru angajații reclamantei este nelegală, acordarea lui putându-se realiza doar pentru cei care au beneficiat de acest drept în perioada în care erau angajații M. ui de Interne, înainte de modificarea structurii funcționale ministeriale.
Referitor la o pretinsă discriminare, întemeiată pe O.G. nr. 137/2000, C. reține incidenta deciziei Curții Constituționale nr. 821/2008, unde se prevede că
: "constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.";
Se constată așadar că puterea de analiză și decizie a instanțelor judecătorești în problema acordării de drepturi salariale către angajați (personal contractual sau funcționari publici) pe considerente de discriminare, a fost limitată prin decizia menționată.
Se poate constata, din considerentele aceleiași decizii, că s-a reținut de către Curtea Constituțională competența exclusivă a autorităților legislative de a adopta acte normative iar "Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.";
C. reține și faptul că tribunalul a analizat corect situația litigioasă și prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin
Constituție sau prin lege. Or, legea nu conferă autorității publice deliberative atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
În consecință, față de cele menționate anterior, în condițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ.,se va respinge recursul formulat de reclamant și se va păstra în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de C. reclamanții C. T. DE J., P. T. DE J., I. P. T. DE J. și V. C. T. DE J. împotriva sentinței civile nr. 12.532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red.D.M./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:A.M.B. .
