Decizia civilă nr. 9437/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.9437/2013

Ședința publică din data de 7 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: V. G.

S. L. R. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant O. J. împotriva sentinței civile nr.1727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. DE C. A J.

S., CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B., având ca obiect litigii C. de

C. (Legea Nr.94/1992) Încheierea nr. 118/2012 emisă de Curtea de Conturi a României.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant O. J., avocat Ielciu Otilia din Baroul Sălaj și reprezentantul intimatelor-pârâte C. de C. a J. S., Curtea de Conturi a României B.

, consilier juridic M. Carolina O., cu delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este legal timbrat.

Intimatele-pârâte au depus întâmpinare.

C., din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.

C. a comunicat reprezentantului recurentului un exemplar din întâmpinare.

Reprezentantul recurentului- reclamant O. J., avocat Ielciu Otilia depune la dosar două hotărâri ale Consiliului Local J. .

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, C. în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului- reclamant O. J., avocat Ielciu Otilia susține pe larg motivele expuse în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatelor-pârâte C. de C. a J. S., Curtea de Conturi a României B., consilier juridic M. Carolina O. dezvoltă pe larg considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar și în esență solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată în recurs.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1727 din 2 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului S., s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios formulată de reclamantul O. J. - prin primar B. E. , cu sediul în J., str.1 D. 1918, nr.4, județul S., în contradictoriu cu pârâtele: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B., str.Lev T., nr.22 - 24, sector 1 și

C. DE C. A J. S.

, cu sediul în Z., str.C. C., nr.5, județul S.

, având ca obiect anularea Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., cu consecința admiterii contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7/_ , emisă de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct.II.4 (pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani) precum si anularea in parte a Procesului verbal de control, înregistrat sub nr. 113/_

, privind constatările de la pct. 6 .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată de reclamantul O. J. - prin primar B. E., în contradictoriu cu pârâtele

C. DE C. A J. S.

și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

, s-a solicitat instanței anularea Încheierii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de

S. si anularea masurilor dispuse la pct. II. 4 pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ și recuperarea acestor sume de bani si anularea in parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct. 6, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele, motive:
"În perioada martie 2012, C. de C. S. a efectuat o acțiune de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011 la unitatea administrativ teritoriala J. .
In urma efectuării acțiunii de audit financiar s-a întocmit raportul de audit financiar si procesul verbal privind constatarea unor deficiente in activitatea acesteia.
Ca urmare a activității de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011, a fost emisa Decizia nr. 7/_, prin care in baza art.43 din Legea nr. 94/1992 republicata, s-a dispus in sarcina unității controlate luarea unor masuri.
La pct. II.4. din decizia atacata, in baza prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992 republicata, considerându-se săvârșirea unor abateri de la dispozițiile legale, s-a dispus luarea unor masuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând plățile nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010- februarie 2012, reprezentând drepturi prevăzute in ACM si recuperarea acestora.
În motivarea deciziei atacate s-a susținut ca din verificările efectuate asupra unor cheltuieli cu bunuri si servicii s-a constatat ca UATO J., contrar reglementarilor legale in vigoare, a acordat pentru perioada ianuarie 2010- februarie 2012 drepturi bănești in baza acordului colectiv de munca nr. 645/_ (Anexa nr. 6/1 la PVC), reprezentând:
- plați pentru acoperirea unei părti din cheltuielile cu hrana: 200 lei/pers/luna;
- plați pentru acoperirea unei părti din cheltuielile cu medicamentele: 50 lei/pers/luna;
  - plați pentru spor de fidelitate si loialitate: 100 lei/pers/luna.
  Totodată organele de control au constatat ca valoarea estimata a drepturilor care s-ar fi acordat nelegal in baza ACM in perioada ianuarie 2010-februarie 2012 este in suma totala de 338.250 lei, din care :
- sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 193.283 lei;
- sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamente: 48.324

lei;

- spor de fidelitate si loialitate: 96.643 lei.

Împotriva deciziei 7/_ a formulat o contestație la C. de C. S. înregistrata sub nr. 171 din data de_ solicitând anularea in parte a acestei decizii, in ceea ce privește masurile dispuse la pct.4.

La data de_ i-a fost comunicata încheierea nr. 118 din data de_ prin care s-a respins contestația formulata împotriva măsurii dispuse la punctul

II.4 din Decizia nr. 7/_ emisa de C. de C. S. .

Cu toate acestea in cuprinsul încheierii nr. 118/2012 se arata ca pentru măsura de la punctul II.4 din Decizia nr.7/_, cu privire la veniturile salariale reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parți din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate acordate in anul 2010 se va tine seama de prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele masuri de natura salariala ale personalului plătit din fonduri publice.

Reclamanta consideră că, suma de 338.250 lei a fost corect plătită persoanelor îndreptățite in baza ACM nr. 645/_ încheiat intre P. ul O. ui

J. in calitate de angajator si funcționarii publici din aparatul propriu de specialitate al primarului, aparatul propriu al Consiliului Local al O. ui J., in calitate de angajați, reprezentați de Sindicatul Liber Adminis.

s-a mai arătat că, potrivit art. 2 din ACM nr. 645/_, acordul colectiv de munca s-a încheiat pe o durata de 4 ani, cu posibilitatea revizuirii anuale dupa fiecare aprobare a bugetului local si s-a aplicat începand cu data de_ .

În art. 2 pct. 2 din ACM se prevede ca "dacă niciuna dintre parti nu denunța ACM cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost "încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept pentru fiecare an in care nu s-a solicitat in mod expres renegocierea."

De asemenea, in art. 3 se arata orice modificare a prezentului ACM se va face numai prin acordul de voința al pârtilor, modificarea urmând a face obiectul unui act adițional semnat si înregistrat de parti. In art. 24 alin. 2 lit. b) din ACM este prevăzut acordarea unui spor de fidelitate de 100 lei.

Prin urmare sumele s-au acordat in baza dispozițiilor ACM pe perioada de valabilitate a acestuia, acord ce nu a fost modificat de părțile semnatare a ACM- ului.

Astfel reclamanta apreciază ca in mod cu totul eronat Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut ca aceste sume reprezentând plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele, respectiv spor de fidelitate si loialitate nu puteau fi acordate angajaților intrucat nu au o baza legala.

Așa cum s-a arătat toate aceste drepturi au fost acordate in baza Acordului colectiv de munca încheiat inca din anul 2009 si care are o perioada de valabilitate de patru ani de zile, prin urmare angajatorul avea obligația de a respecta prevederile acestui acord pe toata durata sa de valabilitate.

Pe de alta parte se arată că, este adevărat ca Legea 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, insa in mod cu totul nejustificat se susține in decizia atacata ca actele juridice emise anterior nu se mai aplica, având in vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităților si instituțiilor publice care si-au schimbat regimul de

finanțare, in conformitate cu disp. Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din instituții finanțate integral din venituri proprii in instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, oana la "împlinirea termenului pentru care au fost "încheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

La art. 2 alin.l din aceeași lege se prevede: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii"

Reclamanta a mai arătat că, având in vedere aceste texte de lege si faptul ca Acordul Colectiv de munca nr. 645 a fost încheiat la data de_, acord prin care au fost stabilite drepturile bănești pentru perioada ianuarie 2010- februarie 2012 se apreciază ca aceste drepturi intra sub incidența Legii nr. 84/2012 si sunt exonerate de la plată.

Se mai susține că, pe de alta parte Comisia de soluționare a contestației a constatat in mod corect ca măsura din decizie care vizează recuperarea prejudiciului creat prin plata drepturilor reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate, incluse in Acordul Colectiv de munca si acodate pe perioada anului 2010 isi inceteaza de drept efectele ca urmare a intrării in vigoare a Legii 84/2012.

Comisia insa in mod eronat a constatat ca aceste drepturi acordate dupa data de 1 ianuarie 2011 nu intra sub incidența Legii 84/2012 întrucât aceasta se aplica potrivit art. 1 alin 1 si pentru aceste drepturi acordate ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 284/2010, intrucat au fost stabilite înainte de intrarea in vigoare a acestei legi.

Pe de alta parte Acordul Colectiv de munca nr. 645 nu s-a constatat a fi fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat si nici nu s-a solicitat anularea acestuia in cadrul controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului J. care in conformitate cu dispozițiile art.19 alin.l lit.e din 340/2004 are ca atribuție verificarea legalității actelor administrative emise de consiliile locale sau primari]";.

Pentru aceste considerente, reclamantul solicită anularea in totalitate a Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. in sensul, admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si a masurilor dispuse la pct.II.4, pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii și menținerea actelor emise de Curtea de Conturi a României - C. de C. S., ca fiind temeinice și legale, pe următoarele considerente:

"În fapt, o echipă de auditori publici externi din cadrul Camerei de C. a

S. a efectuat, în perioada_ -_, misiunea de "Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011" la Unitatea Administrativ Teritoriala Oraș J., Cod fiscal 4494926, din O. J., P-ța 1 D. 1918, nr. 4, Județul S. . Cu prilejul efectuării auditului financiar s-au constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în Raportul de audit financiar nr. 113/_ și în Procesul-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit, înregistrat la C. de C. a J. S. sub nr. 113/_, iar la entitatea verificată sub nr. nr.1578 din_ . Auditul financiar al contului de execuție și al situațiilor financiare pe anul 2011 privind bugetul Unității Administrativ Teritoriale O. J. a relevat unele nereguli și abateri de la
legalitate și regularitate. Acestea se referă, în esență, la faptul că la nivelul Primăriei O. ui J., în cursul anului 2011, s-au acordat anumite "drepturi bănești" funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul acestor instituții bugetare, care exced cadrului legal reglementat, privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare. A fost constatată o paguba importantă adusă patrimoniului unității administrativ-teritoriale U.A.T.O. J. prin plata nelegală a "unor drepturi bănești" constând în "acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana", " acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele" și "plăți pentru spor de fidelitate și loialitate". Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a României-C. de C. a J. S. a emis Decizia nr. 7/_, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor, mai precis pentru abaterile constatate și prezentate mai sus la punctul 6, (respectiv pct. 6 din PVC), s-au dispus, la punctul II. 4. în sarcina conducerii Primăriei O. ui J.
, următoarele măsuri: "stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plățile nelegale efectuate în perioada ianuarie 2010-februarie 2012 reprezentând drepturi prevăzute în ACM"; și "recuperarea acestuia."
Entitatea auditată a contestat decizia sus menționată în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C. și a pct. 204-210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din data de_ . Comisia de Soluționare a Contestațiilor a Curții de C. a R. a respins contestația formulată de reclamant, prin încheierea nr. 118/_, pe următoarele:
1. considerente de nelegalitate a "drepturilor bănești";
  acordate personalului din aparatul propriu:

a). Contrar reglementarilor legale în vigoare U.A.T.O. J. a acordat pentru perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, drepturi bănești în baza Acordului colectiv de muncă nr.645/_, respectiv:

-Acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana,200 lei/pers./luna

-Acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele 50 lei/pers./luna

- Spor de fidelitate și loialitate 100 lei/pers./luna

Începând cu anul 2010 salarizarea personalului din instituțiile publice s-a efectuat în baza Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii nr. 284/2010 legi ce instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise anterior, care nu-și mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică.

Totodată, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 și a Legii nr. 284/2010, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acestora, drepturile

salariale ale personalului bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceste legi, drepturile prevăzute în Acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul

U.A.T.O. J. neregăsindu-se printre acestea.

Conform art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și art. 37 alin (1) din Legea nr. 284/2011 prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 si a Legii nr. 284/2011.

De asemenea, art. 10 din OUG nr. 1/2010 precizează că începând cu_ nu vor fi luate în considerare drepturi care exced prevederilor Legii nr. 330/2009. În cazul de față ne aflăm în situația unor drepturi stabilite prin Acordul colectiv de muncă și care exced prevederilor Legii nr. 330/2009 care reglementează salarizarea personalului bugetar în anul 2010 și prevederilor Legii nr. 284/2010 care reglementează salarizarea personalului bugetar începând cu

luna ianuarie 2011 și până în prezent.

În concluzie, conform reglementărilor legale prezentate mai sus, conducerea U.A.T.O. J. era obligată să solicite rezilierea Acordul colectiv de muncă și să nu acorde, începând cu_, drepturile prevăzute în acesta.

b). Potrivit art. 1 alin.(2) din Legea nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare, a prezentei legi, (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

Pentru a se evita aplicarea eronată a acestei dispoziții, a stabilirii eronate a salariului de bază în temeiul Legii nr. 330/2009, Guvernul a emis O.U.G. nr. 1/2010 în care la art. 10, se precizează că la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Așadar, O.U.G. nr. 1/2010 face lămurirea necesară, precizând expres că, noul salariu de bază nu poate conține drepturi salariale stabilite prin acte administrative (hotărâri ale consiliului local) emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor.

În acest sens legea, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare legii, (2010) respectiv cap. IV, art. 30 alin.(l), precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

Ca atare, în salariile de bază stabilite în temeiul Legii nr.330/2009, se introduc doar sporurile, care până la publicarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului.

Nu s-au avut în vedere prevederile Ordonanței de urgență nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în care la art. 3 se prevede: "Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte

drepturi de natură salarială care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009", iar la art. 10 se precizează: "In conformitate cu prevederile art. 30 din Legea- cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1

ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 ".

c). Unitatea Administrativ Teritorială O. J., ca autoritate a administrației publice locale, are atât competența aprobării bugetului, precum și "obligația de a gestiona resursele proprii, în acord cu atribuțiile ce îi revin, potrivit dispozițiilor Legii administrației publice locale, acestea fiind proporționale cu competențele și responsabilitățile prevăzute de lege".

Potrivit principiului obligativității respectării legilor prevăzut la art. 51 din Constituție, dispozițiile art. 119 din Legea fundamentală prevăd ca "autonomia locală se exercită conform legilor statului".

De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România, "Principiul autonomiei locale trebuie sa fie recunoscut în legislația interna și, pe cat posibil, în Constituție" (art 2), iar "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importanta a treburilor publice" (art. 3 pct. 1). In considerarea acestui drept, art.

4 pct. 2 prevede ca: "Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități".

Or, în cazul de față, autoritățile publice locale, ca și celelalte autorități și instituții publice bugetare, nu au, potrivit legii, competența de a acorda alte sporuri decât cele prevăzute în legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.

Potrivit prevederilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

-cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "S. ul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative ".

La art. 41 alin.(2) din Constituție, se menționează că dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar alin. (5) al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozițiile legale.

Art. 137 alin. (1) din Constituție prevede de asemenea că: "Formarea, administrarea, întreținerea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ - teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".

d). Conducătorul unei instituții bugetare, nu poate dispune după bunul plac de fondurile din buget, ci numai conform prevederilor legale, iar în ceea ce privește contractul/acordul colectiv de muncă încheiat conform Legii nr. 130/2006, poate negocia numai măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu acordarea de drepturi bănești.

Pentru a stabili legalitatea acordării acestor sume de bani, rugăm onorata instanță să analizeze dispozițiile imperative ale art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de

salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

e). Acest text de lege trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale ale funcționarilor publici, precum și cu cele ale art. 22 din H.G. nr. 833/2007.

Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr. 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile Legii nr. 188/1999 nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legal în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art. 24 și art. 25 din H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.

Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se exercită în baza actului administrativ de numire în funcția publică, astfel că funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, drepturile și obligațiile nefiind cuprinse în contracte colective de muncă, regimul juridic al raporturilor de serviciu fiind stabilit prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

f). Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt, inclusiv, dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - aici se includ sporul de dispozitiv, indemnizația de ținută, sporul de calculator care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții.

De altfel, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale și județene atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.

g). Dispozițiile art. 36 alin. (2)-(9) din Legea nr. 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune care nu îi este expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia "tot ce nu este interzis este permis". Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin Constituție sau prin lege. Se observă că niciuna din atribuțiile expuse pe larg în art. 36 alin. (3)-

(8) din Legea nr. 215/2001 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii (sporul de dispozitiv), cum este cazul în speță.

Solicită ca instanța să constate că această atribuție nu se încadrează nici în alin. (9) al art. 36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât Legea nr. 215/2001.

h). Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competentelor stabilite expres de lege, rugăm onorata instanța să constate că, în speța de față, Consiliul Local al O. ui

a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora.
Nu contestă dreptul constituțional la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterul obligatoriu al convențiilor colective, ci negocierea unor clauze privind sporurile salariale și drepturile bănești, de natura celor acordate în speța de față, sub formă de salarizare mascată.
i). În susținerea temeiniciei se menționează si Decizia nr.768 din 18 septembrie 2007 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, unde se fac următoarele precizări: ""Art. 137 alin.(1) din Constituție prevede că: formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege" și că "în aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților
instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective."
Din cele de mai sus rezultă că personalul din administrația publică locală nu își poate negocia "alte drepturi";, întrucât acestea trebuie să fie prevăzute și stabilite "în condițiile legii"; în vigoare.
Așadar, și dispozițiile acestei Decizii confirmă cele arătate mai sus, și precizează că drepturilor salariale ale funcționarilor publici, inclusiv sporurile, nu se pot stabili prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de legislația specifică acestei categorii. Se precizează că funcționarii publici pot beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
j). Din prevederile actelor normative menționate mai sus, rezultă ca pentru funcționarii publici și personalul contractual nu exista baza legala care sa permită stabilirea unor clauze privind acordarea unor drepturi salariale de orice fel, altele decât cele care sunt nominalizate în aceste acte normative. Nu există nici o altă autoritate competentă să acorde drepturi de natură salarială, altele decât cele nominalizate în actele normative mai sus menționate.
1. In ceea ce privește sumele de bani acordate cu titlu de "plătipentru
  acoperirea unei pă rți din cheltuielile cu medicamentele",
  se fac următoarele precizări:
  a). Problema care se pune în prezenta cauză este definirea sintagmei de "măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă", pentru a putea stabili obiectul de negociere pe care pot să-1 aibă acordurile de muncă.
  Prin "securitate si sănătate în muncă" se înțelege ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice sau psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă, conform art. 5 lit. n) din Legea nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă. Din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 319/2006 se desprinde concluzia că dreptul la sănătate și securitate în muncă nu constă în acordarea efectivă de sume de bani, ci de o serie de activități care au ca scop asigurarea sănătății și securității în muncă.
  b). în acest sens sunt și prevederile Titlului V din Legea nr. 53/2003 care prevede expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților.
  Contractul Colectiv de Muncă Unic nr. 2895/2006 la nivel național pe anii 2007- 2010 nu prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi special pentru menținerea sănătății și securității în muncă. Prin urmare, prin măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă nu se înțelege, așa cum precizează reclamanții, acordarea de sume de bani în acest scop.
  c). în aceste condiții, având în vedere că acordarea drepturilor bănești, salariale, se stabilește prin lege, rugăm onorata instanță să constate că drepturile bănești stabilite ca măsură de asigurare a sănătății și securității în muncă nu au putut face obiectul negocierilor în încheierea contractului /acordului colectiv de muncă, față de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 coroborat cu art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
  Aceste sume de bani acordate nu pot fi încadrate ca fiind cheltuieli materiale, întrucât cheltuielile materiale în vederea asigurării sănătății și securității în muncă sunt generate de un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, și nu acordarea fiecărui salariat a unei sume de bani, cu scopul presupus ca acesta să-și asigure securitatea și sănătatea în muncă.
  d). Legea nr.53/2004 Codul muncii, actualizată, prevede la art.177:" Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze sănătatea și securitatea salariaților", iar art.254 menționează: "Aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă este supusă controlului Inspecției Muncii, ca organism specializat al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea M. ui Muncii și Solidarității Sociale". în același sens, Ordinul Ministrului Sănătății nr. 615/2001 privind organizarea serviciilor de medicină a muncii la art. 1 stipulează: "Angajatorii din sectoarele public, privat și cooperatist, inclusiv cu capital străin, sunt obligați să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaților în relațiile cu determinanții profesionali specifici postului/locului de muncă prin servicii de medicina muncii".
  e). La Titlul V din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, sunt prevăzute în mod expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă, în principal, la instruirea angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă, organizarea locurilor de muncă, astfel încât să se garanteze securitatea și sănătatea salariaților, precum și accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii. In niciunul din articolele actului normative sus menționat nu se prevede obligația angajatorului de a acorda angajaților sume de bani în vederea menținerii sănătății si securității în muncă.
  f). Sfera măsurilor care vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătate și securitatea în muncă include acele măsuri cu caracter general care au drept scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, securitatea muncii și starea de sănătate a angajaților(cum ar fi spre exemplu: birouri luminoase, aerisite, confort termic, reducerea zgomotului).
  g). Acoperirea unei părți din cheltuielile cu tratamentele medicale și cheltuielile cu medicamentele nu are suport legal, deoarece art.38 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici menționează: "Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii." Pentru funcționarii publici dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente este reglementat prin Legea nr. 9/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ia capitolul referitor la asigurări sociale de sănătate, acestea având ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal,
  echitabil și nediscriminatoriu din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, la constituirea căruia participă atât salariații, cât și angajatorii.
2. Referitor la sporul de fidelitate și loialitate
  acordat personalului instituției, în cuantum de 100 lei/pers./lună, constatăm:
  a). Așa cum s-a arătat anterior, Acordul colectiv de muncă sus amintit cuprinde clauze ilegale, una dintre aceste afiind și acordarea sporul de fidelitate și loialitate;
  b). De asemenea, au fost încălcate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
  c). întrucât sporul de stabilitate locală se acordă numai personalului care își desfășoară activitatea în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, potrivit O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, considerăm că sporul respectiv a fost acordat ilegal.
3. Referitor la sumele de bani acordate pentru "hrană",
  se aduc următoarele argumente:

Potrivit prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.

a). Conform art. 1 alin. (1 ) din Legea nr. 142 I 1998 privind acordarea tichetelor de masa, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar în "alin. (2) se precizează." tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";

b). Rezultă din textul de lege sus amintit, nu numai că alocația individuală de hrană poate fi acodată exclusiv sub forma tichetelor de masă ci și faptul că tichetele de masă nu se pot acorda decât în limita bugetelor aprobate potrivit legii;

c). Conform celor de mai sus, sumele de bani reprezentând cheltuielile cu hrana au fost achitate ilegal.

II.

Cu privire la eventuala obligarea a Curții de C. a R., la plata

cheltuielilor de jud ecată

, solicită a se dispune respingerea cererii, sau cel puțin cenzurarea acestora, pentru următoarele considerente:

Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului

public al acestor resurse. Apreciem că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. Cod proc, civ., în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarae cheltuielilor de judecată. Potrivit acestui text "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata".

C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții", pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care Curtea Constituțională, garantează supremația Constituției. Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat și legalitate adică respectarea legii ca act juridic adoptat de unica putere legiuitoare a țării care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public. De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru activitatea pe care o desfășoară echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria. În orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze în virtutea independenței ce guvernează puterea judecătorească, însă niciunul din aceste argumente nu justifică în opinia noastră obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată. Acestea sunt și raționamentele pentru care Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, scutește C. de C. de la plata taxei de timbru. "Mutatis mutandis";, aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicație principiul "idem jus edem ratio";, aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.

Un ultim aspect vizează faptul că orice entitate publică controlată are în structura ei și personal cu pregătire juridică aceasta putând să asigure apărarea și reprezentarea entității controlate inclusiv in justiție. Adăugând acestor aspecte și situația bugetară deficitară de criză economico-financiară pe care o traversează România și întreaga lume, se apreciază că nu se justifică cheltuirea banului public cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât, nu a făcut altceva C. de C.

, decât să-și facă datoria. Având în vedere cele sus menționate, solicită instanței de control judiciar să cântărească cu maximă responsabilitate argumentele pe care recurenta le aduce în prezenta cauză, astfel încât să contribuie la întărirea stării de legalitate și a stării de drept. A proceda altfel, înseamnă a încuraja cheltuirea iresponsabilă a banului public, ceea ce indiferent de motivele prin care s-ar justifica, nu poate fi tolerată. Așa după cum sunt prezentate motivele reclamantului, se apreciază că nu suntem în prezența situațiilor avute în vedere de legiuitor pentru ca instanța de contencios administrativ să poată hotărî anularea actelor administrative contestate]";.

Tribunalul soluționând cauza, prin prisma stării de fapt și de drept mai sus prezentată, prin cererea introductivă de instanță, găsește că argumentele aduse în apărare, de către autoritatea de audit financiar recte Curtea de Conturi a României, în sprijinul legalității actelor emise de aceasta și atacate de reclamant, sunt pertinente, concludente și pe deplin convingătoare, urmând a fi însușite ca atare de instanță, mai ales că ele nu au fost combătute în nici un fel de reclamant, pe calea răspunsului la întâmpinare.

Drept urmare, s-a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamant pentru: anularea Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7/_ , emisă de C. de C.

S. si anularea masurilor dispuse la pct.II.4 (pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani) precum si anularea in parte a

Procesului verbal de control, înregistrat sub nr. 113/_, privind constatările de la pct. 6 .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant O.

J. prin P. B. E.

solicitând admiterea recursului modificarea in totalitate a sentinței civile nr.1727/2013 a Tribunalului S. in sensul admiterii acțiunii formulate in contradictoriu cu, C. de C. a J. S. cu sediul in localitatea Z., str. C. C., nr.5, jud. S. ,-C. de C. a Roamniei cu sediul in B. ,str. Lev T., nr. 22-24, Sector 1, in sensul anularii Incheirii nr.

118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulate impotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si a se dispune anularea masurilor dispuse la pct .11.4 din Decizia nr. 7/_ privind stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_, recuperarea acestor sume de bani si anulare in parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct. 6, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința civila nr. 1727/0_ Tribunalul Sălaj a respins ca nefondata acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul recurent O. J. -prin primarul orsului

B. E. .

In motivarea sentinței se face o prezentare a motivelor invocate in acțiunea formulata de reclamantul recurent si o redarea ampla si întocmai a întâmpinării depuse la dosarul cauze de către Curtea de Conturi a României pentru C. de C.

S. .

Se arată că în pag. 14 a sentinței civile recurate aliniatul 3 se menționează că, Tribunalal S. soluționând cauza, prin prisma stării de fapt si de drept prezentate, găsește ca argumentele aduse in apărare de către autoritatea de audit financiar, Curtea de Conturi a României, in sprijinul legalității actelor emise de aceasta si atacate de reclamanta sunt pertinente, concludente si deplin convingătoare,urmând a fi însușite ca atare de către instanța si drept urmare respinge acțiunea reclamantei.

In motivarea sentinței recurate nu se găsește nici o motivarea in fapt si îndrept a hotărârii instanței de fond ci doar o redare ampla a întaminarii intimatei si nu o judecat a instanței de fond si nici argumente de drept pentru respingerea acțiunii.

Instanța de fond nu face nici o referire la temeiul de drept invocat de reclamantă in acțiunea introductiva privind aplicarea disp. Legii 84/2012 si a Legii 284/2010, dispoziții invocate ca temei de drept pentru admiterea acțiunii .

De asemenea prin întimpinarea depusa la dosarul cauzei intimata nu face nici o referire la dispozițiile Legii 84/2012, dispoziții legale invocat ca temei de drept pentru admiterea acțiunii .

In cuprinsul întâmpinări se face o prezentare ampla a posibilităților legale de stabilire in C.C.M si in ACCM a unor drepturi speciale, fara a se face nici o referire la dispoziile legale in baza cărora se pot recupera de la persoanele angajate sau funcționarii publici a unor drepturi speciale acordate si plătite in baza ACCM încheiate .

Cu privire la starea de fapt se arată că:

In cursul lunii martie 2012, C. de C. S. a efectuat o acțiune de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011 la unitatea administrativ teritoriala J. . In urma efectuării acțiunii de audit financiar s-a întocmit raportul de audit financiar si procesul verbal privind constatarea unor deficiente in activitatea acesteia.

Ca urmare a activității de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011, a fost emisa Decizia nr. 7/_, prin care in baza art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicata, s-a dispus in sarcina unității controlate luarea unor masuri.

La pct. II.4. din decizia atacata, in baza prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992 republicata, reținându-se săvârșirea unor abateri de la dispozițiile legale, s-a dispus luarea unor masuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului cauzat unității administrativ teritoriale J., prin plata unor drepturi in perioada ianuarie 2010-februarie 2012, reprezentând drepturi prevăzute si acordate in ACCM si recuperarea acestora.

In motivarea deciziei atacate se susține ca din verificările efectuate asupra unor cheltuieli cu bunuri si servicii s-a constatat ca UATO J., contrar reglementarilor legale in vigoare, a acordat pentru perioada ianuarie 2010- februarie 2012 drepturi bănești in baza acordului colectiv de munca nr. 645/_ (Anexa nr. 6/1 la PVC), reprezentând: - plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 200 lei/pers/luna;- plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele: 50 lei/pers/luna; - plați pentru spor de fidelitate si loialitate: 100 lei/pers/luna.

Totodată organele de control au constatat ca valoarea estimata a drepturilor care s-ar fi acordat nelegal in baza ACM in perioada ianuarie 2010- februarie 2012 este in suma totala de 338.250 lei, din care :

sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 193.283 lei;
sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamente: 48.324 lei;

- spor de fidelitate si loialitate: 96.643 lei.

Împotriva Deciziei 7/_ UATO J. a formulat contestație la C. de C.

S. înregistrata sub nr. 171 din data de_ solicitând anularea in parte a acestei decizii, in ceea ce privește masurile dispuse la pct.4, privind constatarea unui prejudiciu de 338.250 lei si recuperarea acestui prejudiciu reprezentând plați făcute in baza ACM .

La data de_ a fost comunicata încheierea nr. 118 din data de_ prin care s-a respins contestația formulata împotriva măsurii dispuse la punctul II.4 din Decizia nr. 7/_ emisa de C. de C. S. .

Cu toate acestea in cuprinsul încheierii nr.118/2012 se arata ca pentru măsura de la punctul II.4 din Decizia nr.7/_, cu privire la veniturile salariale reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei părti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate acordate in anul 2010 se va tine seama de prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele masuri de natura salariala ale personalului plătite din fonduri publice.

Recurenta considera ca suma de 338.250 lei a fost legal plătită persoanelor îndreptățite in baza ACCM nr. 645/_ încheiat intre P. ul O. ui J. in calitate de angajator si funcționarii publici din aparatul propriu de specialitate al primarului, aparatul propriu al Consiliului Local al O. ui J., in calitate de angajați, reprezentați de Sindicatul Liber Adminis.

Potrivit art. 2 din ACCM nr. 645/_, acordul colectiv de munca s-a încheiat pe o durata de 4 ani, cu posibilitatea revizuirii anuale dupa fiecare aprobare a bugetului local si s-a aplicat începând cu data de_ . A In art. 2 pct. 2 din ACCM se prevede ca "daca niciuna dintre parti nu denunța ACM cu 30 de zile inainte de expirarea perioadei pentru care a fost "încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept pentru fiecare an in care nu s-a solicitat in mod expres renegocierea."

De asemenea, in art. 3 se arata orice modificare a prezentului ACCM se va face numai prin acordul de voința al pârtilor, modificarea urmând a face obiectul unui act adițional semnat si "înregistrat de parti.

Prin urmare sumele s-au acordat in baza dispozițiilor ACCM pe perioada de valabilitate a acestuia, acord ce nu a fost modificat de părțile semnatare a ACCM- ului.

Astfel se apreciază ca in mod cu totul eronat Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut ca aceste sume reprezentând plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele, respectiv spor de fidelitate si loialitate

Toate aceste drepturi au fost acordate in baza Acordului colectiv de munca încheiat inca din anul 2009 si care are o perioada de valabilitate de patru ani de zile, prin urmare angajatorul avea obligația de a respecta prevederile acestui acord pe toata durata sa de valabilitate.

Este adevărat ca Legea 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, insa in mod cu totul nejustificat se susține in decizia atacata ca actele juridice emise anterior nu se mai aplica, având in vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităților si instituțiilor publice care si-au schimbat regimul de finanțare, in conformitate cu disp. Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din instituții finanțate integral din venituri proprii in instituții finanțate rintegral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate,pana la împlinirea termenului pentru care au fost "încheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

Mai mult decât atât la data de_ a intrat in vigoare Legea nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fondurile publice in care se prevede la art. 1: Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salariată au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a)contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente" I La art 2 alin.l din aceeași lege se prevede: « Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.

Având in vedere aceste texte de lege si faptul ca Acordul Colectiv de munca nr. 645 a fost incheiat la data de_, acord prin care au fost stabilite drepturile bănești pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 apreciem ca aceste drepturi intra sub incidența Legii nr. 84/2012 si sunt exonerate de la plata.

Recurenta susține că, în motivare sentințe recurate, instanța de fond nu face nici o referire la aceste dispoziții legale, si nu motivează sub nici un aspect de ce nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale in prezenta cauza.

Pe de alta parte Comisia de soluționare a contestației a constatat in mod corect ca măsura din Decizia contestata nr.7/_ care vizează recuperarea prejudiciului creat prin plata drepturilor reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate, incluse in Acordul Colectiv de munca nr. 645/2009 nu s-a constatat a fi fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat in instanța si nici nu s-a solicitat anularea acestuia in cadrul controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului J. care in

conformitate cu dispozițiile art.19 alin.l lit.e din 340/2004 are ca atribuție verificarea legalității actelor administrative emise de consiliile locale sau primari.

Instituția parata, Curtea de Conturi a României, nu poate de la sine putere sa constate ca unele dispoziții ale ACM nr. 645/2009 sunt nelegale, cu atat mai mult cu cat prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei se recunoaște dreptul constituțional la negocierea contractelor colective de munca .

Prin ACM nr. 645/2009 nu au fost negociate sporuri sau drepturi salariale in alt cuantum decât cele reglementat de dispozițiile legale si nu s-au inclus in salariul de baza sporuri .

ACM nr. 645/2009 a fost încheiat cu respectarea disp art. 12 .alini din. Legii 130.1996 si ale Legii 188/199.

Intimatul pârât CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

a depus întâmpinare la dosarul cauzei- la fila 11 solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1727/02 aprilie 2013 pronunțată de Secția a Il-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului S., în dosarul nr._, prin care instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea

introductivă, și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că în fapt, o echipă de auditori publici externi din cadrul Camerei de C. a J. S. a efectuat, în perioada_ -_, misiunea de "Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011" la Unitatea Administrativ Teritorială Oraș J. (U.A.T.O J.

-în continuare).

Cu prilejul efectuării auditului financiar s-au constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în Raportul de audit financiar nr. 113/_ și în Procesul-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit, înregistrat la C. de C. a J. S. sub nr. 113/_, iar la entitatea verificată sub nr. nr.1578 din_ . Pentru valorificarea procesului verbal, Curtea de Conturi a României-C. de C. a J. S. a emis Decizia nr. 7/_, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficientelor.

Entitatea auditată a contestat decizia sus menționată în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C. și a pct. 204-210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul Oficial nr. 832 din data de_ . Comisia de Soluționare a Contestațiilor a Curții de C. a R. a respins contestația formulată de reclamanți, prin încheierea nr. 118/_ .

Prin Decizia Camerei de C. S. nr. 7/_, s-au dispus, la punctul II.4 în sarcina conducerii Primăriei O. ui J., următoarele măsuri:

" 4.Pentru abaterile constatate și prezentate mai sus la punctul 6, (respectiv pct.6 din PVC) veți dispune măsuri de:- stabilire a întinderii prejudiciului reprezentând plățile nelegale efectuate în perioada ianuarie 2010-februarie 2012 reprezentând drepturi prevăzute în ACM; - recuperarea acestuia. " Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat:. "Anularea încheierii nr. 118 din data de_ emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisă de

de C. S. și anularea măsurilor dispuse la pct. II.4 pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plăți nelegale efectuate în perioada ianuarie 2010 — februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute în Acordul Colectiv de Muncă nr. 645/_ și recuperarea acestor sume de bani și anularea în parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct. 6.
Din analiza sentinței atacate prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în materie, rugăm instanța de recurs să
observe că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe.
Prin recursul promovat, recurenta-reclamantă nu aduce veritabile critici soluției atacate, și apreciem că, raportat la situația de fapt cuprinsă în acțiunea introductivă și la temeiurile de drept, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală si temeinică.
Așa cum rezultă și din trimiterile pe care le face recurenta, instanța de fond a reținut că "soluționând cauza prin prisma stării de fapt și de drept mai sus prezentată, prin cererea introductivă de instanță, găsește că argumentele aduse în apărare de către autoritatea de audit financiar, Curtea de Conturi a României, în sprijinul legalității actelor emise de aceasta și atacate de reclamantă sunt pertinente, concludente și deplin convingătoare, urmând a fi însușite ca atare de instanță, mai ales că ele nu au fost combătute în niciun fel de reclamant, pe calea răspunsului la întâmpinare."
Ca urmare, găsind temeinice și legale apărările formulate de subscrisa, prezentate amplu în sentința recurată, instanța de fond, fară a mai relua încă o dată argumentele noastre aduse prin întâmpinare, a respins ca nefondată acțiunea introductivă.
Astfel, contrar susținerilor recurentei, în perioada ianuarie 2010 - februarie 2012 U.A.T.O. J. cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare a acordat o serie de drepturi bănești în baza Acordului colectiv de muncă nr.645/_ pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana, în valoare de 200 lei/pers./lună; pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamente 50 lei/pers./lună și spor de fidelitate și loialitate de 100 lei/pers./lună.
Solicită instanței de recurs să constate că începând cu anul 2010 salarizarea personalului din instituțiile publice s-a efectuat în baza Legii-cadru nr. 330/2009 pentru anul 2010, în baza Legii nr. 284/2010 pentru anul 2011 și a Legii nr. 283/2011 pentru anul 2012, legi ce instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise anterior, care nu-și mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică.
Așadar, în mod netemeinic se susține de către recurentă că acordul colectiv de muncă ar constitui temeiul de drept pentru acordarea acestor drepturi salariale atunci când invocă faptul că "Acordul colectiv de muncă nr.645/_ nu s-a constatat a fi emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat în instanță și nici nu s-a solicitat anularea acestuia în cadrul controlului exercitat de instituția prefectului județului (..) "
În esență, ceea ce susține recurenta - reclamantă este faptul că prin verificarea efectuată de C. de C. a J. S. și, ulterior, prin soluția dată de instanța de fond, nu s-a acordat eficiență juridică caracterului obligatoriu al acordului colectiv de muncă încheiat în anul 2009 si valabil 4 ani.
Apreciază că instanța de recurs nu poate reține susținerile recurentei legate de acest motiv de recurs față de aceea că nu sunt întrunite condițiile ce privesc situația definită de doctrină ultra petita.
Insă, susține că verificarea legalității acordării acestor drepturi bănești angajaților din cadrul acestei instituții bugetare devine obligatorie pentru instanța de fond chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia actelor de control și a măsurilor dispuse de C. de C. a J. S. ce au vizat tocmai plata nelegală a acestor drepturi salariale în baza unui acord colectiv de muncă pentru a nu valida drepturi acordate în afara cadrului legal.
Ca urmare, instanța de recurs nu poate reține argumentele recurentei prin care acreditează ideea că acordul colectiv de muncă nu a fost contestat sau anulat de o instanță de judecată, acesta în temeiul art. 969 din vechiul Cod civil, producând efecte întrucât aceasta presupune încălcarea normelor imperative,
inderogabile ce reglementează drepturile salariale ale personalului bugetar după cum vom arăta în continuare.
Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță juridică susținerea recurentei conform căreia odată intrate în vigoare, convențiile colective de muncă produc efecte juridice în măsura în care nu au fost revocate iar angajatorul avea obligația de a respecta prevederile acestui acord pe toată durata sa de valabilitate, respectiv de 4 ani.
Aplicarea principiului de drept conform căruia contractul are putere de lege între părți, invocat de recurentă, trebuie să se circumscrie, este limitat de aplicarea principiului de drept conform căruia clauzele negociate trebuie să respecte ordinea de drept și bunele moravuri, stabilite prin norme imperative. Conform art. 24 din Legea nr. 130/1996, republicată, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor legale sunt lovite de nulitate absolută.
Astfel, fără a nega dreptul constituțional la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterul obligatoriu al convențiilor colective, garantate de art 45 din Constituție, aceste aspecte au fost tranșate și de Curtea Constituțională în mai multe rânduri (Deciziile nr. 818, 819,820 din 2008 și Decizia nr. 838 din 2009), în ceea ce privește atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale pentru personalului bugetar fiind interzisă crearea unor astfel de norme, prin interpretare sau aplicarea lor prin analogia legii, chiar și pe cale judiciară.
Totodată, condiția esențială a forței obligatorii a acestor acorduri/contracte reiese și din dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, text potrivit căruia "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Așadar respectarea dispozițiilor legale este o condiție esențială în obținerea forței obligatorii a acordurilor/contractelor colective de muncă, iar instanța de contencios administrativ, competentă a se pronunța asupra legalității măsurii dispuse de C. de C. S. poate cenzura, pe cale incidentală, legalitatea stabilirii acestor drepturi prin acordul colectiv de muncă încheiat în anul 2009 la nivelul instituției.
Mai mult, dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, Ia condițiile de muncă, de sănătate și perfecționare profesională ale funcționarilor publici.
Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr. 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.
In calitatea sa de angajator și ordonator de credite, P. ul UATO J. a pus în executare acordul colectiv de muncă, uzând de principiul instituit de art.236 alin.(4) din Codul muncii, potrivit căruia acesta constituie legea părților, deși avea un mandat limitat de condiția impusă de actul normativ, respectiv ca acest acord să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit principiului obligativității respectării legilor prevăzut la art. 51 din Constituție, dispozițiile art. 119 din Legea fundamentală prevăd ca "autonomia
locală se exercită conform legilor statului".
De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România, "Principiul autonomiei locale trebuie sa fie recunoscut în legislația interna și, pe cat posibil, în Constituție" (art. 2), iar "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a
gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice" (art. 3 pct. 1). In considerarea acestui drept, art.
4 pct. 2 prevede că: "Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități".
Or, în cazul de față, autoritățile publice locale, ca și celelalte autorități și instituții publice bugetare, nu au, potrivit legii, competența de a acorda alte sporuri decât cele prevăzute în legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.
Art. 41 alin.(2) din Constituție stabilește că dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar alin. (5) al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozițiile legale.
Pentru a stabili legalitatea acordării acestor sume de bani, solicită instanței de control judiciar să analizeze dispozițiile imperative ale art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text de lege trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale ale funcționarilor publici, precum și cu cele ale art. 22 din H.G. nr. 833/2007.
Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr. 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.
Nu s-a contestat dreptul constituțional la negocieri colective în materie de muncă și nici caracterul obligatoriu al convențiilor colective, ci negocierea unor clauze privind sporurile salariale și drepturile bănești, de natura celor acordate în speța de față, sub formă de salarizare mascată.
Actele normative invocate de recurenta-reclamantă, referitoare la drepturile salariale ale propriilor salariați sunt: Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, omițând faptul esențial că începând cu_ drepturile salariale ale personalului din instituțiile publice sunt stabilite în numai în baza Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice^ precum și prin O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Se mai solicită instanței de recurs să constate că recurenta nu face nicio trimitere la aceste acte normative noi, care nu conțin nicio dispoziție legală care să reglementeze acordarea unor drepturi bănești sau sporuri de natura celor acordate în speța de față acestei categorii de personal.
Potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acesteia, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceste legi, drepturile salariale suplimentare
prevăzute în Acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul U.A.T.O. J. neregăsindu-se printre acestea.
In cazul de față ne aflăm în situația unor drepturi stabilite prin acordul colectiv de muncă și care exced, inițial legislației care reglementa salarizarea la data încheierii acordului colectiv de muncă, și ulterior prevederilor Legii nr. 330/2009 care reglementează salarizarea personalului bugetar în anul 2010, prevederilor Legii nr. 284/2010 care reglementează salarizarea personalului bugetar începând cu luna ianuarie 2011 și prevederilor Legii nr. 283/2011 care reglementează salarizarea personalului bugetar pe anul 2012.
În acest sens se arată că 30 alin.(l) din Legea nr. 330/2009, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare (2010), respectiv cap. IV, art. precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, în salariile de bază se introduc doar sporurile, care până la publicarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului.
Totodată, recurenta a ignorat prevederile OUG nr. 1/2010 în care la art. 3 se prevede: "Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salariala care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009", iar la art. 10 se precizează: "In conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009".
Ca urmare începând cu 1 ianuarie 2010 recurenta nu avea bază legală să acorde aceste drepturi salariale, atâta vreme cât aceste drepturi au fost negociate cu încălcarea dispozițiilor legale de la data încheierii acordului colectiv de muncă invocate de recurentă. Astfel:
In ceea ce privește sumele de bani acordate cu titlu de "plăți pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele", se fac următoarele precizări: a).Din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 319/2006, care fac trimiteri la dreptul la sănătate și securitate în muncă, rezultă că acest drept nu constă în acordarea efectivă de sume de bani, ci de o serie de activități care au ca scop asigurarea sănătății si securității în muncă. b). In acest sens sunt și prevederile Titlului V din Legea nr. 53/2003 care prevede expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților. c). Acoperirea unei părți din cheltuielile cu tratamentele medicale și cheltuielile cu medicamentele nu are suport legal, deoarece art.38 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici menționează:"Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii. " Pentru funcționarii publici dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente este reglementat prin Legea nr. 9/2006 privind reforma în domeniul sănătății, la capitolul referitor la asigurări sociale de sănătate, acestea având ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, la constituirea căruia participă atât salariații, cât și angajatorii.
Prin urmare, prin măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă nu se înțelege, așa cum precizează recurenta, acordarea de sume de bani în acest scop.
1. Referitor la sporul de fidelitate și loialitate acordat personalului instituției, în cuantum de 100 lei/pers./lună, arătăm următoarele:
  a). Solicită instanței de recurs să constate că în anul încheierii acordului colectiv de muncă - 2009, actul normativ ce reglementa salarizarea funcționarilor publici era Ordonanța Guvernului nr. 9/2008, care nu prevedea drepturile bănești negociate prin respectivul acord colectiv de muncă de către recurentă.
  b).Singurul spor de stabilitate locală reglementat în anul 2009 era cel ce se acorda numai personalului care își desfășura activitatea în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, potrivit O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor.
2. Referitor la sumele de bani acordate pentru "hrană", se aduc următoarele argumente:

Potrivit prevederilor Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.

a). Conform art. / alin. (1 ) din Legea nr. 142 I 1998 privind acordarea tichetelor de masa, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar în "alin. (2) se precizează:" tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";

c). Conform celor de mai sus, sumele de bani reprezentând cheltuielile cu hrana au fost achitate ilegal.

Ca urmare, prin acordarea în mod nelegal a acestor drepturi salariale în anul 2010, dat fiind faptul că pentru anii următori, 2011 și 2012, stabilirea drepturilor salariale în baza legilor ce reglementau salarizarea s-a făcut prin raportare la cuantumul avut în anul precedent, recurenta a acordat în mod nelegal aceste drepturi până în februarie 2012.

II.) Cu privire la efectele Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că obiectul cauzei dedusă judecății este anularea unor acte administrative prin care s-au dispus printre altele și măsuri de stabilire și recuperare a prejudiciului produs prin plata nelegală a unor drepturi salariale de către recurentă.

Ca atare, solicită a se constata că acest act normativ vizează numai executarea măsurilor dispuse de C. de C., nu și legalitatea acestor măsuri, așa încât apariția acestui act normativ nu conduce la anularea actelor constatate, ci doar la neexecutarea măsurilor care privesc veniturile de natură salariala stabilite până la intrarea în vigoare a Legii cadru 284/2010 ( respectiv_ conform art. 46). Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salariala vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.

Prin soluția dată de instanța de judecată, problemele litigioase ce privesc aceste aspecte vor intra sub puterea autorității de lucru judecat, astfel că nicio parte nu va mai putea invoca interpretarea și aplicarea legii altfel de cum va stabili instanța.

Ca urmare, ținând cont de caracterul de continuitate al acordării acestor drepturi salariale, este important ca instanța să soluționeze prezenta cauză așa cum a fost investită, pentru ca pe viitor să nu se mai perpetueze această stare de lucruri, chiar dacă pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 -l ianuarie 2010 și până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 -l ianuarie 2011, așa cum prevede Legea nr. 84/ 2012, intervine exonerarea de la plată a sumelor plătite în mod nelegal cu acest titlu.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/2012: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de

impunere, emise de angajatori, drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii. în consecință, prin efectul legii, recurenta este exonerată de obligația stabilită prin măsurile dispuse inițial de C. de C. .

Însă aceste dispoziții legale vor fi avute în vedere de C. de C. la următoarele acțiuni de verificare ce vor fi desfășurate la entitatea verificată, când va constata intervenită Legea nr. 84/2012 și va lua act de încetarea obligațiilor stabilite pentru recuperarea prejudiciului.

Dar pentru că stabilirea drepturilor salariale în anul 2012 se face prin raportare la cuantumul acestora avut în decembrie 2011, în anul 2011 prin raportare la cuantumul avut în luna octombrie 2010, în anul 2010 raportat la decembrie 2009, recurenta va perpetua aceeași stare de nelegalitate în stabilirea drepturilor salariale în anii următori, în lipsa soluționării cauzei așa cum a fost formulată.

Cu privire la eventuala obligarea a Curții de C. a R., la plata cheltuielilor de judecată, vă solicităm a se dispune respingerea cererii, sau cel puțin să le cenzureze, pentru următoarele considerente:

Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv, de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
Este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse.
Se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.274 alin.l Cod proc, civ., în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarae cheltuielilor de judecată.
Potrivit acestui text "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata".
C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții", pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care Curtea Constituțională, garantează supremația Constituției.
Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat și legalitate adică respectarea legii ca act juridic adoptat de unica putere legiuitoare a țării care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public.
De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru activitatea pe care o desfășoară echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria.
In orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze în virtutea independenței ce guvernează puterea judecătorească, însă niciunul din aceste argumente nu justifică în opinia noastră obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată.
Acestea sunt și raționamentele pentru care Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, scutește C. de C. de la plata taxei de timbru.

Mutatis mutandis, aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicație principiul idem jus edem ratio, aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.

Un ultim aspect vizează faptul că orice entitate publică controlată are în structura ei și personal cu pregătire juridică aceasta putând să asigure apărarea și reprezentarea entității controlate inclusiv în justiție, fapt ce conduce la concluzia în acest caz că nu ar ttrebuie să existe cheltuieli de judecată efectuate de recurentă.

În acest sens invocăm și dispozițiile art. 1 alin 1 din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare " Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care auțin structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare."

Adăugând acestor aspecte și situația bugetară deficitară de criză economico-financiară pe care o traversează România și întreaga lume, apreciem că nu se justifică cheltuirea banului public cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât, nu a făcut altceva C. de C., decât să-și facă datoria.

Având în vedere cele sus menționate, rugăm onorata instanță să cântărească cu maximă responsabilitate argumentele pe care noi le aducem în prezenta cauză, astfel încât să contribuie împreună la întărirea stării de legalitate și a stării de drept.

A proceda altfel, înseamnă a încuraja cheltuirea iresponsabilă a banului public, ceea ce indiferent de motivele prin care s-ar justifica, nu poate fi tolerată.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, C. de A. constată următoarele:

C. constată că în mod corect instanța de fond a reținut starea de fapt, respectiv că, că prin acțiunea formulată de reclamantul O. J. - prin primar

E., în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A J. S. și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, s-a solicitat instanței anularea Încheierii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct. II. 4 pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr.645/_ și recuperarea acestor sume de bani si anularea in parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct.6, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a maia reținut că, în perioada martie 2012, C. de C. S. a efectuat o acțiune de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011 la unitatea administrativ teritoriala J., întocmindu-se raportul de audit financiar si procesul verbal privind constatarea unor deficiente in activitatea acesteia.
Ca urmare a activității de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2011, a fost emisa Decizia nr.7/_, prin care in baza art.43 din Legea nr.94/1992 republicata, s-a dispus in sarcina unității controlate luarea unor masuri.
Reclamanta a contestat aspectele reținute la pct. II.4. din decizia atacata, în care se arăta că în urma verificărilor efectuate asupra unor cheltuieli cu bunuri si servicii s-a constatat ca UATO J., contrar reglementarilor legale in vigoare, a acordat pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 drepturi bănești in baza acordului colectiv de munca nr. 645/_ (Anexa nr. 6/1 la PVC), reprezentând:
- plați pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana: 200 lei/pers/luna;
- plați pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele: 50 lei/pers/luna;
  - plați pentru spor de fidelitate si loialitate: 100 lei/pers/luna.
  Totodată organele de control au constatat ca valoarea estimata a drepturilor care s-ar fi acordat nelegal in baza ACM in perioada ianuarie 2010-februarie 2012 este in suma totala de 338.250 lei, din care :
- sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana: 193.283 lei;
- sume pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamente: 48.324
  lei;
- spor de fidelitate si loialitate: 96.643 lei.
  Împotriva deciziei 7/_, reclamanta a formulat o contestație la C. de
S. înregistrata sub nr.171 din data de_ solicitând anularea in parte a acestei decizii, in ceea ce privește masurile dispuse la pct.4.

La data de_ i-a fost comunicata încheierea nr.118 din data de_ prin care s-a respins contestația formulata împotriva măsurii dispuse la punctul

II.4 din Decizia nr. 7/_ emisa de C. de C. S. .

Reclamanta a considerat că, suma de 338.250 lei a fost corect plătită persoanelor îndreptățite in baza ACM nr. 645/_ încheiat intre P. ul O. ui

S-a mai arătat că, potrivit art. 2 din ACM nr. 645/_, acordul colectiv de munca s-a încheiat pe o durata de 4 ani, cu posibilitatea revizuirii anuale dupa fiecare aprobare a bugetului local si s-a aplicat începând cu data de_ .

În art. 2 pct. 2 din ACM se prevede ca "dacă niciuna dintre părti nu denunța ACM cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost "încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept pentru fiecare an in care nu s-a solicitat in mod expres renegocierea."

Prin urmare sumele s-au acordat in baza dispozițiilor ACM pe perioada de valabilitate a acestuia, acord ce nu a fost modificat de părțile semnatare a ACM- ului.

Astfel reclamanta a apreciat ca in mod cu totul eronat Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut ca aceste sume reprezentând plați pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamentele, respectiv spor de fidelitate si loialitate nu puteau fi acordate angajaților întrucât nu au o baza legala.

Pe de alta parte s-a arătat că, este adevărat ca Legea 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, insa in mod cu totul nejustificat se susține in decizia atacata ca actele juridice emise anterior nu se mai aplica, având in vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010.

În aceste condiții, reclamanta a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităților si instituțiilor publice care si-au schimbat regimul de finanțare, in conformitate cu disp. Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din instituții finanțate integral din venituri proprii in instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, oana la "împlinirea termenului pentru care au fost "încheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
Mai mult decât atât la data de_ a intrat in vigoare Legea nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fondurile publice in care se prevede la art. 1: "Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salariala au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente
La art. 2 alin.l din aceeași lege se prevede: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii"
Reclamanta a mai arătat că, având in vedere aceste texte de lege si faptul ca Acordul Colectiv de munca nr. 645 a fost încheiat la data de_, acord prin care au fost stabilite drepturile bănești pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 se apreciază ca aceste drepturi intra sub incidența Legii nr. 84/2012 si sunt exonerate de la plată.
Se mai susține că, pe de alta parte Comisia de soluționare a contestației a constatat in mod corect ca măsura din decizie care vizează recuperarea prejudiciului creat prin plata drepturilor reprezentând plați efectuate pentru acoperirea unei parti din cheltuielile cu hrana, din cheltuielile cu medicamente si sporul de fidelitate/loialitate, incluse in Acordul Colectiv de munca si acordate pe perioada anului 2010 își încetează de drept efectele ca urmare a intrării in vigoare a Legii 84/2012.
Comisia insa in mod eronat a constatat ca aceste drepturi acordate dupa data de 1 ianuarie 2011 nu intra sub incidența Legii 84/2012 întrucât aceasta se aplica potrivit art. 1 alin 1 si pentru aceste drepturi acordate ulterior intrării in
vigoare a Legii nr. 284/2010, intrucat au fost stabilite înainte de intrarea in vigoare a acestei legi.
Pe de alta parte Acordul Colectiv de munca nr. 645 nu s-a constatat a fi fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat si nici nu s-a solicitat anularea acestuia in cadrul controlului de legalitate exercitat de Instituția Prefectului J. care in conformitate cu dispozițiile art.19 alin.l lit.e din 340/2004 are ca atribuție verificarea legalității actelor administrative emise de consiliile locale sau primari]";.
Pentru aceste considerente, reclamantul solicită anularea in totalitate a Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. in sensul, admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si a masurilor dispuse la pct.II.4, pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani.
Instanța de fond a analizat aspectele invocate de reclamantă, precum și apărările formulate de pârâtă, considerând pertinente aspectele cuprinse în întâmpinarea pârâtei care a făcut o amplă analiză a drepturilor bănești ce se puteau acorda de către reclamantă în perioada ianuarie 2010-februarie 2012 în condițiile modificărilor legislative intervenite, raportat la existența Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_, precum și efectul aplicării prevederilor Legii nr.84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fondurile publice.
Instanța de fond a constata nelegală acordarea pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 drepturi bănești in baza acordului colectiv de munca nr. 645/_ (Anexa nr. 6/1 la PVC), reprezentând:
- plați pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana: 200 lei/pers/luna;
- plați pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele: 50 lei/pers/luna;
- plați pentru spor de fidelitate si loialitate: 100 lei/pers/luna.
  Totodată a constata legale Decizia nr. 7/_, emisă de C. de C. S. și Încheierea nr.118/_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., respingând ca nefondată acțiunea promovată de reclamant pentru: anularea Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 7/_ , emisă de C. de C. S. si anularea masurilor dispuse la pct.II.4 (pentru stabilirea prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_ si recuperarea acestor sume de bani) precum si anularea in parte a Procesului verbal de control, înregistrat sub nr. 113/_, privind constatările de la pct. 6 .
  Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant O. J. prin P. B. E. solicitând admiterea recursului modificarea in totalitate a sentinței civile nr.1727/2013 a Tribunalului S. in sensul admiterii acțiunii formulate in contradictoriu cu, C. de C. a J. S. cu sediul in localitatea Z., str. C. C., nr.5, jud. S. ,- Curtea de Conturi a României cu sediul in B. ,str. Lev T., nr. 22-24, Sector 1, in sensul anularii Incheirii nr. 118 din data de_ emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 7/_ emisa de C. de C. S. si a se dispune anularea masurilor dispuse la pct.11.4 din Decizia nr.7/_ privind stabilirea
  prejudiciului reprezentând plați nelegale efectuate in perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, reprezentând drepturi bănești prevăzute in Acordul Colectiv de Munca nr. 645/_, recuperarea acestor sume de bani si anulare in parte a Procesului verbal de control înregistrat sub nr. 113/_ privind constatările de la pct. 6, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
  În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința civila nr. 1727/0_ Tribunalul Sălaj a respins ca nefondata acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul recurent O. J. -prin primarul orașului, B. E. .
  Recurenta susține că în considerentele sentinței recurate, se face o prezentare a motivelor invocate in acțiunea formulata de reclamantul recurent si o redarea ampla si întocmai a întâmpinării depuse la dosarul cauze de către Curtea de Conturi a României pentru C. de C. S., criticându-se că în motivarea sentinței recurate nu se găsește nici o motivarea in fapt si îndrept a hotărârii instanței de fond ci doar o redare ampla a întâmpinării intimatei, instanța neaducând si nici argumente de drept pentru respingerea acțiunii.
  Se mai susține că instanța de fond nu făcut nici o referire la temeiul de drept invocat de reclamantă in acțiunea introductiva privind aplicarea disp. Legii 84/2012 si a Legii 284/2010, dispoziții invocate ca temei de drept pentru admiterea acțiunii .
  Referitor la aceste motive de recurs, C. apreciază că instanța de fond prin prezentarea pe larg a poziției procesuale a părților a analizat punctual aspectele invocate de aceștia, rolul instanței de fond fiind acela de arbitru în litigiul intervenit între părți, cu obligația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse în actul de control și în soluționarea contestației, raportat la apărările reclamantei, existența ACM și a modificărilor legislative intervenite în acordarea de drepturi bănești personalului plătit din fondurile publice, inclusiv a prevederilor Legii nr.84/2012, instanța considerând corecte măsurile dispuse de organul de control în vederea intrării în legalitate și a soluției pronunțate în Încheierea nr.118/2012, motiv pentru care și-a bazat soluția de respingere a acțiunii reclamantului pe aspectele prezentate de pârâtă în întâmpinare.
  În mod corect instanța de fond în considerentele sentinței recurate a arătat clar că aspectele invocate de pârâtă în întâmpinare și agreate de Tribunal nu au fost combătute în niciun fel de reclamant, pe calea răspunsului la întâmpinare.
  C. apreciază că nu se schimba cu nimic situația juridică a reclamantei în
  ipoteza repetării argumentelor agreate și considerate a fi temeinice și legale, în condițiile în care, instanța de fond și-a exprimat opinia clară de constatare a legalității actelor contestate de reclamantă, motiv pentru care consideră că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat de reclamantă.
  Pe fondul cauzei, recurenta considera ca suma de 338.250 lei a fost legal plătită persoanelor îndreptățite in baza ACCM nr. 645/_ încheiat intre P. ul O. ui J. in calitate de angajator si funcționarii publici din aparatul propriu de specialitate al primarului, aparatul propriu al Consiliului Local al O. ui J., in calitate de angajați, reprezentați de Sindicatul Liber Adminis.
  Potrivit art. 2 din ACCM nr. 645/_, acordul colectiv de munca s-a încheiat pe o durata de 4 ani, cu posibilitatea revizuirii anuale dupa fiecare aprobare a bugetului local si s-a aplicat începând cu data de_ . A In art. 2 pct. 2 din ACCM se prevede ca "daca niciuna dintre parti nu denunța ACM cu 30 de zile inainte de expirarea perioadei pentru care a fost "încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește de drept pentru fiecare an in care nu s-a solicitat in mod expres renegocierea."
  De asemenea, in art. 3 se arata orice modificare a prezentului ACCM se va face numai prin acordul de voința al pârtilor, modificarea urmând a face obiectul unui act adițional semnat si "înregistrat de parti.
  Prin urmare sumele s-au acordat in baza dispozițiilor ACCM pe perioada de valabilitate a acestuia, acord ce nu a fost modificat de părțile semnatare a ACCM- ului.
  Recurenta recunoaște că, Legea 284/2010 a instituit un nou sistem de salarizare, dar că în mod cu totul nejustificat se susține in decizia atacata ca actele juridice emise anterior nu se mai aplica, având in vedere dispozițiile OUG nr. 1/2010.
  Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, salarizarea personalului autorităților si instituțiilor publice care si-au schimbat regimul de finanțare, in conformitate cu disp. Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar Internațional, din instituții finanțate integral din venituri proprii in instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate,pana la împlinirea termenului pentru care au fost "încheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
  Totodată recurenta a mai arătat că, la data de_ a intrat in vigoare Legea nr. 84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului plătit din fondurile publice in care se prevede la art. 1: Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salariată au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a)contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente. La art 2 alin.l din aceeași lege se prevede: « Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.
  Având in vedere aceste texte de lege si faptul ca Acordul Colectiv de munca nr. 645 a fost încheiat la data de_, acord prin care au fost stabilite drepturile bănești pentru perioada ianuarie 2010-februarie 2012 se apreciază ca aceste drepturi intra sub incidența Legii nr. 84/2012 si sunt exonerate de la plata.
  Recurenta susține că, în motivare sentințe recurate, instanța de fond nu face nici o referire la aceste dispoziții legale, si nu motivează sub nici un aspect de ce nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale in prezenta cauza.
  Recurenta mai arată că, instituția parata, Curtea de Conturi a României, nu poate de la sine putere sa constate ca unele dispoziții ale ACM nr. 645/2009 sunt nelegale, cu atat mai mult cu cat prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei se recunoaște dreptul constituțional la negocierea contractelor colective de munca .
  Prin ACM nr. 645/2009 nu au fost negociate sporuri sau drepturi salariale in alt cuantum decât cele reglementat de dispozițiile legale si nu s-au inclus in salariul de baza sporuri .
  ACM nr. 645/2009 a fost încheiat cu respectarea disp art. 12 .alini din. Legii 130.1996 si ale Legii 188/1999.
  C., analizând aceste aspecte constată că, contrar susținerilor recurentei, în perioada ianuarie 2010 - februarie 2012 U.A.T.O. J. cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare a acordat o serie de drepturi bănești în baza Acordului colectiv de muncă nr.645/_ pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana, în valoare de 200 lei/pers./lună; pentru acoperirea unei
  părți din cheltuielile cu medicamente 50 lei/pers./lună și spor de fidelitate și loialitate de 100 lei/pers./lună.
  C. constată că, începând cu anul 2010 salarizarea personalului din instituțiile publice s-a efectuat în baza Legii-cadru nr. 330/2009 pentru anul 2010, în baza Legii nr. 284/2010 pentru anul 2011 și a Legii nr. 283/2011 pentru anul 2012, legi ce instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise anterior, care nu-și mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică.
  C. analizând susținerile recurentei că acordul colectiv de muncă ar constitui temeiul de drept pentru acordarea acestor drepturi salariale în condițiile în care nu s-a constatat că, acordul colectiv de muncă nr.645/_ a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, el nefiind contestat în instanță și nici nu s-a solicitat anularea acestuia în cadrul controlului exercitat de instituția prefectului județului, cu reținerea caracterului obligatoriu al acordului colectiv de muncă încheiat în anul 2009 si valabil 4 ani, reține că, este lipsită de relevanță juridică susținerea recurentei conform căreia odată intrate în vigoare, convențiile colective de muncă produc efecte juridice în măsura în care nu au fost revocate iar angajatorul avea obligația de a respecta prevederile acestui acord pe toată durata sa de valabilitate, respectiv de 4 ani.
  Aplicarea principiului de drept conform căruia contractul are putere de lege între părți, invocat de recurentă, este limitat de aplicarea principiului de drept conform căruia clauzele negociate trebuie să respecte ordinea de drept și bunele moravuri, stabilite prin norme imperative.
  Astfel, conform art. 24 din Legea nr. 130/1996, republicată, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor legale sunt lovite de nulitate absolută, neputându-se nega prin aceste contracte de muncă atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale pentru personalului bugetar.
  Potrivit prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, Ia condițiile de muncă, de sănătate și perfecționare profesională ale funcționarilor publici, neregăsindu-se printre acestea, posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr. 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.
  În aceste condiții, în mod greșit, în calitatea sa de angajator și ordonator de credite, P. ul UATO J. a pus în executare acordul colectiv de muncă, uzând de principiul instituit de art.236 alin.(4) din Codul muncii, potrivit căruia acesta constituie legea părților, deși avea un mandat limitat de condiția impusă de actul normativ, respectiv ca acel acord să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
  Se apreciază că, în cazul de față, autoritățile publice locale, ca și celelalte autorități și instituții publice bugetare, nu au, potrivit legii, competența de a acorda alte sporuri decât cele prevăzute în legile speciale de salarizare ale personalului bugetar.
  C. în verificarea legalității acordării acestor sume de bani, are în vedere dispozițiile art.31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea
  nr. 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale ale funcționarilor publici, precum și cu cele ale art. 22 din H.G. nr. 833/2007, neregăsind posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii nr.188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.
  Se mai reține că, reclamanta, în susținerea legalității plăților făcute s-a referit la prevederile din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, omițând faptul esențial că începând cu_ drepturile salariale ale personalului din
  instituțiile publice sunt stabilite în numai în baza Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și prin O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
  Astfel, C. mai reține că, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acesteia, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceste legi, drepturile salariale suplimentare prevăzute în Acordul colectiv de muncă încheiat
  la nivelul U.A.T.O. J. neregăsindu-se printre acestea.
  Se constată că în cazul de față drepturi stabilite prin acordul colectiv de muncă exced, atât legislației care reglementa salarizarea la data încheierii acordului colectiv de muncă, cât și ulterior prevederilor Legii nr.330/2009 care reglementează salarizarea personalului bugetar în anul 2010, prevederilor Legii nr. 284/2010 care reglementează salarizarea personalului bugetar începând cu luna ianuarie 2011 și prevederilor Legii nr. 283/2011 care reglementează salarizarea personalului bugetar pe anul 2012.
  În aceste condiții, este de remarcat prevederea din art.30 alin.(l) din Legea nr. 330/2009, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare (2010), respectiv cap. IV, care precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, în salariile de bază se introduc doar sporurile, care până la publicarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului.
  Se mai reține că, recurenta în acordarea drepturilor bănești menționate în actul de control a ignorat prevederile OUG nr. 1/2010 în care la art. 3 se prevede: "Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salariala care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009", iar la art. 10 se precizează: "In conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009".
  În aceste condiții, reclamanta, începând cu 1 ianuarie 2010 nu avea bază legală să acorde aceste drepturi salariale, atâta vreme cât aceste drepturi au fost negociate cu încălcarea dispozițiilor legale de la data încheierii acordului colectiv de muncă invocat de recurentă.
  In ceea ce privește sumele de bani acordate cu titlu de "plăți pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele", este de remarcat
  faptul că, din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 319/2006, care fac trimiteri la dreptul la sănătate și securitate în muncă, rezultă că acest drept nu constă în acordarea efectivă de sume de bani, ci de o serie de activități care au ca scop asigurarea sănătății si securității în muncă, aspecte care sunt incluse și în Titlului V din Legea nr. 53/2003 care prevede expres obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă și care se referă la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților.
  Acoperirea unei părți din cheltuielile cu tratamentele medicale și cheltuielile cu medicamentele nu are suport legal, deoarece art.38 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici menționează:"Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii. " Pentru funcționarii publici dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente este reglementat prin Legea nr. 9/2006 privind reforma în domeniul sănătății, la capitolul referitor la asigurări sociale de sănătate, acestea având ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, la constituirea căruia participă atât salariații, cât și angajatorii.
  Prin urmare în mod corect organul de control a stabilit în conformitate cu prevederile legale că, prin măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă nu se înțelege, acordarea de sume de bani în acest scop.
  Referitor la sporul de fidelitate și loialitate acordat personalului instituției, în cuantum de 100 lei/pers./lună, C. constată că, actul normativ ce reglementa salarizarea funcționarilor publici la data încheierii contractului de muncă în anul 2009 era Ordonanța Guvernului nr. 9/2008, care nu prevedea drepturile bănești negociate prin respectivul acord colectiv de muncă de către recurentă.
  Singurul spor de stabilitate locală reglementat în anul 2009 era cel ce se acorda numai personalului care își desfășura activitatea în sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, potrivit O.G. nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel că în mod corect organul de control a stabilit nelegalitatea acordării acelor sume de bani..
  Referitor la sumele de bani acordate pentru "hrană", C. reține că, potrivit prevederilor Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege.
  Astfel, conform prevederilor din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar în "alin. (2) se precizează:" tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";
  În consecință, rezultă din textul de lege sus amintit, nu numai că alocația individuală de hrană poate fi acordată exclusiv sub forma tichetelor de masă ci și faptul că tichetele de masă nu se pot acorda decât în limita bugetelor aprobate potrivit legii;
  În aceste condiții în mod corect organul de control a stabilit că, sumele de bani reprezentând cheltuielile cu hrana au fost achitate ilegal.
  Referitor la efectele Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, invocat de recurentă ca temei de exonerare a restituirii sumelor de bani constatate a fi acordate nelegal, C. reține că obiectul cauzei dedusă judecății este anularea unor acte administrative prin care s-au dispus printre altele și măsuri de stabilire și recuperare a prejudiciului produs prin plata nelegală a unor drepturi salariale de către recurentă.
  C. apreciază că acest act normativ vizează numai executarea măsurilor dispuse de C. de C., nu și legalitatea acestor măsuri luate de organul de control,, așa încât apariția acestui act normativ nu conduce la anularea actelor constatate, ci doar la neexecutarea măsurilor care privesc veniturile de natură salariala stabilite până la intrarea în vigoare a Legii cadru 284/2010 ( respectiv_ conform art. 46). Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salariala vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.
  Prin soluția dată de instanța de judecată, aceasta rezolvă problemele litigioase, urmând ca prevederile din Legea nr. 84/ 2012, legat de exonerarea de la plată a sumelor plătite în mod nelegal să fie aplicate ulterior.
  Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/2012: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariala, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere, emise de angajatori, drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii. în consecință, prin efectul legii, recurenta este exonerată de obligația stabilită prin măsurile dispuse inițial de C. de C. .
  Însă aceste dispoziții legale vor fi avute în vedere de C. de C. la următoarele acțiuni de verificare ce vor fi desfășurate la entitatea verificată, când va constata intervenită Legea nr. 84/2012 și va lua act de încetarea obligațiilor stabilite pentru recuperarea prejudiciului.
  În consecință, curtea constată că în mod corect organul de control al Curții de C. a stabilit nelegalitatea sumelor plătite de reclamantă, soluționând corect plângerea formulată prin Încheierea nr.118/2012, încheiere care a constat nelegale plățile, dar a apreciat că sunt aplicabile pe cale administrativă prevederile Legii nr.84/2012 legat de plățile efectuate nelegal pentru anul 2010.
  Pentru considerentele arătate, C. constată legalitatea și temeinicia actelor încheiate de organul de control, a Încheierii nr.118/2012 și a sentinței civile recurate, astfel că în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul declarat de reclamantul O. J. - prin primar B. E. împotriva sentinței civile nr.1727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
  Fără cheltuieli de judecată.
  PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
  D E C I D E :
  Respinge recursul declarat de reclamantul O. J. împotriva sentinței civile nr.1727 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
  Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
  Pronunțată în ședința publică din_ .
  PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
  A. A. V. G. S. L. R. M.
  fiind în concediu, semnează Președintele Curții de A.
  V. M.
  GREFIER
  M. V. -G.
  Red. V.G./M.N.
ex. Jud.fond.-

Decizia civilă nr. 9437/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9437/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi