Decizia civilă nr. 402/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.402/R/2013

Ședința publică din 22 Martie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: ION A. M.

JUDECĂTOR: V. R. -M.

JUDECĂTOR: Z. B. G. GREFIER: A. -P. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul M. C. -N. în contra Sentinței civile nr.13.355/20 Iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata S. M. , având ca obiect anularea proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul declarat de recurentul M. C. -N. a fost comunicat cu intimata, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 7 dosar.

Totodată, se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.5).

T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, încuviințează probă cu înscrisuri și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.13.355/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta S. M. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., D.

P. L.

si în consecință, s-a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției nr.233/_ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului și a fost exonerată petenta de la plata amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr.233/_ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr.233/_ încheiat de agent constatator din cadrul M. ui C. -N., DP L., a fost sancționată petenta S.

M. cu amendă în valoare de 1000 lei, întrucât în calitate de proprietar/coproprietar al imobilului situat în mun. C. -N., str.E. e Z. nr.9, ap.2 nu a întreținut și reparat imobilul mai sus amintit, care se află în stare avansată de degradare, conform prevederilor HCL nr.191/2009. La data controlului imobilul era deteriorat. Fapta constituie contravenție potrivit HCL

nr.191/2009, fiind sancționată conform art.7 pct. 15 din HCL nr.191/2009 cu amendă de la 500 lei la 2500 lei. S-a luat și măsura complementară de a se începe demersurile de refațadizare a imobilului în regie proprie sau conform prevederilor HCL nr.239/2005 și HCL nr.571/2006 de către Primărie, cu posibilitatea achitării ratelor în termen de 10 ani. Termen "imediat";. Procesul- verbal a fost încheiat în lipsa persoanei sancționate și a fost comunicat acesteia la data de_, plângerea fiind formulată la data de_ cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr.2/2001. În temeiul art.

34 din OG nr.2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, instanța reține că au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Ca urmare, din perspectiva legalității instanța reține că au fost îndeplinite condițiile legale. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța constată că petenta a susținut că imobilul urma să fie refațadizat de o societate comercială care câștigase licitația, lucrarea nemaiavând loc și și-a arătat disponibilitatea de a efectua lucrarea de reparație cu ajutorul primăriei. Instanța reține că petenta a fost sancționată potrivit art. 7 pct. 15 din HCL nr.191/2009 privind buna gospodărire a municipiului C. -N., respectiv pentru fapta de neluare a măsurilor de conservare și reparare a imobilelor și împrejmuirilor deteriorate, sancțiunea fiind amenda de la 500 lei la 2500 lei. Din fotografiile depuse de către

intimată coroborate și cu recunoașterea petentei a reieșit că fațada imobilului situat în C. -N., str.E. Z. nr.9 este degradată. Petentei în calitate de coproprietar al imobilului îi revine conform art. 480 C.civ (referitor la dreptul de proprietate) coroborat cu art. 35 alin.1 din Legea nr.114/1996 privind locuința în asigurarea condițiilor de funcționare normală a locuinței aflate în proprietate exclusiva si a spatiilor aflate in proprietate indiviză. Cu toate acestea, instanța reține că fapta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, conform art. 1 teza a II a din OG nr.2/2001, respectiv persoana sancționată să fie conștientă de fapta săvârșită și de consecințele acesteia. Din adresa nr.306731/443/_ comunicată de M.

C. -N., D. Tehnică, S. Tehnic Reparații Imobile reiese că asociația de proprietari a imobilului situat pe str.E. e Z. nr.9 a solicitat includerea imobilul în programul municipiului de refațadizare, fiind refuzată pe motiv că ap.7 și 8 au fost restituite fostului proprietar (f.15). Având în vedere că asociația de proprietari a imobilului situat pe str.E. e Z. nr.9, asociație din care face parte și petenta a înscris imobilul în proiectul municipal de refațadizare și întrucât acest proiect nu s-a finalizat din culpa intimatului, instanța reține că petenta nu se face vinovată de fapta contravențională reținută în procesul-verbal de contravenție. Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs M. C. -N. solicitând admiterea recursului, si modificarea hotărârii cu consecința respingerii plângerii contravenționale. În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale, întrucât petenta avea obligația de a nu se sustrage de la îndatoririle pe care le are o persoană în calitate de proprietara a imobilului și coproprietar pe cota parte indiviza. Astfel, având în vedere că imobilul este în întregime proprietate particulară, proprietarii au posibilitatea de a căuta firme care să execute lucrarea prin organizarea unei licitații la care să fie invitat și un reprezentant al Primăriei, să negocieze prețul și să încheie un

contract de execuție, iar după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și acceptarea situației de plată de către toți proprietarii, Primăria va deconta, din bugetul local valoarea acestora către executant, sumele urmând să fie recuperate în rate. Sumele aferente lucrării vor fi recuperate integral de la toți proprietarii în cotă parte conform cotelor indivize comune, în rate lunare timp de 10 ani, pentru proprietarii persoane fizice, în baza unui contract de împrumut pe care trebuie să-1 semneze fiecare coproprietar înaintea demersurilor lucrărilor, prima rată achitându-se doar după finalizarea lucrării. Mai mult dacă nu se depun suficiente diligente pentru realizarea lucrărilor putând ajunge să se antreneze răspunderea civilă delictuală pentru ruina edificiului în cazul producerii unui accident.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea plângerii contravenționale.

În motivare, a arătat în esență că intimata avea obligația de ai îndeplini obligațiile care îi revin în calitate de coproprietar și că imobilul este în totalitate proprietate particulară, astfel că proprietarii au posibilitatea de a încheia contracte cu societăți care să execute lucrări. De asemenea, exista posibilitatea de a negocia prețul în cadrul unei licitații la care să fie prezent și reprezentantul Primăriei, urmând ca suma să fie decontată de la bugetul local și apoi recuperată în rate pe o perioadă de 10 ani. a susținut că dacă nu se depun suficiente diligențe pentru realizarea lucrărilor se poate antrena răspunderea civilă delictuală pentru ruina edificiului în cazul producerii unui accident.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum și din oficiu, tribunalul reține că acesta este fondat și îl va admite, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție nr.233/_ încheiat de agent constatator din cadrul M. ui C. -N., DP L., a fost sancționată petenta S. M. cu amendă în valoare de 1000 lei, întrucât în calitate de proprietar/coproprietar al imobilului situat în mun. C. -N., str. E. e Z. nr.9, ap.2 nu a întreținut și reparat imobilul mai sus amintit, care se află în stare avansată de degradare, conform prevederilor HCL nr.191/2009.

T. ul nu poate achiesa la concluziile instanței de fond cu privire la culpa recurentului pentru neincluderea imobilului în proiectul municipal pentru renovarea fațadei, atât timp cât chiar instanța de fond a reținut că apartamentele

7 și 8 au fost restituite fostului proprietar, deci întreg imobilul constituie proprietate privată. Fiind în discuție un imobil proprietate privată, obligația întreținerii părților indivize comune ale imobilului, respectiv fațada, revine tuturor proprietarilor.

De asemenea, în cauză, intimata petent nu a făcut dovada că ar fi întreprins și alte demersuri, în cadrul asociației de proprietari, în vederea renovării fațadei imobilului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 ind.1 raportat la art. 304 pct.9 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul formulat de recurentul MUNCIPIUL C. -N. împotriva Sentinței civile nr.13.355/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în sensul că va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S. M. împotriva procesului-verbal nr.233/_ întocmit de M. C. -N. .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr.13.355/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S. M. împotriva procesului-verbal nr.233/_ întocmit de M. C. -N. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 Martie 2013.

Președinte, Ion A. M.

Judecător,

V. R. -M.

Judecător,

Z. B. G.

Grefier,

A. -P. B.

Red.RMV

Tehnored.VAM 2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 402/2013. Anulare proces verbal de contravenție